Cine poate să nege că omul ar fi în stare să clădească şi cerul, numai să dispună de instrumente şi de materialul ceresc?

(“Sufletul Omului” de Marsilio Ficino)

Întrebări întrebătoare

Şi se face că alaltăieri seară Elon Musk a mai făcut o măgărie şi şi-a trimis propria maşină în spaţiu. Bine, asta-i partea a doua. Maşina aia stătea de fapt în vârful celei mai puternice rachete din momentul de faţă, o rachetă super ieftină (în comparaţie cu alte rachete de genul ăsta). În fine, n-are rost să bat apa-n piuă, pentru că am vorbit despre asta în postarea Falcon Heavy și SpaceX mi-au arătat viitorul.

Numa’ că stăteam eu şi mă bucuram şi sărbătoream cu alte câteva zeci de oameni această reuşită, când deodată a început să se ducă din fericire. Nu pentru că ni s-au înecat corăbiile (sau rachetele), ci pentru că au apărut fără avertisment (nu şi surprinzător) oamenii ăia care apar oriunde există bucurie sau pur şi simplu o discuţie apropo de explorarea spaţială. Nu, nu mă refer la flateartheri (ei măcar au fost decenţi şi n-au zis nici pâs; ne-au lăsat să ne bucurăm în voie), ci la oamenii ăia super “preocupaţi” de planeta Pământ. Ăia care vin cu întrebări şi probleme de genul:

Noi nu suntem în stare să avem grijă de propria planetă şi vrem să ajungem în spaţiu. Mi se pare inutil. De ce nu avem grijă de planeta noastră în loc să mergem în spaţiu? Trimitem nişte nave în spaţiu în loc să ne ocupăm de foamete, poluare şi extincţii.

Mă ia cu leaşin şi fac apoplexie când aud/citesc “argumentele” astea. Just, par a fi foarte rezonabile, dar nu sunt şi mă scot din sărite. E atâta ignoranţă în câteva cuvinte încât mă schimonosesc de durere de fiecare dată când dau de ele. Îţi explic imediat şi de ce.

Tu faci aia, tu faci aia, eu fac asta

La un moment dat, în istoria speciei noastre, am început să producem mai multă mâncare decât era nevoie. Dacă înainte fiecare membru al tribului trebuia să vâneze animale sau să culeagă fructe pentru hrană, acum, datorită agriculturii, un om putea crește mâncare pentru 5 sau 10 persoane. La scurt timp după asta am început să avem mâncare în plus. Deodată, oamenii care înainte stăteau să alerge toată ziua după mâncare s-au trezit că nu mai e nevoie să facă asta, așa că s-au apucat să facă alte chestii: să păzească hambarul în care era păstrată mâncarea, să facă vase în care să fie păstrată mâncarea, să țină evidența mâncării, să sculpteze, să discute cu zeii, să se gândească la alte probleme și să încerce să își îmbunătățească în continuare condiția. Astfel au apărut din ce în ce mai multe meserii și ocupații. Am vorbit pe larg despre asta în postarea Cine seamănă, se adună, aşa că nu o să dezvolt prea mult ideea.

Ideea e că trendul ăsta a tot continuat de atunci și până în ziua de azi, motivul fiind că pur și simplu a ajutat masiv specia umană. Pentru că nu am mai stat să facem toți aceeași chestie, ci am început să facem fiecare o anumită chestie, ducând astfel la diversitate şi la satisfacerea mai multor nevoi. Dacă ai avea o țară în care toată lumea vrea să fie doctor, oricât de nobil e scopul, societatea ar stagna.

Începuturile agriculturii în spațiul actualei Japonia. Aici oamenii cultivau orez.

Suntem (aproximativ) 7 miliarde de oameni pe Pământ. Chiar crezi că e nevoie să se ocupe toţi cei 7 miliarde de oameni de problema asta la modul activ şi companii care nu au absolut nici o treabă cu domeniile respective să lupte împotriva foametei, poluării, extincţiei? Chiar crezi că dacă băgăm toţi banii de pe Pământ în chestiile astea, o să se rezolve? Mi se pare o gândire foarte simplistă să zici “aruncă toţi banii şi toate resursele în problema asta şi se rezolvă”, pentru că rezolvarea nu constă în aşa ceva. Rezolvarea constă în administrarea competentă a resurselor şi a banilor. România nu e o ţară săracă, dar uite că tot stăm prost (şi nu pentru că n-avem bani, mai ales că ăştia din UE au tot aruncat cu bani în noi, poate ne-om trezi) pentru că banii şi ţara sunt administrate dezastruos.

Plus că în multe cazuri nici nu e nevoie să îşi redirecţioneze Elon Musk banii către rezolvarea problemelor respective (şi totuşi, Musk chiar se ocupă de asta: d-aia are o companie care se ocupă cu dezvoltarea energiei solare şi una cu dezvoltarea maşinilor electrice).  Ce, tu ai impresia că numai corporaţiile sunt de vină pentru problemele astea? Îţi spun eu cine mai are o mare parte din vină. Oamenii din Africa mor de foame pentru că nişte unii cu burta plină din lumea întâi (care nu ştiu biologie sau chimie destulă încât să se pronunţe) au decis că OMG-urile sunt nocive pentru oameni, că au citit ei pe un blog. Boli de care scăpasem odinioară reapar pentru că au citit unii pe un blog că vaccinurile fac rău. O grămadă de animale sunt pe cale de dispariţie pentru că Xulescu a venit să-şi facă vilă unde odinioară era o pădure sau pentru că Ygreculescu crede că dacă îşi dă cu praf din corn de rinocer o să devină mai potent. Poluarea aia e şi pentru că vrei tu neapărat să ai maşină, pentru că se ştie că orice om respectabil are cel puţin un automobil. Şi aşa mai departe. Miliarde de oameni ca tine care au impresia că problemele astea nu sunt problemele lor şi că “cineva trebuie să facă ceva”, mai puţin ei. Degeaba arunci sute de miliarde de dolari într-o problemă, dacă nu înţelegi că tu eşti o rotiţă din această maşinărie.

Și chiar și problemele astea se rezolvă mai bine şi mai uşor cu niște informații din spațiu, iar pentru asta trebuie să ajungem în spațiu. Cu rachete. Adică trebuie să băgăm bani în aeronautică şi în programe spaţiale. Apropo, tu ştii câte chestii pe care le foloseşti în ziua de azi au fost inventate sau dezvoltate cu ajutorul banilor băgaţi în programele spaţiale?

Hoinari

Omenirea este o specie extraordinar de curioasă, iar curiozitatea este fundamentul pe care se sprijină întreaga omenire, mulţumită căreia avem toate chestiile de care ne bucurăm în ziua de azi. Mereu suntem în căutare de noi informaţii, iar creierul nostru e ca un burete care absoarbe orice informaţie peste care dă: fie că eşti la o bârfă, te uiţi la seriale, citeşti o carte sau calătoreşti. Vrem să ştim cât mai multe chestii. De aceea avem filozofie. De aceea avem ştiinţă. Isaac Newton, Albert Einstein, John Snow, Louis Pasteur, Pitagora, Arhimede, Robert Brown, Charles Darwin, Norman Borlaug, Richard Feynman şi mulţi mulţi alţi oameni care au adus omenirea în stadiul în care se află astăzi voiau (în esenţă) doar să îşi satisfacă şi ei curiozitatea. “De ce se întâmplă chestia asta? Care sunt mecanismele care duc la producerea ei? Ce înseamnă? Ce semnificaţie are?”

“The Wanderer Above the Sea of Fog” de Caspar David Friedrich

Această sete de cunoaştere este strâns legată de nevoia de a explora. Oamenii au fost hoinari dintotdeauna. Din momentul în care au coborât din copaci au început să se plimbe: mai întâi până la cel mai apropiat tufiş, apoi până la următoarea sursă de mâncare, ca în cele din urmă să ajungă pe cu totul alte continente sau chiar pe Lună. Carl Sagan spunea:

Explorările sunt ca nişte cutii de cadouri. Habar n-ai ce o să găseşti în ele, dar ştii că o să fie grozav.

Asta pentru că întotdeauna actul explorării a produs tot felul de recompense: de la cunoaştere, la chestii materiale (precum cartofi, cafea, mirodenii etc). Să crezi că omenirea trimite rachete, roboţi, sonde şi oameni în spaţiu doar pentru că nu are ce face, mi se pare o batjocură la adresa spiritului uman şi la curiozitatea care stă la baza acestei specii.

Actul de a explora şi a dobândi cunoaştere nu este niciodată inutil. Poate nu îi vezi tu utilitatea sau poate nu este evidentă în momentul de faţă. Uite, electricitatea, de exemplu. Am vorbit în postarea Scântei mai multe despre asta, dar o să menţionez şi aici că toată povestea cu electricitatea a pornit de la o curiozitate de petrecere, o chestie pe care oamenii o făceau ca să se distreze. Nu vedea nimeni nici o utilitate în ea, la vremea aceea. Şi totuşi, oameni precum Francis Hauksbee au vrut să afle mai multe despre ea, iar restul e istorie. Uită-te acum în jurul tău şi imaginează-ţi viaţa fără electricitate. Cine ar fi crezut pe atunci nu numai că electricitatea se va dovedi a fi utilă, ba chiar că întreaga societate va depinde de aceasta? Iar ştiinţa şi istoria omenirii abundă în astfel de exemple.

Nu-ţi pune toate ouăle într-un singur coş

Ştii care-i problema cu omenirea? Este de o încăpăţânare extremă şi vrea neapărat să supravieţuiască (de preferat cât mai mult posibil). Bine, nu e ceva exclusiv nouă, fiecare specie de animal care trăieşte sau a trăit vreodată pe Pământ vrea sau a vrut să trăiască mult mult mult. Animalele numite trilobiţi (care erau de fapt un grup) au trăit 262 milioane de ani (DOUĂ SUTE ŞASE ZECI ŞI DOUĂ MILIOANE DE ANI) dar uite că ceva le-a curmat lungul fir al vieţii. Ei nu, pentru că ştiau doar să se târască pe fundul mării, şi nici oameni, pentru că nu existam pe atunci. Explicaţia este că un factor extern le-a adus sfârşitul; nu ştim exact ce, dar ştim că a fost ceva masiv, ceva ce nu am fi putut evita nici noi cu tehnologia actuală. La fel este şi cazul extincţiei dinozaurilor. Am vorbit mai multe despre extincţii în postarea Sfârșitul

Problema e că doar o parte din lucrurile care ne-ar putea aduce sfârşitul ar putea fi cauzate de noi; restul lucrurilor precum gamma bursts, asteroizi, pandemii globale, supervulcani şi multe altele nu. Dar vrem să supravieţuim! Ce e de făcut? Conform lui Carl Sagan, în cartea Un palid punct albastru:

“Astfel stând lucrurile, în beneficiul vieţii terestre, lansez un apel ca, în cunoaşterea deplină a limitelor noastre, să ne sporim considerabil cunoştinţele despre sistemul solar şi apoi să începem să colonizăm alte lumi. Iată şi argumentele practice care lipsesc: salvarea Pământului de impacte catastrofale altminteri inevitabile şi maximalizarea şanselor noastre în faţa multor alte ameninţări, cunoscute şi necunoscute, la adresa mediului care ne susţine. Fără aceste argumente, este greu să pledăm convingător pentru trimiterea de oameni pe Marte şi altundeva. Dar cu ele şi cu argumentele ajutătoare implicând ştiinţa, educaţia, perspectiva şi speranţa cred că se poate face o pledoarie solidă. Dacă este în joc supravieţuirea noastră pe termen lung, avem o responsabilitate fundamentală ca specia noastră să se aventureze către alte lumi.”

Neamurile locuiesc toate în acelaşi sat sau oraş? E stupid să te încăpăţânezi să stai pe o singură planetă, deşi poţi să te extinzi. Şi, iarăşi: omenirea poate să şi exploreze spaţiul, dar să şi se ocupe de Pământ. Aceste acţiuni nu se exclud reciproc!

E nevoie de timp!

Tu trebuie să înţelegi o chestie: în ciuda a ce ai învăţat din cultura pop, descoperirile în ştiinţă nu vin în salturi şi în momente de “evrika!”. Toate descoperirile în ştiinţă se fac cu paşi mici si timizi, cu picături de apă care se adună într-un pahar până nu se mai poate şi dă pe afară. Acum că priveşti în urmă, este stupid să te gândeşti că am fi putut ajunge de la plugul din lemn din preistorie direct la combina agricolă. Trecerea de la una la cealaltă s-a putut face numai prin dobândirea de noi cunoştinţe într-o grămadă de domenii ştiinţifice şi printr-o serie de paşi mici care au avut loc pe o perioadă îndelungată de timp. Este nevoie de timp!

Faptul că acum câţiva ani am trimis o navă spaţială să orbiteze o cometă ţi-o părea ţie un lucru inutil, dar uite că nu toate lucrurile din Univers se învârt în jurul tău. Informaţiile pe care le-am dobândit în urma studierii acelei comete se vor dovedi a fi indispensabile pentru evoluţia sau chiar supravieţuirea speciei umane. Normal că în momentul de faţă nu avem cum să ştim exact cum vor fi aplicate acele cunoştinţe în viaţa de zi cu zi, dar nici când am descoperit elementele radioactive nu bănuiam că o să le folosim pentru alimentarea cu energie electrică a unui oraş întreg.

Descoperirile nu se fac stând în casă pe scaun, gândindu-ne “la ce bun?”; descoperirile se fac prin multă muncă ce se întinde pe parcursul mai multor generaţii. În încheiere, te las cu două lucruri: videoul Ted Talk al lui Brian Cox (fizician şi profesor de fizica particulelor) despre importanţa explorării şi un citat de-al lui Isaac Asimov (unul din cei mai mari autori SF şi gânditori ai secolului XX) dintr-o prelegere din anul 1983:

“Dacă nu cumva vrem să ne stabilim într-o lume care ne este închisoare, trebuie să ne pregătim să mergem dincolo de Pământ. Oamenii care privesc industrializarea ca fiind o sursă pentru problemele Pământului, poluarea sa şi profanarea suprafeţei sale, pot doar să pledeze pentru renunţarea la aceasta. Nu putem face asta; ne aflăm într-o poziţie dificilă. Avem 4,5 miliarde de oameni pe Pământ. Nu putem susţine atâţia dacă nu devenim avansaţi din punct de vedere tehnologic şi industrial. Ideea este, astfel, nu să scăpăm de industrializare, ci să o mutăm în altă parte. Dacă o putem muta la o mie de mile în spaţiu, încă o avem, dar nu pe Pământ. Pâmăntul poate deveni o lume a parcurilor, fermelor şi sălbăticiei fără să renunţăm la beneficiile industrializării.”