Spaţiul este mare. Mare cu adevărat. Nici nu vă vine să credeţi cât de năucitor de mare este. Adică, s-ar putea să vi se pară lung drumul până la farmacie, dar ăsta nu înseamnă nici cât negru sub unghie pentru întreg spaţiul. Ascultaţi…
[Douglas Adams – Ghidul Autostopistului Galactic, Capitolul 8]

Când vine vorba de beletristică, n-aş zice că sunt cel mai citit om. Din contră. Aş putea zice că dacă ar fi să compar numărul de cărţi (fizice sau e-books) de nonficţiune cu cele de ficţiune pe care le-am citit la viaţa mea, primele ar fi în mod clar în număr mai mare. Da’ se întâmplă din când în când să pun mâna şi pe o carte de ficţiune şi să-mi placă atât de mult încât mai să capăt o fixaţie apropo de ea. Fix despre un astfel de caz vorbim şi aici.

Mi s-a sugerat că ar fi o idee bună să fac şi nişte recenzii la cărţile citite de mine. Sincer să fiu, mi se pare o idee groaznică, pentru că nu ştiu să fac recenzii. Cu toate acestea, în momentul ăsta trag de timp cât pot de mult ca să nu mă apuc să lucrez la noul meu proiect de care o să auzi în toamnă, şi m-am hotărât să vorbesc cum ştiu eu despre acea carte de ficţiune, care m-a marcat şi care, cred eu, este cea mai tare carte de ficţiune creată vreodată. Vorbesc, fireşte, de The Hitchhiker’s Guide to The Galaxy sau (in Romanian) Ghidul Autostopistului Galactic.

“În cadrul multora dintre civilizaţiile mai relaxate de pe inelul exterior estic al galaxiei, Ghidul Autostopistului a înlocuit deja Enciclopedia Galactică drept depozitar standard al tuturor cunoştinţelor şi înţelepciunii civilizaţiilor deoarece, deşi are multe omisiuni şi conţine multe chestii indescifrabile, sau cel puţin extrem de incorecte, depăşeşte cealaltă lucrare mai veche în două aspecte importante: în primul rând, este o carte puţin mai ieftină. În al doilea rând are cuvintele NU INTRAŢI ÎN PANICĂ scrise cu litere mari şi prietenoase pe copertă.”
[Capitolul 1]
Scrisă de Douglas Adams, cartea Ghidul Autostopistului Galactic este de fapt o serie de cinci cărţi (plus alte povestiri) de comedie science-fiction, iar când spun comedie, mă refer la cea mai fină şi grozavă comedie britanică. De asemenea, cartea este soft-SF, în care nu se pune foarte mare accent pe realism: nu e nevoie să îţi faci griji că nu vei înţelege nu ştiu ce termen, pur şi simplu ia-ţi un pahar de vin lângă tine, potriveşte luminile şi apucă-te să citeşti. Şi ai material, nu glumă. Cele cinci cărţi din seria Ghidului sunt:

  • Hitchhiker’s Guide to The Galaxy (Ghidul Autostopistului Galactic, 1979)
  • The Restaurant at the End of the Universe (Restaurantul de la Capătul Universului, 1980)
  • Life, the Universe and Everything (Viaţa, Universul şi tot Restul, 1982)
  • So Long, and Thanks for All the Fish (La revedere şi mulţumesc pentru peşte, 1984)
  • Mostly Harmless (În mare parte inofensiv, 1992)

Toate citatele din postarea asta fac parte din prima carte (deci o să menţionez doar capitolul în care apare citatul) şi la un moment dat o să îţi spun şi foarte pe scurt ce se întâmplă în ea (ca orice wannabe-pseudo-recenzie care se respectă), dar întrebarea este: de unde i-a venit lui Douglas Adams ideea de a scrie această carte?

Se face că într-o seară 1971, băiatul nostru Douglas stătea pe un câmp din Innsbruck, Austria, uşor ameţit după câteva beri la bord, dar fără mâncare care să le ţină companie în stomac (nu mai mâncase de vreo două zile). Mai devreme încercase să obţină nişte informaţii de la localnici, ca să găsească o adresă. Problema? El nu vorbea germană, ei nu vorbeau engleză sau franceză. După câteva încercări nereuşite a capitulat şi s-a pus pe câmp, uitându-se la cer, cu un exemplar al cărţii Ghidul Autostopistului prin Europa. În momentul ăla l-a izbit ideea: “cât de mişto ar fi dacă ar scrie cineva un ghid al autostopistului prin galaxie?”. După care a adormit şi a uitat complet de idee timp de 6 ani.

Douglas Adams şi o pisică (cred că e împăiată…dacă nu, atunci e cea mai urâtă pisică peste care am dat vreodată).
©Telegraph

De aici restul este istorie, şi nu pot să nu menţionez faptul că înainte de orice, Ghidul a fost mai întâi o emisiune pe postul de radio BBC, emisiune care a început să fie difuzată în Martie 1978. Abia peste un an avea să fie publicată prima carte care poartă numele întregii serii.

Navele atârnau pe cer exact aşa cum nu o fac cărămizile.
[Capitolul 3]

Personajele principale ale acestei odisei spaţiale sunt fix la fel de pestriţe şi ciudate pe cât te-ai aştepta de la o astfel de comedie SF:

  • Arthur Dent este un bărbat de pe Pământ. Un britanic get-beget care se trezeşte într-o bună zi (într-o joi, mai exact) că totul în jurul lui o ia razna: cel mai bun prieten al său, Ford Prefect, se dovedeşte a fi de fapt altcineva decât ştia Arthur, iar Pământul este demolat de o rasă de extratereştri pentru a putea face loc unui drum hiperspaţial ocolitor. Este salvat în ultima secundă de amicul său Ford, iar de atunci cutreieră prin galaxie alături de acesta, îmbrăcat în haine de casă, un halat şi papuci.
  • Ford Prefect este un extraterestru venit din vecinătatea stelei Betelgeuse, care are vârsta de 200 de ani. Acesta a ajuns pe Pământ pentru a strânge informaţii despre această planetă pentru Ghidul Autostopistului Galactic. Numele vine de la automobilul Ford Prefect ales pentru a se potrivi mai bine cu formele inteligente de viaţă de pe Pământ. Problema este că atunci când a făcut cercetarea dinaintea vizitei sale, a înţeles greşit că forma de viaţă dominantă a acestei planete ar fi automobilele (din cauza număului mare al acestora). Este prietenul cel mai bun al lui Arthur, care habar n-are de adevărata identitate şi misiune a lui până în momentul distrugerii Pământului.
  • Trillian (Tricia McMillan) este o femeie de pe Pământ (matematiciană şi fiziciană extraordinară) cu care Arthur s-a întâlnit la o petrecere cu aproximativ două zile înainte de distrugerea Pământului şi cu care a dat rateu maxim. La un moment dat, la aceeaşi petrecere, atenţia ei este atrasă de un alt personaj ceva mai cool decât Arthur, cu care şi pleacă. Întâmplarea face că acel personaj ceva mai cool este tot un extraterestru care o duce pe nava lui şi o ia de pe Pământ înainte ca planeta să fie distrusă.

De exemplu, pe planeta Pământ, omul a presupus întotdeauna că e mai inteligent decât delfinii deoarece a dobândit atât de multe – roata, New York-ul, războaiele şi aşa mai departe – în vreme ce delfinii nu făceau altceva decât să se distreze în apă, cu giumbuşlucuri. Şi invers lucrurile stăteau la fel, căci delfinii crezuseră întotdeauna că sunt mult mai inteligenţi decât oamenii – din exact aceleaşi motive.
[Capitolul 23]

  • Zaphod Bebblebrox este “semi-vărul-pe-juma'” al lui Ford, cu care împarte “aceleaşi trei mame”.  Şi el vine tot din vecinătatea stelei Betelgeuse a fost numit drept Cea Mai Bine Îmbrăcată Fiinţă Conştientă din Universul Cunoscut şi Cel mai mare Bang de la Ăla Mare (The biggest Bang since the Big One). De asemenea, este fost Preşedinte al Galaxiei. Are două capete, trei mâini, este foarte plin de el şi nu foarte strălucit. El este personajul cool care o “răpeşte” pe Trillian de la petrecerea la care era şi Arthur, salvând-o fără să îşi dea seama.
  • Marvin, Androidul Paranoic este robotul care se găseşte pe nava lui Zaphod Bebblerbrox şi este foarte deprimat şi deprimant. Este unul din primele prototipuri de roboţi cu PUA (personalităţi umane autentice), prototipuri eşuate. Este într-o continuă depresie şi e mereu plictisit, parţial pentru că are “creierul de mărimea unei planete” care este foarte rar folosit la adevărata sa valoare de către cei din jurul său.

Deşi povestea începe cu Arthur şi Ford separaţi de Trillian, Zaphod şi Marvin, aceştia se (re)găsesc la scurt timp după începutul cărţii. Fiind preşedintele galaxiei, Zaphod se răpeşte şi îşi fură propria navă, motiv pentru care toate autorităţile din galaxie sunt pe urmele acestuia. Dar el are planuri mai mari de atât: încearcă să ajungă pe planeta Magrathea pentru a afla răspunsul la întrebarea care a măcinat atâtea fiinţe din Univers, adică răspunsul la Viaţă, Univers şi tot restul. Fireşte, nu merge totul ca pe roate, iar peripeţiile continuă pentru încă 4 cărţi (5, dacă iei în considerare şi cartea Şi încă o chestie… scrisă de Eoin Colfer în 2009, care este “fiul nelegitim” al acestora). Personajele, deși par a fi la prima vedere născocirile unui puști de liceu, sunt foarte bine închegate și au în spatele lor niște povești beton și foarte consistente. (cum este Ford Prefect cu numele lui, de exemplu).

“Ultimul mesaj transmis de delfini a fost greşit interpretat ca o încercare surprinzător de sofisticată de a face un salt dublu pe spate printr-un cerc, fluierând în acelaşi timp măsuri din Star Spangled Banner, când, de fapt, mesajul era acesta: La revedere şi mulţumim pentru toţi peştii.”
[Capitolul 23]
De asemenea, în anul 2005 a fost făcut şi un film după prima carte, având acelaşi titlu (avându-l pe Stephen Fry ca voce a Ghidului). Unii spun că e mişto, alţii zic că nu…eu fac parte din prima tabără. Chiar mi-a plăcut (inclusiv soundtrack-ul), iar în caz că te întrebi, filmul are binecuvântarea tăticului, pentru că Douglas Adams a lucrat şi el la scenariul acestuia.

Seria Ghidului Autostopistului Galactic foarte cunoscută în cultura pop, iar dacă auzi vreodată de cineva care spune că ştie mereu unde îi este prosopul, că vorbeşte de Peştele Babel (Babel Fish), sau vorbeşte de 42 ca fiind răspunsul pentru întrebarea referitoare la Viaţă, Univers şi Tot Restul, atunci fii sigur că face referire la aceasta. Anual, pe 25 Mai se sărbătoreşte Towel Day (Ziua Prosopului) în care fanii acestei serii poartă după ei un prosop, ca un omagiu adus lui Douglas Adams. Da, la fel ca May the 4th, este o sărbătoare de nerds, da’ ia mai lasă-ne să ne distrăm! Dacă mă vezi în ziua aia cu prosopul după mine, prin oraş, o să ştii de ce. [Faza cu prosopul vine tot din carte şi o găseşti în capitolul 3.]

Toate cărţile le găseşti peste tot în limba engleză (de comandat în format fizic sau ca ebooks) şi cred că încă se mai găsesc şi în limba română (eu am o versiune în limba noastră dulce, de la Editura Nemira, din care am copiat şi citatele din postarea asta). În rest, sper că te-am făcut curios. Ce părere am eu despre aceste cărţi? Te rog, am stat până la ora 02:00 dimineaţa să scriu postarea asta, deci ai putea spune că am o părere bunicică. Le recomand din tot sufletul şi sper că te-am convins şi pe tine să arunci un ochi.

Istoria oricărei Civilizaţii Galactice majore tinde să treacă prin trei faze distincte şi recogniscibile, anume cea de Supravieţuire, cea de Interogare şi cea de Sofisticare, altfel cunoscute sub numele de fazele Cum, De ce şi Unde. De exemplu, prima fază este caracterizată de întrebarea Cum putem mânca?, a doua de întrebarea De ce mâncăm? şi a treia de întrebarea Unde luăm prânzul?
[Capitolul 35]