Am văzut că tu ești pasionat stele și chestii d-astea.
Mi se spune des asta. Și nu trebuie să fii cine-știe-ce clarvăzător ca să îți dai seama că e o afirmație adevărată (dacă nu mă crezi, poți să te uiți la postarea anterioară). Sure, sunt interesat într-o mare măsură și de fizică, chimie, istorie sau biologie, dar astronomia e la un alt nivel. Propria mamă îmi mai spune din când în când “măi, Alex, dar tu trebuia să te duci la facultate să faci chestia asta la nivel profesionist”, which is funny, because no, I couldn’t. As far as I know, n-am minte pentru chestii abstracte și nu m-aș descurca cu tonele de formule (pentru că astronomia serioasă implică automat și fizică și matematică). Îmi pare rău, mamă.
Anyway, huh? Merge să fii pasionat de astronomie, dar să nu știi o boabă de formule matematice? Cred. Adică o fac de ceva ani buni. Cu ajutorul formulelor și a cunoștințelor avansate, astronomii au descoperit tot ce știm noi despre Univers, dar asta nu înseamnă că astronomia de amatori e lipsită de plăcerile ei. Adevărul adevărat e că oricine poate fi lăsat cu gura căscată și să aibă corpul invadat de fiori, din orice mediu ar proveni, pentru că cerul aparține tuturor.
So, astronomy, fuck yeah. Let’s do it. Dar cum începem? Primul lucru la care te gândești e că trebuie să îți iei un telescop, dar nu e neapărat nevoie. Your eyes will do just fine. Tot ce ai nevoie ca să începi e un cer senin și întunecat. Cu cât mai întunecat cu atât mai bine. După vreo 40 de minute de stat pe întuneric, cerul o să se dezvăluie în toată splendoarea lui. Carl Sagan spunea în cartea lui, Pale Blue Dot:
“Before we invented civilization our ancestors lived mainly in the open out under the sky. Before we devised artificial lights and atmospheric pollution and modern forms of nocturnal entertainment we watched the stars. […] Even today the most jaded city dweller can be unexpectedly moved upon encountering a clear night sky studded with thousands of twinkling stars. When it happens to me after all these years it still takes my breath away.”
Când a fost ultima oară când te-ai uitat pe cerul nopții? Poți să nu știi o boabă de astronomie, poți să nu fii deloc în stare să deosebești stelele de planete (hint: stelele pâlpâie, planetele nu) și tot or să te apuce fiorii. Și dacă știi și la ce te uiți, senzația e și mai și. De exemplu:
În puzderia aia de stele, în partea dreaptă-sus, se vede o pată vagă de lumină, care poate fi văzută destul de bine și cu ochiul liber (iarăși, dacă stai într-un loc întunecat). Poate că pentru mulți nu pare cine-știe-ce, e o pată mică și vagă de lumină, până la urmă. În nici un caz nu se apropie de fotografiile făcute de telescopul Hubble. De fapt, dacă ești amator, niciodată nu o să vezi lucrurile atât de mari, colorate și clare ca acolo (ok, cu excepția Lunii). Garantat. Și mulți oameni sunt dezamăgiți de asta, pentru că vin cu așteptări prea mari și se gândesc “am stat atâtea ore în întuneric și frig, ca să văd o pată vagă și albă de lumină?!”. But that’s only half the story. Juma’ din plăcere vine din momentul în care realizezi la ce te uiți.
Să revenim la acea pată de lumină din fotografia de mai sus. Aia este Galaxia Andromeda. Ca să o vezi, trebuie doar să îți îndrepți privirea înspre constelația Andromeda, care e fix lângă constelația Pegasus. Ce e remarcabil la galaxia Andromeda?
- Galaxia Andromeda nu face parte din galaxia noastră, Calea Lactee, ci e în afara ei, aflată la 2,5 milioane de ani-lumină de noi;
- Asta înseamnă că deși pare că e înglobată de celelalte stele din imagine, ea este mult mai departe de noi decât acestea;
- Fiind o galaxie, Andromeda, are la rândul ei miliarde de stele. Da, lumina aia vagă provine de la miliarde de alte stele;
- Am zis că e foarte foarte departe: luminii care provine de la ea i-au trebuit 2,5 milioane de ani să călătorească până la tine. Think about it: lumina care a ajuns la tine și pe care o vezi acum (dacă te uiți la galaxia Andromeda) a plecat de la ea acum 2,5 milioane de ani. Acum 2,5 milioane, pe Pământ cutreiera Homo Habilis, iar oamenii moderni nu existau. Când te uiți la Andromeda, o vezi de fapt cum arăta acum 2,5 milioane de ani;
- Este ceva palpabil. Știi că o vezi fix cum o vezi persoana de lângă tine. Nu e fotografie, nu e filmare, it’s the real deal. O vezi direct. E acolo.
Odată ce ai realizat ce vezi cu adevărat, se schimbă perspectiva.
“Mno, bine, și eu de unde știu unde sunt constelațiile Andromeda și Pegasus?” te întrebi. Well, poți găsi planisfere, hărți ale cerului sau, și mai simplu (pentru că e cel mai convenabil), îți poți descărca diverse app-uri cu hărți stelare: Google Sky Map (Android), Star Chart (Android și iOS), Sky View (Android și iOS), Star Walk (iOS) sau Stellarium (cu bani pe Android și iOS, gratuit pentru Windows, MacOS, Linux & Ubuntu). Ai o grămadă de opțiuni. După ce ai descărcat app-urile astea, pune-te pe învățat constelații. Ah, da, sorry, va trebui să depui un minim de efort, ca să înveți niște chestii noi. Și nu, nu merge să te uiți în telefon, iar apoi pe cer, ca să găsești constelațiile. Dracu’ mai vede galaxia Andromeda, dacă stai toată noaptea cu ochii în lumina telefonului. Nașpa, da, trebuie să înveți chestii. Oricum, majoritatea dintre voi știu deja măcar cum arată Carul Mare (din Ursa Major), Carul Mic (sau Ursa Minor) și Orion.
Să recunoști constelațiile de pe cer e la fel de minunat și chiar nu e greu, dacă te străduiești să faci un minim de efort.
Și dacă ai un binoclu? Cu atât mai bine. Ochii tăi sunt ca două mini-telescoape, cu pupilele care au o deschidere (apertură se numește deschiderea asta, diametrul, gaura din față) de cam 4 mm. Cu apertura aia de 4 mm poți vedea cam 6000 de stele pe cerul nopții (într-un loc întunecat, ferit de lumini). Acum, imaginează-ți că un binoclu pentru stargazing are cam 50-70mm, iar un telescop de amatori are între 70 și 130mm apertura. Imaginează-ți câte stele poți vedea cu astea! Dar cum așa? Asta-i toată șmecheria când vine vorba de stargazing și telescoape: important nu e cât “mărește” binoclul/telescopul, ci câtă lumină strânge. Un telescop cu apertura mare strânge mai multă lumină, ceea ce îți permite să vezi obiecte mai slab luminate. Thus, în astronomie, bigger is always better.
Apropo de lumină, de ce tot insist că trebuie să stai într-un loc cât mai întunecat? Revin la ochii tăi (this sounds romantic AND cheesy, așa că am făcut să arate pe măsură), care sunt niște mini-telescoape. Ce e mișto la ochii tăi (pe lângă faptul că sunt fermecători) e că își pot modifica apertura, în funcție de lumina de afară. Toată lumea știe că dacă e prea multă lumină, se micșorează pupilele (ca să strângă cât mai puțină lumină), iar dacă e prea puțină lumină, ele se măresc (ca să strângă cât mai multă lumină). Scopul tău, când ești într-o sesiune de stargazing, e să faci astfel încât ochii tăi să strângă cât mai multă lumină, iar pentru asta ai nevoie să fie cât mai mult întuneric în jurul tău. Dacă stai vreo 40 de minute pe întuneric, pupilele se vor dilata la maxim. Numai că trebuie să ai grijă: e de ajuns să te uiți o secundă în telefon pentru ca pupilele să se contracte la loc și să fie nevoie să o iei de la capăt.
So, am prieteni care mă întreabă din când în când ce telescop le-aș recomanda? Fiindcă vor să-și cumpere telescop. N-o să scriu ditamai zidul de text în care să explic care sunt diversele tipuri de telescop și ce caracteristici au (în mare parte pentru că nu mă pricep atât de bine), dar puteți citit mai multe despre asta și tot ce trebuie să știe un începător aici. Dar am să scriu un pic despre prețurile telescoapelor. Probabil te gândești, cumva: “cu telescoapele astea poți vedea stele și galaxii, clar sunt foarte foarte scumpe”. Mulți oameni au impresia că trebuie să își vândă un rinichi, ca să-și cumpere un telescop. E parțial adevărat. Un telescop poate varia ca preț de la 170 de lei până la peste 115.000 de lei. Obviously, nu te arunci la unul de 115.000 de lei, pentru că n-ai ce face cu el. În general, un telescop de amatori, bun, costă între 400 și 1900 de lei. Cele de peste 1000 de lei merită toți banii.
450 de lei a costat, second hand. Nou-nouț din magazin, costă cam 800 de lei. Hei, dacă îți permiți să îți iei un smartphone, îți permiți și un telescop (dacă într-adevăr vrei să te apuci de stargazing cu telescop). Basically, un telescop bun, care să te lase cu gura căscată când te uiți prin el, e cam cât un smartphone la mâna a doua. Ce văd prin telescopul meu?
(Prima fotografie, cu Luna, este făcută de mine, cu telefonul. A doua fotografie și a treia sunt luate de pe net și sunt făcute cu un webcam, cu un telescop fix ca al meu.)
Mă bucur tare mult să văd că din ce în ce mai mulți oameni sunt atrași de cerul nopții și de Univers, în general. Am fost surprins în cel mai plăcut mod când am văzut acum doi ani câți oameni au început să se uite la Cosmos: A Spacetime Odyssey, am fost surprins și azi în cel mai plăcut mod posibil să văd câți oameni au fost interesați de trecerea lui New Horizons pe lângă Pluto. Dar frumusețea astronomiei nu constă doar în fotografii colorate trimise de Hubble și de sondele spațiale pe care le pui ca wallpaper, ci și în ieșitul afară și statul pe întuneric sub cerul înstelat. Te trec fiorii, să stai noaptea întins pe iarbă și să vezi dâra lăsată de Calea Lactee (efectiv, vezi un braț al galaxiei noastre).
N-ai nevoie de echipament sofisticat, ci doar de un cer întunecat și o pătură și niște cunoștințe minime (minime minime) de astronomie, pe care le poți dobândi de oriunde (secolul XXI – Era Internetului). Numai să vrei să îți orientezi ochii și în sus, pentru că Universul nu se restrânge doar la cei patru pereți de acasă, la facturi, la chirie, la job, la școală etc. Omenirea a petrecut mii de ani uitându-se în sus, fără să se plictisească. Te asigur că nici tu nu o să te plictisești.
Ralph Waldo Emerson once asked what we would do if the stars only came out once every thousand years. No one would sleep that night, of course. The world would create new religions overnight. We would be ecstatic, delirious, made rapturous by the glory of God. Instead, the stars come out every night and we watch television.
— Paul Hawkens. Commencement address, University of Portland, 2009
You must be logged in to post a comment.