Orice tehnologie suficient de avansată nu poate fi deosebită de magie.

Arthur C. Clarke

Prin 1973, în ediția revizuită a lucrării Profiluri ale Viitorului, Arthur C. Clarke, distinsul autor de romane științifico-fantastic, a oferit lumii ceea ce în ziua de azi numim A treia lege a lui Clarke. Este cea mai des citată lege din toate cele trei și se referă la faptul că dacă o tehnologie este suficient de avansată și necunoscută unui om, ea pare mai degrabă că e vrăjitorie, ceva supranatural.

Acum aproximativ 193 de ani, adică prin 1826, Joseph Nicéphore Niépce a realizat prima fotografie (cel puțin de care știm noi) din istorie. Timp de aproximativ 193 de ani, fotografia ca domeniu și obiect a evoluat și s-a schimbat cum nimeni nu ar fi visat la vremea aceea: au devenit mai clare, color, ba chiar am putut să le punem în succesiune și să creăm imagini mișcătoare. În ziua de azi poți schimba o fotografie în doi timpi și trei mișcări, și nici nu e nevoie să ai cunoștințe în domeniu. Apărută din dintr-o revelație aproape miraculoasă a minții umane fotografia a ajuns ceva banal; o tehnologie pe care o folosim zi de zi, fără să clipim, ce nu mai prezintă un mister pentru nimeni.

“Vedere de la fereastră, de la Le Gras” de către Joseph Nicéphore Niépce (aprox. 1826)

Și totuși, deși fotografia și-a făcut debutul acum aproape 200 de ani și este peste tot în jurul nostru, avem pe planeta asta frumoasă o grămadă de oameni care pur și simplu nu înțeleg cum funcționează. Și nu e vorba de niște concepte obscure menite a fi înțelese doar de experți, ci unele care sunt folosite în fiecare zi de oameni ce dețin un aparat foto. Mai grav de atât este că o grămadă de oameni își bazează diverse argumente pe această ignoranță care ar putea fi evitată ușor dacă și-ar da măcar o rămășiță de interes. Un bun exemplu de astfel de oameni este grupul compus din flateartheri, moonhoaxxeri și în general oamenii care nu cred că am ajuns vreodată în spațiu, pentru că oricum nu există așa ceva și suntem mințiți de NASA.

Astfel, o parte importantă din argumentele lor pro Pământ plat, pro “omenirea nu a fost în spațiu”, pro “nu există spațiu” este că întregul munte de dovezi fotografice pe care îl deținem până la ora actuală este o uriașă minciună. Pe ce se bazează aceste argumente?

Toate fotografiile NASA (firește că doar NASA, cine a mai auzit să existe alte agenții spațiale sau astrofotografi amatori, cu toții independenți de NASA?) sunt falsuri pentru că sunt manipulate digital. Sunt editate sau realizate prin colare/compozit. Deci sunt false.

Da, toate fotografiile NASA (și ale tututor agențiilor spațiale și chiar ale astrofotografilor amatori) sunt editate. Total adevărat. Dar lucrul ăsta este mult mai banal decât ai crede, pentru că deși e vorba de manipulare digitală (de “fotoșopare” – termen provenit de la cel mai cunoscut program de manipulare și procesare digitală a fotografiilor, Photoshop), asta nu înseamnă că obiectele din fotografiile alea nu există.

Colorata, mâine-i gata!

Partea importantă de care uită mulți oameni când se uită la fotografiile ce țin de spațiu e că deși sunt colorate și drăguțe și au o anumită valoare estetică, ele nu sunt făcute pentru noi, să le punem ca wallpaper pe telefon sau laptop, ci pentru oamenii de știință ca să facă știință. Astfel, fotografiile finale pe care le vedem noi nu sunt niciodată lăsate neprelucrate (cu excepția câtorva), ci sunt manipulate și prelucrate digital de către oamenii de știință pentru a evidenția anumite caracteristici. Uite, de exemplu în cazul fotografiilor cu galaxii și nebuloase. Să nu faci greșeala de a crede că pur și simplu țintesc telescopul Hubble către una, fac “click!” și gata, iese fotografia color. Nu, felul în care se fac aceste fotografii este ușor diferit de cel cu care suntem noi obișnuiți.

De multe ori, pentru a putea accentua anumite caracteristici ale obiectului fotografiat, sunt folosite niște filtre. Nu o să intrăm în prea multe detalii tehnice pentru că nici eu nu mă pricep și pentru că există o sumedenie de tipuri de filtre, dar în cazul de față ele funcționează lăsând să treacă doar anumite tipuri de fotoni, adică lumina emisă doar pe o anumită lungime de undă (să ne amintim de spectrul electromagnetic). De exemplu filtrul H-Alpha (Hydrogen Alpha) este cel mai folosit și funcționează lăsând să treacă lumina roșie emisă de atomii ionizați de hidrogen (lungimea de undă de 656 nm), blocând sau estompând alte tipuri de lumină. Asta pentru că, după cum am vorbit în postarea Telechimie, fiecare element chimic absoarbe anumiți fotoni (o anumită parte din spectrul luminii vizibile), lăsând alții să treacă sau să se reflecte.

Nebuloasa Rosetta. În sensul acelor de ceasornic, de stânga sus: fotografie cu filtru H-alpha, fotografie cu OIII (Oxygen) și SII (Sulfur), iar imaginea color este o combinație a luminii trecute prin cele trei filtre.
©Terry Hancock

Majoritatea fotografiilor din spațiu sunt făcute alb-negru, cu diverse filtre aplicate, după care sunt colorate de către oamenii de știință pentru a putea înțelege mai ușor compoziția corpurilor fotografiate. Astfel, fiecare element chimic ce compune corpul fotografiat are asociată o anumită culoare. În cea cu nebuloasa Rosetta, de exemplu, H-alpha e colorat în verde, OIII în albastru, iar SII în roșu. Parcă înțelegi mai ușor care pe unde e, nu? Da, culorile sunt false, adică nebuloasa nu arată cum ai vedea-o tu cu ochiul liber, dar înseamnă asta oare că obiectul fotografiat nu există?

La fel stă treaba și în cazul planetelor, sateliților naturali ale acestora sau diverșilor asteroizi din Sistemul Solar. De multe ori fotografiile sunt făcute cu trei filtre de culoare: R (red), G (green), B (blue), cele trei culori primare care apoi sunt combinate (ca la imprimantă), pentru a reda o imagine clară  și precisă. Știu că în viața de zi cu zi nu ai tu treabă cu filtre H-alpha sau OIII (nici măcar R, G sau B, dacă nu ești fotograf profesionist), dar e foarte important să înțelegi cum sunt făcute, ca să vezi că nu e nimic diabolic la mijloc.

Planeta Jupiter, fotografii făcute cu filtrele R, G și B, și rezultatul combinării acestora. Deși nu pare la prima vedere, există niște diferențe între imaginile făcute cu fiecare dintre filtre.
©Mark Bell
Una din primele fotografii panoramice ale roverului Spirit, de pe Marte. Dacă te uiți la cer, vei vedea că diferă luminozitatea cerului. Asta pentru că panorama este alcătuită dintr-un colaj de fotografii (imediat vorbim și de asta), din diferite zile. Oamenii de știință de la NASA care se ocupă de fotografii trebuie să le editeze și procese astfel încât să aibă culoarea, contrastul și luminozitatea consistente.

Un alt exemplu: fotografia de mai jos este a Nebuloasei Capului de Cal din constelația Orion și îți mărturisesc că este și asta manipulată digital la greu, e fotoșopată. Asta pentru că în primul rând nici nu este făcută în lumina vizibilă, ci în infraroșu. Firește, oamenii nu pot să vadă în infraroșu, deci nu ai vedea-o deloc așa. Astfel oamenii de știință o colorează artificial tot pentru a evidenția anumite caracteristici. Acuma, deși pentru noi și ochii noștri nebuloasa nu ar arăta ca în fotografie, este o fotografie cât se poate de reală și precisă din punct de vedere științific.

Nebuloasa Capului de Cal în infraroșu, fotografie făcută cu Wide Field Camera 3 a telescopului Hubble.
©NASA, ESA, and the Hubble Heritage Team (AURA/STScI); ESO

Unde-s mulți, puterea crește

Toată ideea asta de articol a pornit de la un tip care s-a trezit să comenteze aiurea la fotografia Hubble Extreme Deep Field pe care am pus-o pe pagina de Facebook.

Prostul până nu-i fudul parcă nu e prost destul.

Printre conspiraționiști există laitmotivul ăsta de “imaginea e un compozit/mozaic, deci e falsă”. Cumva în mintea lor rătăcitoare dacă o fotografie este un compozit, un colaj, atunci e un fals.

O fotografie compozit/colaj/mozaic este pur și simplu o fotografie făcută prin combinarea sau alăturarea mai multor fotografii. Există mai multe astfel de tipuri de colaje sau compozit, iar unul din ele este să folosirea tehnicii de stacking, folosită cu precădere de astrofotografi (atât profesioniști, cât și amatori). Ideea este simplă: pentru a reduce zgomotul de fundal din fotografii și pentru a spori calitatea lor, se iau mai multe expuneri (mai multe fotografii) ale obiectului fotografiat, care apoi sunt suprapuse și procesate. Astfel sunt mărite și contrastul și claritatea.

Prima fotografie este făcută dintr-o singură expunere, a doua e din 32 de expuneri suprapuse. După cum vezi, în a doua fotografie a crescut ușor contrastul și e mai puțin zgomot de fundal (sunt mai puțini “purici”), fiind mai clară.

Fotografia Hubble Extreme Deep Field a fost realizată la fel: au fost făcute mai multe expuneri, cu mai multe filtre, timp de mai multe secunde, timp de mai multe zile, care apoi au fost procesate și combinate într-o singură imagine. Dar pentru conspiraționistul nostru nu e de ajuns, e ceva dubios la mijloc: fiind un compozit, imaginea clar e falsă.

O altă problemă pe care o au ei este cu fotografiile cu planeta Pământ. Nu știu dacă știai, dar majoritatea lor (mă refer la foto) sunt de tip compozit.

Image Credit: NASA/NOAA/GSFC/Suomi NPP/VIIRS/Norman Kuring
Blue Marble 2012 este o fotografie compozit făcută de satelitul Suomi NPP.
©NASA/NOAA/GSFC/Suomi NPP/VIIRS/Norman Kuring

Mai exact, în cazul ăsta avem sateliți care fac fotografii diverselor părți ale planetei, pe măsură ce o orbitează. Oamenii de știință iau fotografiile rezultate, le “lipesc” sau le alătură, le editează, iar apoi le publică.

Aici poți să vezi “brazdele” făcute de Aqua Satellite fotografiind Pământul. După cum vezi, rămân niște spații goale (alea negre) care apoi sunt editate de cei care se ocupă procesarea fotografiilor.
Un exemplu de pe orbita planetei Marte, de data asta. Această fotografie (nefinisată) este un compozit făcut de nava Mars Reconnaissance Orbiter care a “brăzdat” planeta, făcându-i fotografii.
©NASA / JPL-CALTECH / MSSS / VIA AP

Acuma, nu știu dacă tu ai făcut vreodată vreo poză panoramă (sau 360°) cu telefonul tău, dar fix asta este: un colaj, un compozit, un mozaic. Nu este fizică cuantică și nici vreo tehnologie obscură, e ceva ce se află fix în buzunarul nostru. D-aia zic că oamenii ăștia sunt proști de bubuie, pentru că se comportă de parcă până acum tehnologia asta de colaje de imagini a fost ascunsă într-un laborator de sub pământ și abia acum au aflat ei, acești cavaleri ai adevărului, de ea și ne aduc și nouă lumina.

Procesul de realizare a unei panorame cu un telefon pe Android. Sunt făcute mai multe fotografii din diverse unghiuri, care apoi sunt combinate pentru a realiza o panoramă.
Un alt exemplu de pe Marte. O panoramă compusă din mai multe fotografii făcute de roverul Curiosity. 

Dar de ce nu fac și nu ne dau o singură fotografie de-a Pământului?

Conspiraționistul tipic

După cum am spus mai sus fotografiile astea sunt pentru oamenii de știință ca să facă știință, nu ca să le punem noi wallpaper la telefon sau laptop. Sateliții ăia chiar nu stau la cheremul conspiraționiștilor, că vor ei fotografii cu Pământul mai la dreapta sau mai la stânga, că să fie nu-știu-cum.

Unul din motivele pentru care fotografiile sunt făcute în felul ăsta este pentru că sateliții orbitează planeta foarte aproape de suprafață. Satelitul Suomi NPP se află la 824 Km altitudine, iar fotografia finală a Pământului înfățișează planeta cum e văzută la 12.743 Km altitudine. Imaginează-ți că ai o minge de baschet și stai cu fața la 1,5 cm de ea: asta e distanța la care se află Suomi NPP de suprafața Pământului. Apoi îndepărtează mingea la vreo 73 cm. Cam asta-i altitutindea de la care se vede Pământul în fotografia finală Blue Marble 2012. De ce? Pentru că pe oamenii de știință îi interesează ca imaginea să fie foarte detaliată, pentru a putea studia ce au de studiat. Într-adevăr, dacă te uiți la fotografia originală (care are 8000 pixeli cu 800 pixeli) o să vezi că e foarte detaliată.

Modul în care satelitul Suomi NPP a realizat fotografia Blue Marble 2012. Aceasta a orbitat de 6 ori Pământul, iar la fiecare trecere a făcut fotografii cu filtre R, G și B, care apoi au fost combinate.
©NASA

Și adevărul este că avem fotografii cu Pământul întreg: avem fotografia Blue Marble din 1972, avem și fotografia făcută de DSCOVR din 2015 (ambele fiind compozit din R, G și B). Da’ tu ce crezi? Că-i mulțumește pe conspiraționiști? Ei, draci! Bineînțeles că nu le convine că tot minte NASA cu ceva.

Ăsta este unul din cele mai imbecile argumente ale lor. Sunt fotografii ale Pământului din mai mulți ani, iar ei întreabă inocent “ce culoare au oceanele și Pământul? De ce variază atât de mult imaginile?” Nu știu dacă înțelegi cât de tragică e situația, dar îți explic eu: aparent mintea unui conspiraționist nu poate procesa faptul că din ’75 și până acum aparatele de fotografiat și tehnicile de procesare foto s-au schimbat. D-aia nu pot să conceapă cum poate fotografia Pământului din 1975 să aibă o altă culoarea cu aia din 2013! Mai multe explicații aici.

FAKE!!!

Dar bineînțeles că nu s-a lăsat băiatul nostru și mi-a mai aruncat un “argument”:

Ce treabă au evreii cu asta?

Am adus chestia asta în discuție pentru că ar fi al treilea tip de argument pro-“NASA-ne-dă-poze-fake” de pe internet. Are dreptate tipul, fotografia asta este un fake atât de mare și de slab (asta am auzit de la oameni care se pricep la Photoshop), încât e de mirare că ar crede cineva că e pe bune. Se știe că e un fals! Iată fotografia:

Dar avem o mică problemă. De fapt o problemă mai mare:

NASA nu a spus niciodată că fotografia asta ar fi reală. Nici măcar nu au publicat-o ei! Pur și simplu nu le aparține.

Serios. Poți căuta tot internetul în lung și în lat (pe site-urile oficiale NASA și JPL sau din alte surse oficiale) și o să vezi că niciodată nu au spus așa ceva. O să vezi, în schimb, o grămadă de site-uri conspiraționiste ce afirmă că NASA a publicat fotografia asta. Adevărul este că ea a fost creată fie de o persoană mai jucăușă, iar apoi postată drept autentică de conspiraționiștii cărora le curg bale din gură, fie a fost direct făcută de un conspiraționist cu scopul de a dezinforma, ceea ce e cu atât mai grav. Îți dai seama? Să spui că NASA falsifică fotografii, falsificându-ți propriile dovezi. Ei, comedie!

Acest fals este un colaj făcut din două fotografii distincte și foarte cunoscute, publicate de NASA acum 50-51 de ani, pe care le găsești inclusiv pe site-ul lor:

Earthrise, făcută de echipajul Apollo 8, în 1968.
Edwin “Buzz” Aldrin coborând din modul în timpul misiunii Apollo 11 din 1969.

Acum întrebarea este: având în vedere că fotografiile astea sunt cât se poate de publice și cunoscute și se știe că sunt din ani diferiți, de ce le-ar combina  NASA ca să publice un fals, mai ales că e atât de evident că e un fals? Și mai ales, de ce ar lăsa pe internet (pe propriul site, chiar), fotografiile astea două, dacă tot au lansat un fals care le combină? Trebuie să fii ori foarte prost, ori un ticălos de primă mână, ori ambele ca să dai fotografia asta ca argument pentru ideea că NASA falsifică fotografii.

Delirul

Problema cu oamenii ăștia este că nu prea au proprietatea termenilor. Urlă în stânga și în dreapta că fotografiile sunt “fotoșopate”, editate pe calculator, dar nu sunt capabili să înțeleagă că fotoșop e și să schimbi ușor contrastul la o fotografie sau că doar pentru că faci o fotografie unui obiect dintr-un unghi, iar apoi mai faci una din alt unghi și le suprapui sau alături, obiectul ăla nu înseamnă că nu e real. Și nici nu înțeleg că, din nou, aceste fotografii sunt făcute au un alt scop decât fotografiile din viața de zi cu zi, de unde și procedeele diferite. Ce fac ei e un soi de apel la natură: “a, nu e fotografia «naturală»? E modificată? Păi atunci nu e bună. E falsă.”

Adică este o acuzație stupidă, un argument de mai mare râsul, mai ales că vine de la niște oameni care în fiecare zi fac poze cu aparatul foto de la telefon, apoi le editează pe Instagram, pe Snapseed, pe tot felul de app-uri. Știu să schimbe contrastul unei poze, să modifice culorile, să aplice tot felul de filtre. Și totuși pentru ei fotografiile făcute de NASA sunt un mister, ceva de neînțeles. Ce? Au schimbat contrastul la fotografia aia de pe Marte? Au realizat fotografia aia cu Pământul lipind mai multe fotografii? Bineînțeles că singura concluzie e că sunt false și nu există, la fel cum nici tu nu exiști când îți faci selfie și bagi un filtru și editezi poza. 

Și bineînțeles că de fapt 7 miliarde și ceva de oameni sunt mințiți de niște agenții spațiale și toți astronomii și astrofizicienii (și domeniile conexe) profesioniști și amatori! Adică e singura explicație logică, în nici un caz nu e mai probabil ca conspiraționistul să nu fie capabil să înțeleagă niște lucruri elementare ce țin de fotografie. Păi nu? Și ce facem cu astrofotografii amatori? O foarte mare parte din fotografiile cu spațiu de pe internet aparțin unor oameni care nu au nici o treabă cu NASA sau oricare altă instituție oficială sau cu guvernul. Cu ăia ce facem? Pe ei cine îi controlează și cum? Știu că nu i-am scos pe conspiraționiști din “imbecili” și “proști” în articolul ăsta, dar dintre toate argumentele astea mi se par cel mai evident exemplu al zicalei Prostul până nu-i fudul parcă nu e prost destul. Cât de greu crezi că e să cauți pe Google “how does NASA make photographs”? Găsești surse cu duiumul. Eu am găsit aici, aici, aici și aici. Dar vezi tu care e problema? Nu îi interesează să afle adevărul și să se educe. Ei vor să confirme adevărul lor și sucesc totul cât mai mult posibil astfel încât să rezulte ce vor ei.

D-aia mai vezi că stau și se uită ca vițeii la poarta nouă și scriu articole și threaduri de genul “NASA recunoaște că fotografiile lor cu Pământul sunt compozite”. Nu, NASA nu a “recunoscut” nimic, pentru că nu ascunde nimic. Pur și simplu le explică oamenilor cum fac fotografiile respective. Pentru că este o chestie cât se poate de noncontroversată și banală. La fel cum un fotograf editează fotografiile de la nuntă, schimbându-le contrastul, culoarea, expunerea etc, la fel fac și oamenii de știință cu fotografiile lor, deși nu în același scop. Singurii care se miră când aud de chestia asta și se comportă de parcă tocmai ar fi descoperit apa caldă sunt conspiraționiștii pentru care fotografia ca domeniu și obiect a rămas la stadiul de magie.