Oameni care uneltesc

Trăiești într-o lume perfectă. O lume construită astfel încât să corespundă nevoilor tale. Avem clădiri înalte în care ne putem simți în siguranță, poduri ce ne ajută să trecem nevătămați peste râuri și fluvii și chiar construcții ce transportă apa prețioasă dintr-un loc în altul. Dar nici unul din aceste lucruri nu ar fi fost posibile, iar omenirea nu ar mai fi ajuns în punctul ăsta, dacă n-ar fi existat niște lucruri omniprezente în ziua de azi: uneltele.

 Stai în două

Dar uite că uneltele astea despre care urmează să îți povestesc nu au apărut așa nitam-nisam. Ele au trebuit să fie inventate de către niște creaturi care deși erau diferite de noi oamenii din ziua de azi, nu ne erau niște rude chiar atât de îndepărtate. Una din primele cerințe pentru a crea unelte, este că trebuie să ai o pereche de mâini libere. Ei bine, strămoșii oamenilor au îndeplinit cerința asta cu succes în momentul în care au adoptat mersul biped.

Urmele de mai sus aparțin unor astfel de strămoși ai omului modern și au fost lăsate în cenușa vulcanică din Laetoli (nordul Tanzaniei) acum 3,7 milioane de ani. Sunt deosebit de importante pentru că sunt cele mai vechi urme (de care știm) ale unor creaturi bipede (aici o mamă și o fiică), rude cu Homo sapiens. Carevasăzică, oamenii au început să meargă în două picioare dinainte de a fi oameni.

În urmele acelea putem vedea că degetul mare de la picior nu mai este separat de celelalte (ca la alte primate), iar ele (urmele) au fost făcute de călcâiul care a atins primul pământul, urmat de degetele care au împins. Fix cum mergem noi în ziua de azi.

Urmele sunt foarte apropiate, lucru ce ne dă de înțeles că aceste două creaturi erau destul de scunde. Forma picioarelor, împreună cu lungimea și configurația degetelor ne arată că urmele de la Laetoli au fost făcute de o primată care începuse să semene timid cu noi, era un strămoș al oamenilor, această primată:

---

Australopithecus afarensis

A fost o specie de succes care s-a plimbat prin vestul Africii (Etiopia, Kenya, Tanzania) timp de vreo 900.000 de ani, în perioada Neogen, epoca Pliocen (între acum 3,85 și 2,95 milioane de ani).

Cunoaștem această specie în urma investigației a peste 400 de fosile, iar unul din cele mai cunoscute exemplare este Lucy, o femelă descoperită de Donald Johanson în Etiopia, prin 1974. Scheletul este parțial: avem o mandibulă pe ici, un coccis pe colo, juma’ de bazin fix pe lângă și câteva coaste, cam 40% din scheletul ei. Da, nu e complet, dar sunt destule oase aici încât să ne dăm seama de diverse chestii.

Australopitecii erau foarte mici în comparație cu oamenii moderni: masculii aveau vreo 1,51 metri, iar femelele în jur de 1,05 metri înălțime. Trăiau în principal în savană și erau ierbivori. Se hrăneau cu plante și nuci, chestii d-ăștia. Creierul era mic, iar craniul avea clar însușiri de primată, cu nas plat și o mandibulă care ieșea în afară.

Cel mai important lucru este că australopitecul putea să meargă în dooă picioare. Și nu o făcea din joi în paști, ca celelalte primate din ziua de azi, ci chiar erau bipezi bipezi, adică mergeau tot timpul așa. Pe lângă asta, se mai asemănau cu viitorii oameni prin faptul că avea caninii reduși ca mărime, față de alte primate.

Bine, oricum și-au păstrat niște însușiri de primate: aveau oasele de la degete curbate și mâini lungi și puternice, indicând că aceste hominine încă se mai cățărau în copaci pentru a se feri de prădători și pentru a-și construi adăposturi.

Australopithecus afarensis nu era singura specie de australopitec care se plimba prin Africa la vremea respectivă: între acum 3,3 și 2,1 milioane de ani, niște indivizi omnivori pe numele de Australopithecus africanus și puțin mai înalți ca ei (masculii 1,38 metri înălțime, femelele 1,15 metri) se plimbau prin sudul africii.

---

În momentul de față sunt o grămadă de explicații propuse pentru adoptarea completă a bipedalismului la strămoșii oamenilor, dar nici una din ele nu răspunde la toate întrebările. O posibilă astfel de explicație este că trăind în savană, deci printre ierburi înalte, ei au avut nevoie să vadă mai bine (deasupra acelor ierburi). Așa că s-au ridicat în două.

Oricare ar fi motivele adoptării mersului biped, acestea au dus la niște schimbări profunde în primatele care au început să se îndeletnicească cu un astfel de comportament total neortodox: în ceea ce privește consumul de energie, mersul biped este cu 75% mai eficient decât mersul în patru labe.

De asemenea, în momentul în care am pus mai puțină greutate pe membrele superioare (mâinile și brațele), degetele noastre au devenit mai sensibile, oferindu-ne abilitatea de a manipula bețe și pietre. Stând în două picioare, strămoșii noștri (probabil chiar australopitecii) s-au trezit brusc că au două mâini libere, s-au uitat la ele și și-au zis:

Cu mânuțele astea două o să fac o țară nouă.

 Sfarmă-pietre

Pe lângă mersul biped, unul din lucrurile decisive care ne fac oameni și să fim o specie aparte este faptul că (și felul în care) ne folosim de unelte. Da, da, știu ce vrei să-mi spui: “frecții, oamenii nu sunt așa speciali, că și cimpanzeii și alte creaturi precum corbii și ciorile se folosesc de bețe (unelte, deci) pentru a-și face rost de mâncare!”. Da, dar hai să îți explic de ce ale oamenilor sunt deosebite.

Africa. Aici, acum vreo 2,5 milioane de ani, a fost făcut un pas crucial în evoluția omului: după ce și-au eliberat mâinile mergând în poziție bipedă și s-au jucat câteva sute de mii de ani cu bețe și pietre, strămoșii oamenilor au început să producă intenționat unelte. Oprește-te un pic și gândește-te la ce înseamnă asta: fabricarea unei unelte necesită planificare. În loc să improvizezi și să iei din mediul înconjurător o piatră, să o folosești ca unealtă ad-hoc în momentul în care ai nevoie de ea, când fabrici o unealtă, o construiești în avans (adică înainte să se ivească acel moment de nevoie). Trebuie să faci rost de materialul potrivit și să îl modelezi pentru a produce o unealtă pe care să o folosești în alt loc, într-un moment din viitorul apropiat. Înțelegi?

D-aia oamenii și uneltele lor sunt atât de speciali. Alte animale iau un băț din jur, îl folosesc ca să ajungă la mâncare, iar apoi îl aruncă. Noi le producem în avans.

Unele din cele mai vechi unelte fac parte din cultura Olduviană (Oldowan, în engleză), găsite în cheiul Olduvai (fotografia de mai sus) din Tanzania și datează de acum 2-1,8 milioane de ani.

Această cultură (sau industrie sau tehnologie, cum i se mai spune) este una din primele instanțe din istorie în care omul a început să își depășească și îmbunătățească abilitățile biologice prin intermediul producerii de unelte. Reprezintă primul moment de inovație tehnologică al omenirii și este indiscutabil unul din cele mai importante momente din evoluția noastră ca specie. Din momentul acela nimic nu a mai fost la fel.

Din ce este compusă tehnologia Olduviană? Din pietre folosite ca ciocan sau chiar cuțite și satâre confecționate din pietre moi precum cele vulcanice. Dacă te uiți în fotografia de mai sus, nu par a fi cine-știe-ce. Sunt doar niște pietre, nu? Ei bine, ele au fost aduse în forma în care sunt prin lovirea cu alte pietre mai dure. De asemenea, ele ne indică ceva important: cei care foloseau aceste unelte trecuseră de la mâncat exclusiv plante, nuci și fructe la mâncat plante, nuci, fructe ȘI carne. Uneltele respective erau folosite pentru a curăța carnea de pe oasele animalelor prinse sau găsite.

De cine au fost făcute aceste unelte? Aici situația se complică un pic: până acum se credea că acestea au fost făcute exclusiv de Homo habilis (prima specie din genul Homo, din care facem și noi parte), dar nu suntem siguri de asta. Nu este deloc exclus ca acestea să fi fost create de indivizi ai speciei Australopithecus garhi, care au trăit și ei pe acolo cam în aceeași perioadă. Sau poate “de vină” pentru aceste unelte au fost indivizii speciei Paranthropus boisei, care își făceau veacul prin zonă. Discuțiile sunt complexe, iar controversa continuă chiar și în ziua de azi, dar deși nu putem afirma că Homo habilis au creat toate uneltele din cheiul Olduvai, ei sunt printre principalii responsabili.

---

Homo habilis

Numele ăsta se traduce în “omul îndemânatic”, și a fost dat membrilor acestei specii de către Louis Leakey, după ce acesta și soția lui (Mary Leakey) au descoperit fragmente de schelet de Homo habilis (niște dinți, un maxilar și oase de mână și picior) pe lângă o serie de unelte în Olduvai.

Spre deosebire de Australopithecus afarensis care era ierbivor, Homo habilis era obligatoriu omnivor. Acum acesta consuma și carne. Deși avea un corp similar australopitecilor, cu mâini lungi de primată și cu o înălțime medie de 1,35 metri, H.habilis avea fața mult mai apropiată de a noastră, mai verticală.

A trăit prin estul și sudul Africii în perioada Cuaternar, epoca Pleistocen (între acum 2,4 și 1,4 milioane de ani). Deși în momentul descoperirii sale, mulți oameni de știință au criticat denumirea și includerea lui Homo habilis în genul Homo (ei spuneau că este pur și simplu un alt australopitec), în ziua de azi este acceptat faptul că el chiar merită să fie inclus în acest gen în care ne aflăm și noi Homo sapiens.

---

Ulterior a venit Homo erectus, care a luat uneltele de până atunci și le-a rafinat un peu, astfel inventând toporul de mână. Realizată tot prin lovire (ă, adică cioplire), această unealtă a fost clar o îmbunătățire binevenită în trusa micului pre-om, dar cam atât. Homo erectus a folosit aceleași unelte timp de un milion și ceva de ani, fără să fie tentat să le îmbunătățească. Merită să menționăm și faptul că a fost primul strămoș care a ieșit din Africa și a pătruns în Europa.

Dar acum vreo 195.000 de ani, situația s-a schimbat: a apărut Homo sapiens, specia din care facem parte eu și tu. Deși acum 100.000 de ani pe Pământ trăiau și Homo sapiens, și Homo neanderthalensis (oamenii de Neanderthal), și Homo erectus. Până la sfârșitul ultimei ere glaciare, însă, rămăseseră doar Homo sapiens. Care a fost secretul nostru?

 Arma secretă

Spre deosebire de alte primate de până atunci (și chiar spre deosebire de atunci-contemporanii noștri, Homo neanderthalensis), lui Homo sapiens îi făcea plăcere să vorbească despre uneltele sale (hăhă).

Unul din cele mai vechi tipuri de relație din istoria speciei noastre este relația profesor-elev, în care unul îl educă pe celălalt prin puterea exemplului și a limbajului.

“Dar ce? Homo erectus și Homo neanderthalensis nu erau capabili să comunice?” Ba da! Oarecum…adică puteau comunica destul de clar încât să vâneze în grup, dar cam atât. Studiile asupra anatomiei gâților de oameni de Neanderthal arată că acești ar fi putut forma cuvinte, dar foarte greu: ca niște copii foarte mici, pentru că nu își puteau controla limba și gura la fel de eficient ca noi. Bine, nu este o problemă bătută în cuie. A apărut în 2013 un studiu care sugerează că neanderthalienii ar fi putut vorbi la fel ca noi (cuvântul cheie este sugerează), dar nu știm exact. Există indicii că și primatele din ziua de azi ar putea vorbi, dar le lipsește acel je ne sais quoi, adică un centru al vorbirii în creer.

Și mai e ceva, Homo sapiens erau obsedați cu rafinarea uneltelor de care dispuneau. Spre deosebire de predecesorii săi, oamenii moderni începuseră să facă unelte din ce în ce mai mici și mai fine (precum vârfuri de săgeți) și mai puternice (sulițe). Și oamenii de Neanderthal aveau sulițe, da, dar erau grele, așa că ei trebuiau să se apropie de mamuți, ca să îi omoare. Când aveau de a face cu gazele, nu se puteau apropia destul de mult. În cele din urmă aceștia au avut de pierdut.

Oamenii moderni (adică Homo sapiens), în schimb, deși aveau aceleași unelte au început să îi educe și pe alți membri ai speciei lor prin intermediul limbajului și a puterii exemplului. Așa procesul de învățare a devenit mult mai rapid și se putea discuta despre posibile îmbunătățiri.

Astfel, uneltele și armele au fost constant îmbunătățite, iar sulița greoaie a omului de Neanderthal a fost transformată într-o suliță din două bucăți (numită Atlatl la populațiile native din America de Nord) care era ușoară și putea ajunge mult mai departe, folosindu-se de principiul pârghiei.

Să nu crezi că îmbunătățirile aduse armelor și uneltelor au avut un efect doar acolo, în bula lor, ci s-au extins și în alte arii ale vieții. Adică îmbunătățirea armelor de vânat nu a schimbat doar viața vânătorului care le mânuia. Din contră! Acestea au avut un puternic efect asupra relațiilor politice și sociale dintre oameni. Invenția unor arme mai eficiente a dus la un vânat mult mai eficient. Populația umană a crescut și au apărut niște relații sociale mai complicate. Acum diverse triburi de oameni se ciocneau în timpul vânătorii. Astfel, apăreau diverse conflicte teritoriale. O cale pentru a preveni astfel de conflicte era aranjarea unei căsătorii între doi membri a două triburi diferite; se făceau negocieri. Iar ăsta este doar un exemplu.

 Cui îi e frică de tehnologie?

Tehnologia este un corp de cunoștințe ce are scop crearea de unelte, procesarea de acțiuni și extragere de materiale. Astfel, este strâns legată de unelte. Tehnologia a evoluat mult de acum 1,8 milioane de ani: de la uneltele din cheiul Olduvai, niște pietre abia cioplite, avem acum ca unelte roboți care se află pe Marte (cum e roverul Curiosity, din fotografia de mai jos; da, fotografia e de pe Marte), mașinării care ne ajută să investigăm lumea subatomică și chiar mașinării care să ne facă mult iubita cană de cafea de dimineață.

Există puține tehnologii pe lumea asta care să nu fi fost privite cu suspiciune și frică de către oameni. Chiar în ziua de azi există o teamă constantă că ne bazăm prea mult pe tehnologie și că riscăm să ne dezumanizăm și că devenim mult prea confortabili, uităm să ne folosim de alte caracteristici biologice. Sunt tot soiul de hipioți sau ludiți care au impresia că dacă se duc în pădure, or să scape de influența nefastă a tehnologiei. Ha!

După cum ai văzut mai sus, omul s-a bazat dintotdeauna pe unelte și pe tehnologie în încercarea de a-și ușura viața (chiar dinainte să devenim oameni, adică Homo sapiens). Dacă iei un băț și îl folosești ca să dai jos niște fructe din copaci, deja te folosești de unelte, de tehnologie. Deja nu te mai folosești de caracteristicile biologice date de Mama Natură, folosești o extensie artificială. Înțelegi?

De ce ai face asta când poți să te cațeri în copac, să iei fructele respective? De ce să folosești unelte? Pentru că este mai ușor! Nu te lăsa păcălit, dacă te duci în pădure nu scapi de tehnologie. Nu ai cum: să te folosești de unelte (deci de tehnologie) înseamnă să fii om.

Și totuși, există o teamă că tehnologia actuală ne dezumanizează. Și ce? Specia umană este o specie de primată care evoluează constant și e în continuă transformare.

La un moment dat, am avut un ultim strămoș comun cu Homo erectus sau Homo neanderthalensis, dar ne-am schimbat, am devenit o cu totul altă specie. Înțelegi?

Dacă rezistăm destul de mult pe Pământ, o să vină vremea în care nu o să mai fim oameni. Din Homo sapiens o să se despartă și formeze o specie nouă care probabil o să fie una cu tehnologia folosită de ea. Da, în viitorul îndepărtat nu or să mai existe Homo sapiens.

Te gândești cumva cu nostalgie “cred că ar fi fost o idee mai bună să rămânem la stadiul de australopiteci”? Normal că nu, pentru că probabil nu te gândeși în același mod la ei: că la un moment dat australopitecii s-au “deaustralopitecizat” și din ei au luat naștere alte specii de primate. Ăsta este cursul firesc al vieții pe Pământ, pentru că fiecare specie va încerca să își transmită genele mai departe în cel mai eficient mod posibil, profitând de orice chestie care o poate ajuta să facă asta.

În secțiunea asta a postării mi-am spus părerea apropo de problema asta. Sigur, s-ar putea să mă înșel și să nu fie deloc adevărat ce zic. Dar eu cred că suntem în punctul în care am început deja să fuzionăm cu tehnologia creată de noi (inimi artificiale, proteze, cipuri implantate care ne permit să vedem din nou etc.), iar ăsta nu este un lucru rău. Este un moment de cotitură în evoluția speciei noastre în care începem să devenim ceva mai mult. Cei ce vor explora galaxia Andromeda sau care vor călători către cea mai apropiată stea Proxima Centauri nu vor mai fi Homo sapiens, ci o specie total diferită.