Tot postul ăsta începe, în mod previzibil, de la bani. Am mai avut ocazia să povestesc despre bani într-un alt post distractiv în care mi-am exprimat părerea că ei chiar au fost și încă sunt o idee bună.
1. Banii și fericirea
Și uite așa m-am trezit într-o seară fără bani. Deloc. Am avut noroc că eram deja acasă și că îmi plătisem chiria, întreținerea și (cel mai important) Internetul. Totuși, cum era de așteptat, am început să mă simt nasol. O vorbă din popor spune (dacă ești naționalist, întoarce-ți capul, fiindcă nu pare a fi o vorbă de-a poporului român) :
Banii nu aduc fericirea.
În mod total nesurprinzător, mă simțeam nefericit fără bani și nu mă simțeam mai fericit și mai bine fără ei. E ciudat, fiindcă aici spune clar că nu pot fi fericit dacă am bani. Și sunt o grămadă de oameni care spun același lucru.
Și uite, asta-i problema! Problemă care mă enervează mai mult ca o porție de ciulama la micul dejun, servită de Petre Țuțea și gătită de Dan Puric. Eu am impresia că oamenii care spun chestia asta cu “banii nu aduc fericirea” nu au rămas în viața lor fără bani. Adică la modul serios, nu să rămâi fără bani și în două zile să primești bani de la ai tăi. Firește că nu pot să contrazic ideea asta, fiindcă asta înseamnă să fiu un materialist superficial, iar eu vreau să se știe că sunt profund. Am să îi întreb pe cerșetorii ăia de la Unirii cât de fericiți sunt, că ăia clar au mai puțini bani ca mine. Pun pariu că fac tumbe prin parc la cât de fericiți sunt.
2. Fericirea și oamenii în general
Păi na, dacă e să fiu fericit, e musai să fiu fericit după cum se așteaptă X și Y să fiu fericit. Dacă X vrea o familie cu mulți copii ca să fie fericit, iar Y vrea să se retragă la mănăstire să mediteze la sufletul de cizmă ca să fie fericit, e normal că trebuie și eu să fiu fericit în același mod. Ce? Să vreau să am mulți bani, să pot trăi confortabil? Nu! Că-s superficial. Pot să fiu fericit după cum îmi dictează X și Y.
Și dacă pentru mine fericirea e să am casa plină de boardgames și să mănânc pizza în fiecare zi, ce? Problemă? Nu știu dacă v-ați prins, dar fericirea e ceva complet subiectiv, ce ține de fiecare persoană, ideile ei, experiențele ei de viață și personalitatea ei. I-am dat cu bold și am subliniat, să băgați bine la cap.
Îmi pare rău dacă doreați un post despre cum fericirea e ca un stol de pescăruși ce zboară vara deasupra Vămii sau despre cum fericirea absolută este capătul de drum dintr-o călătorie prin tenebrele nopții. Dar găsiți o grămadă de citate despre ce se presupune că e fericirea, de la Mahatma Gandhi până la John Lennon. Numa’ că doar tu știi ce te face pe tine fericit. Nu trebuie să te iei după Gandhi, Lennon sau Maica Tereza.
În cazul în care e nevoie de explicații suplimentare: nu, nu am nimic cu cei a căror idee de fericire e să își întemeieze o familie sau să retragă într-o peșteră. Am ceva cu oamenii a căror idee de fericire e să își întemeieze o familie sau să retragă într-o peșteră, după care să te judece, dând din cap dezaprobator, și să îți spună că ideea lor de fericire este cea adevărată, fiindcă ei rezonează mai bine cu Universul și lasă capacul de la toaletă ridicat.
Cu bani, fără bani, dacă e să fiu fericit, sunt fericit cum vreau eu, bă!
“Happiness depends upon ourselves.”
– Aristotel
