Azi, în timp ce stăteam pe Facebook, mă uitam la postările oamenilor și judecam și țâțâiam cu dezaprobare (adică fix ce vă închipuiți că fac eu zi de zi), nu am putut să nu observ că un articol apărea îngrijorător de des în newsfeed-ul meu, share-uit de o bună parte din prietenii mei. Articolul, în fond, e un căcat de articol cu iz de naționalism-daco-ortodox, că “buhuhu, pleacă toată lumea în alte țări în loc să rămână aici, că ăia din Occident nu cred în Dumnezeu, că nu au identitate și cultură (deși Budapest, not Bucharest, are o cultură superioară capitalei noastre), că nu îi pasă nimănui de tine (fiindcă tu străin fiind, într-o țară de zeci de milioane de oameni, trebuie să te pună ăia pe un piedestal), deci sunt groaznici, buhu”. N-o să analizez toată “scrisoarea”, fiindcă deja cred că analizat-o mult mai bine tipa asta (go and read it, aștept). Apoi mi-au căzut ochii pe fraza următoare:
“Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâţia romani pt viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?”
O să explic acum de ce afirmația asta m-a scos din sărite. În primul rând, din start este vorba de o eroare logică numită appeal to emotion, de când te ia cu martirii. Adică ce mișto e când nu poți să dai argumente logice, dar vrei să câștigi o discuție și o dai cu “dar ei s-au sacrificat ca să faci tu asta?!“. Sigur o să câștigi așa, cine nu s-ar înduioșa? Cum să nu te simți rușinat când îți dai seama că niște oameni au murit pentru o chestie și tu fix chestia aia nu vrei să o faci? Păi să nu îți vină să îți torni cenușă în cap și să mergi desculț până la Canossa?
Este probabil unul din cele mai crase moduri prin care poți manipula sau fi manipulat. La o adică, acum nu mai sunt om dacă mă duc să locuiesc în altă țară și trebuie să rămân în România doar fiindcă au murit niște oameni aici? Plus că este o expresie destul de ambiguă “s-au sacrificat pentru viitorul nostru“. Cine sunt oamenii ăia? S-au sacrificat ca să ce? Să am mașină? Să fiu liber? Să pot să mă însor cu o legătură de praz?
Pseudoargumentul de mai sus implică faptul că un om (sau un grup de oameni) a murit la un moment dat pentru o idee, un ideal de-al lor. Întâmplător, idealul ăla al lor nu este neapărat și idealul altor oameni, ci doar al ăstuia care îți dă peste față cu tâmpenia asta. El consideră că doar fiindcă omul ăla a avut idealul ăla, și el îl are, ar trebui și tu să îl ai, iar dacă tu nu îl ai, înseamnă că ești un nerecunoscător ordinar dacă nu faci chestia aia pe care ei au apărat-o cu atâta ardoare.
De exemplu, în anumite discuții, invariabil vine un argument de genul ăsta: Constantin Brâncoveanu a fost ucis de turci împreună cu familia sa pentru că nu vroia să renunțe la religia creștin-ortodoxă. Astfel, ești un nenorocit ordinar dacă nu ești religios, fiindcă omul ăla a murit pentru tine, să poți fi creștin-ortodox și tu nu apreciezi acest fapt. Ce? Oamenii ăia au murit degeaba? (ăsta e de obicei argumentul)
Da’ ce, mă? Am făcut grădinița împreună? Am făcut vreun pact cu el ca să mă simt obligat să îi urmez și aplic idealul? Da, este foarte posibil ca oamenii ăia să fi murit degeaba. Și ce dacă oamenii ăia s-au sacrificat? Asta indică automat că au avut dreptate? Oamenii mor pentru multe chestii mai mult sau mai puțin stupide. Dacă eu cred cu toată ființa mea în The Flying Spaghetti Monster, mă duc în Arabia Saudită să mă iau la harță cu musulmanii și (din întâmplare) mă omoară, o să-i spună George lui Paco:
“Nu fii țăran, omul ăla a murit ca să crezi tu în Flying Spaghetti Monster! Așa că trebuie să crezi, fiindcă a avut dreptate.”
Ți se pare logic? Păi tu de ce să nu devii pastafarian și să nu crezi că ai fost creat de un monstru din spaghete? Că doar am murit ca tu să poți crede în asta. Firește, e o prostie. Doar fiindcă am murit pentru o chestie în care credeam, nu înseamnă că am avut dreptate sau că au alți oameni din viitor vreo obligație față de mine. Dacă mor pentru o chestie în care cred, e problema mea, îmi asum niște riscuri.
Sau mai sunt pseudoargumente precum: Pentru ce au murit oamenii ăia? Ca să fim acum înecați de propaganda homosexuală? D-aia au murit oamenii la revoluție? Să ne invadeze poponarii capitaliști din America și să îți cumperi tu Sprite în loc de Cico?
Basically, dacă face cineva ce nu îți convine, poți să o dai liniștit p-asta cu “Oamenii ăia au murit pentru libertatea ta și tu aperi homosexualii/te stabilești în SUA/cumperi pepeni de la Mega Image?!“, chiar dacă nu are nici o legătură.
Firește, sunt oameni (precum cei care au murit la Revoluția din ’89) care, da, au murit pentru un ideal care chiar a fost benefic pentru toată lumea, și ceva real. Și nu mă iau de ei, nu mă iau nici de Constantin Brâncoveanu, că oamenii ăștia (fie că au avut sau nu dreptate) au crezut în niște chestii și au făcut cum i-a tăiat capul. Mă iau în schimb de idioții a căror idee de “argument logic” e să te facă să îți fie rușine de alegerile tale, folosindu-se într-un mod foarte urât de acei oameni.
“Half of the people lie with their lips; the other half with their tears”
― Nassim Nicholas Taleb, The Bed of Procrustes: Philosophical and Practical Aphorisms
