• Aceasta este prima parte a post-ului Astrology 101. Pentru partea a II-a, click here: Astrology 101. Part 2: Astrology Today;
• Dacă vrei să afli mai multe despre mașina timpului, numită și telescop, check it here: Time machines;
• Sau poate vrei să citești mai multe despre relația om-foc și cum ne-a transformat aceasta: The Big Five. Part 1: Fire;
• Am și un post despre două dintre cele mai importante obiecte făcute de om: două nave spațiale numite Voyager;
• În cele din urmă, la ce ne ajută știința? Scientia vincere tenebras.

Ok, țineți-vă bine. This is the big one. Hai să discutăm un pic despre:

Astrologie

1. Ce este Astrologia?

Astrologia este o pseudoștiință, un domeniu care include o sumedenie de sisteme de divinație, bazate pe premisa că există o relație între corpurile celeste și evenimentele și fenomenele din lumea umană. Dacă ești un pic mai versat într-ale gândirii critice, asta deja ar trebui să ridice niște semnale de alarmă. Sigur, corpurile celeste chiar pot să ne influențeze, dar în niște moduri mai drăguțe și mai subtile decât “Pluto e în casa a 5-a, cred că ar fi bine azi să nu ies din casă” (pun definitely unintended). More on that later.

De asemenea, Astrologia nu e același lucru cu Astronomia (știința care studiază corpurile cerești, adică aia pe spinarea căreia trăiește astrologia). Dacă totuși le confundați în preajma unor oameni cărora chiar le pasă de anumite chestii destul de mult încât să nu le confunde, cel mai probabil o să muriți de deces. Într-un mod în care nici o astrogramă n-ar fi putut prezice.

2. De unde vine?

Oamenii sunt curioși din fire, iar corpurile celeste au fost un mister pentru noi încă de când am ridicat prima oară privirea către cer (more, here). Those were simpler times. Tocmai începusem să ne formăm o mitologie și ni s-a părut o idee excelentă să o combinăm cu această curiozitate apropo de stele. Nu exista metoda științifică (lucrul datorită căruia poți trăi acum mai mult de 40 de ani, ai tehnologia asta avansată, etc.). Pe vremea aceea, toate luminile de pe cer (în afară de Sol și Luna) erau stele pentru noi.

Așa că am început să le organizăm în constelații. Carul Mare, de exemplu, deși este un asterism (adică nu e o constelație propriu-zisă, ci face parte din constelația Ursa Major) format din șapte stele, este probabil una din cele mai ușor de recunoscut forme de pe cerul nopții.

Carul Mare poate fi văzut pe tot parcursul anului din Emisfera Nordică, dacă te uiți înspre Nord. Dacă te uiți înspre Sud, o să vrei să te întorci 180 de grade (PROTIP). Având în vedere că e ceva ce poate fi văzut oricând, popoarele de pe Terra au avut timp destul să îi dea o groază de denumiri. Astfel: francezii îi spun Caserola, în Anglia Medievală era Plugul, chinezii din Antichitate erau ceva mai sofisticați și pentru ei Carul Mare reprezenta birocratul celest, însoțit de oficialii lui. Dar cel mai creativ mod de a vedea acest asterism era cel al egiptenilor pentru care era un bou, în spatele căruia era un om pe orizontală, urmați de un om-hipopotam, cu un crocodil în cârcă.

Astfel, în același mod au apărut și cele 12 constelații ale zodiacului: Aries, Taurus, Gemini, Cancer, Leo, Virgo, Libra, Scorpio, Sagittarius, Capricornus, Aquarius, Scorpius. Și aici apare prima problemă cu astrologia: am fi putut să “aranjăm” stelele din aceste constelații oricum am fi dorit. De fapt, da, chiar am făcut și asta. Pentru amerindieni, sau arabi sau babiloniei, aceste constelații nu există/existau, fiindcă au “aranjat” stelele altfel. În fond, astea sunt constelațiile: niște forme realizate de mintea umană. Nu este nimic mistic și deosebit. Este pareidolia pură.

Când coloniștii europeni au ajuns în emisfera sudică, prin secolele XV-XVII, aceștia au dat denumiri unor noi constelații. Era o parte a lumii cu totul nouă, iar cerul nopții era și el de nerecunoscut pentru ei. Astfel, avem Horologium (Ceasul cu Pendul), Pictor (Șevaletul Pictorului), Sextans (Sextantul), Reticulum (Plasa), Microscopium (Microscopul), Telescopium (Telescopul), Apus (Pasărea Paradisului), Octant (Octantul). Dacă (presupunând prin absurd) am fi apucat să explorăm emisfera sudică abia în secolul XXI, în mod clar constelațiile ar fi avut nume și forme precum: Telefonul, Televizorul, Antena Parabolică.

De fapt, totul se bazează pe modelul geocentric al lumii. Problema principală e că modelul geocentric este ceva total natural pentru noi și e la mintea cocoșului: te uiți pe cer și vezi că totul se mișcă, iar Pământul pare să nu se miște, deci Pământul e în mijloc, imobil. Oamenii din Antichitate vedeau cerul astfel: Terra în mijloc, după care celelalte planete + Soarele și Luna care orbitau în jurul ei (Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter, Saturn). După Saturn, erau stelele. Stelele, însă (spre deosebire de planete), erau toate răsfirate pe un singur plan, exact cum le vedeam. Ulterior, astronomii au descoperit că stelele nu sunt situate pe un singur plan, ci sunt distanțate la zeci, mii, zeci de mii sau sute de mii de ani lumină una de cealaltă.

Astfel, constelațiile nu există în realitate, acele forme nu există în realitate, ci sunt create de noi în funcție de cum se vede poziția stelelor de pe Terra. De exemplu, luăm constelația Orion (care se vede foarte frumos în emisfera nordică, acum că vine iarna, don’t miss it): nici una dintre stelele ce formează această constelație nu se află în același plan.

De ce contează? Fiindcă atunci când spui că ești Rac, spui de fapt că în momentul nașterii tale, Soarele se afla în dreptul constelației Cancer. Iar astrologia asta arată: ce planete erau în ce constelație sau în ce casă (alt lucru care există doar fiindcă oamenii au decis că ar fi ok să existe, deși din punct de vedere fizic nu există acele case) la un moment dat. Astfel, dacă o persoană se naște acum pe 5 octombrie 2013, la ora 14:53, o să aibă Soarele, Luna și Mercur în Fecioară, Saturn în Balanță și Venus în Scorpion.

La un moment dat, în Antichitate, oamenii au observat ceva dubios pe cer: erau anumite stele care pe lângă faptul că nu pâlpâiau, se mișcau ciudat. Unele din aceste stele chiar făceau niște bucle pe cer (de-a lungul mai multor luni, firește). Astfel, oamenii din Grecia Antică au ajuns la concluzia că acestea nu sunt niște stele obișnuite, ci altceva. Așa că le-au numit  ἀστὴρ πλανήτης (astēr planētēs), stele călătoare, adică planete.  Această mișcare, numită apparent retrograde motion, ne-a permis să descoperim planetele. În câteva secole am aflat (mulțumită astronomiei) că planetele sunt niște lumi exact ca Pământul.

Ce treabă are cu astrologia? Am spus mai sus că pe vremea aceea totul era combinat cu mitologia. Până prin secolul al XVII-lea, astronomia era unul și același lucru cu astrologia, adică erau combinate, chiar și Galileo Galilei, Johannes Kepler și Nicolaus Copernicus au fost astrologi. În mod inevitabil, descoperirile astronomice erau puternic influențate de mitologie. Astfel, planeta Marte a primit numele de Ares (din greacă): datorită culorii sale roșiatice care aducea a sânge, aceasta a fost asociată cu Ares (sau Marte, la romani), zeul războiului. De asemenea, planeta Marte era o planetă a impulsurilor, agresivității, sexualității, ambiției, pasiunii și puterii. Ulterior a devenit planeta care conduce zodia Berbec. Basically, în ziua de azi se spune că Berbecii sunt cum sunt, fiindcă niște oameni din Antichitate au decis că acea culoare roșiatică aduce a agresivitate. More on that later.

După cum am spus mai sus, astrologia pe asta se bazează: pe relația dintre planete și constelații. De asemenea, se bazează și pe relațiile dintre planete, numite aspecte. Acestea sunt:

• Conjuncția – un unghi de 0° între două planete, adică sunt suprapuse sau la o distanță foarte mică de alta – este un aspect favorabil, adică e blană, baban, ți-e mai mare dragul când te uiți la el;
• Sextil – un unghi de 60° între două planete – la fel de favorabil ca ăla de mai sus;
• Trigonul – un unghi de 120° între două planete – idem;
• Cuadratura – un unghi de 90° între două planete – din anumite motive total necunoscute și vagi, este un aspect nefavorabil ăsta, e groaznic, scârbos, numai bun să te uiți la el cu dezgust;
• Opoziția – un unghi de 180° între două planete – la fel de nefavorabil și depresiv ca aspectul de deasupra.

Alea sunt aspectele majore, mai sunt și niște aspecte minore precum Dodectilul/Semisextilul (30°), Octilul/Semicareul (45°), Trioctilul (135°), Inconjuncția (150°), Novilul (40°) și Cvintilul (72°). Dacă ne chinuim puțin, putem să inventăm și noi un aspect astrologic. Alegem un număr de grade, dăm un nume special et voila! Cumva, oamenii ăștia și-au dat seama că dacă Marte e mai la dreapta de Jupiter, asta ne afectează cumva. Că dacă Mercur este fix la 90° de Pluto (văzut de pe Terra), o să ți se întâmple ceva nașpa.

 Tot ce am prezentat mai sus reprezintă o parte condensată din istoria astrologiei și niște chestii tehnice pe care se bazează aceasta. Da, astrologia chiar a ajutat omenirea să cunoască din ce în ce mai multe lucruri din Univers DAR numai în contextul în care astrologia a avut tot timpul astronomia lângă ea, să descopere lucruri. Începând cu secolele XVII-XVIII, când astrologia s-a despărțit definitiv de astronomie, și, în lumina metodei științifice, oamenii și-au dat seama că numai una din aceste domenii descrie lumea cu adevărat. Și nu vorbim de domeniul care îmi spune că am un fetiș cu picioarele, doar fiindcă sunt zodia Pești.

Asta a fost prima parte a acestui post. Da, l-am împărțit, fiindcă la cât de lung ar fi fost, nu l-ar fi citit nimeni. Și oricât de mare fan sunt al posturilor mele, îmi place să le citească și alți oameni. În partea a doua o să vedem cum stă treaba cu astrologia în ziua de azi, de ce nu face deloc sens să o iei a bună și de ce e o porcărie. Pentru partea a II-a, click aici.

    De asemenea, încă niște post-uri foarte mișto și interesante găsiți aici, aici, aici și aici. Enjoy!

Not from the stars do I my judgement pluck,
And yet methinks I have astronomy.
But not to tell of good or evil luck,
Of plagues, of deaths, or season’s quality;
Nor can I fortune to brief minutes tell…Or say with princes if it shall go well…

– William Shakespeare