Cine poate oare, prietene, să ajungă până la Cer?

(Epopeea lui Ghilgameş, Sumer, Mileniul III î.e.n.)

Dacă ai fi trăit prin anul 1500șiceva, ai fi fost înconjurat de un entuziasm debordant, o atmosferă cu adevărat electrizantă și molipsitoare. Toată Europa de Vest vuia de nerăbdare. Ai fi nimerit fix la începutul Perioadei Marilor Descoperiri Geografice, când aproape întregul continent era cuprins de fervoarea explorării. Cine știe ce aveam să descoperim dacă navigam mai spre Sud, Est, Vest sau Nord? Putea să ne aștepte orice acolo. Dar oricât de periculos ar fi fost, voiam să vedem cu ochii noștri ce se află dincolo de orizontul ăsta necunoscut. Așa că am trimis expediții. Multe. Și au schimbat lumea pentru totdeauna. Dintre acele multe expediții, însă, nu se întorceau toate acasă. Nu aveau o rată de reușită de 100%, dar era ok, până la urmă. Oamenii își asumau asta, doar e vorba de explorarea necunoscutului. Iar beneficiile sunt de neprețuit.

Vreo 400șiceva de ani mai târziu, am reușit cumva să ne desprindem de continente și oceane și să ajungem în spațiu. Ei, na. Asta da surpriză! Primele ființe de pe Terra care au ajuns în spațiu! Așa că am început să trimitem expediții și în spațiu. Și a fost frumos. Am văzut Pământul din orbită, am mers pe Lună. Dar cum vorbim de explorare, fiece reușită are în spate un șir ceva mai mare de eșecuri.

Nava spaţială Challenger, explodând la doar 73 de secunde de la lansare.

Astăzi se împlinesc 32 de ani de la unul din aceste eșecuri. Fotografia de mai sus surprinde nava spaţială Challenger pe 26.01.1986, explodând la doar 73 de secunde după ce a decolat. Nici unul din cei șapte membri ai echipajului nu a supraviețuit. Explozia și reacția oamenilor de la fața locului o poţi vedea aici. Președintele SUA de atunci, Ronald Reagan a ținut imediat după tragedie un discurs care poate foarte bine să țină locul postării ăsteia, pe care îl recomand și pe care îl poți citi sau asculta aici.

Echipajul navei spațiale Challenger: (rândul din față) Michael J. Smith, Dick Scobee, Ronald McNair; (rândul din spate) Ellison Onizuka, Christa McAuliffe, Gregory Jarvis, Judith Resnik. ©NASA

Tot azi se împlinesc 51 de ani de la tragedia Apollo 1, în timpul unei simulări a lansării modulului (totul s-a petrecut în incinta NASA, pe pământ). Datorită unui scurtcircuit și atmosferei bogate în oxigen pur din cabină, totul a luat foc, iar echipajul format din Virgil I. “Gus” Grissom, Edward H. White II și Roger B. Chaffee a fost carbonizat.

Acum, ce trebuie să știi este că astea nu au fost primele și singurele eșecuri al omenirii, când vine vorba de explorarea spațiului. Indiferent de orice țară am vorbi (Rusia sau SUA), au fost tragedii, iar ultima și cea mai recentă fiind dezastrul navei spaţiale Columbia. Oamenilor a început să li facă frică. Brusc, nimeni nu mai era dispus să susțină astfel de activități. Oamenii au uitat de explorare.

Echipajul Apollo 1, de la stânga la dreapta: Guss Grissom, Ed White, Roger Chaffee. ©NASA

Probabil și tu te întrebi acum  “adică au mai fost și alte tragedii? de ce mai continuăm?”. Ideea e că fiind născuți în secolul XXI, când luăm atâtea chestii de bune: medicina, Internetul, tehnologia în general, e ușor să luăm de bună și explorarea spațiului, de parcă facem asta de sute de ani. Dar adevărul crunt este că suntem încă niște copii și facem greșeli. Echipajul Challenger știa asta, NASA (și oricare altă agenție spațială de pe Pământ) știa și știe asta. Așa-i când explorezi, iar ăsta este unul din lucrurile pe care oamenii le fac cel mai bine. E un motiv pentru care la fiecare expediție de pe Staţia Spaţială Internaţională pe pagina de Facebook (de exemplu) are parte de un logo specific și sunt menționați membrii echipajului. Pentru că sunt eroi și pionieri și știu că ce fac e pentru specia umană.

Unul din succese, urma primului om pe Lună, Neil Armstrong.

Astăzi este o zi în care, indiferent de naţionalitate, ar trebui să comemorăm aceste persoane care s-au sacrificat pentru lărgirea orizonturilor cunoaşterii umane. Nu contează că e american, rus, japonez, român, francez, italian etc, fiecare om care a ajuns vreodată în spaţiu a făcut-o pentru ca specia umană să înveţe mai multe despre Univers, despre Pământ şi despre ea însăşi şi locul ei în Cosmos. În ultimii patru-cinci ani, publicul a redescoperit entuziasmul pentru explorarea spațială. Vrem să ne întoarcem pe Lună, vrem să ajungem pe Marte și clar o să ajungem, dacă nu ne punem singuri bețe în roate. Accidente și tragedii or să mai fie, iar cea mai înțeleaptă decizie e să continuăm și să sprijinim activitățile spațiale, să ne păstrăm entuziasmul, pentru că după fiecare greșeală învățăm. Suntem încă la început și trebuie să fim pregătiți pentru accidente. Dar învățăm. În vorbele lui Ronald Reagan:

Ştiu că e greu de înţeles, dar uneori se întâmplă lucruri dureroase ca acestea. Face parte din procesul explorării şi descoperirii. Face parte din asumarea unor riscuri şi lărgirea orizonturilor omenirii. Viitorul nu aparţine celor slabi de îngeri; aparţine celor curajoşi. Echipajul Challenger ne ducea către viitor, iar noi vom continua să-i urmăm.

 

Print Friendly, PDF & Email