De aproximativ 200 de ani încoace medicina modernă se spetește să ne ofere o viață mai bună și mai lungă. De multe ori îi iese, câteodată nu, cert e însă că de vreo 200 de ani încoace a reușit să strângă un arsenal destul de mare pentru lupta împotriva diverselor boli și afecțiuni. O parte fundamentală a acestui arsenal este compusă din medicamente.

Da, fără dar și poate medicamentele sunt extraordinar de importante pentru supraviețuirea noastră ca indivizi și ca specie, iar secolul XX a cunoscut adevărate miracole care au apărut în acest domeniu: dacă înainte era de ajuns să te zgârii într-un spin de trandafir și să mori de la o banală infecție, acum antibiotice precum penicilina te ajutau să supraviețuiești; dacă înainte sifilisul era o boală care, odată ce te îmbolnăveai, ducea la nebunie, desfigurare și moarte, acuma putea fi vindecată cu salvarsan; chiar și durerile erau mult mai ușor de răpus cu ajutorul noii aspirine. Oamenii la început de secol XX au cunoscut adevărate miracole de care numai în povești auzi.

Și totuși, sunt indivizi în ziua de azi care își întorc fața de la medicamente, din diferite motive, în detrimentul unor tratamente ceva mai “naturale”. Ei spun:

De ce să mai luăm pastile și alte medicamente, când există alternative naturale? 

Întrebările sunt foarte bune, dar din păcate aceștia trag concluzii eronate din ele, pornind de la niște premise false. Postarea de faţă va încerca să răspundă la întrebarea “De ce să mai luăm pastile și alte medicamente, când există (presupuse) alternative naturale?” Deși medicamentele moderne nu se rezumă doar la pastile/pilule/tablete/comprimate (multe altele se iau intravenos, precum vaccinurile, sau prin inhalare, sau rectal, sau ca loţiune etc.), iar tratamentele medicinei moderne nu se rezumă doar la medicamente (cum ar fi radioterapia sau chirurgia), mă voi axa în această postare strict pe acestea deoarece sunt cele mai întâlnite și pentru că ele sunt cele care fac în general obiectul reclamațiilor adepților medicinei alternative. Astfel, în postarea de faţă, când vorbesc de medicamente, să ştii că mă refer strict la cele sub formă de pastile/pilule/tablete/comprimate.

Primele pastile

S-ar putea să te surprindă un pic, dar medicamentele sub formă de pastilă nu sunt o invenție modernă. Primele au apărut (din ce știm) prin 1500 î.e.n. Egiptenii antici scriau în diverse papirusuri cu tratamente medicinale despre pastile ce conțineau aluat de pâine, miere sau grăsime. Diverse ingrediente medicinale (condimente sau plante pisate: mir, scorțișoară, rășini de copaci și multe altele) erau amestecate și făcute manual sub formă de mici bile.

Prin 1989 a fost descoperită epava navei Relitto del Pozzino care datează de prin 140 î.e.n. Ce este remarcabil la aceasta e că au fost descoperite în interiorul ei diverse instrumente medicale și chiar medicamente pentru dureri de ochi. Aceste medicamente erau sub formă de tablete și erau produse din carbonat de zinc (ZnCO3) și hidrozincit, precum și alte uleiuri animale și vegetale. Învățatul roman Pliniu cel Bătrân (23-79 e.n.) a dat medicamentelor de această formă numele de pilula.

Una din pastilele găsite în interiorul epavei Relitto del Pozzino.

Probleme, soluții, evoluție

Problema cu pastilele e că erau destul de greu de înghițit și aveau un gust amar. Mai târziu, în Evul Mediu, oamenii încă luau pastile pentru diverse afecțiuni, așa că au început să le căptușească în diverse substanțe vâscoase făcute din plante, pentru a aluneca mai bine pe gât. Unele medicamente chiar începuseră să fie învelite în argint sau aur, dar nu erau foarte eficiente pentru că (de exemplu) argintul trecea direct prin tractul digestiv, fără să se dizolve; astfel, pastilele erau inerte și nu își puteau elibera compușii chimici.

Pe lângă asta, pe măsură ce am progresat de-a lungul secolelor, ne-am dat seama că felul în care erau pregătite aceste medicamente nu era chiar cel mai bun. Inițial pastilele erau făcute rulând cumva ingredientele, care apoi erau tăiate. Această metodă de preparare avea nevoie de umezeală, dar, după cum aveam să aflăm între timp, umezeala putea să dezactiveze substanțele din interiorul acestor medicamente, făcându-le inerte și inutile. Unii inventatori începuseră să le învelească în zahăr sau gelatină, pentru a le păstra proprietățile curative.

În 1843, însă, a venit William Brockedon care a inventat un nou mod de a crea medicamente sub formă de pastile: el punea praful compus din substanț activă într-un tub și dădea în el cu ciocanul până substanța respectivă se solidifica. Acest procedeu a devenit foarte popular și chiar și în ziua de azi medicamentele sunt create în esență folosind același proces, singura diferență fiind că treaba se face cu ajutorul unor utilaje ce pot face mii sau milioane de tablete pe oră.

O mașinărie de presat medicamente sub formă de tabletă. ©Jeff Dahl

Componentele unei pastile

Deși medicamentele de genul ăsta pot apărea sub diferite forme (pastile, tablete, capsule, comprimate), în esență au aceleași părți componente.

În primul rând, compusul chimic care face un medicament să funcționeze este substanța activă. Este importantă pentru că practic ea este medicamentul, ea acționează chimic asupra organismului pentru a-i restabili echilibrul. De exemplu ibuprofen (C13H18O2 – C13H18O2) este o substanță activă, un compus ce posedă proprietăți analgezice și antipiretice (reduce febra). Alte substanțe active comune pe care le folosim zi de zi sunt paracetamol (C8H9NO2 – C8H9NO2 – cunoscut științific și ca paraacetilaminofenol sau acetaminofen) și diclofenac (C14H11Cl2NO2 – C14H11Cl2NO2) . Acuma, atenție, astea nu sunt nume de branduri, de produse, ci sunt chiar substanțele active, moleculele care acționează în corpul tău. Astfel paracetamol se mai vinde și sub numele de Parasinus, iar diclofenac ca Voltaren, în funcție de compania farmaceutică ce le produce. Dacă te doare capul, indiferent că iei Nurofen sau Adagin, ambele conțin substanța activă ibuprofen.

Dar asta nu este tot. Medicamentele conțin întotdeauna și niște substanțe auxiliare (excipienți), care sunt inactive din punct de vedere farmacologic (adică nu influențează în nici un fel organismul în procesul de vindecare). Deși nu ne afectează cu nimic, ele sunt foarte importante pentru medicament, oferindu-i stabilitate chimică și ajută la transferul substanței active la locul unde trebuie să ajungă pentru a-și exercita rolul. Astfel, unele substanțe împiedică pastilele să se fărâmițeze și să se descompună: substanțe precum lactoza, sucroza, celuloza microcristalină sau antioxidanți precum pirosulfiții sau acidul ascorbic etc. Alte substanțe au scopul de a îmbunătăți absorbția medicamentelor, pentru a o accelera sau de a o întârzia (metilceluloza sau carboximetilceluloza). Alte substanțe sunt pur și simplu folosite cu scopul de a corecta gustul sau mirosul neplăcut al unor medicamente (mai ales la cele pentru copii).

Indiferent că vorbim de pastile sau vaccinuri, acestea conțin o sumedenie de alte substanțe (pe lângă cea activă) care au un rol foarte important și bine determinat: ajută medicamentul să își facă efectul. De aceea când te uiți la prospectul paracetamolului sau al vreunui vaccin vezi și tot felul de alte substanțe dubioase. Ele nu sunt degeaba acolo.

Premise greșite

Când vine vorba de confruntarea dintre tratamentele naturiste și medicamente în general adepții medicinei alternative au următorele raționamente:

  • Tot ce e natural e automat benefic pentru noi.
  • Tot ce e artificial sau sintetic (creat de om, adică) e automat nociv.
  • Tratamentele naturiste sunt “naturale”, deci sunt automat bune (fără efecte adverse, de exemplu).
  • Medicamentele din medicină sunt sintetice (create în laborator), deci sunt nocive (pentru că au efecte adverse).

Aici vorbim de vechea și des-întâlnita eroare de logică numită apel la natură ce afirmă că doar pentru că ceva este natural (în sensul că nu e creat de om), înseamnă că automat este sigur sau benefic pentru organism. Deși dovezi care să contrazică această preconcepție sunt cu duiumul (dioxidul de carbon e natural, veninul e natural, toxina botulinică e naturală), mulți adepți ai medicinei alternative preferă să le ignore. Ceea ce e păcat, pentru că este un obstacol semnificativ în calea înțelegerii medicamentelor și a lumii în care trăiesc oamenii ăştia.

Femeile care alăptează sau sunt însărcinate, copiii sub 2 ani, oamenii care suferă de afecţiuni ale rinichilor sau inimii, cu glaucom, anemie, boli ale ficatului, osteoporoză și diabet sunt sfătuiți să evite ceaiul verde. Acesta conține compuși numiți tanini, care poate interveni negativ în capacitatea organismului de a absoarbe fier, ducând la anemie. Ceaiul verde este și diuretic, iar dacă bei mai mult de 5 cești pe zi, poți ajunge să urinezi excesiv și să te deshidratezi. Indiferent că un tratament este natural sau artificial tot vorbim de niște substanțe chimice care acționează asupra organismului. Firește, ceaiul verde are multe beneficii, dar vreau să evidențiez faptul că doar pentru că ceva e natural, nu înseamnă că e automat benefic. După cum am mai povestit și în Chimie în doi pași.

Pe lângă asta, se pornește de la premisa total greșită că o substanță activă produsă în laborator este automat nocivă și inferioară aceleași substanțe active găsite în natură. De ce? Dacă vorbim fix de aceeași substanță activă, cu aceeași structură moleculară, nu ar trebui să fie nici o diferență între ele. Uite un exemplu cu apă, ca să înțelegi mai ușor: unul din felurile prin care poți crea apă (H2O) este să dai foc la metan (CH4); din arderea metanului o să rezulte dioxid de carbon (CO2) și apă. E, apa asta rezultată este fix apă d-aia pe care poți să o bei liniștit, nu se deosebește cu nimic față de apa de la robinet, din izvor sau din sticlă (iar aici mă refer strict la molecula de apă). La fel și sarea de bucătărie (NaCl), după cum am vorbit în postarea Povești alimentare: E-urile și poporul panicard: o poți extrage din munți sau o poți face în laborator prin tot felul de procese chimice. De oriunde ar proveni, tot sare de bucătărie e. Atâta timp cât două substanțe au aceeași structură moleculară și atomică, vorbim de acelaşi compus chimic.

Procesul de combustie al metanului și rezultatul.

[Insulina – un hormon folosit pentru tratarea diabetului – e un alt exemplu foarte bun: în ziua de azi ea poate să fie creată în laborator din bacterii sau plante modificate genetic (insulină biosintetică). După raţionamentul bazat pe apelul la natură mulţi s-ar opune doar pentru simplul motiv că e produsă în laborator. Dar care e alternativa? Ce alte surse de insulină am avea? Singurul alt mod prin care putem face rost de ea (cum se făcea până recent) este să o extragem din pancreasul diverselor animale, dar procesul durează mai mult, se obţine mai puţină insulină, iar puritatea este mai mică, motiv pentru care unii oameni pot avea reacţii adverse de la materialul derivat din sursa animală. Este absolut vital să putem extrage substanţa activă cât mai rapid posibil şi cât mai multă; primul om care a beneficiat vreodată de tratamentul cu penicilină a murit pentru că nu exista nici o metodă mai rapidă de a extrage această substanţă activă. Cercetătorii nu puteau extrage destulă cât să ţină ritmul cu necesităţile tratamentului.]

Ţi-e de efecte adverse la medicamente? Asta e problema? După cum am mai discutat în Medicamente: avem nevoie de ele?, efectele adverse apar pentru că al tău corp este incredibil de complex și complicat, iar substanța activă din medicament modifică mai multe lucruri din interiorul acestuia. Indiferent că vorbim de paracetamol sau ceai de muşeţel. Dacă funcţionează, clar are şi efecte adverse sau secundare. Medicamentele sintetice sunt fie nişte modificări aduse unora naturale cu scopul de a spori eficienţa şi siguranţa acestora (adică fix despre ce e vorba în postarea asta), fie pentru a influenţa biochimic procesul unei boli, după ce cercetătorii au făcut o investigaţie ştiinţifică amănunţită a bolii respective. 

Standardizarea, mană cerească

Unul din sfaturile pe care le găsești foarte ușor pe internet este ca în cazul în care te doare ceva, decât să iei aspirină, mai bine iei niște scoarță de copac de salcie, pentru că are fix același proprietăți. În esență ele au aceleași proprietăți antiinflamatoare, antipiretice și analgezice, așa că de ce mai luăm aspirină și nu mestecăm scoarță de copac? De fapt, de ce să mai luăm medicamente, în loc să luăm alternativele naturale?

[Scurtă paranteză: deși într-adevăr aspirina este derivată din salcie, nu conține aceeași substanță activă: aspirina conține acid acetilsalicilic, în timp ce scoarța de salcie (și nu numai, că mai sunt și alte plante) conține acid salicilic. Scoarța de salcie ce conține acid salicilic s-a tot folosit timp de cel puțin 2400 de ani pentru a trata durerile și febra, dar problema este că irită stomacul destul de rău, motiv pentru care în secolul al XIX-lea cercetătorii s-au apucat să caute un înlocuitor cu aceleași proprietăți farmacologice, dar cu mai puține efecte adverse. În 1853, chimistul Charles Frédéric Gerhardt a fost primul care a sintetizat acidul acetilsalicilic, iar în 1897 cercetătorii companiei farmaceutice Bayer (în frunte cu Felix Hoffman) au început să studieze acest compus în vederea înlocuirii medicamentelor pe bază de acid salicilic. Așa a apărut aspirina, care, apropo, nu tratează doar febra și durerile, ci este folosită și pentru a preveni infarctul, cheagurile de sânge și pentru a trata boala Kawasaki, pericardita și reumatismul articular acut.]

Dacă te hotărăști totuși să iei scoarță de salcie, apar niște probleme: 

  • Cât acid salicilic ingerezi, de fapt? În trecut, până să apară aspirina, oamenii care făceau supradoză de acid salicilic sufereau de greață, vomă, iar unii chiar intrau în comă. De unde știi cât acid salicilic conține bucata aia de scoarță de salcie? Chiar și dacă iei pastile din scoarță mărunțită, nu dispare problema, pentru că ăla care le-a făcut, doar le-a mărunțit, nu a verificat cât acid salicilic are în ea.
  • Ce alte substanțe ingerezi? Fiind vorba de scoarța ce aparține unui organism, fii sigur că nu are doar acid salicilic în ea, ci și o grămadă de alți compuși chimici de care nu știi. Îți este total necunoscut felul în care aceștia are putea interacționa cu organismul tău.

Poate faci supradoză, poate nu e destul acid salicilic și nici măcar nu o să funcționeze, pur și simplu nu știm! Pentru că nu știm ce și cât bagi în gură. De aceea au apărut medicamentele de genul ăsta: fiecare tabletă/pastilă/pilulă/comprimat/spune-i-cum-vrei reprezintă o doză fixă de substanță activă și niște ingrediente de care știm. Asta este! E vorba de precizie și standardizare. După cum am spus în postarea Limbajul Realității, unul din darurile științei este că poate cuantifica (număra) toate lucrurile pe care le studiază, lucru ce ne-a permis să ne folosim de diverse fenomene ce apar în Univers. Mai departe o să-i predau microfonul lui Vasi Rădulescu (medic specialist, fondator #leapșadesănătate, scriitor în timpul liber) să ne explice cum stă toată tărășenia:

“Problema asta dintre medicamentele de sinteză și echivalantele naturale a existat de mult timp și ea încă stă la baza așa numitelor terapii naturiste sau a unei schimbări de macaz pe care unii, din diverse motive, încă o practică. Sună tentant să nu iei medicamente clasice (numite peiorativ chimicale) și să recurgi la preparate naturale, marketate drept sigure și eficiente, dar aici sunt mai multe aspecte sensibile și discuția e foarte interesantă.

Cercetătorii au analizat unde acționează acidul acetilsalicilic și-n ce doză își face el efectele pozitive, respectiv de la ce doză devine toxic. Dacă iei aspirină de 75 sau 100 de miligrame a la long, ai un efect antiplachetar, util pentru prevenția evenimentelor trombotice (cheaguri de sânge). Dacă iei de 500 de miligrame, ai mai degrabă efect antialgic și antiinflamator. Dacă iei câteva grame, efectele devin nocive. Farmacologia setează doze pe studii riguroase, nu din poignet. Un preparat natural sau naturist poate să aibă o doză prea mică sau prea mare, el neintrând pe calea medicinei alopate, unde studiile sunt obligatorii.

Un alt exemplu interesant este planta numită Digitalis purpurea, din care s-a extras digitala (sau digitalina), o substanță încă folosită în cardiologie în insuficiențe cardiace de regulă combinate cu tulburări de ritm (să zicem fibrilație atrială). Digitala a fost studiată, apoi s-a mers pe sinteza chimică, cu o replicare mai ușoară și convenabilă financiar. Există studii clinice, doze atent fixate, reacții pozitive documentate, la fel și cele adverse. Un amestec naturist din acea plantă șuntează doza, iar efectele adverse pot fi semnificative (era întrebuințată și ca otravă, a se vedea inclusiv romanele Agathei Christie) la doză mare, sau cele pozitive intangibile la doză mică, chiar dacă pare dezirabil să mergi pe varianta naturală.”

Astfel, un medicament sub formă de pastilă reprezintă o doză precisă și o garanție că medicul, farmacistul și tu știți exact ce ai luat acolo și cât. Asta spre deosebire de suplimentele nutritive sau alte tratamente naturiste, după cum ne spune Simona Tivadar (medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, autor):

“Nu e totuna să mesteci coajă de salcie (cât? poate un kil, poate două kile) sau să iei aspirina de 75 mg sau de 500 mg și de aici a apărut dorința de standardizare. De aceea și scrie doza de medicament. Nu dăm așa la întâmplare amoxicilina, ci dăm 1 gram la 12 ore. Dintr-o dată toată lumea vorbește aceeași limbă, iar farmacologia modernă încearcă să găsească substanțe care să fie cât mai bine potrivite unui singur fel de receptor. Așa s-a ajuns până la anticorpi monoclonali, care sunt un fel de gloanțe țintite împotriva unui agresor. Este ceva absolut fabulos, cu efecte adverse mult reduse față de un medicament obișnuit.

Suplimentele nutritive au această problemă, că nu există un proces de fabricație clar, nu există un proces de fabricație standardizat. Fiecare pune înăuntru exact ce vrea să pună și ele pot fi înregistrate pe baza unei simple declarații a producătorului. Nu este verificat nimic. Nici măcar în SUA, FDA nu verifică decât în situația în care au apărut intoxicații sau reclamații. Am văzut o statistică ce spune că SUA au 25.000 de prezentări la camera de gardă (la urgență) din cauza consumului de suplimente nutritive. FDA a verificat între 2007 și 2016 și a găsit peste 500 de suplimente adulterate cu testosteron, cu cortizol, cu hormoni de creștere, cu hormoni tiroidieni sau cu alte medicamente, alte substanțe active (antiinflamatoare, ibuprofenul este la mare cinste), și atunci pacientul meu care are, să zicem, diabet înghite un supliment nutritiv despre care el crede că are proprietăți care să-i scadă glicemia și când colo mai are niște antiinflamatoare și ne mirăm pe urmă că face o complicație a bolii de bază pentru că primește de fapt produse nestandardizate și despre care noi nu știm, n-avem nici un fel de cunoștință. Escrocheria asta cu suplimente alimentare a depășit orice fel de limită.”

Acuma firește că și tratamentele naturiste (alea care funcționează) au efectele lor curative, dar este mult mai greu să îți dai seama cantitatea de substanță activă dintr-o “porție” și ce alți compuși chimici mai sunt pe acolo. Pentru că, iarăși, alea care funcționează o fac în baza acelorași principii pe care le urmează și medicamentele: bagi o substanță chimică în propriul organism, substanță care acționează într-un anumit fel asupra lui, producând niște reacții și efecte. Poți face supradoză de ceai verde la fel cum poți face supradoză de paracetamol, d-aia e important să știm chestiile exact cantitatea de substanță activă și ce băgăm în noi când urmăm un tratament și d-aia luăm medicamente sub forma în care se află.

Și totuși…

Și totuși, oricât de bune ar fi medicamentele, nu de puține ori s-a întâmplat să aud de la o grămadă de medici și farmaciști că ar trebui să o lăsăm mai moale și să nu ne mai îndopăm atâta cu ele. De ce? Că parcă stabilisem că sunt destul de eficiente și ne ajută să scăpăm de diverse boli. Aparent cheia stă în echilibru și să știi când să iei și când să nu iei medicamente. Ca să nu vorbesc din burtă, am decis să aflu care ar fi explicația direct de la oameni care lucrează în domeniu.

Miruna Trotuș (farmacist):

“Medicamentele fac bine, și medicamentele fac și rău. Într-o cantitate mică, nu fac mai nimic. Când iei puțin mai mult, fac bine. Când iei prea mult, fac rău. Cantitățile exacte pentru intervalele astea variază de la substanță la substanță. Gândește-te că pastila de paracetamol are, de obicei, 500 de mg. În schimb, faimosul Xanax există în concentrații de 0,25 mg, 0,5 mg și 1 mg. Asta ține de activitatea intrinsecă a substanțelor de-a avea un efect.

Mai există o problemă mare când vine vorba de medicamente, și anume că interacționează cu ce prind. Unele extrem de ușor, altele mai greu. Mecanismele de interacțiune sunt foarte multe: pot fi chiar în afara corpului tău în unele situații (de exemplu, în perfuzii cu mai multe substanțe), sau în corpul tău, uneori chiar înainte să se absoarbă (exemplul șocant e că ionii de calciu și ăia de magneziu se absorb prin același mecanism și, de fapt, nu trebuie asociate, deși găsiți jdemii de produse care să le conțină măcar pe astea două împreună). Unele interacțiuni nu au vreun risc dramatic, dar unele pot pune în pericol viața, cum e cazul unor anticoagulante care interacționează cu multe medicamente și prin multe mecanisme, ceea ce înseamnă că activitatea lor va fi ori potențată, ori inhibată, și coagularea sângelui se va întâmpla prea încet, respectiv prea repede. Medicamentele au, așadar, capacitatea de a interacționa cu alte medicamente, sau cu substanțe din suplimentele alimentare, sau cu alimentele în sine. Antibioticele din clasa tetraciclinelor, din care probabil vă e mai cunoscută doxiciclina, formează niște complecși care nu se mai absorb cu ionii polivalenți (calciu, magneziu, fier, în mare), ceea ce înseamnă că dacă le iei cu lapte, le-ai pus la pereți.

După cum văd eu lucrurile, două motive mari pentru care medicii și farmaciștii (bine, unii) încearcă să mai oprească oamenii din a lua medicamente sau suplimente sunt cele menționate mai sus. Farmacofilia și interacțiunile potențiale. Omul vine la farmacie și vrea Aspenter (n.a. aspirină în doză mică, folosită ca antiagregant-plachetar, în probleme cardiace precum fibrilația atrială sau prevenirea infarctului de miocard, și care se eliberează fără prescripție medicală) pentru că a văzut reclamă, sau pentru că ia și cumnata sau vecina, și vrea și el și-ți zice singur că n-a mai luat, că vrea să-l lămurești tu cum se ia. Dacă-l pui să judece puțin, de multe ori nu știe să explice ce anume îl atrage să ia un medicament cu indicații clare, și nu știe dacă are nevoie de el, sau dacă nu cumva ia deja un medicament pentru indicația respectivă. Am lucrat în Sectorul 1, nu într-un sat de care auzi numai la inundații, și zic asta numai ca să subliniez că educația medicală a populației lipsește cu desăvârșire inclusiv în buricul târgului, nu numai pe unde e sărăcie.

Suplimentele naturiste nu-s cel mai rău rău. Plantele au un fundament științific și un complex de substanțe active cu efecte farmacologice. Dar depinde pentru ce le iei. Dacă crezi că un ceai de păducel o să te ajute în problemele cardiace, s-ar putea să riști. Dacă iei un sirop de pătlagină sau de iederă pentru că tușești, e foarte bine. Nu trebuie să fugi de suplimente doar pentru că chimia medicamentului e mai științifică. Nu trebuie nici să te îndopi cu suplimente pentru că nu știi mereu dacă-s bune sau nu. Doar pentru că-s scumpe, nu-s musai bune. Și doar pentru că promit, nu înseamnă că și fac. De reținut până la urmă, că răceala nu e cancer, și cancerul nu e răceală. Și când îți vine vreun gând că ai anemie, astenie, oboseală, lipsă de chef de viață sau imunitate scăzută, du-te și fă-ți analize să vezi concret ce ai sau mai odihnește-te și vezi cum ești după încă 2 săptămâni în care nu pierzi nopți și fumezi mai puțin.” 

Irina (medic rezident medicină de laborator):

“Eu consider că depinde și de afecțiune, de gravitatea ei, de ce semne și simptome dă, dar mai ales de complicații. De exemplu în hipertensiunea arterială, depinde de valorile hipertensiunii, vârsta etc, dacă se începe cu medicație sau întâi cu schimbarea stilului de viață. Ideal e să începem în toate cu schimbarea stilului de viață, dar se știe că nu o să funcționeze cu orice pacient, deci se merge pe risc-beneficiu.

Riscăm reacțiile și efectele adverse ale acestui medicament, ori încercăm întâi să scădem tensiunea printr-un stil de viață mai sănătos, și introducerea unui regim igieno dietetic pe care să-l urmeze pacientul?

Dar după cum ziceam, acest lucru depinde și de afecțiune și gravitatea acesteia. Într-o leucemie, de exemplu, mai rar să sărim peste medicație. Iarăși, depinde de gravitate, însă majoritatea impun tratament, pentru că e o boală care dă complicații grave și care mai ales poate fi fatală mult mai ușor decât o hipertensiune.”

Draga-Maria Mandi (medic rezident chirurgie generală):

“Există un concept în medicină numit «evidence based medicine» care își are baza în cercetare și în studii de cohortă cu evidențe de grad 1a, cu loturi imense, pe perioade de timp foarte mari. Personal, în alea cred. Dacă plantele sau medicina alternativă în mare funcționau, trecând peste bau-baul numit Big Pharma, cel mai elocvent exemplu pentru atestarea beneficiilor ar fi speranța de viață până la descoperirea anumitor medicamente din compuși chimici. Toată lumea uită că înainte lumea nu trăia mult și bine. Speranța de viață a crescut odată cu descoperirile științifice. O să dau un exemplu mai personal. Lucrez într-un spital cu profil oncologic, și majoritatea pacienților noștri sunt astfel pacienți cu cancer.

Aici este un teren în care medicina alternativă devine periculoasă. Omul făra pregătire medicală nu cred că înțelege că în sine conceptul de «cancer» reprezintă sute de tipuri de neoplazii, la rândul lor divizate în multe alte sub-categorii. La fel și stadializate. Astfel o pacientă să zicem cu un cancer de colon stadiu incipient pentru care intervenția chirurgicală a fost curativă (adică a vindecat-o), fără să mai fie necesar tratamentul adjuvant (adică medicamentele chimioterapice) nu e același om și nu are același cancer cu vecina care are un cancer de rect metastatic pentru care terapia neodjuvantă și adjuvantă cu iradiere sau chimioterapie face diferența la secundă în speranța de supraviețuire. Prima doamnă probabil că a mâncat niște bălării și a evitat anumite medicamente, în speță pentru că oricum nu a avut nevoie. Și așa, poate să îi recomande vecinei să ia tinctura de panseluță că ea nu a făcut metastaze pentru că a luat asta (așa asociază pacienții). Și practic te sinucizi fără să știi. Pentru că bolile neoplazice sunt de obicei cum le numim noi «silent killer». Și mai problematic devine când anumite pseudo-cadre medicale prescriu, din varii considerente, tratamente homeopate în situații tragice unde nu fac decât să precipite evoluția unei boli. 

Pe de altă parte, medicamentele sunt bune DOAR prescrise la indicația unui medic, și nu o să bat iar apa în piuă cu antibioticele al căror rol majoritatea oamenilor nu îl înțeleg, și făcând abuz, determinând apariția germenilor multi-rezistenți. Alt exemplu fezabil e banalul algocalmin, care poate da leucopenie. Adică scăderea celulelor albe. Care poate veni cu multe lucruri la pachet inclusiv suspiciunea (falsă) de leucemie. Sau paracetamolul, care la vârstnici este extrem de hepatotoxic. Sau anticoncepționalele, care sunt asociate cu un risc crescut de apariție al tumorilor hepatice. Sau al aspirinei în patologia gastrică. Sau, sau, sau. La fel și suplimentele așa zis naturale, sau complexele de vitamine. Care oricum conțin excipienți care la rândul lor trebuie să se metabolizeze. Foarte multe persoane iau suplimente vitaminice, însă nu știu statistic câți dintre acești oameni au o carență diagnosticată biologic. Medicamentele sunt foarte eficiente și folositoare, dar DOAR utilizate la indicația unui medic specialist. Altfel, prietenul îți devine dușman. Am fost recent la un congres și am văzut o idee care m-a prins:”

Antibioticele nu sunt bune pentru nimeni, deși, dacă circumstanțele sunt potrivite, sunt mai nocive pentru bacterii decât sunt pentru oameni.

Acta est fabula

Acuma, dacă tot am ajuns la sfârşit, vreau să clarific o chestie, ca să nu înţelegi greşit:

Deşi probabil pare aşa, această postare nu a avut rolul de a evalua eficienţa tratamentelor naturiste, ci pentru a explica de ce, totuşi, folosim medicamente, deşi există (ipotetic) alternative “mai bune şi naturale”. Este o pledoarie în acest sens. Am dorit pur şi simplu să răspund la întrebarea foarte comună: de ce mai luăm medicamente (sintetice), în loc să folosim tratamentele naturale? Ei, acuma ştii de ce.

Medicamentele nu sunt perfecte și oricine are un pic habar de chimie și biologie (cele mai elementare cunoștințe) o să își dea seama că e imposibil să fie așa. Au și ele partea lor de efecte adverse și din cauza acestui fapt, după cum am văzut mai sus, sunt cazuri în care înainte să recurgi la unele dintre ele mai bine încerci să îți modifici dieta sau stilul de viață. Asta pentru că ele sunt totuși niște substanțe care schimbă chimia organismului.

Și totuși luăm medicamente în continuare, iar medicii și farmaciștii încă ni le prescriu. După cum ai văzut, explicația este cât se poate de logică și nu are nici o treabă cu o presupusă conspirație a Big Pharma. Concluziile acestei postări sunt trei, mari și late:

  • După cum a specificat și Miruna mai sus, e ok să bei ceaiuri sau să iei tot felul de siropuri, dar pentru afecțiuni minore. Oricât de natural ar fi sucul de lămâie şi cum te ajută el să nu faci scorbut, n-o să te vindece de cancer. Ever.
  • Medicamentele (chiar şi alea de origine naturală, că sunt destule) sunt totuși de preferat pe lângă remediile naturiste pentru că sunt standardizate și conțin doze fixe de substanță activă. Acest lucru ajută enorm în tratarea diverselor boli și afecțiuni. Când vine vorba de tratamente “ia şi tu nişte ibuprofen când crezi” şi “ia 500 mg de ibuprofen o dată la 8 ore” poate face realmente diferenţa dintre viaţă şi moarte.
  • Medicamentele trebuie să fie luate la sfatul medicului și farmacistului, pentru că ei înțeleg cel mai bine cum funcționează și ce impact pot avea asupra corpului tău.

Mulțumesc tuturor celor de mai sus care și-au rupt o bucată din timp ca să mă ajute cu informații foarte valoroase, în vederea scrierii acestei postări. Deși răspunsurile lor au fost mult mai lungi și mai complete, a trebuit să selectez fragmentele cele mai relevante din rațiuni de spațiu. Încă o dată mulțumesc pentru informațiile extrem de valoroase.