Voyager

Au călătorit multă vreme și nu au găsit nimic. Până la urmă, au distins o lumină slabă, care era Pământul…Dar nu au putut să găsească nici cel mai mic motiv pentru a bănui că noi și semenii noștri de pe acest glob avem onoarea de a exista.

—VOLTAIRE, MICROMEGAS: O poveste filozofică (1752)

1. Cum a început totul

Specia umană este o specie tare dubioasă. Gândește-te la cea mai dubioasă persoană pe care ai întâlnit-o vreodată, adaugă-i încă un strat de dubioșenie, cloneaz-o de vreo șapte miliarde de ori și pune toate clonele într-o încăpere, ca să discute între ele. În vreo cinci minute ar trebui să înceapă să se petreacă chestii atât de dubioase încât i-ar face pe Caligula și Marchizul de Sade să își pună mâinile la ochi de rușine. Sau poate nu. Suntem o specie tare dubioasă și probabil cea mai distinctă specie din întreg regnul animal: am reușit nu numai să ne adaptăm mediului în care trăim, dar și (iar asta e cea mai remarcabilă caracteristică a noastră) să îl modificăm și să ne folosim de acesta.

Astfel, a apărut tehnologia. Sigur, acum 2,5 milioane de ani (cea mai veche datare sigură, Olduvai stone technology) nu era foarte impresionantă. Doar niște pietre vag cioplite, care erau folosite de către strămoșii noștri (cel mai probabil Australopithecus Garhi).

Apoi a venit descoperirea modului de utilizare al focului, iar specia umană a devenit de neoprit. A descoperit cum să gătească mâncarea, a descoperit metalele și cum să le prelucreze, a descoperit esteticul. A descoperit alte lumi, lumi care nu își imagina niciodată că ar putea exista: de la atomi și alte particule subatomice până la galaxii, cuasari și stele hipergigante, de 1420 de ori mai masive ca Soarele nostru, și tot ceea ce se găsește între ele.

Iar tehnologia nu ar fi putut apărea și se dezvolta niciodată fără un comportament care ne năpădește din ziua 1 de viață: curiozitatea. Nici unul din aceste lucruri n-ar fi fost posibile dacă oamenii nu s-ar fi întrebat “de ce?”, “cum?” la cele mai mici și insignifiante chestii. Omul a vrut dintotdeauna să știe. Cât mai mult. Orice.

2. Către Saturn și dincolo de el

La aproximativ 2,5 milioane de ani de primele unelte ale civilizației umane, niște urmași ai acestor primate și membri ai speciei Homo Sapiens Sapiens de pe continentul America de Nord continuau tradiția. Acum exact 36 de ani (pe 20 August 1977), americanii de la NASA au lansat nava spațială Voyager 2 cu scopul de a analiza cât mai de aproape planetele Jupiter și Saturn și sateliții lor.  Voyager 1 a fost și el lansat pe 5 Septembrie 1977.

Pentru niște oameni născuți în secolele XX-XXI, care au tehnologia la vârful degetelor, nu pare a fi mare lucru. Acum 20.000 de ani au apărut primii membri Homo Sapiens, cu o capacitate craniană de 1000-1980 cm³. Doar 20.000 de ani de la uneltele de piatră la Voyager cu a sa baterie din Plutoniu-238. Din punct de vedere geologic este o perioadă total insignifiantă, o fracțiune de secundă.

După ce au studiat cu atenție planetele Jupiter, Saturn și sateliții lor și ne-au oferit niște informații prețioase despre acestea, Voyager 1 și Voyager 2 au fost trimise în spațiu, cât mai departe. Acestea nu se vor mai întoarce niciodată acasă. Rămân fidele numelui lor și vor călători și transmite informații despre ce se află în afara Sistemului nostru Solar. În momentul de față sunt cele mai îndepărtate obiecte de Pământ din istoria omenirii (puteți afla poziția lor exactă aici) și, ca fapt divers, durează aproximativ 15 ore ca semnalul să sosească de la ele la noi și 15 ore ca semnalul de la noi să ajungă la ele.  Iarăși, niște primate apărute doar acum 20.000 de ani au reușit să trimită două nave spațiale la miliarde de Kilometri de Terra. Suntem singura specie de pe Pământ care a aflat că Lumea este mult mai mult decât peștera din spate și tufișul cu fructe din apropiere.

3. Pale Blue Dot

În 1990, la 6 miliarde de Km de Terra, la rugămintea lui Carl Sagan, Voyager 1 s-a întors pentru ultima oară cu fața către Acasă și a făcut o fotografie care arată mai bine ca orice cât de fragilă și extraordinară este specia umană:

Dacă te uiți atent la fotografia de mai sus, o să vezi în imensitatea aia întunecată, în partea din dreapta sus, un mic punct albastru de lumină, foarte palid. Ăla este Pământul. Referitor la ea, Carl Sagan are următoarele de spus:

Priviți din nou acel punct. Acolo ne aflăm noi. Este casa noastră. Suntem noi. Pe acesta și-au trăit și își trăiesc viața toți cei pe care-i iubești, toți cei pe care-i știi, toți cei despre care ai auzit și, până la urmă, toate ființele umane care au existat. Acolo se află totalitatea bucuriilor și suferințelor noastre, mii de religii, ideologii și doctrine economice încrezătoare, fiecare vânător și culegător, fiecare erou și laș, fiecare creator și distrugător de civilizație, fiecare rege și țăran, fiecare tânără pereche îndrăgostită, fiecare mamă și tată, copil plin de speranță, inventator și explorator, fiecare moralizator, fiecare politician corupt, fiecare “superstar”, fiecare “lider suprem”, fiecare sfânt și păcătos din istoria speciei noastre a trăit acolo – pe un fir de praf suspendat într-o rază de soare.

Pământul este doar o mică scenă într-o uriașă arenă cosmică. Să ne gândim la râurile de sânge vărsate de toți acei generali și împărați doar pentru a se transforma, prin triumf și glorie, în stăpânii efemeri ai unei fracțiuni a acestui punct. Să ne gândim la nesfârșitele cruzimi coborâte de locuitorii unui colț al acestui pixel asupra locuitorilor abia vizibili ai unui altui colț, cât de multe sunt neînțelegerile, cât de nerăbdători sunt să se ucidă între ei, cât de aprinsă le este ura.

Poziționările noastre, importanța pe care ne-o atribuim, impresia că ocupăm o poziție privilegiată în Univers sunt puse la îndoială de acest punct palid de lumină. Planeta noastră nu este decât o fărâmă izolată în marele întuneric cosmic. În obscuritatea noastră, în toată această imensitate, nu există niciun indiciu că vom primi vreun ajutor din altă parte care să ne poată salva de noi înșine.

Pământul este singura lume cunoscută până acum care găzduiește viață. Nu există un alt loc spre care specia noastră să poată emigra, cel puțin în viitorul apropiat. Putem vizita alte locuri, însă nu ne putem încă stabili. Fie că ne place sau nu, Pământul este pentru moment singurul nostru cămin.

S-a spus uneori că astronomia este o experiență care te umple de umilință și îți întărește caracterul. Poate că nu există vreo dovadă mai bună a nebuniei vanității umane decât această imagine îndepărtată a măruntei noastre lumi. În opinia mea, subliniază responsabilitatea pe care o avem de a ne trata cu mai mare blândețe unul pe celălalt și de a păstra și iubi palidul punct albastru, singurul cămin pe care îl cunoaștem.

– Carl Sagan, Un Palid Punct Albastru: O viziune asupra viitorului omenirii în spațiu

În momentul de față nu se știe sigur, dar este foarte probabil ca Voyager 1 să fi ieșit deja din Sistemul Solar, devenind astfel primul obiect creat de om care face acest lucru. În momentul în care și Voyager 2 va ieși din Sistemul Solar, acestea vor călători pentru totdeauna prin Univers.

Update, 12 septembrie 2013: Voyager 1 tocmai a trecut de planeta pitică Pluto, ajungând în spațiul interstelar. Este cel mai îndepărtat obiect trimis vreodată de oameni. Moment istoric. Mai multe detalii aici.

4. Voyager Golden Record

Dar dacă dau de forme de viață inteligentă?

Asta s-au gândit și cei de la NASA și Carl Sagan, și, în urma experimentelor cu plăcile Pioneer (atașate sondelor spațiale Pioneer 10 și Pioneer 11), aceștia au atașat lui Voyager 1 și Voyager 2 un mesaj din partea speciei umane, în cazul în care acestea vor întâlni vreodată viață inteligentă în timpul călătoriei lor. Un semn că undeva, într-un braț de spirală, la periferia galaxiei Calea Lactee, prin preajma unei stele cu totul banale, a existat o civilizație care a reușit să viziteze alte lumi.

Voyager Golden Record este un “disc vinil” făcut din Cupru placat cu Aur, iar carcasa este făcută din Aluminiu, învelit cu izotopul Uraniu-238, care are o perioadă de semidezintegrare (half-life) de 4.468 miliarde de ani. Adică e foarte foarte durabil.

Carcasa are numeroase instrucțiuni pentru a putea construi un aparat care să redea conținutul discului, poziția Soarelui relativă celor mai apropiați 14 pulsari, cele mai joase stări ale Hidrogenului (cel mai abundent element natural din Univers), precum și prima imagine care ar trebui să apară în cazul în care discul este redat corect. Totul este codificat în sistemul binar, deoarece este un cod Universal pe care orice civilizație inteligentă îl va recunoaște. Totul este gândit până în cel mai mic detaliu.

Asta îmi aduce aminte de o situație interesantă, în ceea ce privește plăcile Pioneer: în momentul lansării acestora, cei de la NASA și Carl Sagan au fost criticați pentru faptul că pe plăci apărea o săgeată (care arăta traiectoria urmată de Pioneer 10 și Pioneer 11 pe lângă planetele Sistemului Solar). Pentru tine și mine nu e cu nimic deosebită acea săgeată, însă, după cum specifică Wikipedia:

Una din părțile diagramei care este printre cele mai ușoare de înțeles de oameni este posibil să fie printre cele mai grele de înțeles pentru extratereștri: săgeata care arată traiectoria navei Pioneer. Un articol din Scientific American a criticat folosirea unei săgeți, pentru că săgețile sunt un artefact al societăților de culegători-vânători, ca cele de pe Pământ; cei care găsesc această placă și au altă moștenire culturală este posibil să găsească săgeata fără sens.

O chestie total insignifiantă pentru mine și tine, dar cu consecințe majore. Asta te face să te gândești la câte lucruri luăm “for granted”, care au în spate o întreagă revoluție în gândire (cum ar fi cifra zero, literele, faptul că suntem bipezi, etc). De aceea, Voyager Golden Record a trebuit gândit până în cele mai mici detalii.

Cât despre conținut, Voyager Golden Record conține saluturi din diverse limbi (inclusiv limba română), imagini ale planetelor din Sistemul Solar, imagini cu peisaje de pe Pământ, sunete create de diverse obiecte, fenomene naturale și animale, precum și muzică. Pe Wikipedia puteți citi mai multe despre conținut, iar cel mai bine, îl puteți asculta aici (playlist):

De asemenea, probabil unul din cele mai importante lucruri de pe acest disc este o înregistrare a undelor cerebrale unei femei îndrăgostite. Am trimis, la propriu, dragoste în spațiu.

Și asta e. Ăștia suntem noi, cu bune, cu rele, cu năzuințele și visele noastre, pentru care “the sky isn’t the limit”. De la niște primate cu pietre cioplite pe post de unelte, am ajuns o specie conștientă de sine și de tot ce ne înconjoară. Și nu este de ajuns: vrem ca și alte ființe inteligente din alte lumi să știe de existența noastră. Așa că am trimis primii noștri mesageri către alte lumi. Primii dintr-un lung șir de mesageri.

Am fost rătăcitori încă de la început. Cunoșteam poziția fiecărui copac pe o distanță de o sută de mile de jur împrejur. Când fructele sau nucile erau coapte, noi ne aflam acolo. Urmăream cirezile în migrațiile lor anuale. Ne bucuram de carne proaspătă. Pe nesimțite, prin tertipuri, punând la cale ambuscade și atacând cu forță brută, reușeam să facem într-un număr mic ceea ce, în cadrul unei vânători individuale, nu am fi reușit vreodată. Depindeam unul de celălalt. A ne imagina că ne putem descurca de unii singuri era la fel de ridicol precum a ne imagina că ne putem stabili într-un punct fix.

– Carl Sagan, Un Palid Punct Albastru: o viziune asupra viitorului omenirii în spațiu