Un om al secolului XXI care trăiește în condiții bune o duce în medie cam 70 de ani. Probabil nu te uimește nevoie mare, dar chestia asta e o noutate pentru specia noastră și chiar și acum când trăim mai mult decât am trăit vreodată, sunt unele lucruri din jurul nostru pe care cu greu le putem înțelege. Unul din aceste lucruri este felul în care propria planetă se schimbă de-a lungul timpului: sunt multe locuri pe care le vizitezi zilnic, dar dacă te-ai întoarce în trecut nici măcar nu le-ai mai recunoaște. Ba chiar, dacă te întorci destul de mult în timp, ai toate șansele ca locul pe care se află covrigăria ta preferată sau locul de întâlnire cu prietenii să fie pe undeva sub apă.
Destinația: Cretacic
Fiind vară, îndrăznesc să speculez că ești unul din oamenii care ar dori nespus de mult să fie acum în concediu, pe o insulă tropicală sau subtropicală. Întins într-un șezlong, cu o Cuba Libre (sau ce oi bea tu) într-o mână, uitând de e-mail-uri și de alte griji cu lapte. Acum că ți-am făcut poftă și ți-am lăsat gura apă, hai să te duc pe o astfel de insulă. Oriunde te-ai afla în România, este mai aproape decât Insulele Caraibe, Ibiza sau Hawaii. Hai să dăm o tură până în:
Nu, n-am greșit. Suntem unde trebuie. Zona Hațegului este efectiv una din cele mai interesante zone din România, nu doar pentru ce este acum, ci și pentru ce era între acum 100 și 65 de milioane de ani. Ne aflăm la sfârșitul perioadei numită Cretacic, iar ăștia sunt efectiv ultimii 35 de milioane de ani în care dinozaurii vor mai fi la putere. Și s-a profitat la maxim de anii ăștia. Dinozaurii erau stăpâni pe uscat și în apă, iar în aer dominau pterozaurii. Mamiferele existau și ele de ceva vreme, dar erau cât niște șoareci de mari și ieșeau din văgăuni în mare parte doar noaptea.
Pe lângă asta, angiospermele (plantele cu flori) își făcuseră în sfârșit intrarea în scena vieții și au ajuns să împânzească Pământul cu ajutorul unor alte ființe nou apărute: albinele. Felul în care angiospermele au proliferat cu ajutorul albinelor, iar albinele cu ajutorul angiospermelor, este unul din cele mai bune exemple de coevoluție. Pentru moment, însă, ferigile și coniferele (cele din urmă fiind numite gimnosperme) încă dominau Pământul, formând păduri vaste care se întindeau până în Antarctica. Da, Antarctica (și în general întregul Pământ) arăta cam așa:
Zona care este acum România o ducea relativ bine la sfârșitul Cretacicului, adică era în mare parte sub ape: în locul ei se afla Marea Tethys, în mijlocul căreia se afla o insulă măricică, în zona actualului județ Hunedoara. Aceasta este Insula Hațeg. Am căutat o hartă ca lumea de mi-au ieșit ochii, așa că am luat-o p-asta de alături de pe Planet Dinosaur Wiki și o să ne mulțumim cu ea. Deși insula era subtropicală (cu temperaturi medii de 20-25°C, foarte plăcute), pe ea creșteau în mare parte plante tropicale. Avea cam 80.000 de Km², iar cea mai apropiată masă de pământ era la 200 Km de ea.
Insula Hațeg este destul de interesantă pentru că fiind o insulă, fauna de aici a evoluat într-un mod ușor diferit față de cea de pe continent: reptilele (că erau dinozauri, că erau pterozauri) erau mult mai scunde. Erau pitice! Chestia asta se numește nanism insular, atunci când membrii anumitor specii care se află pe o insulă încetează să crească la fel de mult ca rudele lor de pe continent. Motivul este simplu: fiind un spațiu restrâns cu resurse limitate, nu are sens să crești în dimensiuni ca să mori apoi de foame. Cu cât ești mai mare, cu atât consumi mai multe resurse. Un alt motiv este lipsa prădătorilor. De aceea, animal fiind, este recomandat să îți temperezi creșterea. “Victimele” nanismului insular sunt un soi de excepții de la mărimea la care puteau ajunge dinozaurii.
Magyarosaurus este un astfel de exemplu de nanism insular, care trăia pe Insula Hațeg. Deși e un sauropod, acesta ajungea la doar 6 metri lungime, iar în înălțime era cât un om. Compară-l doar cu Brachiosaurus, care ajungea la 26 metri în lungime. Fiind sauropod, era un animal erbivor și (bănuiesc) destul de docil încât să îl călărești, dacă ar fi trăit în același timp cu tine.
O excepție de la regula asta (adică o excepție de la excepție) este Hatzegopteryx, un pteranodon care deși locuia izolat pe o insulă este (după ultimele cercetări) unul din cei mai mari pterozauri care au existat vreodată. Este chiar mai mare decât ruda sa de pe continentul american, rudă numită Quetzalcoatlus. Fiind cel mai mare de pe Insula Hațeg și carnivor, pterozaurul ăsta nu avea nici o problemă în a mânca aproape orice îi apărea în fața ciocului.
Balaurul Bondoc este un dinozaur care a locuit la un moment dat pe Insula Hațeg. În mod previzibil, nu era foarte mare: avea cam 2m lungime și 1m înălțime. O altă victimă a nanismului insular. A trăit acum vreo 70 de milioane de ani și este unul din strămoșii păsărilor. Da, ai citit bine. La sfârșitul Cretacicului începuseră să își facă apariția și primele păsări din istorie.
Nu știm prea multe despre el, având în vedere că am descoperit doar fosile parțiale, niciodată un corp întreg. Deși e rudă cu Velociraptorul (un prădător de primă clasă), nu era atât de suplu și atletic ca el. Balaurul Bondoc se numește așa pentru că era, ei bine, bondoc. Și da, ăsta este și numele lui științific.
Pe lângă ăștia doi, în zona Hațegului s-au mai descoperit o grămadă de fosile ale altor dinozauri, dintre care îi enumăr pe: Magyarosaurus dacus (un titanozaur care era pitic rău, cam cât un om înălțime), Zalmoxes robustus (un ierbivor), Megalosaurus hungaricus și Bradycenme draculae. Iar toți ăștia erau mai mici decât rudele lor din alte părți, tocmai datorită nanismului insular. Pentru asta este cunoscută Insula Hațeg în lume: efectul pe care l-a avut asupra faunei de pe ea.
Urmează stația…
Stația de metrou Politehnica este ceva complet neremarcabil pentru milioane de oameni care au ajuns vreodată în București. Mă gândesc că singurul caz în care Politehnica (stația de metrou) ar putea însemna ceva special pentru tine ar fi dacă te-ai născut acolo, în mijlocul peronului, dar în rest…meh.
Și totuși, în ea se găsesc unele din cele mai remarcabile chestii, care au (conform geologilor) o valoare științifică incomensurabilă. În pardoseala peronului, mai exact. Este vorba despre fosilele unor organisme numite rudists, care erau un soi de organisme acvatice bivalve (adică rude cu actualele scoici, midii și alte moluște) și au trăit în zona actualei Românii, în marea Tethys (de care am vorbit mai sus) între Jurasicul târziu și Cretacicul târziu.
Cum au apărut în pardoseală? Simplu: după moarte, aceste organisme s-au fosilizat în calcar (am vorbit în Debandadă în Cambrian despre fosilizare). Între timp, datorită ciocnirii dintre două microplăci tectonice din zona aceea, Munții Apuseni începuseră deja să se ridice din mare, ridicând la suprafață și aceste fosile. Câteva zeci de milioane de ani mai tâziu, niște primate s-au gândit să facă frumoasă o stație de metrou, așa că au extras calcar din Munții Apuseni, material care conținea aceste fosile în el. Având în vedere că rudiștii ăștia (eu așa le zic) au fost aduși din Munții Apuseni și că au trăit până în Cretacicul târziu, înseamnă că au trăit un pic mai la Nord, Vest, Nord-Vest de Insula Hațeg, fiind contemporani cu Hatzegopteryx și Balaurul Bondoc.
♪♫♪♫ Fosile dulci ca-n București, în toată lumea nu găsești ♪♫♪♫
Acum câțiva ani am locuit pentru o perioadă în cartierul Colentina, București. Era vară și aveam bafta să aud în fiecare seară cum latră câinii maidanezi din fața blocului. Toți zece. Cu toate acestea adormeam destul de ușor, mă obișnuisem cu fauna Colentinei. Dar habar n-aveam că locul pe care se aflau acum niște maidanezi a fost odinioară terenul de joacă, de pășunat și acasă al unor creaturi pe care nu le mai vezi azi nici la zoo.
Tempus fugit: erele geologice
Hai că până acum te-am băgat în ceață cu Cambrian, Ediacara (în Debandadă în Cambrian), Arhaic, Hadean și Carbonifer (în Inspiră, expiră), și ar cam fi timpul să le și explic puțin: acestea sunt o parte din Erele Geologice ale Pământului, cele mai mari subdiviziuni din istoria geologică a Pământului. Adică, practic, cum tu îți trăiești viața împărțind-o în ani, luni și zile, așa și “viața” Pământului este împărțită în ere geologice. Ele sunt caracterizate prin faună și floră proprii, delimitate între ele prin discordanțe produse de manifestarea unor procese geologice majore (extincții majore, de exemplu).
Vârsta Pământului se împarte mai întâi în eoni:
- Hadean (acum 4600-4030 milioane de ani);
- Arhaic (acum 4030-2420 milioane de ani), Proterozoic (acum 2420-541 milioane de ani);
- Fanerozoic (de acum 541 milioane de ani până în prezent). Primii trei eoni enumerați formează supereonul Precambrian.
Mai departe fanerozoic se împarte în ere:
- Paleozoic (acum 541-254,14 milioane de ani);
- Mezozoic (acum 252,17-72,1 milioane de ani);
- Cenozoic (de acum 66 milioane de ani până în prezent.
Erele astea se împart mai departe în perioade:
- Paleozoic se împarte în Cambrian, Ordovician, Silurian, Carbonifer, Permian.
- Mezozoic se împarte în Triasic, Jurasic și Cretacic.
- Cenozoic (sau Neozoic) se împarte în Paleogen, Neogen și Cuaternar.
Mai departe fiecare perioadă se împarte în epoci, dar nu o să le mai enumerăm și p-alea. E important să ții minte că limitele dintre eoni, ere, perioade și epoci nu sunt bătute în cuie: în funcție de unde te informezi este posibil să găsești de exemplu că Paleozoic a început acum 542 milioane de ani, nu 541 cum am zis eu. Asta pentru că vorbim totuși de miliarde și milioane de ani din trecut.
Probabil o să te surprindă faptul că Bucureștiul nu a existat dintotdeauna. Adică au fost perioade lungi de timp în care locul pe care se află acum București era un loc pe care nu se afla orașul București. Știu. Incredibil! Între acum 600.000 de ani și 6.000 de ani, între epocile numite paleolitic și neolitic (care fac parte din perioada Cuaternar, care a tot durat de acum 2,58 milioane de ani până în prezent) lumea arăta foarte diferit de cea din Cretacic (de care am povestit mai sus). Dacă e să o caracterizăm într-un singur cuvânt, acela ar fi glaciațiune, pentru că ghețarii se întinseseră pe o mare parte din continentul Eurasiatic și Nord-american, adică Pământul se confrunta cu o nouă eră glaciară. Îți dai seama că nici vorbă de păduri tropicale în Antarctica, acum. Fauna și flora se schimbaseră și ele destul și…da’ nu mai bine îți arăt direct?
Imaginea de mai sus înfățișează Nordul Spaniei, nu spațiul carpato-danubiano-pontic, dar situația nu era diferită nici în zona noastră. Acum România ieșise de sub ape, iar calotele glaciare ajunseseră până în nordul țării. Ce vreau să spun e că era mult mai frig ca în Cretacic, iar fauna de pe teritoriul actualului București se adaptase corespunzător: blană, multă blană. 100% naturală. Dar despre ce animale vorbesc?
Până în momentul de față s-au descoperit o grămadă de oase de mamuți (Elephas primigenius și Mammonteus primigenius) în straturi de pietriș din Bucureștii Noi, Colentina, Pantelimon, Cățelu Nou, Bragadiru și Băneasa. Oasele s-au găsit acolo, într-adevăr, dar ăștia bănănăiau prin toată țara, poate chiar unde te afli tu acum! (Fie că ești în București sau nu.)
Un craniu de cerb uriaș (Cervus megaceros) a fost descoperit în Floreasca, iar un craniu de zimbru (Bison priscu) în Colentina, în timp ce oase de bouri (Bos primigenius), de rinocer (Rinocerus tichorhinus) și de hienă (Hyaena crocuta) completează fauna cuaternară de pe teritoriul actual al Bucureștiului.
Da, ai citit bine, pe unde stai tu umblau între acum 600.000 și 6.000 de ani rinoceri lânoși și hiene. Era o lume ușor diferită față de azi, chiar dacă, să știi, flora și fauna arătau deja în mare parte cum arată azi. Adică toate speciile erau la locul lor.
Dar oameni? Rămășițe de strămoși de-ai noștri? Da! Aparent, într-o carieră de pietriș de la Pantelimon s-a descoperit o așchie tăioasă de cremene, iar dintr-o carieră de nisip de pe malul lacului Fundeni, la capătul străzii Ziduri între vii o altă așchie, din silex. Ambele obiecte descoperite au o vechime de vreo 150.000 de ani și par a fi făcute de Homo Erectus (aia din Pantelimon) și de Homo Neaderthalensis (aia din Fundeni). Oamenii moderni (Homo Sapiens) par să fi ajuns în zona asta ceva mai târziu, aproximativ între acum 55.000 și 30.000 de ani.
[Disclaimer: informațiile din capitolul ăsta au fost destul de greu de găsit, așa că o mare parte din ele au fost furnizate de cartea Istoria Orașului București Vol. I, publicată de Muzeul de Istorie a Orașului București în 1965. Mă îndoiesc că ar fi bazaconii foarte mari în cartea asta, singurul “pericol” fiind că e posibil ca informațiile să fie ușor învechite.]
Și cam asta e. Ideea de bază e că de cele mai multe ori ca să găsești lucruri interesante nu e nevoie neapărat să călătorești prea departe în spațiu: că ești în afara clădirii din Pipera, sus la Crucea Caraiman, în Vama Veche sau la țară. Șmecheria e să călătorești în timp, că ai o grămadă de chestii de descoperit. Ah, și data viitoare când mai ieși cu al tău câine prin parc și se apucă să sape prin zonă, fii atent: cine știe ce fosilă din Cretacic îți dezgroapă?
You must be logged in to post a comment.