Bleah!

Nu știu de voi, dar eu m-aș simți tare nasol și rușinat să am dușmani care să lanseze tot felul de zvonuri ca să îmi strice imaginea din ochii lumii. Și nu mă refer la orice fel de zvonuri, ci la zvonuri total absurde și stupide. Adică dacă s-ar lansa un zvon că l-am aruncat pe Nemo, motanul meu, de pe geam, da, sigur, tot ce e posibil. S-ar putea întâmpla. Dar dacă ar spune cineva că mi-am făcut operație de schimbare de sex de trei ori, fiindcă nu știam ce să fac cu banii care mă dau afară din casă, m-aș simți nașpa. Pentru că dacă tot mă vorbești de rău, măcar să fie ceva ancorat în realitate, și nu un scenariu pentru capre care suferă de tulburări de personalitate.

Pornind de la ideea asta, mă gândesc că viața companiilor de fast food (cu precădere a celor de la McDonald’s și KFC) e destul de nasoală. Sunt constant atacați de vegani justițiari (fiindcă dacă ei nu mănâncă nici un produs animal, să nu mănânce nimeni) sau oameni care au ceva împotriva lor (dar nici ei nu știu de ce, au auzit că “mâncarea de la mec” n-ar fi sănătoasă, iar asta îi supără în adâncul intestinului gros). Firește sunt atacați și de oameni care chiar au habar de nutriție, biologie, chimie, dar toți oamenii ăștia se pierd printre cei enumerați mai sus. O să bolduiesc fraza următoare, că sigur or să fie câțiva care nu înțeleg scopul postării. Nu mă pronunț dacă fast food-ul e sănătos sau nu, nu am destule cunoștințe, habar n-am, nu ăsta e scopul postării. Nu mă interesează. În schimb, o să pun la pământ argumentele alea stupide care tot apar pe Facebook, pentru că p-astea le ține minte lumea, nu aportul caloric al fiecărui hamburger și cum stă treaba cu obozitatea și genetica. Dacă tot ai ceva cu mâncarea de la fast-food, să fie argumente reale, nu povești inventate. Scopul nu scuză mijloacele.

Ați observat vreodată cât de stupide sunt argumentele și experimentele ăstora?

O să mă raportez la McDonald’s în postarea asta, pentru că au primit destule acuzații fantasmagorice cât pentru cinci-șase francize. Pentru că sunt o corporație (și aparent ești automat evil) și pentru că, aparent, fast food-ul este mai nesănătos decât mâncarea făcută de tine acasă, chiar dacă cea din urmă este formată din trei cârnați, o porție mare de cartofi prăjiți și două ouă ochiuri, toate făcute în tigaie într-o baie de ulei. Am o vagă bănuială că se pornește de la premisa că oamenii își fac acasă numai salate și sucuri de portocale.

Una din legendele urbane mai recente a apărut prin 2014 și spune că “ȘOC: Carne de om descoperită la McDonald’s”, știre publicată ca fiind reală pe toate blogurile de conspiraționiști (Cocoon, Efemeride etc.) sau site-urile ziarelor locale. Numai că e o știre falsă apărută pe site-ul de satiră și știri false Huzlers (articolul original aici). Site-ul nu e foarte subtil și spune direct în secțiunea de about. Dar pentru tine, om în Era Internetului, e deja prea greu să faci un mic research să vezi dacă te iau unii de prost sau știrea e pe bune. Așa că preferi să abordezi calea mai ușoară și să fii direct luat de prost. De ce crede lumea știrea asta? Pentru că e vorba de McDonald’s, o corporație. După cum am spus mai sus, corporațiile sunt automat evil și vor să ne omoare, sau cel puțin așa îi place muritorului de rând să creadă. Iar atunci când vezi o știre care îți confirmă credințele tale dubioase, o să-o iei de bună.

Una din cele mai persistente legende, care apare periodic pe Internet și în mintea colectivă (deși mai puțin în spațiul carpat-danubiano-pontic), este că pentru a tăia din costuri, McDonald’s nu face de fapt hamburgerii din carne de vită, ci din ochi de vită. Pentru că așa se scot mai ieftin.

Aceasta este o vită. De fapt diagrama unei vite, în care ni se arată ce fel de carne și unde se găsește. În partea din stânga sus o să observați reprezentat, într-un mod schematic, capul vitei. În fiecare cap de vită are câte doi ochi, fiecare a câte 34 mm diametru. Nu știu de voi, dar mie mi-ar fi mai greu să fac rost de destui ochi de vită pentru un hamburger, decât să fac rost de carne. Și în plus, ochii de vită sunt scumpi pentru că e cerința mare din partea sectorului științific (sunt folosiți în diverse instituții științifice la diverse experimente).

Dar povestea de mai sus e mai puțin cunoscută, pentru că nu e propagată sub formă de video. Un video pe care l-am văzut chiar azi, share-uit de o grămadă de oameni, e următorul:

În caz că nu v-ați prins, tipu’ de mai sus e șocat că poate să fumeze dintr-un cartof de la McDonald’s și se întreabă “ce ne dau ăștia?”. Just, e de mirare când încerci să fumezi un cartof prăjit și chiar îți iese. Dar, totuși, niște întrebări:

• De ce ar trebui să mă șocheze că poți fuma dintr-un cartof prăjit de la McDonald’s? M-ar putea șoca dacă aș avea un termen de comparație, dar nu știu, n-am fumat în viața mea cartofi prăjiți.
• A încercat tipul să fumeze și cartofi prăjiți făcuți în casă?
• Cum ar trebui să arate un cartof prăjit în casă, fumat?
• Ce spune faptul că poți să îi fumezi apropo de întrebarea dacă sunt sau nu buni de mâncat? Pe acest mod de gândire, cocenii de porumb sunt folosiți la foc, focul este uneori foarte rău și distruge case. Concluzia e că porumbul nu e bun de mâncat.

La asta mă refeream la începutul articolului. Aparent, cu experimente stupide aduci o corporație în genunchi. În cazul de față, demonstrezi că mâncarea de la McDonald’s nu e bună de mâncat, fumând-o.

E ca și cum aș încerca să demonstrez că roșiile nu-s bune de mâncat, folosindu-le ca proiectile. Da, sunt niște proiectile foarte bune și pot răni câțiva oameni cu ele, dar asta nu înseamnă că nu sunt și bune de mâncat. Sau e ca și cum aș demonstra că apa nu e bună de băut, fiindcă e folosită și la spălatul WC-urilor, și cum poți să bei ceva care e folosit la spălatul WC-urilor?! (nota bene, ăsta-i și un argument împotriva Cola: aparent, Cola nu e bună de băut, fiindcă o poți folosi și ca să scoți petele de pe diverse suprafețe)

Dar videoul de mai sus ar rămâne o curiozitate (“wow, nu  știam că poți fuma cartofi prăjiți!”), dacă n-ar fi mereu însoțit de comment-uri precum “na, să mai mâncați de la fast food-uri” sau “bleah! Nu mai mănânc în viața mea de la Mec!”. 

Un alt video care a fost share-uit un pic mai mult acum câteva săptămâni este al celor de la Periodic Videos. În videoul ăsta, un cheesburger este băgat în acid clorhidric concentrat (cam ce găsești în stomacul fiecăruia dintre noi) și lăsat la înmuiat. Firește, după câteva ore, cheeseburger-ul se face vraiște și e “mâncată” toată jumătatea lăsată în acid.

Videoul, în sinea lui, nu are nici o neregulă, ba chiar vă recomand și celelalte video-uri de pe canalul Periodic Videos, fiindcă sunt foarte mișto și înveți o grămadă de chestii care au treabă cu chimia. În fine, ideea e că și videoul ăsta ar rămâne o curiozitate (“mamă, nu știam că așa arată alimentele în stomacul meu”), dacă n-ar fi share-ui cu un comment “na, să mai mâncați de la fast food-uri” sau “bleah! Nu mai mănânc în viața mea de la Mec!” ca garnitură. Pentru că ce avem noi aici este un video mișto înțeles prost. Plebea n-a înțeles că asta se întâmplă oricărui aliment, pentru că altfel am băga degeaba chestii în noi, plebea a înțeles că cheesburgerul arăta frumos când a intrat, iar acum arată nu foarte frumos, iar asta e vina lui Băsescu și McDonald’s.

Și aici vorbim un pic despre appeal to disgust (sau wisdom of repugnance), o eroare logică ce e strâns legată de appeal to emotion. Practic, este mentalitatea conform căreia o reacție negativă intrinsecă apropo de un lucru, o idee sau o acțiune, indică faptul că acel lucru, acea idee sau acea acțiune sunt rele. Este ceva extraordinar de întâlnit: de la șobolani, la pornografie și homosexualitate, sunt o grămadă de oameni care consideră că acele lucruri sunt rele sau nesănătoase, doar fiindcă lor li se pare dezgustător.

Iar apelul la dezgust este unul din cele mai proaste argumente pe care le poți face. În cel mai fericit caz arăți ca un copil de 3 ani răzgâiat. Practic noi n-ar trebui să mai mâncăm cheesburgeri de la Mc pentru că arată așa nasol când sunt băgați în acid clorhidric concentrat. Bă, rolul mâncării nu e să o înrămezi, rolul mâncării este să îți aducă aportul de energie necesar ca să trăiești. Și cu atât mai mult nu contează cum arată, mai ales când e deja în stomacul tău.

Și dacă e s-o luăm după apelul la dezgust, n-ar trebui să mai mâncăm nimic, deloc. Voi ați văzut ce iese din voi la câteva ore după ce ați mâncat?

“I am suspicious of all the things that the average people believes.”

– H.L. Mencken