Throwback Thursday

Sunt interesat de lucruri care schimbă lumea sau care ne schimbă viitorul sau de tehnologii noi şi minunate la care, atunci când le vezi, rămâi ceva de genul “Wow, cum a apărut chestia aia? Cum a fost posibil?”

(Elon Musk)

Comoara de sub nasul tău

Este Miercuri spre Joi. Stau şi mă gândesc. Mă duc până la bibliotecă, iau o enciclopedie, o răsfoiesc nervos, o pun la loc. Iau altă enciclopedie. Repet procesul. A treia enciclopedie are aceeaşi soartă. Nu ştiu ce să postez mâine şi deja mă gândesc serios să iau o postare de pe ScienceAlert despre fizică cuantică şi să-i dau copy-paste pe pagină la mine. (Haha, nu. Glumesc.) În timp ce mă holbez în neantul întunecat care se holbează înapoi la mine mintea începe să umble hai-hui la vremurile în care puteam să intrăm pe Internet numa’ noaptea între 00:00 şi 07:00, pentru că era pe dial-up şi era mai ieftin decât ziua. Mi-a venit ideea! Mă apuc să scriu.

Pentru cei care nu ştiu, Throwback Thursday este un trend de pe reţelele de social media (care are propriul hashtag – #tbt) în care oamenii dau share (nu suport cuvântul partajează) unor fotografii din trecutul lor cu scopul de a retrăi cu alţi oameni anumite momente din trecut. Pe lângă nostalgie, Throwback Thursday te poate învăţa şi să apreciezi lucrurile pe care le ai în prezent; şi, Doamne ajută, avem o grămadă de lucruri pe care ar trebui să le apreciem.

În postarea asta o să vorbim despre două tehnologii care sunt folosite zi de zi, de când ai deschis ochii după somn şi până in momentul în care îi închizi când te bagi la loc la somn, şi pe care le luăm de bune. Chit că ele par de a fi de o banalitate extraordinară, sunt, în adevăratul sens al cuvântului, nişte miracole. Numai stai şi reflectează un pic asupra lor: sunt două inovaţii monumentale şi atât de importante pentru noi, încât faptul că am dat peste ele este o adevărată minune. Aceste două tehnologii sunt scrisul şi Internetul.

A fost odată ca niciodată: scrisul

Până să apară scrisul, omenirea era destul de limitată în transmiterea diverselor informaţii (poveşti, indicaţii despre cum să creezi anumite unelte, cum să vânezi etc.), totul făcându-se verbal. Era şi ăsta un mod de a transmite idei mai departe, dar era insuficient. Oricât de inteligentă ar fi specia umană, câte poate să ţină şi ea minte? Uiţi chestii.

Aşa că la un moment dat, mai degrabă din pragmatism şi dintr-o nevoie practică decât să îşi exprime sentimentele pe care plimbările sub clar de Lună i le suscitau, omul a inventat scrisul. Iar ăsta a fost fără cea mai mică exagerare unul din cele mai extraordinare momente (“moment”=mii de ani) care au avut loc în istoria acestei specii. Nu sunt cuvinte în dicţionar care să exprime cât de importantă a fost inventarea scrisului.

Cuvântul scris transcende timpul şi spaţiul. Poţi să iei o carte cu Epopeea lui Ghilgameş: ai în faţa ta ideile şi cuvintele (traduse) ale unor persoane care au trăit între Tigru şi Eufrat acum aproximativ 4100 de ani. Când citeşti un document vechi de 200 de ani, te pui efectiv în mintea persoanei care le-a scris; cu gândurile şi credinţele sale. (Apropo de asta, recomand neapărat blogul Tipărituri Româneşti al lui Liviu Grămătic, în care ai o sumedenie de documente vechi româneşti, dacă vrei să te pui în pielea oamenilor care au locuit în spaţiul carpato-danubiano-pontic acum 100, 200 sau 300 de ani) Cuvântul scris nu cunoaşte bariere geografice şi temporale.

Nu o să insist pe istoria scrisului, pentru că am scris deja o postare întreagă despre asta (o recomand): Cuvinte cheie. Ce vreau să mai zic, înainte să închei aici e că verba volant, scripta manent. Scrisul are şi rolul de a pecetlui un legământ. Cuvântul vorbit se evaporă de îndată ce l-ai rostit, dar cuvântul scris rămâne şi este o mărturie a ce ai spus la un moment dat. Poate acum 10 minute, poate acum 3 ore, poate acum 70 de ani.

E pluribus unum: internetul

În August 1962, J.C.R Licklider de la MIT discuta într-o serie de note despre conceptul de Reţea Galactică. El îşi imagina un set global de computere interconectate prin care toată lumea putea accesa date şi programe de oriunde. Sună cunoscut? Aceasta este (zice-se) prima descriere a interacţiunilor sociale care se puteau realiza printr-o astfel de reţea.

Istoria internetului este la fel de bogată ca cea a scrisului şi nu o să insist asupra ei (poţi citi mai multe pe pagina Internet Society), dar ideea este că acesta a fost dezvoltat tot din raţiuni practice, mai mult decât orice altceva: se urmărea crearea unei reţele pentru transmiterea cât mai rapidă a informaţiilor de la un calculator la altul. ARPANET se numea proiectul din care a luat naștere Internetul pe care îl cunoaştem şi îl iubim atât de mult în ziua de azi şi a fost dezvoltat în principal în facultăţile din SUA (aceste bastioane ale cunoaşterii umane) şi finanţat de Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA).

Ce e musai să ştii: internetul e o chestie, World Wide Web (WWW) este o altă chestie. Grosso modo treaba stă cam aşa:

• World Wide Web este colecţia de site-uri pe care le poţi accesa cu ajutor browserelor web (Chrome, Safari, Edge, Firefox, Opera blabla)
• Internetul include e-mail-urile, usenetul, ftp-ul şi alte forme de comunicare între calculatoare şi este practic infrastructura peste care funcţionează WWW-ul.

Bine, ştiu că acuma or să vină buluc pedanţii să îmi corecteze definiţiile mediocre, că ce altceva să faci pe Internet? NO? Acuma, la modul serios, Internetul este una din minunile lumii moderne. Numai gândeşte-te: niciodată în istoria speciei umane nu am avut acces la întreaga cunoaştere a omenirii culeasă de-a lungul secolelor şi mileniilor cu atâta uşurinţă. Internetul aduce absolut totul at our fingertips, cum s-ar spune. Vreau să aflu cum să fac cheesecake? Mă duc pe Internet, pe WWW. Vreau să invăţ despre electricitate? Mă duc pe Internet. Vreau să aflu adevărul despre cum Pământul e plat? Ă, ok, nu face asta…DAR poţi folosi Internetul ca să înveţi niţică geologie, fizică şi astronomie!

Newton, Darwin, Platon, Arhimede şi o grămadă de minţi luminate ale speciei umane ar fi dat ORICE ca să aibă acces la acest miracol pe care noi îl folosim ca să shareuim (nu, tot nu suport cuvântul partajăm) poze cu pisici. Înţelegi ce ai în faţă în momentul ăsta? Dacă îl aduci pe Arhimede (sau chiar pe Darwin, cineva mai recent) acum aici şi îi arăţi smartphone-ul cu internet, o să înnebunească de mirare. (Vorba lui Arthur C. Clarke, “Orice tehnologie suficient de avansată nu poate fi deosebită de magie.”) Ai crede că distinşii nostri vizitatori exagerează, dar nu, ei pur şi simplu ar aprecia instant ce au în faţă.

Pe lângă asta, internetul ne-a apropiat mai mult decât am fi reuşit vreodată. Putem să ne trimitem mesaje, video-uri, poze, instant. Poţi comunica împreună cu oameni din China, Australia, SUA etc. Prin intermediul internetului am cunoscut o grămadă de oameni pe care nu aş fi avut nici o şansa să îi întâlnesc altfel, oameni care mi-au devenit prieteni foarte buni sau cel puţin oameni simpatici pe care îi citesc cu plăcere. De asemenea, după cum am văzut de-a lungul ultimilor ani, în contextul anumitor proteste de pe glob, internetul ne uneşte, transmite veşti şi menţine libertatea vie. Dar Internetul are şi puterea de a ne dezbina prin ştiri false, dar nu e vina lui: ca orice tehnologie, este o unealtă. Nu are conştiinţă, nu are voinţă. Depinde mult de cei care îl folosesc.

Ce miracol! Ce minune!

Ştiu că pare că am abuzat în postarea asta de termenii “miracol” şi “minune”, dar nu, nu cred. Este uimitor câte chestii avem în jurul nostru în fiecare zi, de a căror importanţă am uitat atât de repede (Internetul a apărut acum vreo 50 de ani şi deja ne purtăm de parcă l-am fi avut dintotdeauna.) Mă gândesc că dacă am aprecia mai mult lucrurile astea “banale” pe care le folosim zi de zi, am…nu ştiu…mi-am pierdut ideea. Ceva cu pace în lume şi armonie.