Mmmm, ăsta e un titlu de postare pe care nu apuci să îl scrii prea des. Ce brutal. Acuma, departe de a-mi fi dezvoltat o fascinație morbidă în ultima vreme, el face referire de fapt la una din cele mai mari minciuni care încă roiește în jurul vaccinurilor în ziua de azi: faptul că acestea au în ele celule sau țesuturi de fetuși avortați (unele variații vorbesc doar de țesuturi de animale).

Groaznic, nu? Sună de-a dreptul groaznic. Bine, bine, zic că e minciună, dar nu este o afirmație complet falsă. Are o sămânță de adevăr. Dar doar o sămânță, pentru că în pur stil conspiraționist, aici avem de-a face cu un caz clasic în care un adevăr este luat și distorsionat într-un mare hal, astfel încât să susțină punctul de vedere al conspiraționiștilor. În sensul ăsta zic că e fabulație. Care-i adevărul adevărat? E ceva de care ar trebui să-ți faci griji? Vedem imediat.

[Apropo, în caz că ți se pare cunoscut textul ăsta, în esență am preluat, modificat și dezvoltat o parte din capitolul Cum să minți spunând adevărul, din cartea Pământul este plat! – Cum să ne ferim de capcanele pseudoștiinței, în care tratez mai multe subiecte ce țin de știință, pseudoștiință și relația dintre acestea două.]

Frica

Când vine vorba de pseudoștiință și teorii ale conspirației, una din cele mai eficiente strategii este pur și simplu să redai un șir de adevăruri care fie sunt incomplete și explicate mai deloc, fie sunt explicate punându-se accent pe o chestie normală și insignifiantă cu scopul de a suscita nu gândirea critică, ci un apel la sentimente. Apelul la frică și apelul la dezgust sunt două erori de logică pe care le întâlnești pe toate gardurile și sunt extraordinar de eficiente tocmai pentru că fac apel la frică și la dezgust, două reacții ce sunt adânc înrădăcinate în creierul uman, pentru că de-a lungul vremii au avut (și încă au) un rol esențial în supraviețuirea individului și a speciei noastre. Ți-e frică să te iei la bătaie cu un urs pentru că al tău creier încearcă să te țină în viață, știind că ursul e mai puternic decât tine. Te dezgustă când vezi materii fecale pentru că al tău creier știe că sunt periculoase din cauza numărului mare de bacterii din ele și încearcă să te țină departe de ele. În momentul în care aceste instincte își „depășesc atribuțiile” avem de a face cu niște erori de logică.

Acum doi ani, în septembrie 2018, un grup de antivacciniști numit “Asociația Pro Decizii Informate” a răspândit prin București astfel de fluturași, folosind în mod abuziv logo-urile Unicef, OMS și al Ministerului Sănătății. În esență, este vorba despre un fluturaș pro-vaccinare modificat în Photoshop de antivacciniști.

Aceste două erori de logică pe cât sunt de eficiente, pe atât sunt de simple ca structură și „raționament”:

  • Premisa 1: X mă sperie sau mă dezgustă.
  • Premisa 2 (care adesea nu este exprimată explicit, ci e implicită): Lucrurile înspăimântătoare sau dezgustătoare sunt rele sau greșite.
  • Concluzia: X este rău sau greșit.

Exemple foarte grăitoare sunt afirmațiile că vaccinurile conțin mercur sau că organismele modificate genetic conțin gene de la alte organisme (roșii cu gene de pește!). Nu ți se dau informații adiționale despre ce înseamnă asta în realitate, ci doar aceste afirmații. Ideea e să te sperie. Iar tu, odată speriat, mai mult ca sigur nu o să cauți mai multe explicații, ci o să dai mai departe chestiile astea ca un adevăr absolut.

La fel și când vine vorba de celulele de fetuşi avortaţi din vaccinuri. Când auzi chestia asta, care este primul lucru la care te gândeşti? Păi, fireşte, că vaccinurile conţin celule de fetuşi avortaţi, o idee care din start îţi repugnă în cel mai groaznic mod posibil. Cum emoţiile sau afectele intră deja pe fir, raţiunea se aşează pe ultimul loc şi deja nu te mai interesează ce înseamnă asta mai exact şi cum se realizează acest lucru. Iată, deci, se face apel la dezgust sau frică.

Propaganda antivaccinistă face adesea apel la frică prin intermediul unor astfel de imagini: un copil care plânge, înconjurat de seringi. Un pui de om este în pericol, iar asta suscită afectele noastre primare, punând rațiunea pe al doilea loc.

Realitatea

La ce altceva te mai gândeşti când auzi de chestia asta? Păi dacă sunt celule de fetuşi avortaţi, ele trebuie să vină de undeva, nu? Celulele de fetuşi avortaţi provin din ţesuturi, te gândești. De fapt, chiar o altă variantă foarte des întâlnită este aceea că vaccinurile conţin direct ţesuturi de fetuşi avortaţi. Ţesuturile provin şi alea de la fetuşi, nu? În consecinţă este cât se poate de logic să presupunem că fiecare doză de vaccin conţine astfel de celule sau ţesuturi, iar oamenii de ştiinţă au fetuşi avortaţi pe bandă rulantă din care fac aceste vaccinuri. Și o să zici că exagerez, dar dacă ești atent la construcția afirmației cele mai întâlnite “vaccinurile conțin celule/țesuturi de fetuși avortați”, o să vezi că se prezintă ideea că vaccinurile conțin în mod constant astfel de celule/țesuturi, care sunt furnizate în mod constant.

În general oamenii când aud de ţesuturi, se gândesc la bucăţi de piele sau muşchi rămase în urmă; în realitate (dacă rămâne ceva în urmă) e mai degrabă vorba de bucăţi de molecule de ADN, care înseamnă fix pix ca pericol pentru noi.

Ce conţine şi cum funcţionează un vaccin? Am mai vorbit aici despre asta, dar în esenţă el conţine un virus mort sau atenuat (care nu se mai poate reproduce sau nu mai poate face rău) pe care noi îl introducem în propriul organism cu scopul de a ne antrena sistemul imunitar: acesta vede virusul, îl împunge, se joacă un pic cu el, învaţă să îl recunoască, iar data viitoare când în organismul uman intră un virus pe bune, pus pe făcut rele, sistemul imunitar o să fie mult mai eficient în a-şi face treaba. Este o explicaţie supersimplificată, dar cam aşa stă treaba.

Ei bine, virusurile alea atenuate nu apar aşa din cer. Nu se plimbă nici un imunolog pe stradă şi se împiedică de un virus mort sau atenuat. Ele trebuiesc create. Marea problemă e că nu le poţi crea pur şi simplu. Ai nevoie de o cultură de celule, adică multe multe celule în care să introduci virusul pentru care vrei să creezi un vaccin şi să îl reproduci şi atenuezi, astfel încât să creezi o versiune mai puţin periculoasă. În plus, virusul fiind virus, nu poate să se reproducă şi să trăiască fără o gazdă. De aceea avem nevoie de celule umane. O cultură primară de celule poate conţine celule fibroblaste, epiteliale, endoteliale etc. O linie de celule, însă, conţine un singur tip de celule. Cum ar fi doar fibroblaste. În general oamenii de ştiinţă iau astfel de celule pe care apoi le reproduc de foarte foarte foarte multe ori.

Problema este că există o limită până la care pot fi reproduse celulele (numită limita Hayflick): adică ele se reproduc, se înmulțesc până la un anumit punct. Practic, cromozomii din interiorul nucleului unei celule au la capete un soi de “căpăcele” numite telomeri. Pe măsură ce acele celule se înmulțesc, telomerii din cromozomi se micșorează până în momentul în care dispar. Din momentul acela celulele nu se mai pot reproduce. Este o explicație simplistă, dar care surprinde ideea de bază.

Pe măsură ce o celulă se divide și se înmulțește, telomerii de la capetele cromozomilor se micșorează până dispar, moment în care celula nu se mai poate înmulți.

Norocul nostru este că apar din când în când niște celule rare ce conţin o mutaţie care le permite să fie „nemuritoare”, în sensul că pot fi reproduse la nesfârşit. Folosind astfel de linii de celule, cercetătorii pot creşte patogeni cu grămada într-un anumit tip de celulă, astfel încât să îi slăbească. Înţelegi? Oamenii de ştiinţă nu trebuie să ia non-stop astfel de celule din oameni, pur şi simplu iau o singură dată de la cineva nişte celule, pe care apoi le înmulţesc în eprubetă în laborator. De ce folosesc celule de oameni şi nu de alte animale? Pentru că virusurile care creează boli la oameni se dezvoltă cel mai bine în celule umane. [Deși există excepții și sunt folosite și celule de animale. De exemplu cele din vaci.]

În anii ‘60 au fost făcute complet deliberat şi legal două avorturi: unul în Suedia, iar altul în Anglia. Nici unul dintre acestea nu a fost făcut cu scopul de a crea vaccinuri. [Niciodată, în istoria medicinei, nu a fost efectuat vreun avort cu scopul expres de a crea vaccinuri.] Ulterior, însă, o parte din celulele fetusului din Suedia au fost trimise la Institutul Wistar din Philadelphia, SUA, şi au fost numite WI-38, în timp ce o parte din celulele fetusului din Anglia au fost trimise la Consiliul de Cercetări Medicale din Wiltshire, Anglia, fiind numite MRC-5. De ce tocmai aceste celule? Deoarece conțineau acea mutație care le permite să treacă de limita Hayflick, acea linie de celule fiind, practic, nemuritoare. Oamenii de știință au luat aceste celule şi le-au replicat de nenumărate ori timp de 50 de ani. Celulele replicate le-au folosit pentru a crea următoarele tipuri de vaccinuri:

  • Pentru Rubeolă
  • Pentru Hepatita A
  • Pentru Varicelă
  • Pentru Zona Zoster
  • Pentru Adenovirusul tip 4 şi 7
  • Pentru Rabie

Cu toate acestea, după cum am spus în paragrafele anterioare, vaccinurile respective nu conţin celule de fetuşi, ci mai degrabă virusurile din acestea au fost atenuate în astfel de celule. Este totuşi o diferenţă considerabilă, nu? Și în plus, acele celule în care au fost atenuate virusurile sunt descendente ale acelor celule originale, nu sunt acele celule.

Şi totuşi, de ce celule de fetuşi? Pentru că au nişte avantaje considerabile faţă de celulele de adulţi. În primul rând sunt un mediu steril în care nu se găsesc deja alte virusuri și nu există pericolul să existe alți agenți patogeni. De asemenea pot fi manipulate în aproape orice fel de ţesut şi au capacitatea de a se reproduce rapid, fiind perfecte pentru analiza felului în care funcţionează anumite boli. Astfel, celulele de fetuşi au fost folosite cu succes nu numai la vaccinuri, ci şi pentru potenţiale tratamente pentru boli sau afecţiuni precum cancer, diabet, HIV, scleroză multiplă, ALS şi Alzheimer. Vaccinul poliomielitei (realizat prin acelaşi procedeu) salvează anual cam 550.000 de vieţi în SUA şi în ziua de azi este foarte greu să găseşti pe cineva care nu a beneficiat de pe urma acestui tip de cercetare pe linii de celule de fetuşi precum WI-38 şi MRC-5. Miliarde de vieți au fost salvate.

Concluzia

Trebuie să fii foarte atent când auzi astfel de afirmații (și auzi doar afirmațiile, fară explicații adiționale), pentru că cel mai probabil este vorba de o informație care fie este incompletă, fie este distorsionată. Unul din cele mai bune exemple este al faimosului monoxid de dihidrogen: în anul 1983, de Ziua Păcălelilor, ziarul Durand Express din orașul Durand, din statul Michigan, SUA, a publicat un reportaj conform căruia în rețeaua de apă potabilă a orașului a fost găsit monoxid de dihidrogen care poate fi fatal dacă este inhalat. Păcăleala respectivă a ajuns în cele din urmă și pe internet (într-o variantă îmbunătățită), dar a atins faimă internațională în anul 1997 când elevul de 14 ani Nathan Zohner a creat o petiție pentru a interzice folosirea de DHMO (dihydrogen monoxide – monoxid de dihidrogen în engleză). Acesta spunea că monoxidul de dihidrogen:

  • Este cunoscut și ca acid hidroxil și este o componentă majoră a ploii acide;
  • Contribuie la efectul de seră;
  • Poate cauza arsuri severe;
  • Contribuie la efectul de eroziune al mediului înconjurător;
  • Accelerează procesul de corodare și ruginire a mai multor metale;
  • Poate cauza pene de curent și scădea eficiența frânelor automobilelor;
  • A fost găsit în tumorile scoase din pacienții cu cancer.

În ciuda pericolelor, acesta este folosit adesea:

  • Ca solvent și lichid de răcire industrial;
  • În centralele nucleare;
  • În producția polistirenului;
  • La stingerea focurilor;
  • În mai multe tipuri de cercetare pe animale, multe făcute cu cruzime;
  • În distribuirea pesticidelor. Chiar și după spălarea alimentelor, acestea rămân contaminate cu această substanță;
  • Drept aditiv în anumite „junk-foods” și alte mâncăruri

Ți se ridică părul de pe ceafă numai când citești toate chestiile astea! Și totuși mai mult ca sigur ai consumat azi ceva care să conțină monoxid de dihidrogen, pentru că fie că îi spui așa sau acid hidroxil, astea sunt pur și simplu un alt nume pentru apă. H2O – monoxid (un atom de oxigen) de dihidrogen (doi atomi de hidrogen). Nu te-am mințit cu nimic, ci pur și simplu ți-am dat niște informații incomplete sau distorsionate.

Acuma, ce-i drept, chiar și în lumina explicațiilor date de mine mai sus, este posibil încă să ai o problemă ce ține de moralitate și etică. E de înțeles. Nu ai numai tu problema asta, ci și alte grupuri religioase precum catolicii. Pe site-ul National Catholic Bioethics Center din SUA găsești un F.A.Q. bazat pe informații corecte (adică fără “VACCINURILE CONȚIN FETUȘI MORȚI” și alte alarmisme), care te poate ajuta. Pe scurt, Biserica Catolică se opune avorturilor, dar afirmă că vaccinarea nu ar trebui refuzată pe baze morale în cazuri în care beneficiile pentru sănătatea publică sunt mai mari, atunci când nu există ca alternative vaccinuri derivate din celule ce nu au aparținut unor fetuși avortați.

Și din nou, repet: celule în care au fost atenuate virusurile sunt descendente ale acelor celule originale, nu sunt acele celule. Nu mai conțin țesutul original, iar dacă da, atunci urme foarte vagi de ADN.

Am ținut neapărat să fac o postare numai despre asta pentru că încă este foarte răspândită. Ce dubios, nu? Adică pentru niște oameni care zic că își duc singuri munca de cercetare (și că o fac cum trebuie, zic ei), se opresc destul de des din cercetat fix înainte de explicațiile cheie. Pentru că explicațiile pe care ți le-am dat în postarea asta nu.sunt.niște.chestii.obscure. N-a trebuit să sap prin nu-știu-ce ruine ca să dau de ele. Se găsesc la un click distanță. Dar cine ‘reacu’ stă să mai caute explicații? Nu e mai mișto să avem impresia că e cineva acolo care ne vrea răul pe ascuns, iar noi suntem mai deștepți și le dejucăm planurile? Nu e mai palpitant?