[“Blah, blah, blah” – instalație artistică
de Louise Campbell]

Dacă aș fi greșit, un singur argument ar fi fost de ajuns!

(Albert Einstein comentând cartea
100 de autori împotriva lui Einstein)

Se face că acum câteva săptămâni am postat pe YouTube un Video extraordinar despre energiile din jurul tău, în care vorbesc pe scurt despre energie. Energia aia adevărată, nu aia pseudoștiințifică. Firește, la fel ca oricare altă postare, reacțiile pseudoștiințificilor n-au întârziat să apară:

Mi-am întâlnit nașul.

Per total commentul este un alt exemplu de om care nu a înțeles nimic de la viață, dar vreau să te concentrezi pe cuvintele cu highlight galben. Cuvintele în sinea lor nu contează, ci felul în care acestea sunt îmbinate și rostite unul după altul ca un tăvălug pseudoștiințific. Ăsta este subiectul postării de astăzi și are un nume: Gish gallop.

Tata lui

Gish gallop este o tactică murdară folosită în dezbateri care este simplă și de efect:

Practic, cel care folosește această tactică trimite înspre interlocutorul său o avalanșă de argumente slabe, jumătăți de adevăr sau concepte înțelese prost. Interlocutorul nu are cum să demonteze fiecare din aceste argumente fără să depună o cantitate însemnată de efort.

Această tactică și-a primit numele după creaționistul Duane Gish, tipul ăla de om căruia nu i se pare nimic în neregulă să creadă că Pământul a fost creat acum mai puțin de 10.000 de ani. După cum îți dai seama probabil, lui Gish îi plăcea la nebunie să folosească această tactică și într-adevăr este una din tacticile cele mai folosite de creaționiști.

Printre altele.
©Rosa Rubicondior

De ce este folosită această tactică? Pentru că este foarte ușor de folosit pentru pseudoștiințific, dar foarte greu de combătut de interlocutor. După cum spune Alberto Brandolini:

Cantitatea de energie necesară pentru a combate porcăriile este cu un ordin de magnitudine mai mare decât atunci când le produci.

Da, este foarte greu să combați Gish gallop. Nu pentru că ar fi umplut de argumente foarte bune și valide, raționale și cu dovezi concrete. Este greu să îl combați pentru că “argumentele” folosite vin unul după altul ca un tsunami sau ca atunci când deschizi un dulap și brusc încep să cadă toate farfuriile din el. Încerci să le prinzi pe toate, dar nu ai cum!

Tactici murdare

Uite, un exemplu tipic creaționist care combate Teoria Evoluției cu ajutorul lui Gish gallop e ceva de genul:

Atunci cum de încă mai există maimuțe? Unde este veriga lipsă din evoluția omului? Cum de a apărut viață din nimic? Nu are cum să apară viață din niște pietre. Cum au putut să se formeze proteinele funcționale fără ribozomi? Omul de Piltdown care a fost inițial acceptat de oamenii de știință ca fiind real s-a dovedit ulterior că era o păcăleală. Este adevărat că atomii fără viață se pot aduna și să dea naștere vieții în mod spontan? Ochiul produce imagini mult mai clare și avansate decât orice cameră produsă de tehnologia din ziua de azi. Nici o metodă științifică nu poate dovedi vârsta Universului sau Pământului.

ȘI AȘA MAI DEPARTE. După cum probabil ți-ai dat seama din exemplul ăsta sau din cel dat în prima parte a postării, argumentele nu numai că sunt foarte slabe, ci sunt de-a dreptul imbecile și arată o neînțelegere gravă a științei pe care vrea să o combată. Dar chiar nu contează argumentele, iarăși, ci cantitatea lor.

De asemenea, deși am dat un exemplu cu creaționism, Gish gallop nu se aplică doar aici. Se simte ca acasă atât în orice tip de pseudoștiință CÂT ȘI în politică.

Este o tactică vicleană și din următorul punct de vedere: din perspectiva pseudoștiințificului e de ajuns ca unul din pseudo-argumentele sale să fie corecte pentru ca tu și tot ceea ce susții să fie incorect. Absolut tot. Adică, da, zici tu că Teoria Evoluției este corectă, dar oamenii de știință se ceartă pe UN DETALIU INSIGNIFIANT al acesteia, deci clar se năruie tot. Te înșeli. Șah mat!

PE DE ALTĂ PARTE, dacă vrei să dovedești că tu ai dreptate, pseudoștiințificul o să îți spună că e musai ca tu să demontezi FIECARE din pseudo-argumentele lui. Obligatoriu. Dacă nu reușești să combați pe fiecare dintre acestea, ghinion. Te înșeli, iar pseudoștiințificul a câștigat dezbaterea.

Să răspunzi la fiecare întrebare sau acuzație îți va ocupa o grămadă de timp și îți va consuma o grămadă de energie. Să încerci să combați un Gish gallop este o lose-lose situation, adică pur și simplu n-a cum să câștigi! Dacă îl ignori, el câștigă din oficiu, dacă încerci să îl combați, nu o să ai timp și energie să combați fiecare pseudo-argument.

Și chiar dacă reușești să combați întreg galopul, pseudoștiințificul o să ignore fiecare argument al tău și o să te întâmpine cu alte pseudo-argumente. Pentru că așa stă treaba în general: pur și simplu o să ignore tot ce i-ai zis și o să bage “DA, DAR…” cu un nou galop Ghișuiesc.

Expertul

Încă o chestie, adesea Gish gallop este folosit indirect și ca un argument la autoritate. Cum așa? Păi, pseudoștiințificul aruncă în tine cu tot felul de pseudo-argumente în timp ce tu fie încerci să le combați, fie le ignori. 

Ce vede omul de pe margine care urmărește dezbaterea dintre voi doi? Vede pe de-o parte un om care pare să fie expert în mai multe domenii (pseudoștiințificul), iar pe de altă parte un incompetent (tu) care a venit cu temele nefăcute la discuție și care este absolut copleșit de argumentele “bine documentate și științifice” ale celuilalt. 

Publicul nu va memora detaliile discuției, dar va ține minte că “au fost o grămadă de probleme pentru ideea de Pământ sferic/Evoluție/vaccin eficient, iar oamenii de știință nu prea au avut răspunsuri la ea”.

Tipuri de galopuri

Un Gish gallop nu e obligatoriu să fie un zid de text, ci poate fi și un video de o oră de pe YouTube sau o carte care îți este recomandată deoarece conține toate dovezile care să-ți arate că te înșeli. Partea proastă e că dacă treci prin tot, să zicem, videoul de YouTube, o să fii acuzat de cherry picking, că iei din el numai ce-ți convine. Again, n-ai cum să câștigi cu oamenii ăștia.

“Listele” de genul “100 de motive pentru care…” sunt un tip foarte întâlnit de astfel de tactică. Dintre ele amintesc: 200 Evidence Based Reasons not to vaccinate, 101 evidences for a young age of the Earth and the universe, 200 proofs Earth is not a Spinning Ball etc. Câștigarea dezbaterii se face nu în baza argumentelor bine construite, ci în baza numărului lor. La prima vedere te gândești “wow, au 200 de argumente, deci clar au dreptate. Cum altfel?”

Ce-i de făcut? Ai putea să încerci să combați fiecare pseudo-argument oferit, dar asta ți-ar lua o grămadă de timp și te-ar seca de energie (am făcut și eu asta de câteva ori, să combat așa, mea culpa). Dacă n-ai chef de prostii, poți pur și simplu să îl atenționezi pe interlocutorul pseudoștiințific că folosește Gish gallop și să te îndepărtezi de acesta.

Asta pentru că principalul obiectiv al tacticii e să-ți irosească din timp și energie. Nu este nimic onest în tactica respectivă, iar cel care o folosește nu vrea să afle vreun răspuns, ci pur și simplu să te inducă în eroare pe tine și pe public. Nu contează calitatea pseudo-argumentelor folosite. Important e să fie cât mai multe, oricât de fumate, stupide, înțelese greșit sau jumătăți de adevăr ar fi.

Nu te speria, însă, un Gish gallop nu este imposibil de combătut, ci pur și simplu foarte anevoios. Dacă te-ai uitat un pic la exemplul dat de mine (ăla cu creaționismul), o să vezi că unele idei se repetă. Dacă știi ce să faci, poți împușca doi iepuri (sau mai mulți) dintr-un foc.

Alte postări scrise de mine despre astfel de erori de logică, tactici murdare sau pur și simplu rationamente stupide ar fi:

De ce e important să știi despre aceste erori de logică sau tactici? Pentru că sunt șanse foarte mari să dai de ele și e bine să știi să le identifici și eventual să le combați. Cum poți să te ferești de un șarlatan, dacă nu-i știi tacticile? Te ajută pe tine și pe alții.

Print Friendly, PDF & Email