Omenia necuvântătoarelor

Dacă este să alegem o activitate pe care oamenii o iubesc (inconştient) cu toată ardoarea, d-apăi e musai să fie antropomorfizarea. Pentru cei care nu ştie, antropomorfizarea este tendinţa omului de a da însuşiri omeneşti animalelor, plantelor şi în general a obiectelor mai mult sau mai însufleţite care în nici un caz nu sunt oameni. Pentru că restul de 7 miliarde de oameni de pe planetă nu sunt de ajuns şi simţi cumva nevoia să mai îngroşi rândurile de persoane cu ficusul tău Paco. Sau din contră, ţi-ai pierdut orice speranţă în omenire, aşa că decizi să vorbeşti de acum încolo doar cu pisica ta, dându-i (în mod ironic) nişte însuşiri ale aceleiaşi specii care te-a dezamăgit. Hmmm…

Problema cu antropomorfizarea este că de multe ori omul de rând o duce la extreme, lucru care îi poate distorsiona grav felul în care vede natura în general. Nu are rost să aplici însuşiri omeneşti altor specii de animale sau plante, pentru că noi am evoluat într-un fel, iar ele în total alt fel. De exemplu, când un cimpanzeu “zâmbeşte”, îi este frică de tine sau te ameninţă, în nici un caz nu e prietenos. Probabil ţie îţi pare că al tău câine sau pisică te iubeşte, dar în viaţa lor nu o să fie iubire cum o percepem noi oamenii. O să fie un sentiment de ataşament, da, dar foarte diferit de ce simţim noi. Yuval Noah Harari spune în cartea sa Homo Deus:

Bineînţeles, fiecare animal are însuşirile şi talentele sale unice. Şi oamenii au nişte înzestrări speciale. N-ar trebui să umanizăm animalele inutil, imaginându-ne că sunt pur şi simplu o versiune îmblănită de-a noastră. Nu numai că e un mod greşit de a face ştiinţă, dar ne şi împiedică să înţelegem şi preţuim alte animale în baza propriilor însuşiri.

E nasol să antropomorfizezi şi pentru că, de exemplu, trăieşti toată viaţa cu impresia că şi animalele au o moralitate asemănătoare oamenilor şi că totul e roz şi frumos, iar după aia ajungi faţă în faţă cu natura şi afli şocat că cimpanzeii ăia drăguţi pe care îi vezi în filme poartă şi ei războaie sau că leii omoară şi mănâncă puii adversarilor (astfel încât proprii pui să supravieţuiască). Natura (la fel ca întreg Universul) nu ascultă de şi nici nu este obligată să urmeze fasoanele morale ale oamenilor. Nu o poţi reduce la animale drăgălaşe îmblănite. Ea nu este frumoasă, nu este urâtă, ci pur şi simplu este.

Jane Goodall a studiat timp de 50 de ani o comunitate de cimpanzei din Gombe Stream National Park din Tanzania, dar la începutul aniilor ’70 s-a întâmplat ceva ciudat: comunitatea s-a divizat în două (grupul Kasakela și grupul Kahama). În scurt timp avea să înceapă primul război între cimpanzei care a fost observat vreodată de oameni: Gombe Chimpanzee War (sau “Four-Year-War” of Gombe), care a avut loc între 1974 și 1978.
Ce frumoasă e natura!

Suferim de antropocentricitate. Odinioară ştiam cu toţii că suntem în centrul Universului şi pe măsură ce au trecut secolele, am aflat că de fapt orbităm o stea mediocră, la periferia unei galaxii mediocre şi nici pe Pământ nu suntem mare brânză, aflându-ne pe una din miile de ramuri ale Copacului vieţii. Dar cumva tot sperăm şi tot ne credem mai importanţi decât e cazul. Suntem inteligenţi, suntem cei mai buni, aşa că normal că dacă e să comunicăm cu animalele sau cu plantele, ele or să reacţioneze fix ca noi la diverse lucruri.

Extraordinarul şi nemaiîntâlnitul ficus poliglot

Una din cele mai întâlnite pseudoştiinţe din ultimii ani este aceea că plantele răspund la cuvintele adresate acestora şi chiar la muzică. Şi ăştia de la IKEA au făcut un “experiment” prin care să ne arate că ce nasol e bullying-ul folosindu-se de vorbitul cu plantele. Că cică le spui chestii naşpa şi se ofilesc. Nu se putea altfel, trebuiau să ne bage şi nişte pseudoştiinţă pe gât.

Offf…de unde să începem?

Dragă cititorule, aş dori să te anunţ că eşti un astafiruz.

Ce părere ai despre asta? Te simţi afectat? Ofensat? Flatat? Îţi vine să-mi dai una sau să mă scoţi la un pahar de vin? Cel mai probabil nici una din chestiile astea, pentru că eşti confuz în momentul de faţă. Habar n-ai ce înseamnă cuvântul ăla.

Fiecare cuvânt pe care îl folosim în vorbirea curentă are un sens pe care l-a dobândit de-a lungul vremii şi poartă o anumită moştenire culturală şi amprenta societăţii în care trăim. Ştii ce înseamnă cuvântul idiot pentru că ai crescut într-o societate care i-a aplicat un anumit înţeles. Dacă te duci în China şi le spui oamenilor de acolo că idiot este o persoană muncitoare cu mult spor în casă, în câţiva ani oamenii or să se alinte cu “Luo Ming munceşte foarte mult, este cel mai idiot din comunitatea noastră”. Pentru că un cuvânt în sinea lui nu are nici un înţeles. Cuvântul astafiruz nu are nici un sens până nu i-l dau eu. Cuvântul astafiruz nu înseamnă nimic pentru tine până nu te învaţă societatea că înseamnă ceva.

Acuma, revenind la plante, în momentul în care îi spui ficusului tău preferat că îl iubeşti, că e cel mai tare, te aştepţi să-i crească brusc stima de sine şi să se înalţe în 3 ore un metru întreg, dar am nişte întrebări:

  • Ficusul de unde ştie că “te iubesc” e de bine?
  • La ce cultură se raportează când caută sensul lui “te iubesc”?
  • În cazul ăsta, dacă țip nervos la el şi îi spun “te iubesc”, o să se ofilească sau o să radieze de fericire?
  • Dacă îi spun duios “o să-ți rup fiecare frunzuliță și o să-ți dau foc”, o să moară de frică sau o să crească mare și voios pentru a mă rupe în două?
  • Şi până la urmă, de unde ştiu plantele limba engleză (majoritatea “experimentelor” se fac în limba engleză)? Au şi ele o Facultate de Limbi Străine?
  • Știu să facă distincția între limba engleză și româna?
  • Știu și argou?
  • Sunt poliglote?
  • Serios, care este mecanismul fizic prin care o plantă înţelege cuvintele pe care i le spui?
  • Le învaţă din mers, ca un copil?

Revenind la partea cu muzica, mulţi oameni (precum ăştia) afirmă că plantele răspund şi la muzică. Dacă le pui muzică clasică, ele cresc mai mult şi sunt mai sănătoase, în schimb, dacă le pui rock, cresc mai greu, cu frunze mai mici. Ha…ce grozăvie. Muzica clasică e bună, rockul nu e bun, adică mai să zici că plantele evaluează muzica fix ca unii oameni. Dar dacă le pui să asculte Visul lui Iacob de Krzysztof Penderecki? E şi asta muzică clasică. O să mai crească voioasă? Dar dacă le pui muzică rock, dar o baladă d-aia de dragoste? Precum Don’t cry de Guns ‘n’ Roses. O să mai fie nervoasă şi indiferentă la acordurile dragostei, chit că e rock?

Deja simt cum juma’ din cei care susţin chestia asta îşi dau ochii peste cap: “Alex, tu nu înţelegi, nu e vorba că plantele înţeleg limba engleză şi că le place sau nu muzica clasică. De fapt e vorba despre

Vibraţii

Ah, da, BINEÎNŢELES că vibraţii! Nici nu ştiu pe unde mi-a fost capul. Este cât se poate de firesc că din moment ce vibraţiile şi frecvenţele explică orice fenomen pseudoştiinţific, nu aveau cum să nu-şi facă apariţia şi aici. Nu ştiu dacă ai observat, dar ele sunt un fel de deus ex machina, un laitmotiv, o explicaţie universală pentru pseudoştiinţific, când vrea ca bazaconiile lui să pară cât de cât reale. Astfel, vibraţiile apar şi în astrologie (planetele ne influenţează prin nişte vibraţii de-ale lor, cică), în credinţele newage (totul e vibraţie, man, deci dacă te gândeşti la chestii mişto, trimiţi vibraţii bune în Univers şi blablabla), în homeopatie şi în general în orice domeniu în care e nevoie rapid de o explicaţie care să pară ştiinţifică.

Explicaţia lor este că orice lucru din Univers vibrează şi că are o frecvenţă. Şi noi vibrăm deci blablabla magia e reală pentru că ştiinţa vorbeşte de vibraţii, ăştia vorbesc de vibraţii, deci e totul pe bune. BAM! Gata. Non sequitur şi echivocaţie. Marea problemă este că în afară de “X se întâmplă pentru că trimite vibraţii”, pseudoştiinţificii nu sunt în stare să ofere o explicaţie, un mecanism clar, pentru toată treaba asta (la fel cum nici toxinele de care te scapă toate dietele de pe net nu ştim ce sunt şi ce structură chimică au). Ceea ce e mare mare păcat pentru că, din spusele lor, aceste vibraţii nu pot fi detectate de oamenii de ştiinţă. Bafta noastră este că pseudoştiinţificii (care nu au nici o educaţie formală în fizică) au fix răspunsul pe care îl căutăm. Ce convenabil!

Adevărul crud este că avem o idee destul de bună despre ce sunt vibraţiile şi frecvenţele:

  • Vibraţie (ştiinţific vorbind se numeşte oscilaţie) – Mișcare oscilatorie periodică a unui corp sau a particulelor unui mediu, efectuată în jurul unei poziții de echilibru, cu frecvență relativ înaltă.
  • FrecvenţăMărime care arată de câte ori se produce un fenomen într-o unitate de timp. Oscilaţia are o frecvenţă. Frecvenţa nu există de sine-stătătoare şi necesită un fenomen care se repetă: un om nu poate fi o frecvenţă, nici o cană nu poate fi o frecvenţă.

Cel mai mişto e că în prezent le ştim atât de bine încât avem şi formule pentru ele! Putem să le numărăm şi chestii, astfel încât să le punem să lucreze pentru noi. După cum am vorbit şi în Limbajul Realității, dacă putem cuantifica un fenomen prin ştiinţă, putem fi siguri că există. Ştim foarte bine că din vibraţiile ordonate ale moleculelor de aer rezultă sunet, iar vibraţiile neordonate ale acestora reprezintă energie termică (căldură, în termeni populari). Ştim că undele electromagnetice au anumite frecvenţe şi ştim cum ne afectează acele frecvenţe (lumina vizibilă, ultraviolete, raze X, microunde, unde radio etc). De asemenea, ştim şi cum să le captăm şi să le citim. Şi ABSOLUT NICI UNUL din lucrurile astea nu e magie. Vibraţiile nu mai sunt un mister aşa mare pentru noi.  Şi totuşi, ale dreacu’, vibraţiile pseudoştiinţifice (cum sunt alea din astrologie) nu pot fi verificate de ştiinţă! Iarăşi, CE CONVENABIL.

Revenind la plantele noastre, explicaţia care face apel la vibraţii este că (fii atent la asta): cică vibraţiile sunetelor respective produc mişcare în celulele plantelor, stimulând planta să creeze mai mulţi nutrienţi. Bă, dă-mă naibii! Dar stai un pic, cum şi-au dat seama de chestia asta? Unde sunt studiile care vin cu explicaţia asta şi în baza căror dovezi? Singurele “experimente” de care ştiu apropo de vorbitul cu plantele arată doar că ar exista o corelaţie între cum le vorbim şi felul în care cresc, dar nu se spune nimic în amănunt despre mecanismul propriu-zis. Cum de funcţionează doar la plante? Adică dacă eu ca om mă pun lângă cineva care-mi spune că mă iubeşte, merge digestia mai uşor? Nu? Păi la animale de ce nu funcţionează?

Ok, deci plantele reacţionează la cuvintele spuse de noi, în funcţie de vibraţiile şi frecvenţele acestora. Şi nu ţi se pare haios cum, în mod extrem de convenabil, “vibraţiile” la care răspund plantele favorabil sunt fix “vibraţiile” pe care le redăm atunci când spunem “te iubesc” sau alte cuvinte de încurajare (acelaşi lucru şi când vine vorba de cuvintele nasoale)? Adică mi se pare aşa extraordinar de improbabil şi miraculos, că ale dreacu’ vibraţii şi frecvenţe s-au nimerit atât de bine, mai să zici că ne confirmă nişte înclinări şi prejudecăţi. Ce glumă crudă ar fi fost din partea Naturii, dacă s-ar fi nimerit ca fix cuvintele “te rup în două şi te bag în salată” să placă plantelor! Din fericire, Mama Natură nu numai că înţelege limba română sau engleză, dar e şi destul de cumsecade încât să ţină cont de ce scoatem noi pe gură.

Şi apropo de frecvenţe, vocea umană nu e fixă: vocea unui bărbat are în general 120 Hz ca frecvenţă (se învârte în jurul acelei valori), în timp ce vocea unei femei e cam de 200 Hz. Acuma, să ne spună şi nouă cineva: plantele cam la ce frecvenţă “se activează”? Cuvintele de laudă pe care ele le percep cam la ce frecvenţe se află? Dar alea de ură? Şi mai ales, având în vedere diferenţa de frecvenţă între bărbat şi femeie, de cine ascultă plantele când i se spune “te iubesc”? Pentru că din punct de vedere fizic “te iubesc” al unui bărbat diferă de al unei femei, pentru că frecvenţele diferă destul de mult. Dar dacă o soprană cântă aceste două cuvinte? Pentru că o soprană poate atinge nota Do de la a 5-a octavă (chiar de la a 6-a octavă), care are frecvenţa de 523,25 Hz. Haideţi, băieţi, dacă tot aţi adus vorba că vibraţii, că câr, că mâr, acum hai să vedem cum stă treaba. Şi apropo, după cum am aflat din toată tevatura cu Yanni vs. Laurel, nici urechile oamenilor nu sunt în stare de multe ori să deosebească anumite frecvenţe.

Revenind la muzică, treaba se complică şi mai mult. Pentru că muzica clasică sau rockul sunt un amalgam de instrumente care au anumite frecvenţe la care scot sunete, deci nu poţi spune că o melodie are o anumită frecvenţă, pentru că fiecare notă cântată de un instrument are o anumită frecvenţă şi se creează un ghiveci de sunete şi frecvenţe. Înţelegi? Şi iarăşi, oricum habar n-avem care sunete din muzica rock displac plantelor şi care sunete din muzica clasică le plac, pentru că habar n-avem ce frecvenţă trebuie să aibă vibraţiile respective!

Instrumente muzicale şi frecvenţele sunetelor acestora. [Click pentru imagine mărită.]

Acordările mistice ale Universului

Chit că lungesc postarea și mai mult, am zis că e musai să vorbim și despre treaba asta. Dacă te uiți pe net, se poate să observi articole care spun că dacă pui plantelor muzică la frecvența de 528 Hz, or să crească mai mult și mai bine. Acuma, înainte să spui “aha! deci poți ști frecvența unei melodii!”, mmmnu…nu chiar. Adică nu în sensul în care am vorbit în toată postarea asta (chit că, da, e vorba tot de unde sonore).

Vezi tu, în ziua de azi când asculți o melodie la radio sau la un concert, toate instrumentele muzicale care cântă sunt acordate într-un anumit fel (adică sunt modificate în așa fel încât sunetele pe care le scot să fie la o anumită înălțime). Cu excepția unor cazuri foarte rare, toate acestea sunt acordate după standardul A=440 Hz, numit și concert pitch. Ce înseamnă asta? Că toate notele care ies din instrumentul respectiv sunt în raport cu nota La (deasupra notei Do centrale) care se află la frecvența de 440 Hz. Înălțimea notelor respective este calculată de la acel La (sau A, în engleză). Melodia pe care o asculți tu poate foarte bine să nu aibă nici măcar o notă La în ea, dar să fie acordată în felul ăsta. Adesea instrumentele care cântă muzică barocă sunt acordate cu A=415 Hz, de exemplu.

De-a lungul istoriei, sistemul de acordare al instrumentelor s-a tot schimbat, iar instrumentele erau acordate oriunde între A=380 Hz și A=480 Hz. Georg Frideric Handel avea în 1740 un diapazon în A=422,5 Hz, în timp ce Ludwig van Beethoven avea prin 1800 un diapazon în A=455,4 Hz. În 1939, însă, o conferință internațională a muzicienilor a hotărât (mă rog, recomandat) standardizarea acordării și că de atunci încolo nota La (A) de după Do-ul din mijloc (middle C, îl vezi și în imaginea de mai sus) să fie egal cu 440 Hz. Deci carevasăzică, acordările astea sunt calculate și stabilite de noi și înseamnă ceva pentru noi oamenii. Pentru că noi le-am stabilit.

E important să înțelegi că nu e nimic mistic în felul în care instrumentele care cântă o melodie sunt acordate. Indiferent că vorbim de A=440 Hz sau A=528 Hz. De ce ar ține cont o plantă de o chestie stabilită de oameni? Pe site-ul Attuned Vibrations care susține cât de benefică e muzica acordată în 528 Hz, scrie:

528 resolves to a 6, the icon for physical manifestation. That is, 5+2+8=15; and 1+5=6 (using Pythagorean math). The symbol “6” reflects the “spiraling down from heaven into the wholeness of earth.” In fact, the Love frequency can be fundamental to broadcasting all matter and energy into reality according to the laws of physics.

Bullshit. Acuma ficusul meu știe și numerologie. “Da, dar poate așa s-a nimerit!” Ei, hai…ce baftă pe noi că Universul folosește aceleași simboluri și operații matematice. Cum s-a gândit el “La 528 Hz o să pun o chestie care să facă plantele să crească mai bine, deoarece conform unor numere inventate de o specie de primate de pe o planetă mediocră de lângă o stea mediocră 5+2+8=15, iar 1+5=6, iar asta simbolizează o chestie ce ține strict de civilizația și cultura lor. O să aranjez totul să fie fix ca ei.” Pentru că, iarăși, frecvențele astea sunt alese arbitrar de noi oamenii. La fel cum lumina vizibilă (de data asta vorbim de unde electromagnetice, nu sonore) are o frecvență cuprinsă între 430 și 770 THz (terahertz, 1 THz=1.000.000.000.000 Hz), această frecvență fiind aleasă arbitrar de către oameni. Și cu temperatura la fel, felul în care o măsurăm este ales de noi. D-aia avem și grade Celsius, și grade Kelvin, și grade Fahrenheit. Chestiile astea nu sunt absolute. Frecvența unui sunet nu este absolută și inerentă Universului (mă refer la numărul frecvenței respective), este aleasă de noi.

În ultimii ani a apărut o pseudoștiință și în muzică (păi să n-avem noi pseudoștiință și în muzică?) ce afirmă tot felul de chestii mișto apropo de tot felul de sisteme de acordare ale muzicii, și cel mai discutat este A=432 Hz, care cică este “frecvența naturală a Universului, care are puteri vindecătoare cosmice”. Nu o să mai vorbesc și despre asta, dar găsești niște explicații foarte bune care o infirmă aici și aici.

E şi ele oameni

Dar mai presus de orice explicaţie d-asta tehnică, adevărul este mult mai simplu. Oricât s-ar fofila pseudoştiinţifici cu explicaţia asta cu “vibraţiile”, este cât se poate de clar că este o tentativă de a da o anumită legitimitate ideii că oamenii pot comunica cu plantele.

Hai să înţelegem o chestie simplă pe care am spus-o şi la începutul postării: plantele nu sunt oameni. Plantele nu sunt animale. Nici măcar nu sunt formate din aceleaşi celule ca noi! Noi nu suntem în stare să comunicăm eficient cu membri ai propriului regn şi chiar crezi că putem să comunicăm şi să ne înţelegem cu alte forme de viaţă? Până să declarăm că putem să comunicăm cu plantele, hai să încercăm să comunicăm cu porumbei, cu caracatiţe, cu melci, cu meduze, cu gândaci. Bunul simţ ne spune că ar trebui să fie mult mai uşor, pentru că sunt membri ai propriului regn: animalia.

Plantele fac parte dintr-un regn total diferit (plantae), deci nu numai că nu pot înţelege limbajul uman, dar percep lucrurile din jur într-un fel total diferit. Da, plantele “vorbesc” una cu cealaltă, dar nici să nu te gândeşti să începi a concepe că ele comunică la fel ca noi. Plantele nu au sistem nervos central. Deși există studii care afirmă că acestea pot simți un soi de durere când sunt stresate fizic (le sunt tăiate tulpini, crengi etc), pot “vedea”, pot “mirosi”, faptul că acestea ar avea sentimente sau orice fel de afecte nu a fost dovedit științific până în momentul de față. Este o diferență între a simți durere fizică și durere “sufletească”. Din întregile cunoștințe pe care le avem (noi oamenii) despre biologie, nu există nimic care să confirme acest lucru. Nu o spun eu, ci biologii și botaniștii (adică ăia care studiază ani întregi plantele).

Şi până la urmă, de ce tocmai muzica? Deşi există şi un domeniu recent numit zoomuzicologie, care cercetează posibilitatea existenţei muzicii la alte specii de animale, în momentul de faţă ştim că muzica este un concept antropologic: urechea umană este foarte sensibilă la înălţimea şi repetiţia diverselor sunete, mai ales cele care pică în registrul vocii umane. Muzica fix asta este: repetiţia de sunete care ne place. La oameni, muzica şi limbajul sunt două lucruri strâns legate unul de celălalt, pentru că ambele sunt un mod de a organiza sunetele. Nu este o întâmplare că ne place muzica, ne place pentru nişte motive foarte bine determinate. Astfel, nu e dubios că plantelor le place muzica? Muzica aia creată de oameni pentru oameni, care este determinată de anumite cutume ale societăţii umane? (Sunete şi acorduri pe care le auzi în jazz-ul modern, de exemplu, ar fi fost tortură sonoră pentru un public din secolul al XVII-lea.) Chiar nu ţi se pare ciudat că plantelor (iarăşi, nişte organisme total diferite de noi) le place o activitate profund umană? De ce să crească mai mult când aud muzică? De ce nu când “aud” sunete de pârâu sau de excavator sau de pisici în călduri?

Nu afirm că plantele nu răspund la stimuli precum vibraţii din aer sau din Pământ (din câte ştim, şi plantele “aud”), ci faptul că în lipsa unor dovezi concrete, fără date şi studii peer-reviewed este foarte greşit să tragi concluzii ridicole precum faptul că plantele răspund la afectivitatea noastră redată prin cuvinte sau muzică. Bioacustica plantelor este o ramură destul de nouă a bioacusticii, şi cercetează influenţa sunetelor asupra plantelor. În momentul de faţă, însă, majoritatea studiilor au fost publicate de Dr. Monica Gagliano de la University of Western Australia, între 2013 şi 2016. Deci mai durează până să apară dovezi în acest sens.

Scopul acestei postări a fost să îţi arate că până să accepţi o idee trebuie să o supui la numeroase încercări şi că sunt zeci de întrebări la care trebuie să răspundă. Întrebările din postarea asta nu le-am pus la mişto şi sunt nişte întrebări logice şi de bun simţ, zic eu. Sunt nişte întrebări importante. Acuma, ştiu că pare că este incredulitate personală (“nu înţeleg X, înseamnă că X nu e adevărat”), dar ca să fac o astfel de eroare de logică înseamnă în primul rând ca explicaţiile la acele întrebări să existe. Nu există. În momentul de faţă efectele muzicii asupra creşterii plantelor este încă dezbătută de oamenii de ştiinţă.

Plantele sunt extraordinare (ia de vezi în postările astea: În floare, Cad frunze: povestea unui copac în prag de iarnă, Copaci: cursa către lumină), dar nu sunt oameni. Sunt nişte organisme total diferite de noi, care funcţionează în moduri total diferite. Să crezi că acestea răspund la muzică sau cuvinte omeneşti în felul în care un om răspunde la acestea este o idee absolut ridicolă.