Salut, ești tip sau tipă (am să vorbesc numai la masculin de acum încolo, ca să îmi fie mai ușor). Ai între 20 și 30 de ani, adică ești destul de tânăr după cum s-ar zice. Păi de ce nu? Te simți tânăr, poți să bei cât un batalion întreg și a doua zi te simți de parcă ai început o viață nouă (minus ieșitul din burtă, urlatul și lipsa abilității de a vorbi). Te simți tânăr, dar cel mai probabil ești un moș. Na, că am zis-o!

         Mă refer în special la cei născuți înainte (și inclusiv) de ’91-’92 care comentează apropo de cei născuți mai târziu de ’92.  Așa. De ce spun că sunteți moși și babe?

1. “Păi pe vremea mea…”

           Pfoai de cortexul meu…dacă aș avea un leu pentru fiecare dată când am auzit asta (sau o variație a ei) de la cineva de o vârstă apropiată cu a mea, mi-aș deschide o firmă de construcții care să construiască o întreagă Catedrală a Mântuirii Neamului de la zero, cu banii proprii. Bine, poate că nu o spui fix la fel, dar vrei să insinuezi același lucru. Da mă, la voi mă refer, “generația cu cheia la gât”. Na, e ok dacă doar evoci nostalgia vremurilor trecute și îți aduci aminte de tinerețe, că oameni suntem, castraveți mâncăm.

            Problema apare când te dai pe tine și trecutul tău drept exemplu absolut a cum ar trebui să decurgă o copilărie/tinerețe. Fiindcă a ta a fost mișto, pură și inocentă. Și uite așa îți spui:

“Frate, când aveam eu 10 ani ieșeam și mă jucam cu ceilalți copii și blablablablaetcetc.”

           Da mă, da, copilăria ta a fost Copilăria Adevărată. Dacă ei nu o au la fel, înseamnă că or să iasă niște suboameni, privați de bucuriile vieții. Mai ales că în ziua de azi stau numai încuiați în casă, cu ochii în calculator. Tu știi asta fiindcă oricum stai non-stop pe lângă copii. Right?

           Bineînțeles că nu. Că fix de copii și să stai non-stop pe lângă ei îți arde ție acum. Dar vă liniștesc eu: da mă, copiii încă ies afară să se joace. Încă se joacă și ei cu mingea, e totul ok. Chill, they got this.

        Hei, îmi aduci aminte de moșii și babele alea la care comentai acum câțiva ani, că “bă, nu înțeleg nimic ramoliții ăștia”.

2. “Copiii de azi nu or să afle niciodată cum e să…”

           …Să salvezi pe o dischetă, să trimiți o scrisoare, să stai prea mult pe telefonul fix, etc etc.

             Și??? E chill, nici tu nu știi să trimiți o telegramă sau să transmiți mesaje cu telegraful.

           Un exemplu concret. Numai să auzi un puști născut în ’95 că te întreabă unde se trece expeditorul într-o scrisoare și o să te gândești “bă, ce proști sunt copiii din ziua de azi”. Păi bine mă, dacă puștiul s-a născut în ’95 a făcut 10 ani prin 2005. Cine mai trimitea scrisori în 2005? De ce ar trebui să știe să trimită o scrisoare, dacă oricum nu se mai trimiteau în momentul respectiv? Și tu ești destul de prost în comparație cu bunicii tăi, dacă e să o luăm așa, fiindcă habar n-ai cum se completează o telegramă sau să operezi un telegraf.

            Și așa ajungem la…

3. “Eu pe vremea mea nu aveam iPhone 4 la 10 ani!”

          Asta fiindcă nu apăruse încă. În schimb, tu aveai calculator pe care te jucai Doom sau Volfied. Ai tăi nu au avut așa ceva în copilăria lor. De ce ar fi diferit faptul că puștimea are acum iPhone față de faptul că tu aveai 486 în copilărie? Nu e aceeași chestie?

           Să presupunem că ești un tânăr care este în deplină cunoștință de cauză a ce se întâmplă în jurul său, adică probabil ți-ai dat seama deja că trăiești în secolul XXI și că tehnologia este peste tot în jurul tău. De ce ai vrea să ai un copil analfabet din punct de vedere tehnologic? În anul 2013 este la fel de rău ca și cum ar fi analfabet propriu-zis.

          De ce să nu aibă puștiul tău o tabletă și internet la 5-6 ani? Este o lume tehnologizată aproape în totalitate și el trebuie să știe să lucreze cu ea cât mai devreme. Ah, da, o să bagi scuza cu “păi uite câte se întâmplă, câți pedofili sunt pe net, pornografie, 2 girls 1 cup, blablabla”. No, da’ bine mă celulă avansată la rang de amibă, nu știam că Microsoft și Apple trebuie să preia acum și atribuțiile tale de părinte. De programe de restricționat site-uri nu știi? Sau app-uri care restricționează accesul către alte app-uri? Nu îi nega lui accesul la tehnologie, doar fiindcă ești tu incapabil să fii părinte.

            Da mă, lumea se schimbă, tehnologia merge înainte. Dacă nu vrei să devii enervant ca fosilele alea la care comentai când aveai 12 ani, atunci fii mai flexibil. Ai avut o copilărie frumoasă, dar asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să aibă aceeași copilărie, doar fiindcă ți-a plăcut ție. Totul se schimbă și ar trebui să te adaptezi.

Each generation imagines itself to be more intelligent than the one that went before it, and wiser than the one that comes after it.

– George Orwell