Appealling to authority

Anul 1917 a fost un an tare dubios, plin de evenimente:  Primul Război Mondial era în plină desfășurare, prima înregistrare jazz din istorie a fost făcută și distribuită, Lenin s-a întors din exil și s-a alăturat revoluției bolșevice și multe altele.

Dar nici unul din acestea nu avea să fie mai ciudat decât pățania a două fete, Elsie Wright și verișoara ei Frances Griffiths, care locuiau în Cottingley, Anglia. Acestea reușiseră să fotografieze pentru prima oară în istorie zâne și spiriduși. Mai târziu, în 1920, Elsie și Frances aveau să mai prindă zâne și spiriduși în trei fotografii (pe care le ai mai jos, dă swipe left-right pe ele).

This slideshow requires JavaScript.

La fel ca în ziua de azi, au fost o grămadă de oameni care au fost sceptici în ceea ce privește aceste fotografii și o grămadă de oameni care au crezut că sunt adevărate. Experții în fotografie au determinat că acele fotografii nu au fost manipulate (atenție, au spus că nu au fost manipulate, nu și că ar fi zâne; e important pentru mai încolo) și o grămadă de oameni importanți credeau că au în față un adevăr. Printre acei oameni se afla Sir Arthur Conan Doyle, creatorul celui mai faimos detectiv din lume: Sherlock Holmes.

Firește, fotografiile sunt cât se poate de false, iar cele două fete au recunoscut acest lucru în 1983. Cum au reușit ele (una de 9 ani, iar cealaltă de 16 ani) să păcălească o lume întreagă și mai ales pe creatorul celui mai mare detectiv din lume? După cum a spus expertul foto de mai sus, fotografiile nu au fost manipulate în nici un fel, și nu a greșit: Elsie a copiat pe carton niște ilustrații dintr-o carte pentru copii foarte populară la vremea aceea (Princess Mary’s Gift Book, publicată în 1914) pe care le-a agățat cu niște bolduri de copaci. Atât.

This slideshow requires JavaScript.

Și până la urmă cum au reușit să-l păcălească tocmai pe Arthur Conan Doyle? Un om care ai crede că este deprins cu logica și gândirea critică, din moment ce a scris cărți întregi cu cel mai faimos detectiv din lume? După moartea soției lui, în 1906, a fiului său Kingsley (înainte de finele Primului Război Mondial), a fratelui său Innes, a doi cumnați și doi nepoți, Doyle a intrat în depresie. Și-a găsit liniștea în sprijinirea spiritualismului și încercărilor de a dovedi că există viață după moarte. Fiind un om foarte interesat de spiritism și tot ce ținea de paranormal, acesta a sperat că dacă îi va convinge pe oameni de existența zânelor, aceștia vor accepta mai repede fenomenele paranormale:

Recunoașterea existenței lor va zdruncina mintea materialistă a secolului XXI din șanțurile nămoloase în care se află și o va face să admită că viața are un farmec și mister. Descoperind asta, lumea nu va mai găsit atât de dificil să accepte acel mesaj spiritual sprijinit de dovezi fizice deja prezentat ei.

Arthur Conan Doyle a crezut până în ultimul moment în existența zânelor din Cottingley.

Acum vă mai spun o poveste total diferită, dar cu aceeași concluzie: la zece ani după apariția acestor fotografii, în 1927 a avut loc a cincea Conferință de la Solvay, în care s-au înâlnit cei mai faimoși fizicieni și chimiști ai acelor vremuri pentru a discuta una din cele mai noi teorii (teorie științifică) apărute la vremea aceea: teoria cuantică.

Printre participanții la acest eveniment se aflau și Albert Einstein și Niels Bohr. Atomul se descoperise de ceva vreme și cu fiecare pas înainte, oamenii de știință se loveau de noi probleme. Fizica cuantică era un domeniu foarte nou apărut și era total contraintuitiv. Până atunci natura și Universul au putut fi explicate într-un mod elegant, cu fizica tradițională, dar acum că se descoperise atomul, aceasta nu mai era de ajuns. Particulele subatomice precum protonii, neutronii și electronii se purtau într-un mod total necunoscut nouă, iar fizica avea nevoie de un refresh. Speranța a venit din partea lui Werner Heisenberg, care a enunțat principiul incertitudinii: nu poți ști în același timp și viteza și locul în care se află o particulă subatomică.

În momentul acela, comunitatea științifică s-a împărțit în două echipe: o echipă îl avea în frunte pe Albert Einstein care se opunea acestui mod “barbaric” de a explica realitatea (considerau că dacă nu poți explica și vizualiza într-un mod elegant, n-avea nici un rost), iar o echipă îl avea în frunte pe Niels Bohr care susținea această nouă ramură a fizicii. De aici provine faimosul citat al lui Einstein “Dumnezeu nu dă cu zarul.” (care se referea la un Dumnezeu metaforic, la Univers, și că nu există un principiu al incertitudinii; peste tot există niște legi clare care guvernează Universul). Răspunsul lui Bohr a fost “Einstein, nu-i mai spune lui Dumnezeu ce să facă”. 

Cel mai important, și concluzia la care vreau să ajung, e că Einstein, omul care a revoluționat fizica prin teoria relativității, s-a înșelat. Fizica cuantică este în ziua de azi o ramură importantă a fizicii și intens cercetată.

V-am spus ambele povești pentru a putea explica un lucru mai ușor. Ce au în comun Doyle și Einstein e că ambii s-au înșelat la un moment dat. Asta pentru că sunt oameni, iar oamenii greșesc. În logică există o eroare de gândire numită apelul la autoritate care constă în folosirea unei persoane pe post de argument, într-o discuție. Din păcate, este un lucru foarte des folosit de oameni în discuțiile de zi cu zi.

De la reclame și starurile care fac endorsement pentru produsele din acele reclame (pentru că dacă face X reclamă la un produs, clar este bun produsul, nu?) și povești tâmpite precum Einstein și profesorul ateu, până la discuții de genul “evoluția nu este reală, cunosc un om de știință care se opune”, această eroare de logică este peste tot. Vi-i mai aduceți aminte pe ăia care au scris articolul despre care am scris aici? Vă aduc aminte ultimul paragraf:

Aproape toate mintile stralucite ale Umanitatii, geniile, savantii si creatorii, au fost vegetarieni: Leonardo da Vinci (cel mai mare geniu din istorie), Hipocrate (parintele medicinii), Albert Einstein, Socrate, Pitagora, Platon, Sir Isaac Newton, Lev Tolstoi, Mahatma Gandhi, Voltaire, Confucius, Albert Schweitzer, George Bernard Shaw, Mary Shelly, Immanuel Kant, Vincent Van Gogh si multi altii.

Este un non-argument. Asta nu spune absolut nimic despre vegetarianism, dacă-i bun sau rău. Se dă doar o listă de oameni care au fost vegetarieni. Acei oameni s-au putut înșela, sau poate au avut dreptate. Nu poți demonstra că vegetarianismul e bun sau rău pe baza faptului că au fost oameni care au fost vegetarieni. Trebuiesc oferite argumente. Firește, ăsta a fost doar un exemplu. De multe ori, oamenii enunțați în apelul la autoritate nu au nici o treabă cu domeniul despre care se discută, Masaru Emoto, de exemplu, (care se spune că a descoperit că apa își poate modifica structura în funcție de gândurile noastre) nu are nici un studiu formal în fizică și a absolvit o facultate de relații internaționale. Sau în documentarele creaționiste când un fizician vorbește despre cum evoluția nu avea cum să aibă loc (deși e fizician, nu biolog, deci n-are nici o treabă cu domeniul).

                          O listă mai lungă de citate ce conțin apeluri la autoritate, puteți găsi aici.

Am vrut să scriu acest post pentru că în ziua de azi această eroare de logică apare peste tot în discuții și poți fi foarte ușor dus de nas, dacă nu o recunoști. Indiferent că vorbești de Einstein sau altcineva, nu contează persoana, ci argumentele. Dacă tu te-ai întâlni azi cu Albert Einstein (unul din cei mai de seamă fizicieni ai secolului XXI) și ți-ar spune că ADN-ul nu există și că e total imaginar, ce ai face? L-ai crede doar în virtutea faptului că e Albert Einstein? NU! Tipul ăsta este expert în fizică și atât, lucru care nu îl face în nici un caz expert în biologie sau chimie.

“Era scrupulos în ceea ce privește folosirea titlului său deoarece, investigațiile sale fiind atât de complet neștiințifice, el a sperat să împrumute un aer de respectabilitate, ba chiar autoritate savantă, din educația sa.”

– Shirley Jackson, The Haunting of Hill House