“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.”

– Biblia, Noul Testament, Sfânta Evanghelie după Ioan, 1:1


Magia cuvântului

Abracadabra. Alături de hocus pocus, este cea mai cunoscută incantație din istorie. Deși originea etimologică a cuvântului a rămas necunoscută, acesta apare pentru prima oară în cartea Res Reconditae (Elemente secrete) scrisă de Serenus Sammonicus în secolul al II-lea e.n. Fiind medic, Serenus recomanda să rostești în fiecare zi abracadabra ca leac pentru febra tifoidă.

Bineînțeles, incantațiile folosite pentru a face vrăji sau farmece datează de mii și mii de ani, încă din timpul Egiptului și Mesopotamiei Antice și probabil chiar din preistorie. În Evul Mediu, de exemplu, era o carte de vrăji care îți spunea că dacă rostești saritap pernisox ottarim, poți deschide orice lacăt, în timp ce onaim peranties rasonastos te ghidează către comori îngropate, iar agidem margidem sturgidem vindecă durerile de dinți – toate, dacă le rostești de șapte ori într-o marți sau joi. În anumite tradiții hinduse și budiste, repetarea unor cuvinte sau fraze speciale (mantre) se spunea că îți conferă puteri speciale. Astfel, o singură mantră rostită de 200.000 de ori se spunea că îți dă puterea de a controla natura, iar dacă o repetai de un milion de ori, puteai fi transportat instantaneu oriunde în Univers. Se spune că Moise a despărțit Mare Roșie rostind numele secret al lui Dumnezeu, compus din 72 de silabe; nume care rostit de către sfinți poate alunga demonii, vindeca pe bolnavi, preveni dezastre naturale și omorî dușmani.

Ilustrație a unui șaman din Siberia, produsă de exploratorul olandez Nicolaes Witsen, la sfârșitul secolului al XVII. Alături de muzică, sunetele onomatopeice reprezintă un fel de proto-incantații cu care șamanul comunică cu spiritele prin dans și cântat.

Există credința că multe dintre cuvintele magice de-a lungul istoriei au fost create cu mii de ani în urmă ca nume de zei și ființe supranaturale sau chiar de către acestea. Nu este deloc o întâmplare că în citatul de la începutul postării Cuvântul îi este atribuit lui Dumnezeu sau că în Geneza din Vechiul Testament acesta spune “Să fie lumină!”. Astfel, ele relevă un fapt de netăgăduit:

Cuvintele sunt magice.
Cuvintele au putere.

Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a avut credința că cuvintele sunt instrumente ale puterii (probabil o credință la fel de veche ca limbajul însuși) și că a spune ceva înseamnă a face ceea ce spui. Chiar și în ziua de azi știm că te rog și mulțumesc sunt cuvinte “magice”, care îți deschid multe uși. Aș vrea să înțelegem, totuși, că limbajul uman nu este simplă comunicare; bineînțeles, și alte animale și plante și bacterii și celule comunică între ele, dar limbajul uman este ceva total diferit. Conform cursului Introduction to Psychology – 10.3 Communicating with Others: The Development and Use of Language al BCcampus:

“Limbajul uman este cel mai complex comportament de pe planetă și, cel puțin din câte știm, din Univers. Limbajul implică atât abilitatea de a înțelege cuvintele vorbite și scrise, cât și abilitatea de a comunica în timp real când vorbim sau când scriem. Majoritatea limbajelor sunt orale, generate prin vorbire. Vorbitul implică o varietate complexă de procese cognitive, sociale și biologice, cum ar fi operarea corzilor vocale și coordonarea respirației cu mișcări ale gâtului, gurii și limbii.”

Conform Wikipedia, limbajul uman “diferă de sistemele de comunicare ale altor animale prin faptul că face uz de categorii gramaticale și semantice, precum substantiv și verb, prezent și trecut, ce pot fi folosite pentru a exprima idei extrem de complexe” (sursă: Deacon Terrence, The Symbolic Species: The Co-evolution of Language and the Brain). De asemenea, acesta este independent modal, adică poate fi folosit pentru a comunica prin mai multe medii: auditiv (limbajul vorbit), vizual (limbajul prin semne) sau tactil (scrisul în Braille).

Câteva cărți de joc din Bios: Origins (creat de Phil Eklund) care fac referire la limbajul uman.

Astfel, încă din cele mai vechi timpuri, cu ajutorul limbajului am reușit să ne coordonăm atunci când vânam sau ne războiam cu alții pentru resurse. Prin intermediul poveștilor din jurul focului am dat mai departe urmașilor informații vitale pentru supraviețuirea speciei noastre. Cuvintele ne-au ajutat să învățăm mai ușor lucruri pe care, la fel, le puteam transmite mai departe. Cuvintele ne-au permis să transmitem emoții și trăiri și să vorbim despre persoane, obiecte și evenimente care nu erau alături de noi în acele momente. Cuvintele ne-au permis să le comunicăm altora diverse idei abstracte. Deși inițial nu a putut să exprime mai bine acest lucru, omenirea a știut dintotdeauna că limbajul este una dintre cele mai puternice unelte care au existat vreodată.

Înscris în piatră

Și totuși, la un moment dat cineva și-a dat seama că, deși incomensurabil de util pentru specia umană, acest limbaj nou format avea niște neajunsuri. De exemplu, dacă voiai să îi transmiți cuiva o informație, acea persoană era musai să fie lângă tine, ca să primească acea informație. Alteori trebuia să reții o cantitate însemnată de informații, lucru impractic, pentru că tu aveai alte griji pe cap. Așa că omenirea a inventat scrisul.

Despre tehnologia scrisului am mai…ăă, scris în postarea Cuvinte cheie, așa că nu o să mai prezint aici o bună parte din istoria și particularitățile sale, dar menționez doar că, în mod ironic, acesta a fost inventat pentru a ține diverse evidențe contabile și nu neapărat din dorința de a ne exprima dragostea față de persoana iubită, de a ne minuna de frumusețea Universului. Dar să nu ne lăsăm păcăliți de această origine umilă (dar doar în aparență) sau de faptul că ne-am hiperobișnuit cu acesta: scrisul este o tehnologie monumentală care a luat limbajul uman și l-a dus pe culmi nebănuite.

Fragment de tăbliță Neo-Asiriană din lut (aprox. secolul VII î.e.n.) pe care este înscripționată Epopeea lui Ghilgameș. Aceasta este tăblița cu numărul 11 în care se vorbește despre Marele Potop. ©The British Museum

Dacă e să ne întoarcem la incantațiile magice din Evul Mediu (dar și de mai devreme), este ușor de observat că deși puteai bine-mersi doar să le rostești, adevărata lor putere ieșea la suprafață în momentul în care le scriai sau le inscripționai pe ceva. De exemplu, același Serenus Sammonicus de mai sus ne spunea că deși cuvântul abracadabra putea fi rostit pentru a te vindeca de febra tifoidă, acesta era cel mai eficient dacă îl scriai pe o bucată de pergament în formă de triunghi întors și purtat la gât ca amuletă (mai multe despre asta în postarea Medicamentele: avem nevoie de ele?). Și exemple sunt multe, precum pătratul Sator care formează fraza palindromică sator arepo tenet opera rotas; probabil cel mai cunoscut pătrat magic, datând din secolul VIII (din câte știm). Se credea că Pătratul în sinea lui avea trei proprietăți remarcabile: puteai detecta vrăjitoare cu el (dacă se găsea vreuna în aceeași cameră cu acest talisman, fugea), te apăra de alte vrăjitorii și de boli, iar dacă îl scriai pe o plăcuță de lemn, puteai să îl arunci într-o clădire în flăcări și acționa ca un stingător.

O versiune din secolul al XIII-lea e.n, după o altă carte din secolul al II-lea e.n. scrisă de Serenus Sammonicus și intitulată Liber Medicinalis (Cartea Medicală). Aici este ilustrat cum dacă scrii incantația abracadabra într-un anumit fel, te poți vindeca de diverse boli.

Astfel, puterea scrisului constă în permanența sa. În faptul că poate depozita niște idei pentru eternitate, Bineînțeles, gradul de permanență și eternitate depinde de suprafața pe care scrii, dar până la urmă verba volant, scripta manent. Astfel, nu numai că este o tehnologie monumentală, ci de-a dreptul miraculoasă, putând să dăinuie decenii, secole sau chiar milenii; ba chiar în momentul în care îți scrii ideile undeva, o parte din tine capătă o oarecare nemurire. După cum spunea Carl Sagan în cartea sa Cosmos, în Capitolul 11: Persistența Memoriei:

“Ce lucru uimitor este cartea. E un obiect plat făcut dintr-un copac, cu părți flexibile pe care sunt inscripționate o grămadă de mâzgăleli ciudate și negre. Însă e de ajuns să arunci o privire ca să te trezești în mintea unei alte persoane, probabil cineva care e mort de mii de ani. De-a lungul mileniilor, un autor vorbește clar și încet în mintea ta, îți vorbește direct. Scrisul este probabil cea mai grozavă invenţie umană, legându-i pe oameni unul de celălalt, cetăţeni din epoci îndepărtate, care nu s-au cunoscut unul pe celălalt niciodată. Cărţile rup cătuşele timpului. Cartea reprezintă dovada că oamenii sunt capabili de magie.”

Astfel, deși are numeroase alte avantaje, principalul atu al scrisului este că poate înregistra sau depozita pentru timp îndelungat informații sau idei mai mult sau mai puțin importante pentru specia umană. Datorită scrisului, când citesc Gânduri către sine însuși de Marcus Aurelius, nu citesc niște banale rânduri, ci am acces (la aproape două mii de ani după moartea sa) chiar la gândurile sale exacte, pătrund în mintea lui. Când oamenii deplâng arderea Bibliotecii din Alexandria, o fac pentru că acesta era unul dintre cele mai mari depozite de cunoștințe umane ale acelor vremuri (multe dintre acestea chiar s-au uitat, pentru că nu au mai fost scrise pe nicăieri timp de multă vreme). Tiparnița lui Johannes Gutenberg a schimbat fundamental omenirea, tocmai pentru că a dus tehnologia scrisului la un alt nivel. Astfel, scrisul este în momentul de față probabil cel mai durabil și de încredere mod de a înregistra și da mai departe idei și cunoștințe de tot felul.

Acest număr din revista satirică Furnica are 113 ani, iar prin intermediul ei am acces direct la gândurile, moravurile și o frântură din societatea românească a acelor vremuri. Este o adevărată mașină a timpului.

The Immortal Game

În anul 1851, la Londra avea loc primul turneu internațional de Șah, organizat de Howard Staunton (maestru al vremii la Șah), un eveniment la care fuseseră invitați cei mai buni 16 jucători de Șah ai Europei. Deși nu au putut participa toți (de exemplu, Vincent Grimm, ce nebun, nu a putut să ajungă pentru că a fost exilat în Aleppo din cauza participării la Revoluția Ungară din 1848), a fost un eveniment reușit, premiul cel mare fiind câștigat de Adolf Anderssen.

Dar, culmea, nu prea ne interesează ce s-a întâmplat în timpul turneului, ci mai degrabă ce s-a întâmplat în afara lui. Într-una din zilele mai lejere, în timpul unei pauze de la meciurile din turneu, Adolf Anderssen și un alt participant numit Lionel Kieseritzky s-au întâlnit într-o bodegă și au început să joace Șah. Să mai exerseze, să mai treacă timpul, nu știm exact ce i-a trăsnit. Știm, însă, că Anderssen juca cu alb, iar Kieseritzky cu negru, iar după un meci scurt de doar 23 de ture, Adolf Anderssen a ieșit învingător.

Șahiști (1863-1867) de Honore Daumier

Tocmai se încheiase ceea noi numim în ziua de azi The Immortal Game (Jocul Nemuritor), unul dintre cele mai faimoase meciuri de Șah din istoria acestui board game, studiat și răs-studiat de fiecare șahist amator sau profesionist care s-a născut de atunci. De ce? Deoarece acest meci legendar reprezintă un exemplu cât se poate de bun al școlii romantice de Șah, adică al strategiilor și tacticilor unui anumit tip de gândire în cadrul jocului.

Foarte pe scurt, romantic chess a fost o școală (și nu mă refer la o clădire, ci la un grup de oameni care sunt adepții unei idei sau doctrine) sau un stil de Șah care s-a desfășurat între sec. XVI și XIX. Conform Wikipedia, Șahul romantic era caracterizat prin manevre rapide și tactice, în detrimentul unor planuri strategice pe termen lung; era vorba de sacrificii îndrăznețe (ale pieselor) și era mai important să câștigi cu stil, decât să câștigi pur și simplu. De exemplu, în cadrul lui Immortal Game, pentru a-i da șah mat lui Kieseritzky, Anderssen și-a sacrificat ambele ture, un nebun și regina! Niște piese foarte importante și puternice.

Reconstituire a lui Immortal Game. Regele negru se află în Șah Mat de la Nebunul alb și Calul alb.

Astfel, stilul ăsta de joc era în ton cu perioada romantică (care a început pe la sfârșitul secolului al XVII-lea) și se punea accent pe exprimarea artistică, punând (vorba vine) sentimentele înaintea rațiunii. Ulterior acestei școli i-au urmat, printre altele, școala Științifică, școala Hipermodernistă și școala Noului Dinamism care au dus șahul pe un făgaș mai rațional, mai calculat. Astfel, la fel ca în alte arte precum literatura, pictura, sculptura, și în domeniul board game-urilor putem vorbi de anumite curente și filozofii, care apar ca reacție la altele mai vechi.

Notația în Șah

Acuma, în mod normal ai fi crezut că din tot acest meci am rămas doar cu numele câștigătorului. Dar cel mai interesant este că și la 172 de ani după acesta, încă avem acces la mutările exacte făcute de către Adolf Anderssen și Lionel Kieseritzky. Iar chestia asta este cu atât mai remarcabilă având în vedere că acest meci extraordinar, cunoscut de toată suflarea șahistă, a fost un meci ad-hoc care a avut loc într-o banală cafenea. Nu era în timpul turneului, deci ai zice că nu ar fi prezentat interes, ar fi putut foarte ușor să fie dat uitării și să se piardă în neant! Un banal joc de Șah. Și totuși, mutările au fost înregistrate cumva spre beneficiul întregii omeniri. Cum s-a răspândit vestea despre acest meci și de unde știu studenții de-ai Șahului din ziua de azi exact ce mutări au fost în timpul unui meci de acum 172 de ani?

Acest fapt se datorează notației în Șah, un sistem de scriere preocupat cu înregistrarea mutărilor sau pozițiilor pieselor de Șah din cadrul unui meci. Astfel, în acest sistem, mutările din cadrul lui Immortal Game sunt:

Nu, momentan nu e nevoie să înțelegi exact ce s-a întâmplat acolo. Doar uită-te la ele și minunează-te: prin intermediul acestui sistem de scriere, ai în față întocmai mutările făcute de Anderssen și Kieseritzky în timpul lui Immortal Game, rămase în istorie și în memoria colectivă. Acum poate înțelegi de ce până să ajungem aici, tema centrală a postării, a trebuit să vorbim despre limbajul uman și scriere: pentru că altfel am fi putut judeca greșit aceste mutări ca fiind pur și simplu însemnările unor tocilari, ori, în realitate, ele înseamnă mult mai mult decât atât.

Notația în Șah nu a fost dintotdeauna așa și, la fel ca alte sisteme de notație din alte domenii, s-a schimbat constant de-a lungul vremii până a ajuns la forma din ziua de azi. La fel ca în matematică, de exemplu, inițial mutările erau scrise în cuvinte, care adesea erau mai mult sau mai puțin înflorite. Iată, de exemplu cam cum ne arată Wikipedia cum ar fi fost notată de-a lungul vremii ideea de “jucătorul mută Calul în pătratul din coloana f, rândul 3”:

1614:  The white king commands his owne knight into the third house before his owne bishop.
1750:  K. knight to His Bishop’s 3d.
1837:  K.Kt. to B.third sq.
1848:  K.Kt. to B’s 3rd.
1859:  K. Kt. to B. 3d.
1874:  K Kt to B3
1889:  KKt-B3
1904:  Kt-KB3
1946:  N-KB3
Modern:  Nf3

Notația folosită în ziua de azi se numește notație algebrică și deși nu o să intru în detalii, o să mă rezum la a spune că în principiu aceasta indică spațiul în care se mută o anumită piesă. Coordonatele sunt (din perspectiva jucătorului alb): coloanele notate cu a-h, iar rândurile cu 1-8 (vezi imaginea de mai jos). De exemplu, dacă spunem Be5, înseamnă că Nebunul (Bishop) s-a mutat pe pătratul e5. Dacă spunem c5, înseamnă că pionul s-a mutat pe pătratul c5. În mutarea 19. e5 Qa1, jucătorul alb și-a mișcat pionul în pătratul e5, iar jucătorul negru și-a mutat Regina în pătratul a1.

Chiar și dacă le luăm at face value, ca niște banale însemnări ale unor mutări din timpul unui meci de Șah, nu este absolut remarcabil cum la 172 de ani putem vedea exact acele mutări, să vedem exact cum a decurs acest război de pe tabla de Șah? Poți să-ți imaginezi ce vrei tu despre cum probabil Anderssen a înjurat la un moment dat în gând, sau că la un moment dat Kieseritzky și-a comandat o cafea, dar mutările din timpul acestui meci atât de banal și totuși atât de important au rămas în istorie.

Hai să-ți mai spun o poveste. Pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, un tânăr locotenent pe numele de Napoleon Bonaparte se tot perinda printre oamenii din Café de la Régence, un loc în care multă lume se aduna să joace șah. Aflăm din cartea The Immortal Game – A History of Chess de David Shenk, că nu era foarte talentat, se enerva când adversarul stătea prea mult pe tura lui, și nici nu știa să piardă. Napoleon n-a devenit niciodată un jucător foarte bun, dar era foarte pasionat de șah și a jucat toată viața.

Napoleon joacă șah cu generalul Cornwallis – o caricatură a Păcii de la Amiens, care a fost semnată de partea engleză la 27 martie 1802 de Lordul Charles Cornwallis, ambasadorul englez în Franța.

În 1809, acesta a ajuns la Palatul Schönbrunn, ca să joace Șah împotriva unui adversar pe măsură și, mai să zic…științifico-fantastic. În 1809, marele împărat Napoleon Bonaparte s-a bătut în Șah cu Turcul. Acesta din urmă a fost un automaton care a funcționat între anul 1770 și 1854, fiind inventat de Wolfgang von Kempelen, pentru a o impresiona pe împărăteasa Maria Theresa a Austriei. Un automaton este o mașinărie care funcționează (în mare) de una singură sau care realizează anumite operațiuni preprogramate. În ziua de azi automaton se referă mai degrabă la mașinării non-electronice (le găsești mai ales în lucrările de ficțiune steampunk) care seamănă cu oamenii sau alte animale. Rolul Turcului era de a juca șah împotriva unui oponent uman și chiar putea duce lejer în cârcă un astfel de joc.

Iată mutările din timpul meciului Napoleon Bonaparte (alb) vs. Turcul (negru):

Timp de 84 de ani, acest automaton a câștigat meciuri de șah în Europa și Americi, învingând oameni precum Benjamin Franklin, iar acum l-a învins fără drept de apel pe însuși împăratul Napoleon Bonaparte.

Și știi care-i șmecheria? Plot twist! Turcul era o păcăleală. Contrar a ce credeau oamenii acelor vremuri, nu era un automaton. Nu era o mașinărie care “gândea” de una singură și care se mișca independent, ci o mașinărie controlată de o persoană. Da, Turcul avea în interiorul mesei un spațiu în care stătea un maestru într-ale șahului, care vedea (prin intermediul unor magneți) ce piese mișca oponentul și putea să miște piesele Turcului. Astfel, timp de 84 de ani, invenția lui Wolfgang von Kempelen a păcălit o grămadă de oameni.

O reconstrucție din anii ’80 a Turcului. Se poate observa îndreapta jos locul în care ar fi stat persoana ce controla mașinăria.

Și mi se pare de-a dreptul fascinant că avem acces într-un mod atât de intim la un astfel de joc istoric: știm exact ce mutări a făcut Napoleon și exact ce mutări a făcut Turcul. În plus, notația din Șah nu doar că înregistrează fidel mutările din timpul unui meci de 214 de ani, ci și ajută la ancorarea în realitate (o face mai reală) a unei povești care ai fi putut să juri că e anecdotică și un fel de mit al istoriei. Adică…să fim serioși…Napoleon Bonaparte învins la Șah de un presupus automaton, care era de fapt un fals automaton.

Vrei să vezi întocmai cum au decurs legendarele meciuri din 1996 dintre Garry Kasparov și computerul Deep Blue? Le găsești pe internet. În primul meci Kasparov a renunțat după cea de-a 37-a mutare, reprezentând un moment de cotitură atât pentru istoria acestui board game, cât și pentru istoria omenirii și a dezvoltării inteligenței artificiale. Când te uiți la acele mutări, efectiv arunci un ochi la un eveniment istoric întocmai cum s-a întâmplat (dpdv al jocului de pe tabla de Șah).

Și totuși, de ce ar prezenta notația de Șah vreun interes pentru oricine în afară de acea nișă specifică interesată de acest board game specific? De ce, mai degrabă, să nu fie cineva care să relateze totul, folosind cuvinte și propoziții întregi din care să înțelegem și noi restul ceva? Din cum văd eu lucrurile, acest sistem de notație în Șah reprezintă o înregistrare bona fide a unui meci, ne arată exact ce mutări au făcut cei doi jucători. O relatare de genul “și atunci Napoleon/Kasparov a mutat Regina în d4” pare cumva impersonală, dar când văd efectiv notația “Qd4” simt că sunt în mintea acelei persoane.

Din culise

Acuma, imaginează-ți cât de remarcabil e să și știi ce se petrece acolo. Pentru oameni ca mine și ca tine, sistemul ăsta de notație aduce a matematică, dar gândește-te un pic: formulele matematice par a fi niște îmbârligături obscure de litere și numere până în momentul în care cineva priceput în matematică vine și ne dezvăluie secretele Universului, și în timp de o partitură muzicală e total de neînțeles până în momentul în care un muzician vine și ne dezvăluie Raiul pe Pământ (am vorbit mult mai multe despre asta în postarea Limbajul Realității sau în video-ul 3 chestii despre cum am învățat să înțeleg matematica și să nu mă mai tem de numere).

Niște simboluri ciudate și de neînțeles pentru o bună parte dintre noi, dar știm cu toții ce sentimente stârnesc în mâinile persoanei potrivite.

Astfel, pentru cine are urechi să vadă și ochi să audă, și notația în Șah poate releva nu doar mutările de pe o tablă de joc, ci și motivele pentru care au fost făcute acele mutări, semnificațiile lor culturale și sociale (adu-ți aminte de ce am vorbit despre regină în Spre aducere aminte: board games și memorie culturală), tendințe ale vremii (doar am vorbit mai sus despre școala șahului romantic). Astfel, aceste mutări ne relevă nu doar niște banale mutări, ci o grămadă de semnificații, gânduri și idei. Întocmai ca notația matematică și notația muzicală, transmit o sumedenie de cunoștințe, idei, experiențe, trăiri și sentimente. Și după cum ți-ar spune orice șahist, fiecare mutare are o poveste și ceva din care să învățăm, cum ar fi deschiderile care au nume diferite. Șahiștii vorbesc de “joc dinamic”, despre “control asupra centrului”, “inițiativă”, care sunt mai mult decât niște simpli termeni.

De exemplu, dacă te uiți cu atenție la notația mutărilor din timpul lui Immortal Game, o să că unele mutări au alături simboluri precum ?, ! sau !? și în alte meciuri mai avem și ?!. Ei bine, codificate în aceste simboluri se găsesc idei, opinii și reacții ale observatorilor (sau chiar jucătorilor) referitor la mutări. De exemplu, la a 7-a mutare a albului, avem scris d3 Nh5?, deci albul mută pionul pe d3, iar negrul își mută Calul pe h5. Dar uite că la sfârșitul mutării jucătorului negru apare un ?, care indică o mișcare greșită, o greșeală. Nu degeaba Raymond Keene spune de această mutare, în cartea sa The Chess Combination from Philidor to Karpov: Learn Tactics from the Great Champions, “o amenințare transparentă care este parată ușor”. Adică negrul și-a irosit o mutare (nu piesa) aiurea.

Immortal Game – tabla de joc după 7. d3 Nh5.

Astfel, avem următoarele simboluri și explicații, ce apar în general în notația algebrică, care indică diverse reacții la anumite mutări:

!! – o mutare extraordinară și în general surprinzătoare
! – o mutare foarte bună
!? – o mutare interesantă care nu e neapărat cea mai bună
?! – o mutare dubioasă
? – o mutare greșită
?? – o gafă

Revenind la tehnologia scrisului, aceasta ne-a permis și să dezvoltăm idei și concepte din ce în ce mai complexe tocmai datorită faptului că am putut sta în tihnă și, aplecați asupra cuvintelor imprimate pe hârtie, am putut cugeta asupra lor. De exemplu, existența unor povești de o asemenea complexitate precum Stăpânul Inelelor sau Dune ar fi fost imposibilă fără tehnologia scrisului. Spuneam că Immortal Game este unul dintre cele mai studiate meciuri din istoria Șahului de către amatori și profesioniști șahiști deopotrivă. Desigur, în ziua de azi eficiența multor astfel de mutări este pusă sub semnul întrebării, dar fără îndoială studiul acestuia a dus la noi idei și concepte, noi strategii și tactici în acest joc.

Notația în board games

Acuma, aș vrea să știi că am ales Șahul ca sprijin pentru a argumenta utilitatea scrisului în board games strict datorită faptului că a fost studiat timp de secole întregi și că mi-a fost foarte ușor să găsesc surse care să mă ajute să scriu (nu, nu am folosit doar Wikipedia). Dar asta nu înseamnă că Șahul este singurul board game cu un sistem de notație. De exemplu, și Backgammon (din familia jocurilor de table) are un sistem bine pus la punct. Și jocul de Go are, de asemenea, un sistem de notație care permite înregistrarea meciurilor. Ba chiar și Bridge-ul.

Un meci de Backgammon jucat între Nack Ballard și Jerry Grandel.

Dar board game moderne? Da, avem și aici niște tentative destul de bune. Problema e că fiind jocuri moderne care nu au apucat să fie studiate sute sau chiar mii de ani și care sunt influențate de piața liberă, de producători și cumpărători, e mai greu să se dezvolte sisteme de notație pentru acestea. Dar uite că totuși există oameni care încearcă.

Hive (creat de John Yianni și publicat de Gen42 Games în 2000) este un joc abstract modern similar cu Șahul, care a câștigat deja numeroase premii (printre care Mensa Select). Fiecare jucător are niște piese hexagonale cu diverse insecte pe ele, iar fiecare insectă se mișcă într-un anumit fel. Scopul tău este să înconjori din toate părțile regina (albină) a oponentului. Excepția fundamentală e că aici nu ai tablă de joc, deci nu ești limitată de aceasta. Este un joc care, la fel ca alte jocuri abstracte tradiționale, are doar o mână de reguli, dar o profunzime nebănuită. Ca dovadă, există deja mai multe Turnee Internaționale și există mai multe cărți care explică strategii și tactici.

Hive apare extrem de frecvent în toate topurile de board games abstracte sau pentru doi jucători. Este un joc foarte foarte bun, care poate fi jucat oriunde.

Bineînțeles, ajungând la rangul de joc cu turnee internaționale, jucat de milioane de oameni de pe mapamond, e musai să apară un sistem de notație pentru acestea, pentru studiu. Astfel, pe 7 aprilie 2021, Pavel Soukenik a postat pe site-ul său de pe Medium.com articolul Direction-Based Notation for Hive, unde prezintă un sistem de notație inventat de el. Nu vom intra în detalii, însă, rămâne să citești tu postarea din linkul de mai sus (e foarte interesantă). Acesta n-ar fi singurul sistem, însă, după cum poți vedea altul și în această postare.

Bineînțeles, în momentul de față aceste notații au un scop mai pragmatic, utilitarist: e nevoie ca mutările din timpul meciurilor să fie înregistrate și redate ușor, pentru studiu și dezvoltat de noi strategii. Dar peste decenii sau secole, o carte cu mutări din jocurile de Hive vor putea spune o altă poveste. Poate, cu grijă, răbdare și multă publicitate, și acesta o să ajungă la rangul Șahului (mă refer la notorietate). Până la urmă, după cum am vorbit în postarea Cum devine un board game nemuritor?, Hive este un board game modern care are un potențial extrem de mare să reziste timp de secole: are piese de joc simple, reguli simple, dar este foarte profund ca strategii și tactici.

Exemplu de notație pentru Hive, creat de Pavel Soukenik. După cum vezi, acesta seamănă un pic cu notația algebrică din Șah (dar doar un pic.)

Și totuși, din păcate nu putem vorbi despre sisteme de notație în toate board game-urile, pentru multe fiind imposibil acest lucru din simplul fapt că au mult prea multe elemente complexe. Să luăm ca exemplu jocul Eldritch Horror, unde în fiecare tură, fiecare jucător trage o care de encounter pe care se află un paragraf cu poveste în funcție de spațiul pe care a picat. De asemenea, în joc există sute de cărți de joc cu obiecte, vrăji, relicve pe care jucătorul le poate folosi și sute de afecțiuni pe care le poate dobândi. Orice tentativă de a înregistra un astfel de joc în afară de a scrie o nuvelă care să-l redea sau să îl filmezi se va dovedi imposibilă. În jocuri precum Chinatown, unde 90% din joc înseamnă negociere între jucători, e clar că nu ai cum să faci acest lucru. Chiar și în eurogames precum Terraforming Mars, variabilele, piesele și complexitatea regulilor sunt mult prea mari ca să aibă vreodată parte de vreun sistem de notație.

Fiind un joc complex, cu multe piese și reguli, care se bazează aproape exlcusiv pe diverse cărți de joc cu paragrafe de text, Eldritch Horror este unul din acele board games pentru care ar fi imposibilă dezvoltarea unui sistem de notație.

Dar oare chiar trebuie ca toate board game-urile moderne să aibă un sistem de notație? Firește că nu. Nici măcar nu încerc să cutez a gândi posibilitatea de a crede acest fapt. În Eldritch Horror tema este clară: e un joc horror care are ca punere în scenă mythosul lui H.P. Lovecraft. Terraforming Mars, la fel: e un joc despre colonizarea și terraformarea planetei Marte. În timp ce în Chinatown, jocul se bazează exclusiv pe discuțiile dintre jucători, discuții ce se poartă prin viu grai.

Ține cont că vorbesc din perspectiva a ce am discutat până acum: a unui mod de a înregistra în scris pentru posteritate un astfel de joc. Și se pare că acest lucru este posibil aproape exclusiv la jocurile abstracte. E lesne de înțeles de ce: au reguli simple, cu piese de joc simple, și totuși sunt foarte profunde, lucru ce le permite să fie studiate în amănunțime și să mențină interesul și curiozitatea oamenilor. Ca exemplu de jocuri abstracte moderne pentru care s-ar putea dezvolta sisteme de notație, aș avea: Tigris & Euphrates, Santorini, Yinsh, Quarto, Qawale, Onitama, Samurai.

Tigris & Euphrates este un eurogame modern foarte abstract care, cu puțină ambiție poate avea un sistem de notație.

Faptul că unui joc abstract îi lipsește tema (sau e aproape inexistentă) le permite oamenilor să îi atașeze tot felul de interpretări, înțelesuri, experiențe, sentimente și povești, același lucru fiind valabil și pentru acestui tip de scriere codificat, sistemul de notație, despre care am vorbit de-a lungul acestei postări.

Despre dragoste și alte jocuri. Concluzie.

La fel ca ca tehnologia scrisului, notația în board games a apărut mereu din rațiuni mai pragmatice: de a înregistra mutările jucătorilor spre a fi analizate pentru găsirea unor noi strategii și îmbunătățirea abilităților acesta. Dar dacă ne uităm mai atenți, la fel ca o carte, o partitură muzicală sau o formulă matematică, în spatele acesteia se pot ascunde de la moravuri, sentimente și gânduri omenești, până la atitudini apropo de condiția umană și Univers.

Astfel, deși jocurile moderne sunt multea prea complexe pentru a se putea crea o notație pentru ele, avem board games abstracte precum Hive care, cu puțin noroc și determinare, pot forma propriile sisteme de scriere și să devină un fel de capsule ale timpului. Pentru că, din nou, board game-urile (și jocurile de orice fel) nu sunt niciodată pur și simplu niște jocuri: ele dețin codificat, înregistrate, depozitate în ele idei, sentimente, experiențe de viață ale creatorilor, iar prin înregistrarea acestora în scris, și ale jucătorilor.

În încheiere, te las tot cu un exemplu din Șah. În anul 1475 aproximativ, dar publicat cu siguranță în secolul al XV-lea, Francesc de Castellví, Bernat Fenollar și Narcís Vinyoles au scris un poem intitulat Schacs d’amor (scris în dialect valencian, traducându-se drept Șahul iubirii). Acesta este conceput ca un meci de Șah în care Castellví (piese cu roșu, în ziua de azi ar fi alb) în rolul lui Marte, numele Iubirii, joacă împotriva lui Vinyoles (piese cu verde, în ziua de azi ar fi negru) în rolul lui Venus, numele Gloriei.

Facsimil din anii 1910 a primei pagini din Schacs d’amor.

Fenollar este în rolul lui Mercur, care la început analizează tabla de joc și o compară cu Timpul și descrie regulile pe care trebuie să le urmeze jucătorii. Demn de menționat că acest poem include primele reguli moderne ale jocului de Șah.

Piesele lui Marte sunt: Regele (care reprezintă rațiunea), Regina (voința), Turele (dorințele), Caii (laudele), Nebunii (gândurile), Pionii (serviciile). Piesele lui Venus sunt: Regele (onoarea), Regina (frumusețea), Turele (reticența), Caii (disprețul), Nebunii (privirile dulci), iar Pionii (curtoaziile). Astfel, poemul folosește acest joc ca o alegorie pentru dragoste și este compus din 64 de strofe (64 de pătrate pe tabla de Șah).

Bineînțeles, pe lângă poem, au rămas în istorie și mutările din acest joc și deși nu sunt unele foarte bune (după cum ți-ar spune un împătimit al Șahului din ziua de azi), acestea sunt folosite ca alegorii, ilustrând intriga poemului. (Demn de menționat că este, de asemenea, cel mai vechi joc de Șah înregistrat vreodată.) Astfel, notația de mai jos (scrisă în notație algebrică modernă) nu reprezintă doar niște banale mutări de Șah, ci o întreagă poveste de și despre dragoste, o parabolă atât despre virtuțile cât și defectele umane.

1.e4 d5 2.exd5 Qxd5 3.Nc3 Qd8 4.Bc4 Nf6 5.Nf3 Bg4 6.h3 Bxf3 7.Qxf3 e6 8.Qxb7 Nbd7 9.Nb5 Rc8 10.Nxa7 Nb6 11.Nxc8 Nxc8 12.d4 Nd6 13.Bb5+ Nxb5 14.Qxb5+ Nd7 15.d5 exd5 16.Be3 Bd6 17.Rd1 Qf6 18.Rxd5 Qg6 19.Bf4 Bxf4 20.Qxd7+ Kf8 21.Qd8#

“Mars, the prince inflaming our hearts
So as to triumph in such high conquest,
Took Honor that claims to be above all things
And offered it quickly to good Value;
And this, climbing to the degree offered
By the beautiful Flower, with amorous flame
Sacrifices the Fruit of Love with great fanfare.
In the moon lies the point of this eclipse,
And to understand it is to understand the Apocalypse.”

[Ultima strofă din Scachs d’Amor, în care Marte (dragostea) îi dă șah-mat lui Venus (gloria) cu Regina sa: Qd8#.]

Print Friendly, PDF & Email