“La fel cum Alice dă de situații ciudate când trece prin acea oglindă, de la realitate către reflexia ei, așa și Alice Chess creează un joc ciudat ce se joacă pe două table de joc! O tablă este oglinda celeilalte, iar jocul care rezultă are un caracter fantastic, probabil ca jocul lui Alice din Alice în Țara Oglinzilor. Ce pierdere că Lewis Carroll nu și-a pus niciodată ștampila pe o idee pentru Șah! Dacă și-ar fi dat sau nu acordul ca eu să folosesc numele lui Alice pentru acest joc rămâne o problemă nerezolvată.”

[V. R. Parton, Din ce în ce mai curios (1961)]

---

Cuprins

---

Actul I: Rătăcirea

Nu suport să joc Șah.

Motivele sunt chiar banale: nu suport să joc Șah pentru că mă plictisește, pentru că nu pot juca cu oricine, pentru că dacă joc cu cineva care e mai bun ca mine, vorbim de o oră în care sunt martorul unei înfrângeri lente și chinuitoare, pentru că nu e distractiv, pentru că nu e palpitant.

Acuma, asta nu înseamnă că eu consider Șahul ca fiind un joc prost sau supraevaluat. Din contră! În momentul de față este unul dintre cele mai facile și bune exemple pentru cultura europeană a felului în care board game-urile pot influența și pot fi influențate de către contextul istoric, politic, social și cultural. Dacă vreau să aleg un exemplu de board game care să ilustreze ce vreau să explorăm cu site-ul ăsta, acela este (pentru cultura noastră europeană) fără îndoială Șahul.

A fost folosit ca metaforă pentru război, pentru viața la curtea regală, pentru societatea medievală, pentru dragoste. Este un joc care a fost analizat și răs-analizat până în cele mai mici detalii. Notația algebrică a permis, la fel ca o partitură sau ca o carte, să fie înregistrate, mutare cu mutare, cele mai importante și fascinante partide din istoria Șahului. S-au scris sute sau mii de cărți de-a lungul a secole întregi și s-au constituit întregi școli de gândire în jurul acestuia, fiecare cu filozofia și stilul ei de joc.

De exemplu, șahul romantic era caracterizat prin manevre rapide și tactice, în detrimentul unor planuri strategice pe termen lung, era vorba de sacrificii îndrăznețe (ale pieselor) și era mai important să câștigi cu stil, decât să câștigi pur și simplu. Astfel, stilul ăsta de joc era în ton cu perioada romantică (care a început pe la sfârșitul secolului al XVII-lea) și se punea accent pe exprimarea artistică, punând (vorba vine) sentimentele înaintea rațiunii. Ulterior acestei școli i-au urmat, printre altele, școala Științifică, școala Hipermodernistă și școala Noului Dinamism care au dus șahul pe un făgaș mai rațional, mai calculat.

Șahul a avut perioade în care a fost izgonit de marile figuri religioase, dar apărat cu vehemență de alte figuri la fel de puternice (precum Umar ibn al-Khattab, conducătorul Califatului Rașidun, între 634 și 644 e.n.). În Evul Mediu, odată ajuns în Europa, acesta a devenit un joc al dragostei. În acea perioadă femeile de rang nobil aveau constant însoțitori, fapt care făceau foarte dificile întâlnirile dintre tinerele cupluri ce se curtau. Singurul moment în care o femeie și un bărbat (necăsătoriți) era acceptat să se întâlnească era în timpul unei partide de șah. Nu e de mirare, astfel, că jocul a devenit foarte popular printre cuplurile de necăsătoriți și apărea în multe poeme romantice ale acelor vremuri.

Ce vreau să evidențiez cu aceste rânduri e că Șahul are o istorie bogată, plină de povești extraordinare, de partide care au rămas în istorie (vezi Immortal Game) și știu asta. De fiecare dată când citesc ceva despre Șah, este o plăcere. Nu urăsc acest joc, nu mi se pare supraevaluat și, bineînțeles, mi se pare că e dovadă de ignoranță maximă să susții cu seriozitate contrariul.

Cu toate acestea, îmi displace să îl joc, iar dacă sunt întrebat “hei, joci niște Șah?”, o să strâmb subtil din nas și o să spun “ă, nu, mersi, e ok”. Și știu să joc, adică știu mutările. Știu ce înseamnă să îți fie capturată regina versus să îți fie capturat un pion. Nu știu notația algebrică și nu știu nici o deschidere după nume și nici nu știu cu ce să răspund la deschiderile adversarului, dar mă uit cu fascinație la o partidă de Șah, la fel cum mă uit la un meci de Magic: The Gathering.

Nu am o problemă cu Șahul în sine, cu ce înseamnă și ce simbolizează acest board game, ci pur și simplu nu sunt pe aceeași lungime de undă cu mecanicile sale de joc, ca să mă exprim mai exact. Nu rezonează cu mine.

Ok…bun. Păi atunci de ce mai scriu postarea asta? Nu e Șahul de mine și asta e. Sunt o cauză pierdută.

Actul II: Mântuirea

…sau cel puțin asta credeam până să învăț acum ceva vreme că pot juca Șah fără să joc Șah. Pentru că de-a lungul istoriei au existat oameni care probabil s-au plictisit de felul în care era jucat la vremea respectivă, sau au vrut să îl facă mai echilibrat, sau au vrut să îl facă mai palpitant.

Conform catalogului Enciclopedia Variantelor de Șah, există în momentul de față cel puțin 2000 de moduri în care poți juca acest board game (există și pe Wikipedia o listă cu o parte dintre aceste variante și ditamai site-ul dedicat acestora, Chess Variants). În esență acestea schimbă anumite aspecte din jocul standard de Șah, precum:

Tabla de joc: unele variante se joacă pe o tablă tradițională de Șah, în timp ce altele se folosesc de o tablă de joc cu o formă deosebită. De exemplu, Șahul Hexagonal al lui Władysław Gliński se joacă pe o tablă cu hexagoane, în loc de pătrate. Șahul Circular are o tablă de joc constituită din patru inele. Alte variante de Șah se joacă pe o tablă de joc de 12×12 sau 16×12 pătrate.

Regulile de joc: variante în care piesele de Șah se mută diferit sau încep diferit. De asemenea, variante în care piesele de pe tabla de joc sunt diferite față de un joc standard. De exemplu, în Chess 960, piesele încep jocul în poziție aleatorie. În Jeson Mor, fiecare jucător are un singur rând (pe o tablă de 9×9) doar Cai. În Andernach Chess, când o piesă capturează o altă piesă, aceasta își schimbă culoarea. Dacă un pion alb capturează calul negru al adversarului, acesta devine la rândul lui negru (putând fi acum controlat de adversar).

Piesele de joc: variante în care o parte sau toate piesele de joc nu fac parte din jocul standard de Șah, așa-numitele fairy pieces. De exemplu, Courier Chess, care are doi curieri, un înțelept și un măscărici, fiecare mutându-se într-un mod deosebit.

Mie mi-au atras atenția, de exemplu, următoarele:

1. Color Chess – piesele se află pe o tablă de joc cu pătrățelele în diverse culori. Atunci când un jucător mută o piesă pe o culoare, adversarul trebuie să mute și el în tura lui o piesă pe aceeași culoare. Există în comerț o variantă a acestei variante, numită Katarenga, în care culoarea de pe care pornește o piesă, îi dictează cum trebuie să se mute.
2. Absorption chess – piesele primesc puterea piesei pe care au capturat-o. Dacă un pion alb capturează un nebun negru, pionul se va mișca de acum încolo ca un nebun (până capturează altă piesă).
3. Atomic Chess – când o piesă capturează o altă piesă, rezultă o “explozie nucleară” care scoate de pe tabla de joc toate piesele (în afară de pioni) adiacente piesei capturate.
4. Racing Kings – un joc de curse! Fiecare jucător are o jumătate din tabla de Șah și are pe rândul 1 Regina, Tura, Nebunul, Calul, iar pe rândul 2 Regele, Tura, Nebunul, Calul. Scopul tău este să fii primul care ajunge cu regele pe rândul 8 al tablei de joc.
5. Alice Chess – se joacă cu două table de joc standard. Pe prima tablă de joc sunt poziționate piesele ca un joc standard de Șah, iar a doua tablă e goală la început. În momentul în care o piesă se mută și aterizează pe un spațiu, aceasta trece prin “the looking glass” și se teleportează pe tabla cealaltă de joc în aceeași poziție. Când se mută pe aceasta, se mută înapoi pe prima tablă de joc.
6. Rifle Chess – când o piesă capturează o altă piesă, nu se mișcă din locul ei, în loc să ocupe locul piesei proaspăt capturate.
7. Dunsany’s Chess – Negru începe cu piesele la fel ca într-un joc standard de Șah, dar albul are o armată de 32 de pioni. Negru câștigă capturând toți pionii Albului, iar Albul câștigă dând Șah Mat adversarului.

În același timp, Șahul transcende și pe scena de videogames, cu niște variante extrem de distractive și provocatoare care au un succes foarte mare. 5D Chess with Multiverse Time Travel este un video game pe Windows, MacOS și Linux în care piesele se pot deplasa în timp și spațiu pe mai multe table de joc. Dacă tu credeai că Șahul standard îți pune mintea la grea încercare, stai să-l vezi pe ăsta. Un alt joc notabil ar fi Really Bad Chess, în care fiecare jucător începe meciul cu un rege și 15 alte piese alese aleatoriu. Astfel, există potențialul să te trezești cu 4 regine sau 7 cai.

Acuma, ai putea spune că variantele de Șah sunt inerent mai slabe din punct de vedere tactic și strategic, și că sunt foarte slab spre deloc echilibrate, dar cred că te-ai pripi. Lucru total adevărat pentru unele dintre aceste variante (mna, în ce domeniu nu există și exemplare sub orice critică?), însă ar fi o greșeală maximă să le bagi pe toate sub aceeași umbrelă. Multe variante de șah nu sunt toate niște variante obscure, făcute de habarniști, ci din contră:

• Vernon Rylands Parton a fost unul dintre cei mai prolifici invenatori de variante de Șah (cea mai cunoscută fiind Alice Chess), fiind toată viața un entuziast al Șahului.
• José Raúl Capablanca y Graupera, creatorul variantei Capablanca Chess a fost campion mondial la Șah între 1921 și 1927.
• Yasser Seirawan este chess grandmaster și a creat varianta Seirawan Chess.
• Ralph Betza este FIDE master și a creat nu mai puțin de 46 de variante.
• Etc.

Stai, că n-am termiant. Really Bad Chess a fost descărcat până în prezent de peste 1 milion de ori de pe Google Play (plus probabil încă pe atâta AppStore). Dacă îți aduci aminte, în postarea Micile războaie de pe masa din sufragerie am vorbit pe scurt despre Courier Chess, o variantă de Șah care a fost jucată timp de cel puțin 600 de ani. Șahul Hexagonal al lui Władysław Gliński a fost creat în 1936 și a devenit extrem de popular în Europa de Est, ajungând la un număr de 500.000 de jucători. Chess 960 a fost inventat de campionul internațional Bobby Fischer pentru a preîntâmpina situațiile în care jucătorii doar memorează deschideri; astfel, în această variantă, piesele de pe primul rând al fiecărui jucător sunt poziționate la începutul jocului în mod aleatoriu. Fortress Chess era o variantă pentru patru jucători foarte în vogă în Rusia secolelor XVIII-XIX. Însuși Șahul pe care îl jucăm în ziua de azi este o variantă a jocului original! Pentru că ce jucăm noi acum nu are nici o treabă cu jocul original, apărut în India. Și, apropo, nici nu a fost acceptat din prima cu brațele deschise: în postarea Spre aducere aminte: board games și memorie culturală am vorbit despre cum Regina și felul ei nou și neobișnuit de a se muta i-a trebuit un pic de timp până să fie acceptată de jucătorii de Șah.

Ce vreau să combat, astfel, e preconcepția că o variantă de Șah este automat o versiune mai slabă a versiunii standard. Nu, nu neapărat. Ci pur și simplu adaugă un plus de suspans și strategie, deoarece te forțează să gândești altfel decât ai fi obișnuit. Simplul act de a-ți aranja piesele în mod aleatoriu în varianta Chess 960, schimbă mult modul în care îți gândești mișcările, pentru că deschiderile pe care le-ai memorat cu atâta sârg sunt inutile acum. În moduri precum Dunsany’s Chess, unde Albul are doar o armată de 32 de pioni, jucătorul de Șah face cunoștință cu o mecanică de joc foarte des întâlnită în alte board game-uri moderne: asimetria, care îl obligă să gândească cu totul altfel decât era obișnuit. 5D Chess with Multiverse Time Travel îți deschide în fața ochilor o cu totul altă lume.

Actul III: Factori și aspecte

În prezent, Șahul este peste tot și nu dă semne că și-ar pierde din avânt; îl văd pe Twitch, îl văd pe Instagram, apare pe Tik-Tok. Șahul este cool și în anii ’20 ai secolului XXI și mă bucur nespus de mult, deoarece, după cum am spus și la început, este cel mai bun exemplu de board games ca artefacte culturale care influențează (și sunt influențate de) cultura și societatea umană.

În același timp, impresia mea generală e că ne este prezentată o singură fațetă a Șahului, iar asta face un mare deserviciu jocului. Eu nu suport să joc modul standard, și până să aflu de existența variantelor eram aproape 100% convins că nu-mi place jocul ăsta și pace. Acum însă am jucat (pe Chess.com) Crazyhouse Chess, Atomic Chess și Fog of War Chess și îmi place. Nu am ajuns încă să câștig, dar mă distrez.

Uite, ca exemplu, un alt joc foarte complex și strategic: Magic: The Gathering. În cadrul acestui joc de cărți cu informație imperfectă, există mai multe tipuri de formate (variante de joc): avem sealed, avem draft (și varianta cube a acestora), avem standard, avem pauper, avem pioneer, avem modern, avem commander, avem two-headed giant, avem archenemy, avem planechase, și alte zeci și zeci de formate. Și e fiecare cu publicul lui. Când începi prima oară să joci MTG, știi de la bun început ce formate există și poți vedea cu care rezonezi.

Sper că s-a înțeles că această postare nu e scrisă ca să arunce cu noroi în Șahul standard; sunt conștient că nu-mi place mie. Mai degrabă, această postare este scrisă ca să arate că dincolo de fațada asta a Șahului, există și alte lucruri la fel de interesante. Este adevărat, modul standard de joc are niște povești extraordinare de spus (vezi The Immortal Game, sau meciul Kasparov vs. Topalov din 1999), dar și variantele de Șah sunt o parte din istoria acestuia și au niște povești de spus. Fiecare introduce în acest joc un aspect strategic sau tactic nou. Vreau să știu că dacă nu-mi place să îl joc pe cel standard, mă pot distra cu o altă persoană (sau alte 2-3 persoane) și jucând alt fel de Șah.

Aș vrea, de asemenea, să nu uităm că Șahul nu este o creație divină ce nu poate fi atinsă și trebuie privită cu venerație de la distanță, ci este un board game la fel ca alte mii de board games apărute de-a lungul istoriei omenirii, precum Table, Go, Catan, Concordia, Twilight Imperium IV. Aș vrea să înțelegem că Șahul are un anumit tip de complexitate, în timp ce alte jocuri precum Tablele au un alt tip de complexitate, și pot fi considerate ca având nivele similare de complexitate, doar că vorbim de alte tipuri. La fel cum am înțeles și acceptat că Omul face parte din Copacul Vieții, și se află printre alte animale, nu în vârful lor, așa trebuie să înțelegem că și Șahul se găsește într-un mare Copac al Board Game-urilor. Există o simbioză între el și alte board games. Aș vrea să nu uităm că motivul pentru care Șahul a ajuns unde a ajuns e și pentru că a fost jucat cu pasiune de oameni și a avut la dispoziție secole întregi ca să fie analizat și să fie scrise cărți despre el.

Aș vrea să înțelegem că Șahul nu este un joc perfect, are neajunsuri, și a fost modificat constant de-a lungul istoriei sale, că evoluția sa este continuă, iar conștientizarea și acceptarea acestui fapt nu îi șterge realizările cu buretele și nu îi reduce din avânt și istoria fenomenală. Nu o să îi facă pe oameni să îl aprecieze mai puțin (mie îmi place la nebunie să citesc și să vorbesc despre istoria sa), ci din contră. Variantele de Șah sunt o parte din evoluția acestuia care trebuie recunoscută. Nu sunt pur și simplu un mod nou de a juca Șah, apărut din cauza plictiselii, ci sunt noi moduri (de-a dreptul palpitante) de a explora acest venerabil board game.

---