E mișto să trăiești într-o țară din lumea întâi, mai ales dacă faci parte din clasa de mijloc. Poți procura mâncare și apă de oriunde. Multora dintre noi chiar li se întâmplă să li se strice mâncarea pusă la păstrare, din frigider. Avem luxul de a alege ce vrem să mâncăm. O ducem bine.

               Cu toate astea, sunt unii care se plictisesc în ultimul hal. Unii văd un pericol în pasta de dinți, alții se tem de microunde, etc. Ați observat cum toți ăștia care vorbesc despre mâncatul selectiv (“nu mânca asta, mănânca aia”) sunt oameni din lumea întâi care își permit luxul de a arunca mâncarea? Yep, mă refer la raw vegani și vegetarieni. Dar stați, că-i cu schepsis. Firește, nu mă refer la toți din categoria asta, ci doar la ăia care se simt superiori moral celor care bagă în ei carne. Cum sunt tipii care au scris articolul ăsta. Se simt atât de bine în pielea lor, încât vor să mă simt și eu bine, fie că vreau sau nu, dându-mi 10 motive, de la oameni cu jumătate de creier pentru oameni cu jumătate de creier:

Se poate constata cu usurinta, fara mare efort, ca nu ai nici gheare, nici incisivi puternici si nici coltii lungi si ascutiti. Concluzia logica: oamenii nu au nici una dintre calitatile si armele naturale ale animalelor de prada. Asadar, este limpede ca, nefiind pradatori naturali, oamenii ar muri rapid de foame daca ar fi nevoiti sa vaneze, pentru a supravietui, cu mainile goale.

              De asemenea, putem constata cu ușurință, fără mare efort, că nu avem nici înotătoare. Concluzia logică: oamenii nu ar trebui să înoate. De asemenea, oamenii nu au blană, concluzia logică este că oamenii nu ar trebui să locuiască în afara zonei ecuatoriale. Sună stupid? Este. Deja am început prost cu pseudoargumentele.

Mi se tot spune, de catre tot felul de indivizi, ca omul a fost practic dintotdeauna vanator. Evident ca acest lucru este fals, dar, intr-adevar, la un anumit punct al istoriei, omul a inceput sa vaneze animale si sa le manance. Inteleg nevoia respectiva in contextul acelor vremuri. Unde sunt, insa, in zilele noastre, vanatorii? Ce si cum vaneaza ei? Vaneaza salamul, micii, carnatii si slanina din magazine? Stiati ca exista pe planeta asta niste indivizi care pun la indoiala barbatia celor care aleg sa nu manance carne? Ii invit pe acestia sa vaneze, cu mainile goale sau cu arme naturale, rudimentare, fiarele salbatice ale padurii si doar apoi sa vorbeasca despre acest subiect si sa-i judece pe altii. Si le mai fac o invitatie: sa manance carne cruda. Doar astfel pot dovedi ca aceasta este hrana fireasca pentru ei.

              De asemenea, ar fi mișto dacă tipul sau tipa care a scris articolul ăsta ar trece pe la niște ore de istorie și biologie. Omul a fost dintotdeauna vânător și culegător. Homo Erectus mânca și plante și carne, și chiar era necrofag. Omul de Neanderthal era în mare parte carnivor. Evident că acest lucru este adevărat. Practic, ce spun ăștia e că dacă n-ai vânat tu cu mâna ta găina aia, atunci ar trebui să nu mai mănânci carnea ei, pentru că nu meriți. Și dacă ești raw vegan și îți iei mâncarea bio de la Mega Image? Că îmi vine greu să cred că au toți grădină de zarzavaturi în balcon.

              Punctul 2 este atât de delicios (sunt mortal, știu) încât n-am cum să nu vi-l redau în întregime. De fapt și de drept, abia la punctul 2 începe să se stabilească mood-ul articolului, cu erori de logică precum straw man, apel la dezgust, apel la sentimente și jucat puțin cu semantica lui “necrofag”:

Modul si contextul in care fiintele umane  consuma carne este pura necrofagie. Stiu ca suna socant si revoltator, dar asta e situatia. Explic imediat de ce. Fiindca fiintele necrofage sunt cele care consuma cadavre de animale vanate de altii. Pai oamenii nu fac exact acelasi lucru? Ba da, desigur. Doar ca nu sunt vanate, ci crescute si ucise intr-un fel de lagare de exterminare. Ei, bine, cei ce sunt cu adevarat OAMENI nu pot, sub nici o forma, sa accepte o astfel de conditie dezonoranta si rusinoasa.

               Sfânta Wikipedia spune:

Scavenging is both a carnivorous and a herbivorous feeding behavior in which the scavenger feeds on dead animal and plant material present in its habitat.

               Și ca să folosim raționamentul lor, cum se cheamă atunci când te duci la Mega Image sau Kaufland și îți cumperi plantele crescute și culese de alții? Poți spune că suntem necrofagi (și după cum am spus mai sus, suntem de când lumea și Pământul, Homo Erectus, de exemplu), da. Și ce? O fi șocant pentru ăștia slabi de înger, ca tine. Ar trebui să mă simt vinovat că mânânc ceva vânat de altcineva? De ce, când scopul final e ca eu să mă hrănesc?

             Iar apelurile astea la dezgust și sentimente mi se par ilare și stupide în același timp. “Consumă CADAVRE”, “ucise într-un fel de lagăre de exterminare”. Nu că ar avea vreo valoare logică, dar sunt doar niște cuvinte și expresii dure, care vor să te șocheze. Fiindcă dacă dai iama cu sentimentele, în nici un caz nu mai poți gândi. Cam cum e la punctul 8:

Toata carnea din comert provine de la animale hranite si tratate cu mizerii, hormoni de crestere, vaccinuri periculoase, faina de oase si furaje fabricate din cadavre de animale bolnave. De ce ai vrea, oare, sa mananci cadavre hranite cu cadavre si cu otravuri? De altfel, de ce ai vrea ca trupul tau sa fie, asa cum spunea Leonardo da Vinci,“loc de ingropaciune pentru animale”?

            Pentru că omul prost nu are nevoie de argumente logice, el are nevoie să îl impresionezi, să îl sperii. De unde și citatul de mai sus. Normal că nu o să pună nimeni la îndoială validitatea celor spuse de tine, atâta timp cât te uiți în ochii lor și le spui chestiile de mai sus. Sperie-i, pentru că pe majoritatea așa îi convingi.

Este foarte posibil ca, in necunostinta de cauza, pacalit fiind, sa mananci carne de caine, de pisica sau de sobolan. S-a intamplat, cu adevarat, crede-ma, mai des decat ti-ai putea imagina.

          Iarăși, apel la dezgust. Și dacă s-a întâmplat, ce? O să am grijă de acum încolo să mănânc carnea de care trebuie. În cultura Coreeană se mănâncă și câini, iar în India carne de șobolani. Sunt la fel de carne și mâncare ca și carnea de pui sau de vită, singura chestie e că în cultura vestică sunt tabu, datorită societății. Dar din punct de vedere biologic, fie că-i șobolan, câine, pui, vită, e mâncare.

              Printre altele, să nu zicem nu, au câteva tentative de a da explicații științifice. Punctul 4: “există numeroase motive pentru care carnea este toxică pentru organismul uman. În primul rând carnea este acidă. Se știe, astăzi, că omul trebuie să se hrănească în proporție de peste 80% cu alimente alcaline și în proporție de cel mult 20% cu alimente acide.” Oi știi tu și prietenii tăi pseudoștiințifici. Chestia asta se trage de la alkaline diet, o dietă care afirmă că mâncărurile acidice pot altera echilibrul pH-ului corpului uman. Which is bullshit, fiindcă este IMPOSIBIL să alterezi pH-ul corpului uman. Nu o zic eu, o zice American Institute for Cancer Research. La punctul 7 spun “consumul de carne conduce la pierderea de energia [sic!] vitală și la moarte prematură”, la 6 “adrenaline pe care o conține carnea, din cauza spaimei teribile a animalelor din momentul în care sunt măcelărite cu bestialitate, provoacă boli și induce agresivitate”.

 Consumul de carne produce boli grave. Lucrul acesta s-a demonstrat, iar argumentele sunt stiintifice, solide, logice, usor de priceput. 

                  Complet de acord. Probabil sunt științifice, solide, logice (deși în lista asta n-am găsit așa ceva), ușor de priceput. Dar știi ce ar fi drăguț să dați? SURSE!!! SURSE!!! CU LINK!!! Ok, o să fiu sincer, dau și vreo 39 de surse mai jos, firește, fără link. Ideea e că sunt 39 de surse și par științifice și par că le susțin punctul de vedere, deci nu mai e nevoie să citești și tu. De fapt, am intrat pe prima sursă (“Thorogood M, Mann J, Appleby P, McPherson K. Risk of death from cancer and ischaemic heart disease in meat and non-meat eaters. Br Med J. “) și la concluzii scrie:

CONCLUSIONS–The reduced mortality from cancer among those not eating meat is not explained by lifestyle related risk factors, which have a low prevalence among vegetarians. No firm conclusion can be made about deaths from ischaemic heart disease. These data do not justify advice to exclude meat from the diet since there are several attributes of a vegetarian diet apart from not eating meat which might reduce the risk.

              Nu am mai citit și la alealalte, că deja mi s-a luat.

             Și mai erau și alte chestii, dar puteți să le citiți și singuri (redau linkul aici).

Oamenii inteligenti ca tine au ca modele oameni si mai inteligenti, oameni care au schimbat lumea in bine, oameni care au creat istorie. Aproape toate mintile stralucite ale Umanitatii, geniile, savantii si creatorii, au fost vegetarieni: Leonardo da Vinci (cel mai mare geniu din istorie), Hipocrate (parintele medicinii), Albert Einstein, Socrate, Pitagora, Platon, Sir Isaac Newton, Lev Tolstoi, Mahatma Gandhi, Voltaire, Confucius, Albert Schweitzer, George Bernard Shaw, Mary Shelly, Immanuel Kant, Vincent Van Gogh si multi altii.

        Pentru că n-au fost destul de nesimțiți până acum, punctul 10 încheie această listă în așa fel încât să îți vină să îi iei la bătaie pe nătângi. Basically: ești inteligent dacă nu mănânci carne, ești barbar și prost dacă mănânci carne. Punctul ăsta este probabil cel mai stupid dintre toate punctele din lista asta. Îmi place cum încearcă să te pupe în fund la începutul paragrafului. “Cine e inteligent? Tu ești inteligent. De ce ești inteligent? Pentru că îi ai ca idoli pe unii mai deștepți ca tine care în mod întâmplător au făcut și ceva ce ne convine nouă. Ești cel mai inteligent.” Hei, știi ce mai avea Leonardo da Vinci? Păr! Și Albert Einstein, și Socrate, și Confucius. Asta înseamnă că toți oamenii cu păr sunt inteligenți și genii! Firește este un non-argument, numit correlation does not imply causation. De asemenea, Van Gogh și-a tăiat o ureche, de unde tragem concluzia că ești un geniu dacă îți tai urechea.

       Și mai e și vorba de faptul că este apel la autoritate. Adică atunci când te folosești de o persoană sau de poziția ei ca să demonstrezi o idee. Ceea ce e stupid. Indiferent că Albert Einstein a fost geniu sau nu, ăsta nu e un argument. Ce? Richard Feynman sau Niels Bohr au fost mai puțin genii?

        Și apropo de apel la autoritate: da’ cu Hitler cum rămâne? Sau cu MacDonald William? Amândoi au fost vegetarieni. Ah, mi scuzi, nu știam că ați ieșit la cules cireșe. Îmi lăsaserăți impresia că toți vegetarienii sau veganii sunt niște bastioane ale înțelepciunii și moralității umane.

       Iarăși, în concluzie, da, m-am luat în postul ăsta de vegani și vegetarieni, dar nu de toți. Ești vegetarian sau vegan? În ceea ce privește asta, îmi ești la fel de indiferent ca unul care mănâncă numai carne sau e omnivor. I-am vizat doar pe ăștia care se cred superiori din punct de vedere moral și care trag de mine de parcă eu sunt ultimul om de pe Pâmânt. For all I know, poate chiar nu e bine să mâncăm carne. Poate că e mai sănătos să fim vegani, DAR în nici un caz nu o să mă convingi folosind apeluri la sentimente, la dezgust, la autoritate, jumătăți de adevăr și cherry picking. Asta-i problema mea, se folosesc niște tactici pentru oameni proști, în loc să se dea niște argumente solide. Și nu trebuie să fii medic, nutriționist sau să ai cunoștințe solide ca să depistezi erorile de logică de mai sus.

De asemenea, doresc sa fie foarte limpede pentru toata lumea ca nu intentionez sa jignesc pe nimeni dintre cei care mananca carne. Poate ca nu sunt suficient de bine informati inca, dar sunt convins ca odata ce au citit aceste argumente si vor cauta sa-si dezvolte cunostintele din acest domeniu, inteligenti fiind, vor intelege ca au fost intr-o enorma eroare si nu vor mai pune vreodata o bucata de carne in gura. 

Yeah, right.