Cel mai mult îmi displace iarna, pentru că (pe lângă frig) nu prea am opțiuni să fac mișcare pe afară. Adică, na, firește că pot ieși să alerg după autobuz, să car toate cumpărăturile de Crăciun de la hypermarketul din apropiere până în casă, în timp ce încerc să îmi mențin echilibrul pe gheață (în curând), dar știi…E FRIG!!! Mai mișto e în restul anului, barem atunci e mai ușor să îmi păstrez echilibrul. A, și apropo de asta…

 Fac mișcare

Eu vara prefer să jonglez prin parc sau să mă dau cu skateboard-ul. Ăsta sunt eu, încercând să dau un ollie (așa se cheamă când sari cu skate-ul) peste o treaptă de fo’ 30 cm (maxim).

Mno, nu vă udați dragelor și nu vă grăbiți să mă admirați dragilor, ăsta este punctul culminant al abilităților mele pe scândura pe patru roți. Da’ măcar mi-am dezvoltat un simț al echilibrului de nota 10, pentru că nu e ușor să mergi pe skateboard ca și cum ai merge doar cu propriile picioare.

De fapt, știi ceva? Nu e ușor nici să mergi pe propriile picioare. De fapt, e mare minune că suntem în stare să stăm în două și că știm unde e sus, unde e jos, unde dreapta, unde e stânga. Deși nu se află printre cele 5 simțuri clasice (văzul, auzul, simțul tactil, mirosul și simțul gustului), simțul echilibrului este unul din cele mai importante simțuri, fără de care ai fi pierdut.

 Cum să nu cazi

În postarea Unora le place jazzul am vorbit despre cât de mișto e să ai urechi și despre cât de minunate sunt ele că pot percepe multitudinea de vibrații din jurul nostru pe care apoi să le transforme (cu ajutorul creierului) în sunete și muzică. Dar urechea nu este vitală doar pentru auz, ci și pentru menținerea echilibrului.

Vrei să aterizezi cu bine după un backflip superman? Ascultă-ți urechea interioară!

Echilibrul este este abilitatea de a ne păstra centrul de masă al corpului deasupra bazei de sprijin. La oameni centrul de masă vine cam în zona burții.

Un simț al echilibrului funcțional ne permite să vedem clar în timp ce ne mișcăm, să ne dăm seama cum suntem orientați în raport cu gravitația, să determinăm direcția și viteza cu care ne mișcăm și ne permite să ne ajustăm automat postura pentru a ne menține stabilitatea în timpul diverselor activități.

Firește, unde se află exact centrul masei în corp depinde mult de forma, musculatura, vârsta și sexul fiecăruia dintre noi, dar în general se află la 5-7 cm sub buric.
©Physics of Taekwon-do

Ce simțuri participă la abilitatea ta de a nu cădea ca bolovanul de fiecare dată când te dai jos de pe trotuar sau când urci o pantă cu gradul de înclinare de sub 1°? Sunt trei sisteme mari și late, care lucrează împreună:

  • Sistemul vizual: practic, este vorba de ochii care te ajută să înțelegi cum ești orientat. Ochii privesc în jur și trimit la creier impulsuri nervoase, oferindu-i niște repere vizuale. “Ah, uite! Casa mea este orientată vertical, asta înseamnă fără îndoială că și eu sunt orientat cum trebuie.”
  • Sistemul somatosenzorial (simțurile de propriopercepție și kinestezie ale articulațiilor): aici primești informații de la piele și articulații referitor la poziționarea spațială și mișcare. De exemplu, dacă simți o presiune mai mare în partea din față a tălpilor, înseamnă că ești aplecat în față. Fiecare mișcare a picioarelor, mâinilor sau altor părți ale corpului ajută la menținearea echilibrului.

Stai chill, n-am greșit când am spus că sunt trei sisteme care te ajută să îți menții echilibrul. Numai că celui de-al treilea o să îi dedicăm o secțiune întreagă:

 Sistemul vestibular

Urechea umană.
©NeuRA

Revenind la ureche, după cum probabil ții minte din postarea Unora le place jazzul, urechea umană se împarte în:

  • urechea externă, care are rolul de a direcționa vibrațiile către urechea medie;
  • urechea medie, care are rolul de a culege și amplifica vibrațiile din jur;
  • urechea internă, care are rolul de a transforma vibrațiile în impulsuri nervoase pentru a putea fi trimise la creier.

Ei bine, în ceea ce privește echilibrul, în urechea interioară se întâmplă magia. Acolo se află sistemul vestibular care este șef peste echilibru. În imaginea de deasupra îl recunoști după faptul că este colorat cu albastru (dacă ești bărbat; dacă ești femeie e probabil o anumită nuanță de albastru). Oricum, îi dăm un zoom:

Sistemul vestibular și cohleea.
©What-when-how

În imaginea de deasupra ai două structuri ascunse în profunzimea căpățânii: cohleea (melcul membranos), care seamănă cu un melc, se ocupă cu auzul și despre care nu vom vorbi aici, și sistemul vestibular, care se ocupă cu echilibrul.

Sistemul vestibular este compus din trei canale semicirculare (care sunt dispuse unul în plan frontal, unul în plan transversal, iar unul în plan sagital) și utricula și sacula.

Canalele semicirculare detectează rotațiile capului în diverse direcții, iar utricula și sacula detectează acelerațiile liniare ale acestuia. Cum se întâmplă asta? Ei bine, fiecare dintre ele (canalele semicirculare, utricula și sacula) au în interiorul lor un fluid și niște celule receptoare foarte subțiri (ca niște peri), care detectează mișcarea fluidului respectiv.

Astfel, când tu îți miști capul într-o parte, gravitația și inerția mișcă fluidul din acestea, iar celulele receptoare detectează imediat schimbarea de presiune. Tot ce trebuie să facă acum e să transforme diferența de presiune detectată în impulsuri nervoase și să le trimită la creier.

Când îți miști dovleacul, fluidul din canalele semicirculare, utriculă și saculă se mișcă datorită inerției și gravitației. Celulele receptoare detectează această mișcare și diferență de presiune. ©Oerpub

Cerebelul

©Database Center for Life Science

Este partea principală din creier (pe lângă trunchiul cerebral și cortexul cerebral) care primește impulsurile nervoase de la sistemul vestibular, sistemul vizual și sistemul somatosenzorial. În animația alăturată este cel colorat cu roșu. Se pare că acesta are mai multe roluri: ba în funcții cognitive precum limbajul și atenția, ba în reglarea răspunsurilor la frică sau plăcere, dar nu știm sigur. Chiar nu știm sigur. Este un mare “poate”.

Ce știm cu siguranță, însă, e că cerebelul este șef de șef peste funcțiile motorii, adică el coordonează și reglează, postura, mișcarea și echilibrul. Din câte știm, circuitele din cerebel sunt similare în toate clasele de vertebrate, inclusiv la pești, reptile, păsări și mamifere. De asemenea, și la cefalopodele cu creier dezvoltat (precum caracatițele) au ceva similar. Asta a fost oferită ca dovadă că cerebelul efectuează funcții importante pentru toate speciile cu creier.


 Acum stai și potrivește-le!

Câteodată se întâmplă ca informațiile primite de cerebel să nu se potrivească. O persoană poate foarte ușor să devină dezorientată în cazul în care informațiile primite de la sistemul vizual, sistemul vestibular și sistemul somatosenzorial intră în conflict.

De exemplu, să spunem că te afli la cinema la IMAX și te uiți la o filmare din cabina unui avion. Brusc, avionul virează la dreapta! Tu, băiat deștept, te prinzi rapid de scaun. Și normal! Ochii îți spun că tocmai ai virat și tu la dreapta (aflându-te în cabina avionului). Numai că sistemul vestibular îți spune altceva: nu te miști, ci te afli bine-mersi în scaunul de la cinema. Creierul hotărăște că nu e panică și că în realitate nu te miști nicăieri.

Ba-dum-tssssssss!

Răul de mașină sau de mare apar din cauze similare. De exemplu, când ai rău de mașină, sistemul vizual îți spune că te miști cu mai mult de 50 Km/h, în timp ce sistemul vestibular îți spune că de fapt stai locului. Creierul nu știe ce să facă, primind aceste informații care se bat cap în cap, și devine confuz, moment în care apar stări de amețeală și greață.

După cum vezi, faptul că poți să stai în două și că știi în orice moment unde-i sus sau jos nu e floare la ureche și nici ceva peste care să treci atât de ușor cu vederea. Acum imaginează-ți că dansezi în timp ce asculți niște muzică. În momentele alea, urechile lucrează de două ori mai mult: o dată să asculți muzica, o dată să nu cazi ca bolovanul.