O parte din fiinţa noastră ştie că de aici am ajuns să fim. Tânjim să revenim, şi putem, deoarece Cosmosul este de asemenea în noi. Suntem făcuţi din praf stelar. Suntem o modalitate a cosmosului de a se cunoaşte pe sine.
E greu să scoți Cosmosul din om. Chiar și cel mai îndărătnic orășean sau cel mai ocupat om rămâne cu gura căscată atunci când se uită noaptea la cerul înstelat. Tot facem asta de zeci de mii de ani încoace. Mai ales că și avem ce vedea: stele, galaxii, propria galaxie, planete, nebuloase, aglomerări de stele. Unele din aceste lucruri ne-au impresionat atât de mult, încât le-am atribuit niște însușiri fabuloase: planetele au devenit zei, stelele au fost organizate și au devenit personaje de mitologie, etc.
În jurul anului 300 î.E.n, la Mawangdui, în locul în care astăzi se găsește Changsha, unul din cele mai mari orașe din China, cineva a avut inspirația să scrie ceva despre unul din aceste obiecte ce se plimbau periodic pe cer. Din păcate, numele autorului s-a pierdut în negura vremii, dar a rămas în urmă această bucată de mătase pe care sunt desenate diverse tipuri de cometă, împreună cu niște inscripții despre diversele dezastre asociate cu ele:
Deși chinezii, la fel ca toate celelalte popoare, vedeau cometele drept niște “stele malefice”, aceștia au strâns o grămadă de informații cu privire la ele. Informații fără de care nu am fi reușit să înțelegem atât de multe despre comete.
Nici la începutul secolului XX mentalitatea nu se schimbase. După cum ne arată și Ion Luca Caragiale, oamenii încă se temeau de aceste comete, convinși fiind că vor aduce sfârșitul lumii.
La doar 2314 ani după ce acel necunoscut a scris documentul de la Mawangdui, despre comete, un roboțel își vedea liniștit de treabă, orbitând chiar una din ele. Roboțelul se numește Rosetta, cometa se numește 67P/Churyumov-Gerasimenko. Nava, trimisă de ESA – European Space Agency a dat câteva târcoale cometei, a analizat-o, și chiar i-a făcut niște fotografii, pe parcursul a câteva luni:
Dar a venit toamna, este 12 Noiembrie 2014, iar Rosetta este gata să se pună serios pe treabă. Vedeți voi, ea n-a venit aici singură și doar pusă pe făcut fotografii. A ajuns aici însoțită de un tovarăș de drum, micul Philae. Scopul Rosettei este să îl lanseze pe Philae, astfel încât acesta să aterizeze pe suprafața cometei. Nimeni n-a mai făcut așa ceva până acum, în sute de mii de ani de existență ai speciei noastre. Nimeni nu a visat să facă așa ceva.
Și totuși, după 10 ani petrecuți împreună, după 511 milioane de kilometri parcurși împreună, a sosit timpul ca Rosetta și Philae să se despartă. La ora 11:00, ora României, ESA confirmă că Philae s-a separat de nava-mamă. Aceștia mai apucă să facă reciproc o fotografie unul celuilalt și să își ia la revedere. Primul este Philae, care face o fotografie la 15 secunde după ce s-a desprins de Rosetta.
La ora 18:05, ora României, ESA a confirmat că Philae a aterizat cu bine pe cometă. Este unul din acele momente pe care cu greu le poți supraestima. Este prima oară în istoria speciei noastre când am trimis o navă care să orbiteze o cometă și o sondă care să aterizeze pe ea. Și a fost greu. A fost foarte foarte greu. Este, fără cea mai mică urmă de exagerare, un moment istoric:
Din fericire, Rosetta și Philae nu sunt despărțiți pe vecie: Philae nu poate să trimită informații pe Terra de unul singur, așa că le trimite mai întâi Rosettei, iar Rosetta le trimite mai departe către noi. Pentru că, da, ambii au venit aici cu un alt scop decât acela de a face fotografii sau de a fi primii pe o cometă.
Ce caută Philae pe cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko?
Deja știm că o cometă este compusă dintr-o coamă (urmele de gaze și gheață evaporată pe măsură ce cometa se apropie de Soare) și un nucleu solid (pe care a aterizat Philae). Nucleul este compus din roci, gheață și praf.
Încă nu știm exact cum a apărut apa pe Terra. În momentul formării, planeta noastră era doar o sferă uriașă de rocă topită. Una din ipotezele pentru apariția apei e că aceasta ar fi venit de la comete, în urma impactului acestora cu Pământul (în special din timpul Marelui Bombardament Târziu). Este o ipoteză adevărată sau falsă? Nu știm încă, d-aia am venit pe 67P/Churyumov-Gerasimenko: să aflăm. Este un lucru care poate rescrie istoria și tot ce știam despre apariția vieții pe Pământ. De aceea e atât de important.
Ce spune asta despre noi?
Aproximativ acum 195.000 de ani au apărut primele exemplare de Homo Sapiens în Africa. Nu e mult. Asta înseamnă o clipă cosmică, o fracțiune de secundă pe Ceasul Cosmic. În doar 195.000 de ani am ajuns de la niște creaturi care aruncau cu pietre după alte creaturi, la niște creaturi care au ajuns până în cele mai îndepărtate colțuri ale Sistemului Solar, am ajuns să vedem galaxii cum erau ele cu miliarde de ani înainte să apărem noi, iar simplul fapt că știm ce e ăla Sistem Solar sau galaxie, este ceva extraordinar.
Sunt clipe ca astea în care învățăm ce înseamnă cu adevărat să fii om: curiozitatea nemărginită și setea de cunoaștere. Explorarea spațiului și a lumii înconjurătoare nu este o obligație, ci un instict. Am ajuns unde suntem azi, fiindcă nu am vrut să stăm locului. Am fost împinși pe la spate de întrebări precum “de ce?” și “ce-ar fi dacă…?”. Și probail te întrebi: de ce te-ar interesa toată chestia asta? Că doar nu te ajută să îți plătești facturile și nu îți aduce nici un beneficiu imediat. Da, așa e, dar 100% din lucrurile pe care le folosești în ziua de azi și pe care te bazezi au fost create sau descoperite de oameni care nu au avut timp să nu își pună aceste întrebări: “de ce?” și “ce-ar fi dacă…?”.
Am aterizat pe o cometă, și ce? Ție nu o să îți folosească la nimic acest lucru, dar o să le folosească urmașilor tăi, la fel cum și ție îți folosesc niște invenții și descoperiri de acum 500 de ani. Și pe lângă asta, ridică-ți privirea spre cer. Habar n-ai câte lucruri minuntate pierzi.
We are all in the gutter, but some of us are looking at the stars.
Mersi, Philae. Mersi, Rosetta. Mersi, ESA.
You must be logged in to post a comment.