Dezgustător

Sunt multe chestii pe care oamenii le consideră dezgustătoare și nu știu dacă ai observat, dar majoritatea chestiilor pe care le considerăm așa sunt fluidele (sau solidele) care ne ies din corp. Nu care intră sau care stau acolo, ci alea care ies. Acuma, ce să-ți zic? Ți-or părea ele super dezgustătoare, dar sunt incredibil de importante pentru buna funcționare a corpului tău, iar astăzi o să vorbim despre trei dintre ele. Trei chestii eliberate de corpul nostru care ne dezgustă maxim, dar a căror lipsă ți-ar crea mari probleme. Dacă reziști până la capăt, o să îți explic și de ce am scris despre ele. Hai să-i dăm drumul.

Ew.

Mucusul este una din chestiile alea despre care nu prea vorbești și de care ai fi preferat să nu ți se vorbească, dar acum că tot am scris postarea, o să o citești. Aici mă refer la mucusul din interiorul corpului uman, nu la ăla de pe limacși și alte chestii de genul. Vrei nu vrei, el se găsește în absolut oricine și e incredibil de important pentru corpul uman. Ca să folosim o analogie, este ca uleiul de la motor: fără mucus, motorul nostru se oprește și nu mai funcționează cum trebuie. Avem țesuturi care produc mucus în gură, nas, sinusuri, gât, plămâni și tractul gastrointestinal. De ce? Păi el acționează ca o pătură ce protejează țesuturile de dedesubt și previne uscarea lor. Ele trebuie să fie încontinuu umezite, altfel se usucă și crapă. S-ar crea o breșă în armura noastră.

Tot mucusul protejează de bacterii și alte substanțe (precum praful) ce pot să ne îmbolnăvească, d-aia se află în special în zona căilor respiratorii. E gros, lipicios și vâscos, și datorită acestuit fapt captează aceste bacterii sau substanțe. Și nu numai! Mucusul conține și anticorpi care ajută corpul să recunoască imediat bacteriile sau virusurile pe care apoi le omoară.

Acuma, corpul uman nu e perfect. Ce să-i faci? În momentul în care ești răcit, îți este iritat nasul de o porție de ardei foarte iuți sau ai o alergie, corpul detectează aceste substanțe supărătoare sau intruși și își face treaba, dar exagerează un pic cu producția de mucus, pentru a te apăra. În cazurile alea poți să spui că exagerează și să nu-ți faci iluzii, chiar și atunci când ești sănătos tun, corpul tău produce cam 1-1,5 litri de mucus pe zi, care este înlocuit permanent (îl înghiți involuntar, ca să scapi de el). Dar p-ăsta nu-l simți.

La iarbă verde 

Mucii sunt verzi, toată lumea știe asta. Câteodată chiar galbeni. Una din cele mai întâlnite preconcepții e că dacă mucusul tău nazal este verde sau galben, atunci mai mult ca sigur suferi de o infecție. Dar treaba nu stă chiar așa. În momentul în care ești răcit, de exemplu, sistemul imunitar al corpului tău trimite o grămadă de celule albe (leucocite) numite neutrofile care conțin și eliberează o enzimă verzuie numită mieloperoxidază, cu scopul de a apăra organismul. Firește, când se adună mai multe neutrofile într-un loc și eliberează această enzimă, mucusul se face verde.

Mie mi se întâmplă de multe ori iarna să îmi curgă nasul când ajung de afară în casă, când trec de la frig la căldură, dar asta fără să fiu bolnav. Care-i faza? Păi, atunci când te expui frigului, cilii (care se află în interiorul sistemului respirator și au rolul de a împinge mucusul dinspre nări înspre spatele gâtului) devin leneși, înceți sau pur și simplu încetează să mai funcționeze. Din cauza asta mucusul nu se mai duce în spate, cum ar trebui, ci curge și tot curge pe nas. Asta până să reînceapă cilii să funcționeze.

Ewwwwww.

Urina este un alt fluid din corpul nostru care te face să strâmbi din nas. Crezi că o cunoști, dar nu știi nimic despre ea în realitate. Este un lichid care este secretat de rinichi și eliberat din corp prin uretră, al cărui rol e să curețe organismul de elementele care sunt în plus. Cam 91-96% din ea este formată din apă, iar pe lângă asta conține uree, clorură (Cl^–, adică e un ion negativ: un atom care are un electron în plus, ceea ce îl face să aibă sarcină electrică negativă), sodiu, potasiu, creatinină și alte săruri anorganice și compuși organici precum și foarte puține proteine și hormoni, în funcție de ce bagi în tine.

Dar de ce e nevoie de urină? De ce elimină corpul uman așa ceva? După cum ți-am povestit în Inspiră, expiră, până și cele mai mici celule și bacterii elimină diverse chestii de care nu au nevoie. Deșeuri. Cum faci tu cu ziarele alea vechi de prin casă: le-ai citit, ai obținut informațiile de care ai avut nevoie din ele, le-ai ținut o perioadă pe zonă, dar acum vrei să scapi de ele, fiindcă nu îți mai folosesc și ocupă spațiu aiurea. Așa și celulele din corpul uman elimină tot felul de produse secundare, multe foarte bogate în azot (notat cu N în tabelul periodic al elementelor), element chimic care trebuie să fie eliminat din sânge și care se regăsește în uree (care are formula chimică CO(NH₂)₂ – vezi N-ul de acolo? Ăla e azotul). Dacă nu reușim să eliminăm azotul în exces din corp, putem avea probleme.

Partea interesantă este că urina este sterilă (adică nu are nici o urmă de bacterii sau alte microorganisme), dar asta numai până să ajungă la uretră. Celulele epiteliale căptușesc uretra pe interior și sunt colonizate de bacterii anaerobe cum ar fi bacili (bacterii în formă de bastonașe) și coci (bacterii sferice). Aceste bacterii dau mirosul specific urinei, datorită acțîunii lor asupra ei și mai ales din eliberarea de amoniac obținut prin descompunerea ureei.

Dacă tot suntem la capitolul caracteristici, și culoarea ei variază în funcție de mai mulți factori: de la galbenă (semn că ești deshidratat) sau incoloră (semn că ești “supra-hidratat”) până la culori exotice precum verde (dacă mănânci sparanghel), roz (dacă mănânci sfeclă roșie) sau purpurie (ceea ce nu înseamnă că urina ta e de viță nobilă, ci că suferi de purple urine bag syndrome) sau chiar neagră.

După cum vezi, urina chiar este un indicator foarte bun pentru starea generală a corpului uman. Prin analiza ei ne putem da seama dacă suferi de vreo afecțiune (și dacă da, atunci care ar fi aceea) prin intermediul unei analize de laborator. Dacă elimini prea puțină pe zi, avem o problemă. Dacă elimini prea multă pe zi, avem o problemă. Dacă găsim hematii (celulele roșii din sânge) sau leucocite (celulele albe din sânge), avem o problemă. Hematii! Leucocite! Ce faceți, mă? Nu aici vă e locul, pezevenghilor! Voi trebuie să stați doar în sistemul circulator.

Pe lângă asta, ea a fost folosită (cu succes) de-a lungul istoriei în procesul de tăbăcire, ca mordant în fabricarea textilelor, în procesul curățare al diverselor suprafețe, în agricultură ca fertilizator și chiar în fabricarea prafului de pușcă. A fost extrem de folositoare în activitățile astea tocmai datorită cantității însemnate de azot (și amoniac) pe care aceasta o are. Te-o dezgusta, săraca, dar uite și tu câte a făcut pentru noi.

Ewwwwwwwwwwwwwwwww!!!

Am păstrat cea mai nasoală chestie pentru sfârșit. Este cel mai deșeu deșeu al corpului uman și probabil cel mai dezgustător dintre toate, da’ să înnebunesc de nu o să îți vorbesc și despre chestia asta: materiile fecale. Hai, trage niște aer în piept, știai în subconștientul tău că o să urmeze și asta. Este momentul în care the shit hits the fan. În termeni medicali i se spune scaun, este semisolid și are o căptușeală de mucus (în general). Scaunul e în general compus din 75% apă și 25% materie solidă, din care: 30% fibre nedigerate și componente solidificate ale sucului gastric, 30% bacterii, 10-20% grăsime, 10-20% materie anorganică și vreo 2-3% proteine. Culoarea…ă, știi care-i culoarea, așa că nu o să vorbesc prea mult despre asta. Important e să știi că la fel ca la urină, orice abatere de la normă (în ceea ce privește culoarea, textura, compoziția), poate indica o afecțiune gravă sau mai puțin gravă.

Am spus că fecalele conțin fibre nedigerate, adică noi am mâncat, corpul și-a luat tot ce a avut nevoie din mâncare, iar de resturi scapă, că nu are ce să mai facă. Șmecheria e că deși conțin mai puțină energie decâț conținea mâncarea inițial, ele tot rețin în general vreo 50% din energia de dinainte. Asta înseamnă că mereu rămâne o cantitate destul de mare de energie de care profită alte organisme precum bacterii, fungi sau insecte, care pot simți mirosul de la mare depărtare. Unele organisme mănâncă aceste deșeuri organice ale omului sau ale altor animale mai mari și le descompun în ceva și mai simplu, care să poată fi absorbit de plante. Este un întreg sistem ecologic ce se bazează pe aceste resturi. Nimic în natură nu rămâne nefolosit.

Chiar și plantele profită de noi și de chestiile pe care le scoatem pe partea dorsală. Din cauză că ele nu prea se pot deplasa, au nevoie de niște metode mai creative de a-și răspândi sămânța (la propriu și figurat). Ideea e cam așa: sunt multe animale care mănâncă fructe (cunoscute ca frugivore), fructe care conțin sâmburi sau semințe. Ei bine, sâmburii și semințele respective conțin embrionul care va deveni în curând o plantă frumoasă, dar ele trebuiesc răspândite cumva, așa că planta face următoarea șmecherie: face niște fructe mari, colorate, suculente care să fie mâncate și care conțin în mijloc respectivele semințe sau respectivii sâmburi (am mai vorbit despre asta în postarea În floare). Animalul vine, mănâncă fructul și ori aruncă semințele/sâmburii prin apropiere, ori mănâncă fructul cu tot cu ele, după care își vede de treabă. La un moment dat, după ce a terminat de digerat mâncarea, animalul trebuie să defecheze, ca să elimine materia nedigerată din organism, printre care și semințele/sâmburii care au rezistat cu succes drumului prin stomac. Acest proces se desfășoară în general departe de locul unde animalul a mâncat, deci semințele vor ajunge în cele din urmă pe pământ, în cu totul altă zonă, ajutând la răspândirea plantei respective și la supraviețuirea ei.

Spuneam mai sus că în afară de apă și materie organică nedigerată, o bună parte din compoziția fecalelor este constituită din bacterii. Pentru animale precum elefanții, ăsta e un lucru bun: puii de elefant mănâncă fecalele mamei lor pentru a face rost de flora intestinală de care au nevoie. Tu o ai din start, încă din stadiul de fetus, dar elefanții au tractul gastrointestinal steril și au nevoie de acest supliment alimentar. Am vorbit în postarea Microbiota Park despre cât de importantă este flora intestinală pentru oricine. Dar în afară de ei și încă niște specii de animale (hipopotami, urși koala, urși panda), sunt destule specii care se feresc de fecale odată ce le elimină din corp, printre care și noi. De ce le găsim atât de dezgustătoare? Ca în orice reacție pe care o avem apropo de o grămadă de chestii, răspunsul ține de evoluție și de felul în care aceasta ne-a format: dezgustul vine ca o reacție adânc înrădăcinată în creierul nostru, care ne spune că ar fi bine să nu ne apropiem de fecale (ale oricui) pentru că s-ar putea să avem probleme din cauza pletorei de bacterii ce se găsesc în ele și care ne pot pune viața în pericol.

Firește, când te uiți la așa ceva și te ia cu dezgust, nu te gândești nici o clipă “nu mă apropii, pentru că au bacterii”, dar creierul tău știe, după sute de mii sau zeci de mii de ani de evoluție acesta a învățat acest lucru, iar în ziua de azi senzația de dezgust este un automatism care te ferește de neplăceri. De aceea procesul de defecație se face departe de locul în care mănânci, de exemplu. Iarăși, tu nu te gândești conștient la chestiile astea, dar aceste reacții sunt implementate atât de adânc în creierul nostru încât nici nu mai e nevoie să ne gândim la ele, că o facem automat. Și chiar și vacile știu chestia asta, ele păscând departe de locurile în care își fac nevoile. Și nu sunt singurele animale care fac asta: conform acestui studiu, în mai multe situații și caii, oile, câinii, pisicile și unele primate și maimuțe au refuzat mâncarea și/sau locurile de odihnă contaminate cu fecale. Val Curtis de la London School of Hygiene and Tropical Medicine spune că ăsta e un soi de sistem imunitar comportamental, un sistem imunitar psihologic, și e foarte bine că îl avem: boli precum holera, febra tifoidă, bacteria E.coli, hepatita A, hepatita E, poliomielita, giardiaza, sunt toate boli care se transmit pe cale fecală-orală. Adu-ți aminte ce am vorbit în postarea Cum a dat omenirea o palmă morții. Tu nu știi de ce ți se par materiile fecale dezgustătoare, dar corpul tău știe și încearcă să te ferească de ele.

Singurele dăți când ne învingem aversiunea față de aceste deșeuri organice este, de exemplu, când schimbăm scutecele copiilor noștri, moment în care dragostea față de ei câștigă (trebuie să îi cureți/speli, ca să nu se infecteze cu bacterii). Și e mare lucru! Că lupți împotriva unui instinct adânc înrădăcinat în creier.

Dar uite și un beneficiu pe care îl poate aduce fecalele. Nu, nu fac mișto de tine și nici nu mă refer la rolul lor ca fertilizant. La oameni, transplantul de scaun este procesul prin care bacteriile fecale de la un individ sănătos sunt transferate unui individ care suferă de o anumită boală (precum sindromul de intestin iritabil). În cazul unor boli precum aceasta, flora intestinală o ia razna, așa că sunt implantate niște bacterii sănătoase care au rolul de a restabili legea și ordinea din intestine.

Consiliere psihologică

Și totuși, de ce am scris postarea asta? Să șochez și să mai fac niște trafic? Ei, na. Dacă voiam să fac trafic, scriam ceva despre găuri negre sau fizică cuantică, să îți dau senzația că le-ai înțeles.

Felicitări, ai ajuns până aici, iar asta înseamnă că într-adevăr ai înțeles care-i faza cu blogul ăsta. Eu știu că postările despre spațiu cu pozele alea mișto cu galaxii și nebuloase sunt foarte tari, știu că “uau, ce mișto, suntem praf de stele!” e o idee super drăguță și poetică și câte și mai câte. Dar știința nu înseamnă doar chestiile care îți fură ochii, iar curiozitatea ta nu ar trebui să se oprească doar la lucrurile astea frumoase.

Să zici I fucking love science, dar să strâmbi din nas și să refuzi să înțelegi chestiile astea e nasol rău de tot. E ca la “iubitorii ăia de animale” care uită că regnul animalia nu este compus doar din cățeluși, pisici, iepurași și veverițe, ci și scorpioni, miriapode, broaște și șobolani. Firește, nu zic acuma să nu mai fii dezgustat și să te speli pe cap cu ele (cu plăcere), ci doar să încerci să înțelegi și chestiile care ți se par dezgustătoare sau mai puțin plăcute. N-o să te menajez și n-ar trebui să te menajezi nici tu. Mai ții minte acarienii și bacteriile despre care am vorbit în Microbiota Park? Acum știi că pe pleoapele tale locuiesc constant niște mici acarieni, rude cu păianjenii și nu ai cum să scapi de ei. Acum știi asta. De ce nu?

Hăhă, eu unul mă bucur că nu m-a întrebat nici o tipă zilele astea “ce mai faci?”, că sigur s-ar fi uitat dubios la mine dacă i-aș fi spus că citesc despre muci, urină și fecale, dar sincer să fiu, cât am făcut research-ul ăsta am aflat o grămadă de chestii interesante. Și uite despre asta e vorba și despre asta e și blogul ăsta: orice chestie banală, plăcută sau neplăcută, ascunde o poveste fascinantă de care merită să știi.