Pandemii, conspirații, informații

Acum 12.000 de ani Homo Sapiens era pregătit să lase deoparte hoinăreala şi să adopte un stil de viaţă sedentar. Tocmai descoperise/inventase agricultura, motiv pentru care nu mai era nevoie să alerge de colo-colo ca să îşi procure hrana. Putea sta în sfârşit locului. Şi totuşi, în mod ironic, tocmai faptul că s-a aşezat la casa lui a dus la unele din cele mai mari schimbări: au apărut şi s-au dezvoltat cultura, diversele ocupaţii, legile, taxele, ştiinţele, arta etc. Dar una din consecinţele neplăcute sedentarizării a fost apariţia şi proliferarea diverselor boli.

În ruinele aşezării neolitice Atlit-Yam (pe coasta actualului Israel) au fost descoperite oasele fosilizate ale unei mame şi copilului ei (ce datează de prin 9.000-8.000 î.e.n) care indică faptul că aceştia ar fi suferit de tuberculoză. În orașul Çatalhöyük din neolitic (acum aproximativ 7.000 î.e.n) au fost descoperite oase care indică faptul că populația (care ar fi ajung la maxim 10.000 indivizi) acestui oraș ar fi putut trece prin izbucniri periodice de malaria. Acuma, bineînţeles că oamenii se îmbolnăveau şi înainte de sedentarizare, ba chiar înainte de a fi Homo sapiens: au fost descoperite în Kenya schelete de Homo erectus care indică faptul că aceştia ar fi suferit de framboesie (“yaws” în engleză), o boală tropicală infecţioasă rudă cu sifilisul (dar care nu se transmite sexual). Cu toate acestea, în momentul în care ne-am pus la casa noastră, bolile au avut parte de un avânt care ne va marca pentru tot restul istoriei.

Bolile ne tot hăituiesc insistent de mii de ani încoace. De vreo 200 de ani, însă, am învățat să le ținem piept, ba chiar să le și învingem pe unele. Dar, cumva, nemaiîntâlnind atât de des aceste afecțiuni, noi ca indivizi ne-am lăsat cuprinși și de o anumită ignoranță, chit că omenirea știe din ce în ce mai multe lucruri despre ele. Astfel, de când cu noua tulpină de coronavirus au reapărut tot felul de scenarii conspiraționist-fanteziste care se ivesc de fiecare dată când vorbim de o boală ceva mai deosebită.

De reținut: în caz că nu va fi clar până la sfârșitul ei, această postare nu urmărește să dea sfaturi medicale despre noul coronavirus, ci oferă informații despre bolile infecțioase în general, cu scopul de a mai opri din propagarea teoriilor conspiraționiste. Pentru că ele apar indiferent că vorbim de noul coronavirus, de SARS, Ebola sau orice altă boală de genul ăsta.

“Se știa”

Una din afirmațiile care își scoate capul urât la suprafață de fiecare dată când e vorba de o boală ceva mai serioasă care se răspândește pe Pământ este că “se știa”. Domnule, cum să-ți zic eu, cineva clar știa de boala asta și de virusul ăsta de dinainte, că altfel nu are cum să apară așa nitam-nisam.

 

Aici avem un exemplu foarte bun de om pentru care Wikipedia e probabil numele unui personaj de desene animate, un om care e de ajuns să citească un flacon de dezinfectant ca să înțeleagă Universul și că ne aflăm în mijlocul unei conspirații.

Și îmi place că în nici un moment al existenței sale, nu i-a trecut prin cap: “Stai un pic, dar dacă a fost așa un mare secret până acum (o…conspirație, if you will), atunci de ce dracu’ e scris pe toate cutiile de vaccin și sticlele de dezinfectant, la vedere? Oare nu cumva problema e la mine? Oare nu cumva fac de unul singur pluta într-un ocean al ignoranței și autosuficienței? Oare ce e un coronavirus, de fapt?” Și n-ar fi singurul care are astfel de gânduri, am mai văzut în ultimele săptămâni postări de-ale altora în care postează diverse poze cu vaccinuri pentru câini pe ale căror cutii scrie clar că sunt pentru coronavirus.

Răspunsul “tulburător” este că, da, se știa de coronavirus. Bineînțeles că se știa despre coronavirus. Deoarece coronavirusul nu e unul, e mai multe: de fapt coronavirusurile sunt o familie întreagă de virusuri ce provoacă infecții ale sistemului respirator la păsări și mamifere (o să revin asupra acestui aspect). În general aceste infecții sunt ușoare și nu ne fac prea mult rău, precum răceala comună (da, răceala aia din fiecare an este cauzată de anumite tulpini de coronavirus, în aproximativ 15% din cazuri), dar pot apărea și versiuni mai rare și periculoase precum SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) și MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu).

Probabil dacă cercetătorul nostru de baltă ar fi vizitat paginile oficiale precum CDC sau World Health Organization (WHO), ar fi observat că atunci când se referă la coronavirusul provenit din Wuhan din 2019, îi spun 2019-nCoV (de la 2019 NovelCoronavirus) sau SARS-CoV-2 (de la 12 februarie 2020, iar boala COVID-19) pentru că este o variantă de coronavirus. Este un tip de coronavirus. Și referitor la a doua poză, da, bineînțeles că există și coronavirusuri pentru câini și la unele avem vaccinuri, pentru că e vorba de alte tulpini mai ușoare, nu despre SARS-CoV-2.

Și hai să vorbim și despre “the elephant in the room”: aș vrea și eu să-mi explice cineva, cu subiect și predicat, cum se face că acele elite globale și malefice care ne controlează și omoară de atâta amar de vreme fac mereu greșeli atât de elementare încât pot fi descoperite chiar și de cel mai mediocru pământean, care nu știe nici măcar în ce parte îi e “apendicita”. În cazul de față greșeala lor fiind să imprime pe un flacon de dezinfectant sau pe o cutie de vaccin numele unui virus care se presupune că e un secret total și despre care se va afla abia într-un an-doi.

O altă afirmație conspiraționistă care apare mereu când e vorba despre o boală ceva mai serioasă este clasica:

Se știe că acest virus a fost făcut într-un laborator.

Prin această afirmație se insinuează că cineva l-a făcut într-un laborator, iar apoi i-a dat drumul printre noi ca să blablabla (motivele sunt variate și la fel imbecile). În ziua de azi avem la îndemână tratamente atât de miraculoase (în raport cu ce am avut până acum de-a lungul istoriei) și suntem atât de feriți de boli în general, încât ni se pare fantastic când o afecțiune precum COVID-19 apare și face ravagii printre noi. Pentru că după cum bine știm, niciodată în istoria omeniri nu a existat vreo epidemie sau pandemie atât de serioasă care să apară în mod natural. E musai ca o epidemie de orice să aibă în spate interese ascunse și să fie fabricată de cineva. Oare bacteria Yersinia pestis care a cauzat pandemia de ciumă din secolul al XIV-lea în ce laborator hi-tech a fost făcută? Oare ce interese ascunse erau la mijloc?

Gripa spaniolă

SARS-CoV-2 este un virus serios, iar COVID-19 este o boală destul de gravă, de aceea de ceva vreme toate instituțiile care se ocupă de sănătate (CDC sau WHO, de exemplu) sunt în alertă. Este o problemă serioasă. Cu toate acestea, după cum am observat deja, ignoranța de care dau dovadă mulți semeni de-ai noștri poate face mai mult rău decât virusul însuși. De aceea cred că ar fi bine să învățăm niște lucruri elementare despre astfel de boli infecțioase, ca să nu ne ia și pe noi valul.

În primul rând, trebuie să clarificăm ce înseamnă doi dintre cei mai întâlniți termeni asociați bolilor infecțioase:

• Epidemia reprezintă extinderea unei boli infecțioase într-un timp scurt la un număr mare de persoane dintr-o regiune, localitate etc;
• Pandemia, pe de altă parte, este o boală infecțioasă ce se extinde pe un teritoriu foarte mare: o țară, mai multe țări sau chiar mai multe continente.

Pandemia de gripă de la 1918 (care a avut loc între 1918 și 1920) este cunoscută drept una din cele mai grave pandemii (dacă nu chiar cea mai gravă pandemie) din istoria omenirii, când a infectat aproximativ 500 milioane de oameni în întreaga lume și a ucis între aproximativ 40-50 milioane de oameni. Deși în mod informal îi spunem Gripa Spaniolă, nu se știe nici până în ziua de azi exact de unde a provenit, deși cercetătorii suspectează că originea ei ar fi fost în China, Hong Kong sau Frontul de Vest din Primul Război Mondial. Motivul pentru care îi spunem Gripa Spaniolă, este pentru că în timpul Primului Război Mondial, fiind o țară neutră care nu participa la acest conflict armat, Spania a fost prima care a dat de veste că avem o problemă și că au apărut niște cazuri ceva mai neliniștitoare de gripă. Deși chiar și celelalte țări (precum Germania, Regatul Unit, Franța și SUA) avuseseră parte de niște cazuri, ele nu le-au raportat pentru că erau angrenate în război și nu voiau să scadă moralul oamenilor și soldaților sau să afle inamicii.

Nici pe atunci gripa nu era o boală nouă, aceasta fiindu-ne alături încă de când chinezii au domesticit păsări acvatice (precum rațele) și porci acum 9.500 ani (conform lui Dorothy Crawford în cartea Deadly Companions). Mary Dobson sugerează în cartea Disease că prima epidemie de gripă din Europa a avut loc în 1173. Această boală părea să apară în atâtea locuri și atât de des, încât se credea că este din cauza influenței nefastei a stelelor, de unde și numele de influenza (în engleză, a cărei prescurtare este flu).

Atât gripa spaniolă, cât și gripa normală, gripa aviară sau gripa porcină sunt cauzate, firește, de virusul gripei, care este probabil unul din cele mai viclene și abile virusuri. Acesta are mai multe tulpini (mai multe versiuni) precum H1N1 care a cauzat gripa spaniolă de la 1918 și gripa porcină din 2009 sau H5N1, care a cauzat pandemia de gripă aviară. Nu o să intru în detalii, dar în general, după cum am discutat și în Jocul cu virusuri, sistemul imunitar ne apără de diversele amenințări reprezentate de virusuri (și bineînțeles și fungi, paraziți sau bacterii) identificând niște proteine tipice care se află la suprafața virusurilor (un fel de semnătură de-a virusului). Problema este că în special virusul gripei are un foarte mare talent în a se schimba și a evolua după fiecare epidemie sau pandemie. În momentul acela, își schimbă “semnătura”, iar sistemul nostru imunitar nu îl mai recunoaște.

De aceea facem în fiecare an vaccinul antigripal: am stabilit deja că virusul gripei este foarte viclean și se schimbă foarte des, de aceea sunt șanse destul de mari ca vaccinul antigripal făcut anul trecut pentru o anumită tulpină să nu mai fie util anul ăsta, când deja s-a dezvoltat altă tulpină. De asemenea, de aceea este în momentul de față o mare problemă cu noul coronavirus (care face parte din altă specie de virusuri, diferită de virusul gripei; repet, SARS-CoV-2 nu e totuna cu virusul gripei, e altă specie; COVID-19 nu e aceeași boală cu gripa): este o nouă versiune a unui virus care în general nu ne cauzează atâtea probleme, dar este una pentru care sistemul nostru imunitar nu a apucat să își dezvolte încă o linie de apărare.

Zoonozele

Și totuși, cum apar astfel de virusuri la om?

În epidemiologie există un concept numit zoonoză (sau boală zoonotică), o boală infecțioasă cauzată de virusuri, bacterii sau paraziți, care se răspândește de la animale la om. (Opusul ei, se numește antroponoză sau boală antroponotică, ce se răspândește de la om la animal.)

Conform CDC (Centers for Disease Control and Prevention) cercetătorii estimează că mai mult de 6 din 10 bolile infecțioase cunoscute la oameni pot proveni de la animale, iar 3 din 4 din bolile infecțioase nou-apărute provin de la animale. Mai departe, conform lui L.H.Taylor, S.M.Latham și M.E.Woolhouse, din 1415 patogeni cunoscuți de oameni (până în 2001), 61% sunt zoonotici.

De-a lungul istoriei omenirii am reușit să prindem o grămadă de boli zoonotice: “tuberculoză de la vite și păsări, antrax de la mamifere erbivore, lepra de la șoareci, rabie de la câini si lilieci, varicelă de la găini, pojarul probabil își are originile în la câini sau din pesta bovină, în timp ce răceala comună provine probabil de la cai.” (Sean Martin, A short history of disease, p.25)

Ei bine, zoonozele astea se pot transmite în două feluri de la animal la om: direct sau indirect. O zoonoză transmisă direct ar fi turbarea/rabia (care se transmite prin mușcare sau salivă): animalul infectat cu unul din numeroasele lyssavirusuri care cauzează această boală (printre care chiar virusul rabiei) transmite boala respectivă la om prin mușcare. Astfel, saliva ce conține virusul respectiv ajunge în sistemul nostru sanguin. Transmiterea directă apare în general când intri în contact cu saliva, sângele, urina, materiile fecale ale animalelor infectate și poate apărea și când mângâi sau ești zgâriat de animalele infectate.

Transmiterea indirectă poate fi făcută prin contactul indirect cu animalele infectate (când atingi suprafețele sau obiectele cu care au avut contact animalele respective), când mănânci alimente contaminate sau când bei sau intri în contact cu apă contaminată cu materii fecale de la un animal infectat.

Pe lângă acestea mai este transmiterea prin intermediul vectorilor, despre care vom vorbi imediat, dar trebuie să mai explic 2-3 termeni foarte importanți pentru înțelegerea măcar superficială a bolilor infecțioase. Agentul patogen este practic microorganismul sau marcoorganismul care declanșează o boală, precum virusuri, bacterii, fungi, paraziți. Știu că am vorbit deja despre ei, dar acest termen este foarte des folosit.

Apoi avem ceea ce se numește un rezervor de infecție (sau rezervor natural) care este mediul în care un agent patogen este găzduit, se dezvoltă și multiplică. Rezervorul de infecție poate fi ori o ființă (om, animale, plante), ori un mediu inert și anorganic (precum o mlaștină), iar când este o ființă, adesea nu prezintă semne clinice de boală (precum liliecii care transmit virusul Ebola).

Liliecii sunt cunoscuți drept niște rezervoare de infecție foarte bune. După cum ne spune Sean Martin în cartea sa A short history of disease (p.230), “se știe că un număr mare de boli provine de la lilieci, printre care Marburg, turbarea, SARS, Nipah și un grup de virusuri relativ puțin cunoscute precum virusul din pădurea Kyasanur, virusul Menangle, virusul Hendra, virusul Tioman și lyssavirusul liliacului australian. Liliecii sunt niște rezervoare bune pentru că au existat în forma lor din prezent timp de aproximativ 50 milioane de ani, însemnând că asocierea lor cu diverse boli este foarte veche, având destul timp ca aceștia să-și dezvolte o posibilă imunitate la aproape orice, sau măcar un nivel mai ridicat de rezistență. Liliecii sunt, de asemenea, foarte sociali și locuiesc foarte aproape unul de celălalt, ceea ce înseamnă că orice boală dobândită de unul este răspândită rapid către alții”.

În cele din urmă, avem ceea ce se numește vectorul (sau vectorul biologic), care în epidemiologie reprezintă animalul (adesea un artropod) care transmite agentul patogen de la rezervorul de infecție la o nouă gazdă. Țânțarii sunt probabil cel mai cunoscut vector, transmițând de la diverse animale virusurile responsabile pentru malarie, encefalită, febră galbenă etc. Bineînțeles, nu sunt singurii, ci mai avem și căpușele, păduchii de corp ai omului și puricii șobolanilor și șoarecilor. (De menționat că în cazuri precum rabia, zoonoză transmisă direct, animalul care transmite virusul este și rezervor de infecție, și vector.)

Un pas mic pentru un virus, un salt uriaș pentru virusime

Tot ce am spus până acum este foarte important și relevant pentru a înțelege de ce apar diverse epidemii și pandemii, precum cea cauzată de SARS-CoV-2. Pentru a se putea înmulți, un virus trebuie să intre în interiorul celulelor unei gazde. În general virusurile sunt destul de fițoase și nu prea se aventurează în afara celulelor speciei care le este gazdă, asta în principal pentru că celulele alea au un anumit tip de “lacăt” format din anumite proteine, iar virusurile respective au “cheia” strict pentru acel tip de celule. (Știu că repet ce am zis mai devreme.) Uneori, însă, se întâmplă ca un virus să ajungă pe un teritoriu cu totul nou, într-o nouă gazdă, cu celule diferite de cele cu care era obișnuit el. Deși acesta nu deține “cheia” pentru “lacătul” acestor noi celule, uneori are noroc și reușește, totuși să intre în ele unde suferă mutații, se multiplică și apoi pleacă să infecteze o nouă gazdă.

Bineînțeles, noua gazdă nu este obișnuită cu virusul respectiv, iar sistemul ei imunitar nu îl recunoaște, ceea ce îi dă acestuia mână liberă să-și facă de cap pe acolo, fără a putea fi oprit. Și aici este problema, vezi? Tulpina coronavirusului care cauzează răceala comună de care suferim an de an a fost deja identificată de sistemul nostru imunitar, care în general se ocupă cu brio de problemă. Coronavirusul ăsta care cauzează aproximativ 15% din cazurile de răceală comună este deja altă versiune decât cea a virusului inițial care a provenit de la alte mamifere sau păsări. În schimb, SARS-CoV-2 este versiunea aia provenită direct de la alte mamifere (studiile de ultimă oră sugerează că ar fi vorba cel mai probabil de lilieci, deși nu sunt excluse alte animale), cu care sistemul imunitar nu a avut timp să se obișnuiască.

De aceea, bolile zoonotice nasc adesea epidemii și chiar pandemii, fiind devastatoare. Este și cazul virusului Marburg. În august 1967, trei cercetători care lucrau la niște vaccinuri pentru compania farmaceutică Hoechst AG din Marburg, Germania au ajuns la Spitalul Universitar cu simptome ce aduceau a gripă. Totuși, ziua următoare simptomele s-au înrăutățit dramatic, iar aceștia au început să sufere de diaree acută, spline inflamate, vomitat sânge, iar celulele roșii din corp nu se mai mișcau și nu mai duceau oxigenul unde trebuie. Am spus mai sus că cei trei cercetători ghinioniști lucrau la niște vaccinuri; aceștia lucrau, mai exact, cu celule prelevate din rinichii unor indivizi de Cercopithecus aethiops (maimuțe), importați din Uganda. Ulterior au mai izbucnit câteva cazuri în Frankfurt, Belgrad (1967), Rhodesia (1975) și altele, printre care și cel mai recent în Uganda (2012, 2014, 2017).

Specia de virus care cauzează această boală (febra hemoragică Marburg, rudă cu febra hemoragică Ebola) se numește Marburg marburgvirus și are doi membri (prescurtați MARV și RAVV) și este categorisită de către World Health Organization ca aparținând grupului de risc 4, grup ce conține cei mai periculoși agenți patogeni cunoscuți de omenire, printre care virusul Ebola și virusul Lassa (ca idee, ciuma se află în grupul de risc 3). De fapt, dacă e să comparăm numărul de persoane infectate cu numărul (470, conform Wikipedia) de persoane ucise în urma infecției (441), virusul Marburg ar putea fi chiar cel mai periculos cunoscut vreodată de om. În momentul de față nu există un anumit tratament eficient pentru acesta.

Dispariții fără urmă

Unul din cele mai întâlnite argumente ale antivacciniștilor pentru a justifica faptul că nu avem nevoie de vaccinuri este că și ciuma de la 1347-1353 (cauzată de bacteria Yersinia pestis) a dispărut până la urmă de una singură, fără existența vreunui vaccin. Vreau neapărat să discut și despre treaba asta, pentru a prezenta un alt concept important din epidemiologie, care este relevant pentru tema postării de față.

Critical community size (CCS) reprezintă mărimea minimă necesară a unei populații pentru a susține o izbucnire a unei boli infecțioase odată ce aceasta a apărut. Ideea e că un agent patogen infectează și ucide oameni, dar la un moment dat nivelul populației scade sub numărul CCS, iar agentul patogen nu mai are unde să se răspândească și dispare. De aceea Moartea Neagră (pandemia de ciumă de la 1347-1353) a dispărut, în ciuda faptului că nu exista nici un tratament sau vaccin pentru ea: a infectat atât de mulți oameni, care au murit, încât nu a mai avut unde să se ducă. De aceea adesea diverse epidemii dispar de unele singure la un moment dat.

Bineînțeles, argumentul antivacciniștilor este slab și chiar nu merită să fie luat altfel decât în derâdere. Este corect, Moartea Neagră a dispărut de una singură (“în mod natural”), dar asta după ce a omorât “doar” 2/3 din continentul european.

Buuuuun!

A fost o postare lungă, știu, dar necesară. Mai ales în astfel de vremuri. Toată poliloghia asta a fost pentru a înțelege că în cazul izbucnirii unei epidemii sau pandemii, primul tău gând nu ar trebui să fie “cineva a creat-o în laborator și i-a dat drumul asupra populației”.

Bineînțeles, orice este posibil. Există mereu posibilitatea ca SARS-CoV-2 să fi fost creat într-un laborator sau să fi venit din spațiu. Dar dacă ceva este posibil, nu înseamnă automat că este și adevărat. Cu toate acestea epidemiologia și istoria omenirii ne demonstrează faptul că este mult mai probabil ca o epidemie sau pandemie să aibă cauze naturale, pentru că s-a mai întâmplat de sute de ori. Avem studii, izvoare istorice. Ori în cazul conspirațiilor avem doar bănuieli nesusținute de dovezi.

Postarea de față argumentează strict că șansele ca acest virus să fi fost creat în mod voit în laborator (adică artificial) pentru a face un rău populației sunt foarte mici, ar trebui să fie o ultimă concluzie, și că nu este cu nimic extraordinar faptul că o boală atât de serioasă poate proveni de la alte animale, istoria medicinei fiind un foarte bun dascăl. Ipoteza deloc improbabilă că virusul ar fi scăpat dintr-un laborator din Wuhan nu contrazice ipoteza foarte probabilă că la origine este un virus apărut pe căi naturale, făcând un salt de la animal la om. Nu se exclud reciproc, iar cel mai grăitor exemplu este al primei izbucniri a virusului Marburg din 1967 în Frankfurt.

Din păcate nu știm niciodată când sau din ce tulpină inițial inofensivă va apărea o nouă epidemie sau pandemie. Bolile infecțioase zoonotice apar în mod natural și sunt devastatoare, iar propagarea teoriilor conspirației de orice fel pot să amplifice răul făcut de acestea. Din fericire, avem organizații internaționale care se ocupă cu cercetarea oricărei astfel de amenințări și suntem din ce în ce mai pregătiți (cercetătorii deja dețin codul genetic al virusului SARS-CoV-2 în încercarea de a găsi un vaccin). Dacă vrei să afli informații de ultimă oră cât mai precise, atunci încearcă să vizitezi site-urile organizațiilor World Health Organization, Center for Disease Control and Prevention sau European Centre for Disease Prevention and Control. Social media nu este nici una din instituțiile de mai sus și e o sursă extraordinar de nesigură de informații (postările de blog de asemenea, dacă nu au surse).

E treabă serioasă cu virusul ăsta, dar nu uita că sănătatea ta și a celor din jur nu se sprijină doar pe măști sau vaccinuri, ci și pe informații corecte și factuale.