Săptămâna trecută vorbeam cu George Boneacare la un moment dat m-a întrebat “top 3 replici de agățat pe care le folosești când ești cu o fată sub cerul înstelat?”. Replici de agățat? De ce să folosești replici de agățat când ai tot cerul nopții la dispoziție? Începând cu stele și constelații și terminând cu galaxia Andromeda și dâra lăptoasă a Căii Lactee, aveți de vorbit destule. Uite, apropo de constelații…

Formele de pe cer

La un moment dat, acum 100.000 de ani (sau chiar mai devreme de atât, cine să mai știe?) oamenii și-au ridicat privirea spre cerul nopții și au văzut Luna și stelele. Între timp au ajuns să se familiarizeze cu acele stele și au început să vadă tot felul de modele pe cer (ba animale, ba oameni, ba obiecte) în jurul cărora au început să creeze tot felul de povești pentru a se distra sau pentru a educa (să nu uităm că timp de mii de ani nu au existat televizoare, radiouri sau Internet). De asemenea, având în vedere că iluminatul stradal a fost inventat mult mult mai târziu, ei nu aveau parte de poluare luminoasă; dacă aveau cer senin, puteau vedea cerul în toată splendoarea lui.

În funcție de cultura din care făceai parte, vedeai forme diferite pe cer, forme care aveau alte povești. Nu, nu vreau să spun că se mutau stelele din loc, ci că efectiv diverși oameni din diverse culturi vedeau alte forme, grupau stelele altfel sau le grupau la fel și vedeau alte chestii. Să luăm ca exemplu asterismul Carul Mare: francezii îi spun Caserola, în Anglia Medievală era Plugul, chinezii din Antichitate erau ceva mai sofisticați și pentru ei Carul Mare reprezenta birocratul celest, însoțit de oficialii lui. Dar cel mai creativ mod de a vedea acest asterism era cel al egiptenilor pentru care era un bou, în spatele căruia era un om pe orizontală, urmați de un om-hipopotam, cu un crocodil în cârcă.

Carul Mare, cum era văzut de egipteni. ©Cosmos

O constelație este, în termeni populari, o grupare aparentă de stele, care, unite printr-o linie imaginară, se aseamănă cu un obiect, animal, zeu etc. Motivul pentru care oamenii au fost capabili să găsească atâtea forme pe cerul nopții este pareidolia. Acesta este un fenomen psihologic care reprezintă tendința creierului uman de a căuta și găsi forme și tipare într-o combinație aleatorie de obiecte, acolo unde chiar nu sunt forme și tipare. Fețe pe Marte, Isuși în sandwich-uri, forme în nori, toate sunt produsele pareidoliei.

Fiecare constelație are o bucată de “teren” pe cerul nopții, cu niște granițe bine stabilite. De toate acestea (precum și multe alte chestii ce țin de spațiu) se ocupă Uniunea Astronomică Internațională.

În termeni moderni și științifici, o constelație este definită ca fiind o regiune de pe sfera cerească, ale cărei margini sunt definite de Uniunea Astronomică Internațională (IAU). Asta pentru că la un moment dat a venit vremea în care se cerea o standardizare și o definire formală ale constelațiilor. De aceea nu auzi niciodată de constelațiile chinezești Pajiștea, Trăznetul, Marele General, Palatul Violet sau de constelațiile egiptene Horus, Doi Stâlpi sau Stelele de Apă sau constelațiile românești Coasa, Jgheabul și Puțul, Dulăul, pentru că odată cu trecerea timpului acestea au fost standardizate, ca să le poată identifica, urmări și citi toată lumea la fel. E foarte importantă chestia asta, deși probabil nu pare.

Mai sus m-am referit la Carul Mare ca asterism. Ce e ăla? Un asterism este practic o formă imaginară pe cer realizată cu ajutorul trasării liniilor imaginare între unele stele pe cerul nopții. Poate reprezenta doar o parte a unei constelații oficiale, sau poate conține stele de la mai multe constelații.

©ESA

Foarte important de reținut e că indiferent că stelele dintr-o constelație par că fac parte din același plan, în realitate ele sunt foarte depărtate una de cealaltă (în funcție de constelație). Uită-te de exemplu la constelația Orion, una din cele mai ușor de recunoscut din emisfera nordică. Steaua albastră din dreapta-sus se numește Bellatrix și este mult mai apropiată de noi decât restul stelelor din constelație (se află la “doar” 243 de ani-lumină de noi).

 

 Socoteala de la Nord nu se potrivește cu cea din Sud

Constelațiile nu sunt fixe pe cerul nopții, deși par. De fapt, dacă stai și te uiți la ele mai multe nopți la rând, timp de mai multe luni, o să observi că acestea se mișcă pe cer, făcându treptat-treptat loc altor constelații. De exemplu, aflându-ne în emisfera nordică a Pământului, primăvara și vara vedem pe cer următoarele constelații:

Cam așa s-ar vedea cerul în noaptea din 5 iunie 2017, dacă te uiți înspre Nord. Dacă, în schimb, te uiți pe cerul nopții toamna-iarna, o să vezi alte constelații. Bine, în afară de Ursa Minor, Cepheus, Camelopardalis, Lynx, Canes Venatici, Draco și Ursa Major, care sunt acolo tot anul. De ce ele sunt tot anul acolo? Pentru că sunt fix la polul nord ceresc și practic se învârt în jurul stelei Polaris din coada Carului Mic. În fine, uite cum a arătat cerul în noaptea din 5 ianuarie 2017, uitându-te spre Nord:

Dacă te duci în emisfera sudică, în schimb, o să vezi doar o foarte mică parte din constelațiile pe care le vedem noi în emisfera nordică. Restul or să fie constelații cu nume exotice precum Horologium (Ceasul), Dorado (Peștele de Aur), Volans (Peștele Zburător), Octans (Octantul), Microscopium (Microscopul). Asta pentru că în momentul în care exploratorii europeni au ajuns în emisfera sudică, au dat de un cer al nopții total necunoscut lor, așa ca a fost nevoie “să așeze” și stelele astea cumva. Astfel, le-au dat nume de obiecte sau animale pe care le întâlniseră pentru prima oară în această lume nouă.

 Avem niște constelații, ce facem cu ele?

Deși în ziua de azi sunt mai mult văzute ca o curiozitate, iar cunoașterea lor e un soi de hobby, în trecut constelațiile au fost extraordinar de importante pentru omenire.

Navigația

Una din cele mai evidente aplicații ale identificării lor este în navigație. Dacă erai pe mare sau în mijlocul oceanului, nu prea aveai repere vizuale (mai ales noaptea) și trebuia să știi cum să te orientezi. Dacă te uiți pe imaginile de mai sus, o să vezi că dacă te uiți spre Nord în iunie, ai sub Ursa Minor constelațiile Cepheus și Cassiopeia, dar dacă te uiți în ianuarie, o să ai constelația Draco. Astfel, un navigator al secolului al XVI-lea își putea da seama (dacă se uita pe cer în direcția de mers a navei și vedea în iunie Ursa Minor, și sub ea pe Cassiopeia) că merge înspre Nord. Chiar și în ziua de azi marinarii se folosesc de navigarea cu ajutorul constelațiilor. Firește, metoda asta merge foarte bine și pe uscat.

Agricultura

O altă aplicație mai puțin evidentă decât prima, dar mult mai importantă, era prezicerea anotimpurilor cu ajutorul constelațiilor. Este foarte greu să subestimezi importanța constelațiilor în prezicerea anotimpurilor: după cum știm, la un moment dat omenirea s-a așezat la casa ei și s-a apucat de agricultură. Numai că nu toate legumele cresc și trăiesc la fel (porumbul se semăna primăvara și era recoltat la începutul toamnei, grâul se semăna toamna și era recoltat vara), iar pe vremea aceea nu existau calendare precise ca să știi când venea primăvara sau vara. Când agricultorul vedea că urmează să apară anumite constelații pe cer, acesta știa că e cazul să se pregătească de semănat sau recoltat, pentru că era pe vine un anumit anotimp.

Timp de mii de ani, întreaga viață a omului de rând s-a învârtit în jurul agriculturii.

Este unul din cele mai de încredere calendare, deoarece mișcarea stelelor de pe bolta cerească și forma constelațiilor este mereu aceeași (asta dacă te raportezi la viața unui om, pentru că în rest, da, stelele se mișcă prin galaxie și la fel și noi: în 100.000 de ani constelațiile de pe cerul nopții de azi vor fi de nerecunoscut, tocmai datorită acestei mișcări).

Mai uită-te odată la imaginile cu constelații de mai sus, indiferent că te uiți pe cerul nopții pe 5 iunie 2017, 5 iunie 2018, 5 iunie 2030, 5 iunie 2150 etc (pentru prima imagine) sau pe 5 ianuarie 2017, 5 ianuarie 2018, 5 ianuarie 2030 sau 5 ianuarie 2150 (pentru a doua imagine), constelațiile or să fie în exact același loc pe cer.

Cu timpul, oamenii au învățat la perfecție constelațiile de pe cer și felul în care bolta cerească se mișca, astfel încât au început să creeze hărți ale cerului pentru oamenii care probabil nu aveau timpul sau dispoziția necesară să le învețe pe de rost. În orice caz, chiar și în ziua de azi sunt absolut esențiale, dacă vrei să te orientezi pe întuneric. Și sunt și foarte simplu de folosit! Îți arăt un pic mai încolo.

“Planisphæri cœleste”, o hartă a cerului creată în secolul al XVII-lea de cartograful olandez Frederik de Wit.

 Ghidul Autostopistului Galactic

Bun! Te afli cu gagica în Parcul Izvor la ora 22:00, stați pe pătură și vă uitați la cer. Deodată Universul vă izbește în plină față cu o cărămidă înfășurată în stele și vă lasă cu gura căscată.

Câte stele! Ce minunăție! Dar nu-i păcat să rămâi doar la uitatul la stele? De ce să nu explorați mai departe cerul și să vă puneți pe recunoscut constelații? Știu că pare greu, dar dacă știi ce, unde și cum să cauți, sunt foarte foarte ușor de găsit.

Hai să vedem câteva din cele mai ușor de recunoscut constelații:

Orion este fără îndoială una din cele mai cunoscute constelații de pe întreg cerul nopții (din emisfera nordică; o să ne raportăm numai la emisfera nordică), care se vede doar toamna și iarna.

Este foarte ușor de recunoscut pe cer după forma sa ca o clepsidră (formată din stelele Betelgeuse, Meissa, Bellatrix, Mintaka, Rigel, Saiph și Alnitak) și după cele trei stele aliniate care formează “centura lui Orion” (Alnitak, Alnilam, Mintaka). Acesta mai are și o bâtă în mâna dreaptă (partea stângă a constelației) și un scut în mâna stângă (partea dreaptă a constelației).

Hei! Vrei să îți spun un secret? În caz că vrei să găsești vreodată vreo stea sau o altă constelație de pe cerul nopții, dar pur și simplu nu le găsești, dintr-un motiv sau altul, poți să te bazezi mereu pe metoda numită star hopping, în care efectiv sari din stea în stea sau din constelație în constelație ca să găsești ce te interesează.

De exemplu, să zicem că vrei să găsești constelația Canis Major. Dacă l-ai găsit deja pe Orion, treaba e simplă: știm că Sirius (cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopții) se află în “gâtul” câinelui reprezentat de constelația Canis Major, iar bafta noastră e că (după cum vezi în imaginea alăturată) centura lui Orion duce direct către Sirius! Trebuie doar să trasezi o linie imaginară în jos de la ea până la cea mai strălucitoare stea peste care ai dat.

Deși Carul Mare și Carul Mic sunt asterismuri, nu constelații, nu avem cum să nu le includem și pe ele în această listă. Sunt chiar mai cunoscute decât Orion. Aceste asterismuri se văd pe tot parcursul anului.

N-ai cum să nu le vezi pe cerul nopții, pentru că sunt foarte vizibile, chiar și din oraș. Iarăși, putem face un pic de star hopping și cu ele: dacă trasezi o linie dreaptă de la stelele din față ale Carului Mare (Merak și Dubhe), ajungi numaidecât la Polaris, Steaua Nordului, care indică Nordul!

Dacă de la Polaris mai mergi un pic la dreapta, o să dai peste altă constelație foarte ușor de recunoscut: Cassiopeia. În funcție de anotimpul în care o vezi, aceasta arată fie ca un M, fie ca un W.

Stânga, constelația Cygnus Lebăda). Centru-sus, constelația Lyra. Dreapta, constelația Aquila vulturul). Împreună formează Triunghiul de Vară.

Dar hai să vedem și niște constelații care se pot vedea chiar acum, vara. Trebuie să te uiți înspre Est. Constelația Cygnus (Lebăda) este foarte ușor de recunoscut, arată ca un soi de cruce. Alături de ea se află constelația Lyra, care este foarte mică, dar e la fel de ușor de recunoscut, pentru că arată ca un paralelogram. Un pic mai încolo se află constelația Aquila (Vulturul).

Cea mai strălucitoare stea din Cygnus este Deneb (care se află în “coada” lebedei). Cea mai strălucitoare stea din Lyra este Vega, iar cea mai strălucitoare stea din Aquila este Altair (care se află în “capul” vulturului). Împreună, aceste trei stele foarte strălucitoare formează Triunghiul de Vară, care este un asterism.

O altă metodă extraordinară și foarte ușoară cu ajutorul căreia te poți orienta pe cerul nopții este cea a distanțelor și dimensiunilor unghiulare. Practic, calculezi și estimezi distanțele dintre stele, planete și constelații sau chiar dimensiunile lor (distanțele și dimensiunile aparente) folosindu-te de propriile mâini. Site-ul Love the night sky are un scurt ghid care să te învețe această metodă.

 Ajutoare

Unul din cele mai mari ajutoare în identificarea constelațiilor de pe cerul nopții este o hartă a cerului. Cum arată o hartă a cerului? Păi mai uită-te o dată la secțiunea Socoteala de la Nord nu se potrivește cu cea din Sud: imaginile alea sunt de fapt niște hărți ale cerului (star maps).

Cum se folosesc? Foarte simplu. Acestea sunt adesea circulare (arată toată emisfera cerească), iar ca să vezi ce constelații sunt pe cer în fața ta, e de ajuns să te întorci către un punct cardinal și să rotești harta astfel încât cel mai apropiat punct cardinal de pe ea să fie ăla către care ești îndreptat și tu.

Astfel, dacă tu ești îndreptat spre Sud, trebuie să întorci harta astfel încât Sudul ei să fie cel mai apropiat de tine. Pe lângă asta, cu cât constelațiile sunt mai apropiate de marginile hărții, cu atât sunt mai aproape de orizont, cu cât sunt mai înspre mijlocul hărții, cu atât sunt mai mult deasupra capului tău. Gata, acum știi să citești o hartă a cerului!

De unde faci rost de astfel de hărți? Există peste tot pe Internet site-uri care îți permit să descarci și să printezi hărți ale cerului în format .PDF, precum site-ul Star-Map sau al Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”. De asemenea, poți foarte ușor să descarci fie pe smartphone, fie pe tabletă, fie pe calculator app-uri care practic sunt star maps in real time, app-uri precum Sky Map (gratuit pe smartphone/tabletă) sau Stellarium (ăsta e gratuit pe calculator, dar costă foarte puțin pe smartphone/tabletă…merită, crede-mă). De asemenea, în ziua de azi aproape orice enciclopedie de astronomie are la sfârșitul ei niște hărți ale cerului.

Ce-ți rămâne ție acum să faci este să ieși într-o noapte prin parc, să te culci pe o pătură și să te uiți la cer. Pe lângă vrăjitul de fete, identificarea constelațiilor are o utilitate reală și reprezintă o formă foarte bună de entertainment și de cultivare și dezvoltare a curiozității.

Ce mai aștepți?