Astăzi s-a întâmplat să dau iar de o tâmpenie pe Facebook. Nu e nimic nou și surprinzător, dar de fiecare dată cad în păcatul ăsta de a încerca să îi explic emitentului acelei tâmpenii unde greșește. Aia e, mea culpa, că nu mă pot abține să văd niște chestii să fie înțelese greșit. Numai că m-am gândit că decât să îi scriu persoanei respective ditamai cârnatul de comment, mai bine scriu direct pe blog o postare cu explicația. Ca să ajungă la cât mai mulți oameni. Pentru că, știi, ca să schimbi niște mentalități, trebuie să le și critici, nu doar să încerci să educi oamenii. Iar unele chestii le auzi atât de des încât chiar nu mai merge să fii gentleman.
Crezul
Cred că nu este discuție cu un pseudoștiințific și conspiraționist la care să nu particip și să nu dau la un moment dat de mentalitatea asta pe care dacă am face un joc de Bingo al pseudoștiinței, ea ar fi în centru:
Știința e la fel de dogmatică precum religia. Ăștia care sunt de partea științei sunt la fel de închiși la minte și dogmatici ca habotnicii religioși, pentru că nu acceptă și alte puncte de vedere.
Acuma hai să stabilim contextul: în general cartea asta cu “știința e dogmatică” este jucată în momentul în care se discută chestii ce fie au fost explicate/descoperite/inventate cu ajutorul metodei științifice, fie sunt pseudoștiințifice (deci vor să facă un apel la știință în felul lor). Deci NU VORBIM DE DISCUȚII ce țin de probleme filozofice (de ex. “care este scopul nostru pe Pământ? ce este răul?”) sau de genul “ce părere ai? crezi că-mi stă bine în tricoul ăsta?”, ci de chestii precum “de ce e iarba verde?”, “care este motivul pentru care Universul se extinde?”.
La un moment dat cineva vine cu o explicație care…lasă de dorit, dar pe care o ia ca fiind 100% adevărată. De exemplu, că Masaru Emoto a demonstrat că apa își modifică structura în funcție de sentimentele noastre. Bullshit pseudoștiințific clasic. Normal, oamenii sănătoși la cap or să spună “nu e ok ce faci, științific vorbind nu a demonstrat nimeni asta pentru că x, y, z”. Moment în care invariabil vine o persoană (pe care o să o numim cu afecțiune Fănel-Deschizătorul-de-Ochi) care îi face pe ăștia niște habotnici, închiși la minte.
Alte puncte de vedere
Faza asta cu “de ce nu accepți și alte puncte de vedere” indică inabilitatea omului de a înțelege niște chestii extraordinar de elementare și de bun simț. Imaginează-ți că Dorel-El (un tip) stă liniștit pe net, când deodată vin la el două persoane cu scopul de a-i explica electricitatea:
- Dan-the-Saiens-Man îi spune că electricitatea este de fapt fluxul de electroni care trec printr-un lucru compus din atomi.
- Fănel-Deschizătorul-de-Ochi îi spune că electricitatea este compusă din conștiința noastră colectivă care o face să funcționeze. Când vrei să aprinzi un bec, apeși pe întrerupător, dar voința ta trimite un impuls către conștiința colectivă a fiecărui om de pe Pământ care apoi se concentrează (inconștient) pe bec și îl aprinde.
- Dan-the-Saiens-Man spune “doar nu crezi chestia asta, nu? nu e nici o dovadă științifică pentru ea.”
- Fănel-Deschizătorul-de-Ochi răspunde “asta-i problema cu voi adepții științei, de ce nu acceptați și alte puncte de vedere?”
- Dorel-El decide că ambele afirmații sunt la fel de adevărate. Pentru el, ambele chestii explică un concept, deci pot fi la fel de valide.
Mă ia cu leșin când aud pentru a suta mia oară “de ce nu accepți și alte puncte de vedere?” De ce aș accepta alte puncte de vedere, dacă ele nu au fost demonstrate științific că ar exista sau că ar fi adevărate? Dacă tu decizi acum că gravitația se anulează în jurul tău pe o rază de 500m dacă te gândești la înghețată pe băț, înseamnă automat că e real și valid ce spui tu doar în virtutea faptului că ai “alt punct de vedere”?
Problema e că pentru omul de rând îl interesează doar rezultatul: dacă lui îi explică doi oameni o chestie, amândoi au la fel de multă dreptate, pentru că lui îi e totuna felul în care s-a ajuns la explicațiile respective. Îl interesează doar sfârșitul călătoriei, nu și drumul care (în situația de față) este un aspect crucial. Realitatea e că, după cum am spus și în postarea Teoria evoluției și oamenii care o contrazic, chiar contează și modul în care cineva a ajuns la o concluzie, iar ăsta face toată diferența.
După cum ți-am povestit și în postările Cum știm ce știm și Metoda științifică: 5 pași către cunoaștere, succes, bani și femei, oricât de fantastică pare ideea că întreg Universul este compus din atomi, ea este acceptată de toată lumea nu pentru că este “un alt punct de vedere”, ci pentru că are dovezi empirice de partea ei. La început oamenii de știință nu credeau că atomii există pentru că nu venise nimeni care să demonstreze că aceștia există, dar s-au răzgândit imediat ce au apărut acele dovezi. Dar nici unul nu a zis înainte să apară acele dovezi:“bă, totuși, e o altă explicație, eu zic să o luăm ca fiind adevărată, chiar și în lipsa dovezilor”.
Pentru că e stupid să crezi o explicație pentru un lucru ce ține de competența metodei științifice, înainte sau fără să fie verificată de metoda științifică. Toată lumea înțelege asta, mai puțin pseudoștiințificul și conspiraționistul.
Dogmatici
O altă chestie e asta cu “dogma și adepții științei”. La o adică nu e nici o diferență între susținătorii științei și habotnicii religioși. Că doar amândoi cred categoric niște chestii, nu? Unu’ crede cu tărie că există îngeri și o tot ține pe a lui că așa e, altul crede cu tărie că gravitația te ține pe Pământ și o tot ține pe a lui că așa e.
Asta vede pseudoștiințificul: dacă tu îi spui “stai, fra’, nu băga furculița în priză, că te curentezi și mori”, ăsta o să se uite la tine și o să-ți spună că nu e nici o diferență între tine și religioșii fundamentaliști. De unde ești tu atât de arogant și cert că știi totul despre Univers și felul în care funcționează electricitatea? El nu poate să înțeleagă că tu ești, totuși, destul de sigur de ce spui din cu totul alte motive; el vede doar că repeți o anumită chestie.
Păi și ce vrei să fac acuma? Să înfloresc teoria atomică sau teoria gravitației doar ca să stai tu liniștit că nu sună fix la fel cum ai auzit la omul ăla de știință de mai devreme? E stupid. Normal că îți repet că totul din jurul tău e creat din atomi (compuși din neutroni, protoni și electroni), din moment ce este un adevăr verificat și dovedit. Acuma stăm să le spunem oamenilor că e ok să ieși din casă pe geam, de la etajul 10, și că gravitația nu există, doar de dragul de a nu repeta o idee? Boss, vorbim de idei științifice, nu de artă. Aici chiar e bine dacă o idee se repetă (cu dovezi).
Un alt motiv care duce la mentalitatea de “știința e dogmatică” este faptul că știința este pe alocuri foarte rigidă și fixistă, obligându-te să acționezi doar într-un anumit fel. Pentru pseudoștiințifici e o problemă, pentru că nu își mai pot impune ideile dubioase, pentru noi restul oamenilor este o binecuvântare.
Adevărul e că o bună parte din descoperirile metodei științifice se bazează în egală măsură pe un salt de neegalat al imaginației și pe un conservatorism al ideilor destul de mare. Astfel, când ești la pasul 1 din metoda științifică (observația) și 2 (predicția), poți să vorbești de cai verzi pe pereți, dar când treci la următorii pași, brusc toată libertatea se restrânge și totul devine mult mai rigid, trebuie să experimentezi și să reproduci rezultatele. Și chiar și astea se fac doar într-un anumit fel. De ce? E un filtru, este un mod de a evita să fie invadată de tot felul de bălării. Corect, în știință poți să vii cu o ipoteză oricât de nebunească, dar nici un om de știință sănătos la cap nu o să accepte ipoteza direct, fără experiment și replicare.
Asta-i problema cu oamenii în general: a dracu’ știință, e ok când îți dă apă caldă, electricitate, divertisment, mâncare cu duiumul, dar când e vorba de chestii care contravin așteptărilor tale este direct dogmatică și plină de oameni închiși la minte, nu mai e bine. Deci ea funcționează 100% toată și e cea mai tare, asta până în momentul în care ajungem la subiectul vaccinurilor, formei Pământului, evoluției. Cumva, în momentul ăla nu mai e de încredere și săraca habar n-are cum funcționează lumea din jur.
Dar vreau și eu un exemplu, UN SINGUR EXEMPLU de lucru pe care îl folosești sau de fenomen de care te folosești în ziua de azi care să nu fi fost descoperit, inventat sau explicat cu ajutor metodei științifice.
Da, sunt o grămadă de explicații la mijloc despre cum funcționează diverse lucruri din Univers, dar asta nu le face pe toate corecte și trebuie să le verificăm cumva. Chestiile alea de “le cred orbește adepții științei” au fost demonstrate și replicate cu ajutorul metodei științifice. Și eu cred în gravitație la fel de mult ca unul care crede că ea e o toxină, dar oare chiar nu e nici o diferență între modul în care eu am ajuns la concluzia mea, iar ăla la concluzia lui?
Știu că repet și eu ce am auzit la alții (oameni de știință), dar trecând de acest aspect, hai să vedem și cum au ajuns ăștia la concluziile respective. Dacă ții neapărat și te ajută să dormi noaptea, poți să îmi spui că știința e dogmatică și chestii, dar nu uita că tocmai datorită ei ai internet, săpun, mâncare la discreție și poți să nu mori dintr-o banală infecție. De ce o tot ținem langa cu metoda științifică? Pentru că funcționează. Isaac Asimov spunea la un moment dat o chestie, și o spunea bine:
Sunt de părere că doar oamenii de ştiinţă pot înţelege universul. Nu neapărat pentru că am încredere în corectitudinea (exactitatea, justeţea) savanţilor, dar pentru că am o mare încredere în deficienţele (greşelile, inexactitatea) celor care nu sunt oameni de ştiinţă.
