Toate lucrurile sunt supuse descompunerii, iar când soarta ne-o cere, și monarhii trebuie să se supună.

(John Dryden)

Descompunerea. Este de departe cel mai subestimat și detestat proces natural de către oameni: în general, când te gândești la ea, te gândești la moarte. Oamenilor nu le place moartea. Oamenii vor să trăiască. Așa că zi de zi încercăm să ne îndepărtăm cât de mult putem de tot ce ține de descompunere. Când moare cineva, corpul este imediat dus la morgă, să fie pregătit, machiat și îmbrăcat frumos. Alimentele sunt păstrate în frigider, puse în sare, acoperite, special ca să nu se strice și să nu înceapă să se descompună.

Este un lucru rău? Firește că nu, după cum vom vedea mai încolo. Vreau doar să subliniez faptul că deși încercăm să ignorăm cât de mult putem acest aspect al vieții (al sfârșitului ei, mai bine zis), el este incredibil de important pentru întreaga biosferă de pe Pământ și are loc oricum. Hai să vedem despre ce e vorba.

Înainte să continui, vreau să spun câteva lucruri:

  • Îmi dau seama că fiind vorba de moarte la un nivel mai personal, e posibil să nu îți placă ce citești aici, dar sugerez să lași deoparte preconcepțiile și temerile. După cum spuneam în postarea Dezgustător, indiferent că vorbești de muci sau materii fecale, lumea din jurul tău este una fascinantă și interesantă, atâta timp cât lași acasă prejudecățile. 
  • Aceasta este o postare care se ocupă strict cu latura biologică, deci verificată științific, a ce se întâmplă cu organismele (cu corpurile lor) după moarte. Aș prefera să nu apară prin commenturi vreun rătăcit cu “da, dar sufletul? nu zici nimic de asta?” sau alte chestii pseudoștiințifice, mersi frumos. De asemenea, această postare nu tratează nici probleme filozofice.

Universul reciclează

Descompunerea este procesul prin care substanțele organice sunt reduse la materie simplă. Acesta, oricât de urât și detestat este de oameni în general, este fără nici un fel de exagerare unul din cele mai importante procese care au legătură cu viața, ducând la perpetuarea ei. Ba mai mult, descompunerea unui organism are puterea de a schimba însăși planeta.

Vezi tu, am mai povestit în Să pui Lumea în mișcare și în Celula: atomul biologic, energia din Univers nu se pierde niciodată, ci se transformă. D-aia mâncăm mâncare de tot felul (fie că e de origine animală sau vegetală), pentru că organismele pe care le consumăm au energie chimică în interiorul lor, energie pe care noi o luăm și o transformăm în alte tipuri de energie ca să trăim la rândul nostru.

Un exemplu simplificat despre cum circulă energia de la Soare până la noi.

De asemenea, în același bonton, niciun atom de pe Pământ nu este creat de la zero sau distrus complet. Astfel, atomii din corpul tău au făcut la un moment dat parte dintr-un tigru, o oaie, o bacterie, chiar un dinozaur sau un nor! Atomii sunt reciclați. Efectiv, după moartea ta, o parte din atomii tăi or să ajungă într-un copac, iar alții or să ajungă în atmosfera Pământului.

Și de fapt, fix asta este descompunerea: un proces de reciclare a energiei și atomilor care au aparținut odinioară unui organism. Dar ea nu are loc așa, de una singură. Pentru asta ai nevoie de timp șî de încă niște ceva. Niște meșteri pricepuți. Niște unii specializați pe astfel de operațiuni. Agenții descompunerii, diverse organisme care consumă materia moartă și o reduc la cele mai elementare componente: molecule sau atomi.

Etapele descompunerii

Descompunerea are loc în diverse etape, reprezentate de diverși astfel de agenți ai descompunerii care vin în valuri. În rândurile următoare îți voi descrie foarte pe larg cum decurge în general situația pentru un organism animal sau alimente de origine animală:

Descompunerea începe chiar din momentul în care un organism moare: celulele din interiorul corpului său mor, iar pereții acestora se rup. Astfel, se eliberează tot soiul de enzime din interior, bogate în proteine. Bacteriile care se găsesc deja în corp le detectează și dau buzna pentru a se hrăni. În timpul acestui proces, acestea elimină gaze precum amoniac, metan sau hidrogen sulfat, ca rezultat al descompunerii proteinelor. De acolo vine mirosul ăla absolut oribil, pentru că proteinele sunt descompuse în aminoacizi de către bacterii.

Aici avem un video cu niște bacterii care lucrează de zor să descompună niște carne.
©Shutterstock

Fungii (reprezentați de mucegai) apar și ei, dar rolul lor este limitat când vine vorba de organisme de origine animală. Viermii și muștele sunt următorii agenți ai descompunerii și apar în urma detectării gazelor emanate de bacterii. Astfel, muștele depun ouăle în interiorul animalului mort, ouă care apoi eclozează și apar viermii. Ei bine, viermii ăștia sunt vorace și mănâncă tot ce le iese în cale: mai ales grăsime și carne. După ce mănâncă destul, aceștia se transformă în pupe, din care ies, în cele din urmă muște în toată regula.

După câteva săptămâni, bacteriile, fungii și viermii și-au făcut treaba și rămân doar câteva resturi: oase, piele întărită și niște grăsime. Este rândul gândacilor să intervină. Cu ale lor mandibule puternice, aceștia pot consuma resturile rămase, precum pielea întărită. La finalul acestui proces rămând doar oasele și eventual părul.

La plante și alimentele de origine vegetală, situația stă ușor diferit: dacă la animale viermii sunt baza, când vine vorba de legume și fructe (de exemplu), bacteriile și în special fungii sunt baza. Mucegaiul în special se ocupă cu descompunerea acestora și este foarte eficient. Într-un singur bol de salată în descompunere poți avea vreo 30 de specii de mucegai, unele toxice, altele nu. Important de știut că înăuntrul casei tale se găsesc în permanență spori de mucegai, deci nu prea ai cum să te ferești de ei. Se întâmplă să apară și insecte (precum muște și musculițe) când vine vorba de descompunerea plantelor, dar ele au un rol limitat. Aici, mucegaiul este rege.

Aceasta este o salată pe care am lăsat-o vreo săptămână pe balcon. Deja în 2-3 zile mucegaiul era călare pe ea.

O lume fără descompunere

După cum am spus mai sus, descompunerea are puterea de a schimba planeta pe care trăim, iar lipsa ei cu atât mai mult. Îți imaginezi cam cum ar fi lumea fără descompunere? De fapt, chiar s-a întâmplat asta cândva între acum 359 și 299 milioane de ani, în perioada geologică numită Carbonifer.

[se aud manele din depărtare]
Numele acestei perioade vine de la faptul că din timpul ei vine majoritatea cărbunelui pe care l-am folosit de-a lungul istoriei și încă îl folosim. Pe scurt, copacii cam cum îi știm noi în ziua de azi abia apăruseră (vezi mai multe în postarea Copaci: cursa către lumină), pentru că tocmai dezvoltaseră un nou tip de material care le permitea să crească mai mari și mai puternici ca niciodată: lignina.

Lignina este o moleculă foarte mare, după cum vezi.

Problema majoră era că încă nu apăruseră bacteriile sau fungii care să descompună acest tip de material încă, astfel încât atunci când copacii mureau, aceștia cădeau și erau îngropați pur și simplu. Rămând relativ intacți. Asta-i prima urmare a lipsei procesului de descompunere, după cum probabil ai intuit: materia moartă pur și simplu s-ar aduna și ar ocupa spațiul aiurea. Dar importanța descompunerii este mult mai subtilă de atât.

Vezi tu, cât timp copacul trăiește (și de fapt și de drept orice organism) acesta strânge tot soiul de elemente chimice din mediul înconjurător: hidrogen, carbon, azot etc. Aceste elemente chimice sunt în cele din urmă eliberate înapoi în natură în urma procesului de descompunere. Lignina conține o grămadă de carbon, iar în ziua de azi bacteriile și fungii o consumă și combină carbonul din interiorul ei cu oxigenul din atmosferă, eliberând dioxid de carbon, un gaz de seră.

În Carbonifer, însă, după cum am stabilit, nu exista nimeni care să facă asta, iar carbonul care a fost preluat de copaci din atmosferă și din sol în timpul vieții lor a rămas încuiat în aceștia. Carbonul, la fel ca azotul și oxigenul, are un anumit ciclu în natură care este foarte important pentru atmosferă și pentru climă.

Ciclul carbonului în natură. Deși nu este singura metodă prin care carbonul se poate întoarce în atmosferă, descompunerea organismelor este foarte importantă pentru acest ciclu.
©BBC

Problema este că în Carbonifer acest ciclu a fost perturbat și întrerupt: copacii (care erau deja destul de mulți, nu vorbim de o pădurice-două) strângeau toată viața lor carbon, dar după ce mureau, acesta rămânea îngropat în sol. Astfel s-a redus concentrația de dioxid de carbon din atmosferă (pentru că în mod normal acesta se combina cu oxigenul), dar concentrația de oxigen a crescut.

Ce a urmat? Clima Pământului s-a răcit per total, iar insectele au crescut foarte mult, ajungând la dimensiuni gigantice (am vorbit despre asta în postarea Inspiră, expiră). Deși acesta este doar un caz din istoria vieții pe Pământ, poți observa cât de importantă e descompunerea și pentru planetă, nu doar pentru viața de pe planetă.

De ce ne dezgustă?

Faptul că un organism în putrefacție sau descompunere te dezgustă este perfect normal și e foarte bine că ai acest impuls. Să nu îl ai ar însemna că e ceva în neregulă cu tine. Asta pentru că ai fost programat de evoluție să te dezguste. Mai ales mirosurile.

Din asta este făcut mirosul de putrefacție: o moleculă de putrescină care are hidrogen (cu alb), azot (cu albastru) și carbon (cu negru). Putrescina și cadaverina sunt toxice în cantități mari.

Da, pesemne ai observat că mirosul de carne în putrefacție îți pare insuportabil. După cum am spus mai sus, când bacteriile consumă proteinele din fostul organism, acestea elimină amoniac, metan, hidrogen sulfat, precum și molecule numite cadaverină și putrescină. Acele mirosuri sunt groaznice pentru noi, dar irezistibile pentru insecte. De ce?

Deoarece pentru insecte este mâncare, iar pentru ele nu e nimic în neregulă să mănânce astfel de carne. Pentru tine, însă, nu este recomandat să o mănânci, pentru că te poate îmbolnăvi sau chiar omorî. Astfel, creierul s-a învățat după atâtea milioane de ani (când simte mirosul respectiv) și îți spune: “miroase a amoniac, metan, hidrogen sulfat și alte chestii nasoale, înseamnă că în această carne se găsesc microorganisme care îți pot pune viața în pericol. Nu mânca.”

În general organismele caută să profite de orice chestie pentru a supraviețui. Așa funcționează evoluția. Rafflesia Arnoldii este cea mai urât mirositoare floare din lume și se găsește în Sumatra, Indonezia. Ea miroase a carne în descompunere special pentru a atrage insectele, ca să o polenizeze.
©World Atlas

Spre deosebire de celulele animale, celulele vegetale sunt în general compuse din amidon și zaharuri. Atunci când amidonul și zaharurile sunt descompuse de bacterii și fungi, acestea fermentează și este creat alcool. Mirosul este unul relativ dulceag. O plantă intrată în stare de descompunere nu este chiar atât de periculoasă pentru noi ca un animal intrat în descompunere. De aceea mirosul unui cârnat intrat în acest stadiu este mult mai înțepător și neplăcut decât o portocală intrată în același stadiu. Și totuși, asta nu înseamnă că ai liber la mâncat plante intrate în descompunere. Fungii de pe ele sunt în general toxici și te pot îmbolnăvi destul de rău.

În concluzie, motivul pentru care nu suporți să vezi mucegai și să miroși alimente în descompunere, este pentru că pur și simplu evoluția te-a învățat să nu le suporți, ca să nu mori. În schimb, aceasta te-a învățat că mirosul de plante proaspete și carnea gătită sunt extraordinare și că trebuie să dai iama în ele.

Ar trebui să fii mai recunoscător simțului mirosului. A evoluat timp de sute de mii de ani ca să nu mori otrăvit.

Cum ținem descompunerea în frâu

Rolul acestei postări este fără dar și poate să te învețe că descompunerea, deși detestată de noi, merită să fie înțeleasă mai bine și apreciată la adevărata sa valoare. Dar uneori e bine să ai cât mai puțin de a face cu ea si să o ții la distanță: atunci când vine vorba de mâncare.

Probabil ai auzit povestea cu hamburgerii de la McDonald’s care nu putrezesc pentru că DOAMNE, DUMNEZEULE, CE PUN ĂȘTIA ÎN EI?!?!?! Dacă faci abstracție de titlurile alarmante din mass-media (și îți recomand să faci asta) o să îți dai seama că nu se întâmplă nimic dubios cu acei hamburgeri. Motivul pentru care nu putrezesc și nu intră în descompunere e că sunt foarte uscați, adică se găsește foarte puțină apă în interiorul lor.

E atât de simplu și mereu mi s-a părut dubioasă reacția anumitor oameni apropo de lipsa descompunerii în alimente. Stai un pic: tehnologia alimentară a avansat în așa hal încât poate menține un sandwich proaspăt timp de trei aniastfel încât să putem păstra mâncarea comestibilă mai mult timp, iar tu te plângi că de ce rezistă atâta în frigider și pe rafturi?!

“Mda, și eu aș vrea niște carne de pui, dar nu-mi place că a rezistat atâta și e încă mâncabil. De ce nu e stricată? Trebuia să fie stricată. Vreau să fie stricată. Cum să o cumpăr să o mănânc, dacă nu e stricată? E dubios că rezistă atâta.”

Pentru a menține un aliment proaspăt și departe de descompunere, trebuie pur și simplu să modifici următorii factori în funcție de nevoi:

  • Temperatura: temperaturile înalte previn descompunerea: enzimele și proteinele sunt denaturate, iar agenții de descompunere sunt uciși. Temperaturile scăzute încetinesc descompunerea: se reduce viteza de reacție și de creștere și reproducere ale agențiilor de descompunere;
  • Cantitatea de oxigen: lipsa oxigenului reduce foarte mult rata descompunerii, deoarece este necesar pentru respirația agenților descompunerii;
  • Cantitatea de apă: lipsa apei reduce, de asemenea, cantitatea de descompunere: este necesară pentru transport și să sprijine reacțiile din interiorul organismelor care descompun.

Ținând cont de factorii enumerați mai sus, avem mai multe moduri prin care putem preveni descompunerea, printre care:

  • Conservarea: alimentele conservate sunt puse în conserve, apoi încălzite destul încât să fie omorâte bacteriile din interiorul lor. Când conserva se răcește, aceasta este sigilată și nici nu pot intra alte bacterii;
  • Răcirea: mâncarea este păstrată la temperaturi joase, astfel încât bacteriile deși nu sunt ucise, nu se mai pot reproduce;
  • Congelarea: la fel ca mai sus, bacteriile nu se pot reproduce, iar apa din alimente este înghețată;
  • Uscarea: înlăturarea apei oprește creșterea microorganismelor și abilitatea lor de a digera mâncarea;
  • Adăugarea de sare (sărarea) sau zahăr: înlătură apa prin osmoză, adică mai exact sarea sau zahărul absorb apa din citoplasma microorganismelor; astfel le deshidratează și le omoară;
  • Adăugarea de oțet: reduce pH-ul, împiedicând enzimele din microorganisme să funcționeze.
Sărarea este una din cele mai vechi metode de conservare a mâncării.
©Arctic Dream

În afară de acestea, mai avem o grămadă de alte metode de conservare a mâncării (precum iradierea cu raze gamma sau datul fructelor cu ceară alimentară), pentru că industria alimentară a tot avansat. Ce? Doar nu crezi că portocalele și bananele sunt crescute iarna în România, nu? Chiar și fructele autohtone trebuiesc transportate până la magazin, iar descompunerea începe aproape imediat după ce fructul se desparte de plantă.

“Nu-i aici, nuuuuu, nu-i aici, nu-i aici, sfârșitul nu-i aici”

Asta cântau pe vremuri Pasărea Colibri cu un cover după Bob Dylan și cred că acest vers se aplică foarte bine și în cazul nostru, aici. La fel ca în postarea Sfârșitul, lecția este aceeași: moartea nu este un sfârșit, nici măcar un început nu e, este o continuare firească. Fie că vorbim la nivel planetar, fie că vorbim la nivel individual.

Și până la urmă este uimitor cum Universul are metodele lui prin care să recicleze toată energia și toată materia pe care o deține: nimic nu se pierde, iar totul este reciclat. Mie, unul, mi se pare remarcabil și de-a dreptul fascinant să știu că atomii din cartofii ăia prăjiți de îi mănânc acum au făcut odinioară parte din pământ, din copaci, din atmosferă.

La fel de fascinant mi se pare că și atomii din mine or să ajungă prin tot felul de locuri când oi da colțul. Fiecare etapă a vieții este extraordinară și interesantă, la fel și tot ce implică aceasta, chit că în general ne par a fi niște chestii dezgustătoare. Faci parte din ceva grandios, ceva mai mare decât oricare dintre noi.