Lungul drum spre balenitate

Povestea vieții de pe Pământ este una întortocheată, plină de momente “la mustață” și mai ales ciudată. Chiar în momentul în care citești aceste rânduri, pe undeva prin Oceanul Pacific cineva tocmai a ieșit la suprafață, să tragă o gură de aer. El este Petre, o balenă albastră, cel mai mare animal de pe Pământ, iar felul în care a ajuns să trăiască în oceane este o astfel de poveste ciudată.

Viața de cartier

Minunate creaturi, balenele astea! Majestice ca o lebădă pe apă, gingașe ca o floare de păpădie, mari ca o…balenă. Ce trebuie să știi tu din start este că deși par a fi pești, balenele fac parte (împreună cu delfinii, marsuinii și cașaloții) din infraordinul Cetacea (fiind niște mamifere ca mine, ca tine, ca pisica ta), care locuiesc permanent în apă. Zici că au fost făcute pentru mediul acvatic. Li se potrivește ca o mănușă, mai bine decât dacă ar fi trăit vreodată pe uscat. Dar dacă ar fi avut de ales între mediul acvatic și uscat, oare ce ar fi ales? Ei bine, se face că cetaceele chiar au avut de ales și au și făcut alegerea.

Acum vreo 56 de milioane de ani, Pământul tocmai trecea din epoca geologică Paleocen în epoca Eocen și arăta cam așa:

Eocenul a fost o epocă foarte călduroasă, de fapt atât de călduroasă încât nu prea găseai gheață pe Pământ (era foarte puțină la poli), iar pădurile tropicale se întindeau de la Polul Nord la Polul Sud. Era foarte cald și era foarte multă umezeală în aer. Maximul de temperatură a fost atinsă în timpul perioadei Paleocene–Eocene Thermal Maximum, când media temperaturii globală era mai mare decât cea de azi cu vreo 8°C. După cum vezi în imaginea de mai sus, primatele deja apăruseră, ba chiar începuseră să prolifereze în perioada asta.

Dar pe noi ne interesează alte animale, nu primatele. În Eocen (perioadă care se întinde acum 56 și 34 milioane de ani) s-au răspândit pe uscat două ordine de animale: peryssodactyla (animale copitate cu un număr impar de degete, cum ar fi caii, zebrele și rinocerii) și artiodactyla (animale copitate cu un număr par de degete, cum ar fi porcii, oile, cerbii, vitele și majoritatea animalelor pășunate). Ne interesează ordinul artiodactyla, pentru că din el avea să ia naștere infraordinul Cetacea. În plus, acum 52 milioane de ani în spațiul geografic al actualului Pakistan se plimba individul ăsta:

Pakicetus, din imagine, este considerat a fi prima balenă. El este strămoșul delfinilor, marsuinilor, cașaloților și al balenelor.

El nu a primit prea mulți ani de trăit de la Dumnezeu, așa că a avut plăcerea de a trăi doar între acum 52 și 48 milioane de ani. Bine, în comparație cu Homo Sapiens este oricum o perioadă de timp imensă.

Deși face parte din același ordin din care fac parte vacile, Pakicetus arăta mai degrabă ca un câine (ți-ar fi venit un pic mai sus de genunchi) și mânca cel mai probabil pești și animale mici. Având în vedere clima de atunci, locuia într-o zonă aridă cu lacuri sau bălți care dispăreau după o vreme. Ușor ușor, acesta a început să petreacă mai mult timp în apă, luându-și mâncarea de acolo. Probabil nu mai avea destulă pe uscat, probabil a decis să se facă pescetarian.

Marea te cheamă la ea

După cum vezi, balenele n-au apărut direct în apă, ca prin magie (că doar am trecut de grădiniță). Au trăit și pe uscat, ba chiar de acolo au pornit. Au dat o tură-două, li s-a acrit de viața grea de aici (probabil au făcut și o melodie hip-hop despre asta) și s-au hotărât să vadă și cum e viața de scafandru.

Acum vreo 45 de milioane de ani urmașii lui Pakicetus mai făcuseră un pas către balenitate și au început să populeze mările și oceanele din zona Pakistanului. Rodhocetus este o specie de urmaș al lui Pakicetus care deja se obișnuise cu apa: deja începuseră să se adapteze la apa sărată și deja aveau membrane între degetele de la picioare. Și că tot veni vorba de picioare, acum erau deja mai scurte, deci învățaseră să înoate, unduindu-și coada. De asemenea, nările acestora începuseră deja să se mute către creștetul capului.

Câteva milioane de ani și multe alte specii mai târziu, urmașii lui Rodhocetus au început să semene și mai mult cu balenele din ziua de azi. Astfel, îl avem acum 40-34 de milioane de ani pe Basilosaurus care deja ajungea la 15-18 metri lungime, fiind enorm. Picioarele din spate deja nu mai erau, iar cele din față se transformaseră în înotătoare. Firește, nările au continuat să se miște înspre creștetul capului, astfel încât să iasă cât mai puțin la suprafață, iar coada s-a aplatizat, ca să ajute la înotat.

Acuma, important e de menționat e că după cum ți-ai dat seama din faptul că l-am inclus aici, basilozaurul nu este o reptilă, chiar dacă numele său înseamnă “regele reptilă” și se termină în -saurus. Ideea e că în momentul în care Richard Owen a descoperit prima fosilă de basilozaur, acesta a crezut că are în față fosila unei reptile marine (până la basilozaur au trăit destule reptile marine). Abia mai târziu și-a dat seama că e de fapt vorba de un mamifer și a încercat să îl redenumească, dar regulile taxonomice dictează că primul nume este permanent, așa că basilozaurul a rămas cu numele ăsta.

Aaaaaha! După cum vezi, balenele începuseră deja să arate a balene și nimic nu avea să le oprească acuma. Dar până la urmă ce i-a determinat pe Pakicetus, Rodhocetus și Basilosaurus să rămână în apă? De ce au decis să se mute acolo? După cum e cazul cu o gramadă de specii pe Pământ, aceștia s-au mutat și au rămas în apă cel mai probabil ca să umple o nișă ecologică.

Foarte simplu spus, Pakicetus a ajuns în apă, a văzut că e destulă mâncare acolo, că viața e oarecum mai ușoară, și că este un spațiu ce poate fi exploatat, așa că s-a mutat acolo. A văzut o ocazie, a profitat de ea.

Dar dacă te uiți la o balenă din ziua de azi, oare mai poți vedea vreun semn al trecutului ei de pe uscat? Mai e ceva care să o lege de trecutul său terestru? Da, firește. Dacă te uiți în spatele ei, vei observa că acestea au niște oase care pe vremuri ar fi fost un pelvis și femur, asta indicând că acolo erau niște picioare odinioară.

Explicații adiționale

Pentru că Internetul e mare și sigur se găsește cineva să înțeleagă fix pe dos totul, îmi fac datoria de a afirma evidentul: deși în această postare evoluția pare să aibă un caracter liniar (cum ar fi că de la Pakicetus până la balenele din ziua de azi s-a mers în linie dreaptă), ea de fapt are un caracter…să-i zic, ă, “arboricol”?

În sensul că fiecare specie de animal stă pe rămurica unui copac fictiv, iar fiecare rămurică face parte dintr-o creangă mai mare (care este ordinul sau genul sau regnul) a acelui copac. Toate duc către o creangă mai mare și într-un final către tulpina copacului, care reprezintă Viața, strămoșul comun al tuturor vietăților care trăiesc, au trăit sau vor trăi vreodată. Astfel, Pakicetus, Rodhocetus și Basilosaurus nu sunt strămoși direcți ai balenelor din ziua de azi, ci sunt un soi de veri-strămoși. Înțelegi?

De asemenea, după cum ai observat, m-am concentrat pe balene în această postare, deși infraordinul Cetacea conține și delfini, cașaloți și marsuini. De ce nu am vorbit mai pe larg și despre ei? Pe motiv de “copacul evoluției”. Carevasăzică, ne-ar luat foarte mult timp (mie de scris, iar ție de citit) dacă ne-am concentra pe istoria fiecărui ordin și specie din Cetacea. Ideea de bază e că toate aceste specii au venit de la un animal care a trăit odinioară pe uscat.

Și da, știu că mamiferele din infraordinul Cetacea (ordinul artiodactyla) nu sunt singurele care trăiesc exclusiv în apă și că mai sunt și cele din ordinul Sirenia (din care fac parte, de exemplu, dugongii și lamantinii), dar ăsta este un cu totul alt ordin. Cea mai apropiată rudă a dugongilor și lamantinilor este elefantul. Dar, iarăși, a fost nevoie să ne concentrăm pe un singur ordin.

Întâlnirea cu rudele

O ultimă treabă, apropo de balene. Oare acestea mai au vreo rudă în viață în afară de verii din infraordinul Cetacea (din care face parte)? Răspunsul este da. Cea mai apropiată rudă a tuturor cetaceelor (că balene, că delfini, că cașaloți, că marsuini) este gingașul ăsta:

Corect! Hipopotamul este cea mai apropiată rudă a cetaceelor și, la fel ca ele, face parte din ordinul artiodactyla. Deci e rudă get-beget. Strămoșii lui s-au despărțit de strămoșii balenelor acum vreo 55-56 de milioane de ani, înainte să apară Pakicetus.

La fel ca cetaceele din trecut, și hipopotamii au început să se adapteze la viața în apă. Dacă te uiți mai atent, o să vezi că nările și ochii sunt situate în partea de sus a capului, astfel încât să stea scufundat cât mai mult în apă, dar tot să poată mirosi și vedea ce se află în jur. Hipopotamii se hrănesc sub apă și sunt destul de grei încât să meargă pe fundul apei. De asemenea, se reproduc sub apă, nasc sub apă, iar puii lor sunt alăptați sub apă. Clar hipopotamii sunt un alt tip de animal care este pregătit să se întoarcă în apă.