“Eu sunt, eu exist, aceasta este sigur; dar cât timp? Atâta timp cât gândesc; căci poate s-ar putea întâmpla că dacă aş înceta de a gândi, să încetez în acelaşi timp de a fi.”

René Descartes, Meditații Metafizice


Ambiții ludice

Dacă citești rândurile astea și mă urmărești de ceva vreme, știi foarte bine că sunt extrem de pasionat de știință (eh, am scris și niște cărți, cea mai recentă fiind asta) și că de ceva vreme am prins ferm rădăcini în domeniul board game-urilor. Dacă ești proaspăt picat de pe newsletter și Substack și abia ai început să mă urmărești, bine ai venit și află că sunt pasionat de știință și board games.

Una dintre cele mai mari bucurii de-ale mele este să găsesc ceva care îmbină într-un mod plăcut și util acele diverse pasiuni și interese pe care le am. Asta s-a întâmplat în postarea Terraformarea Planetei Marte | Viitorul omenirii într-o cutie, unde am scris cu sârg despre un board game care îmbină armonios gameplay-ul cu idei și concepte științifice și hard SF. Istoria este un alt domeniu care mă interesează foarte mult, iar când prind un board game care își îmbină plăcut mecanicile de joc cu aceasta, mă entuziasmez cel puțin la fel de mult. De aceea, în postarea Tigris & Euphrates | Incursiune în zorii civilizației umane, am scris cu entuziasm despre un joc abstract care mă face, totuși, să mă simt ca și cum aș fi în mijlocul unor evenimente din Mesopotamia antică.

La fel ca oricare alte tipuri de media, un board game poate fi combinat cu succes cu un alt domeniu. Deși pot părea banale, acestea ascund o adevărată rampă de lansare către cunoaștere.

Și îmi place să scriu despre astfel de jocuri, dar mai ales pentru că postările mele (și în special aceste “recenzii”) nu au ca scop expres să te facă să cumperi board games și nici să îți placă vreunul în mod deosebit. (Până la urmă, și eu admir oamenii care sculptează și înțeleg de ce e artă, dar nu mă interesează în mod deosebit să mă apuc și eu de așa ceva.) Ce mă interesează pe mine, în schimb, este, indiferent că îți plac sau nu jocurile, să le înțelegi și să scapi de preconcepții de genul “eh sunt doar niște jocuri” sau “sunt niște chestii cu care adulții maturi și serioși nu ar trebui să aibă treabă”. Acesta este scopul meu.

Chiar și când am recenzii mai “comerciale” precum Viticultura: Ediția Revizuită | O recenzie demidulce și Toscana: Ediția Revizuită | Un strugure și patru anotimpuri, e pentru că am văzut ceva la acele jocuri, ceva despre care merită să îți vorbesc. Vreau să înțelegi că și acestea pot fi o știință și o artă, la fel ca o carte, un film, o compoziție muzicală. Adică, e adevărat că și Piticot e un joc, dar putem spune că o carte este automat un tip de media imatur ce nu merită atenția ta doar pentru că există Fifty Shades of Grey? Este Mizerabilii automat o nulitate doar pentru că împarte același tip de media cu Twilight? Este Bolero o chestie total imatură, doar pentru că este același tip de media ca Melc Melc Codobelc?

Renașterea: a fost sau nu a fost?

“Cum este posibil ca cineva să fie într-atât de netot încât să se considere mai bun decât alți oameni pentru că ale sale haine sunt făcute din țesături de lână mai fine decât ale lor? Până la urmă, acele haine fine au fost odinioară purtate de o oaie și niciodată nu s-au transformat în ceva mai bun decât o oaie.”
[Thomas More, Utopia]

Renașterea a fost o perioadă de înflorire culturală din istoria Europei, în care societatea a făcut trecerea de la Evul Mediu la modernitate: aceasta este caracterizată prin salturi uriașe în gândire și un progres tehnologic nemaiîntâlnit până atunci, dar și de un reînnoit și foarte entuziast interes pentru vechile scrieri, în special filozofice, din antichitatea clasică: oamenii i-au redescoperit pe Aristotel, pe Platon și pe mulți alții, și au încercat nu doar să le reînvie învățăturile, ba chiar să adauge la ele și să le întreacă.

Renașterea este, de asemenea, caracterizată prin orientarea societății și a culturii către umanism, către o viziune asupra lumii ceva mai antropocentrică, preocupându-se de idei și concepte care aveau în centru ființa umană. Studii ținute la mare cinste erau, astfel, cele de retorică, logică și folosirea corectă a limbajului (adică latina). Asta nu înseamnă, însă, că marii învățați renascentiști nu erau în continuare religioși.

Alături de oameni precum Dante Alighieri și Giovanni Boccaccio, Francesco Petrarca (în această pictură a Școlii Fiorentine) este considerat a fi unul dintre inițiatorii Renașterii Europene, prin redescoperirea scrisorilor lui Cicero.

Renașterea a avut loc (grosso modo) între secolele XIV și XVII, dar ea nu a fost un eveniment delimitat concret și punctual precum Bătălia de la Călugăreni sau Căderea Zidului Berlinului. Nu poți spune “între 2 aprilie și 20 februarie a avut loc Renașterea”. Mai degrabă a fost un cumul de factori și evenimente care de multe ori chiar s-au suprapus cu Evul Mediu; asta deoarece nici una dintre aceste două perioade nu are niște granițe temporale clare, ci au avut între ele o îndelungată perioadă de tranziție.

Pax Renaissance este un board game de strategie foarte complex și destul de complicat, creat de Phil Eklund și Matt Eklund (fiul său) în 2016, ediția a doua fiind publicată în 2021. Acesta este un proiect ambițios care are ca setting, ca punere în scenă, chiar Renașterea din Europa. Mai exact are loc în punctul său culminant, deci acțiunea jocului se petrece pe o perioadă de timp care se întinde între sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. De-a lungul vremii am mai dat până acum de board games a cărei acțiune se petrecea în timpul Renașterii sau Evului Mediu, dar este prima oară când dau de unul despre istorie ce reușește să mă absoarbă complet și să mă facă să mă opresc din 5 în 5 secunde în timpul jocului, ca să mai citesc ce scrie pe o carte de joc și să mai caut ceva pe Wikipedia. Când joc Pax Renaissance, mă simt realmente ca și cum aș răsfoi o enciclopedie Dorling Kindersley: oriunde mă uit, dau de lucruri interesante din istoria renascentistă a Europei care-mi cer să le studiez mai cu atenție.

O sesiune de Pax Renaissance, în plină desfășurare. Aici este prezentată Ediția a 2-a, iar toate pozele din această postare vor arăta componente ale acestei ediții.

Și totuși, înainte de a continua postarea și de a analiza mai în detaliu creația lui Phil și Matt Eklund, e musai să înțelegem că oricât de bine ar fi făcută și oricât de multă grijă ar fi depusă în acuratețea informațiilor istorice din aceasta, să nu uităm că este un board game, cu calitățile și limitările sale. Renașterea este un subiect foarte complex, cu bune și cu rele: progrese tehnologice precum tiparnița și modelul heliocentric sau pietre de hotar culturale precum operele lui Petrarca sau Leonardo da Vinci nu se puteau întâmpla în altă perioadă decât în timpul Renașterii, dar în același timp tot în această perioadă a început Epoca Marilor Descoperiri Geografice (Age of Discovery, Age of Exploration) care a dus la colonialism. E de menționat că Renașterea este o chestie care s-a întâmplat în genere fie oamenilor foarte bogați, fie celor care se perindau printre ei (cum ar fi artiștii), în timp ce pentru un țăran viața de zi cu zi era în mare parte la fel ca în Evul Mediu. Astfel, Pax Renaissance nu poate și nici nu își propune să redea toate discuțiile, conceptele și ipotezele care se duc la nivel academic; adică acelea care se duc în principal în cercurile mai înalte de istorici.

Banii fac lumea să se învârtă

“Cine suntem noi?”

Aceasta este o întrebare cât se poate de importantă, la care un board game trebuie să răspundă pentru a putea crea o legătură între acesta și jucători. Fără un răspuns clar și satisfăcător, jocul riscă să fie rapid dat uitării. Astfel, înainte de orice trebuie să ne întrebăm “Cine suntem noi? Ce rol au jucătorii în Pax Renaissance?” Oare suntem dumnezei care controlează de sus civilizația umană? Oare suntem regi? Probabil orice alt designer de board games s-ar fi dus în direcția aceea, dar astfel jocul nu ar fi putut cuprinde complet efervescența acelei perioade și puterea politică care fluctua în mod constant, plimbându-se de la un conducător la altul, adesea într-un mod dramatic. Atunci, poate, un negustor, un explorator sau un lider religios? În alte jocuri, toate acestea ar fi valide, dar aici sunt insuficiente pentru a explora și explica fiecare aspect al religiei, culturii și politicii din timpul Renașterii, din Spania și Anglia, până la Imperiul Bizantin și Imperiul Otoman.

Astfel, în Pax Renaissance jucătorii se regăsesc în pielea marilor bancheri renascentiști: Giovanni de’ Medici (Banca Medici din Florența), Jacob Fugger (Banca Fugger din Augsburg), Jacques Coeur (Banca Coeur din Alexandria) și Bartolomeo Marchionni (Banca Marchionni din Lisabona). Pe parcursul jocului, cu ajutorul banilor, aceștia vor influența diverse evenimente, personalități și chiar regate, pentru a-și îndeplini condițiile de victorie (vom vorbi mai încolo și despre ele). Cu ajutorul banilor jucătorii vor conspira, vor declanșa revolte țărănești, vor finanța campanii în urma cărora vor ajunge să influențeze regate și personalități marcante ale acelor vremuri.

Fiecare dintre cei 1-4 jucători vor intra în rolul unuia dintre cei mai mari bancheri din Europa renascentistă.

Dar…cam trasă de păr premisa, nu? Mulți jucători vor spune că da. Bineînțeles că niciodată în istoria civilizației umane Giovanni de’ Medici nu l-a convins pe Radu cel Frumos să facă Jihad în Ungaria, și nici Jacob Fugger nu a finanțat vreuna din cele două tabere care s-au luptat în Primul Război din Kappel. Jacques Coeur nu l-a finanța pe Martin Luther pentru a răspândi protestantismul în Europa. Iar aici intervine primul compromis pe care Eklund a trebuit să îl facă în realizarea acestui joc: da, ideea asta de bancher care să controleze lumea sună prea “Illuminati” și e cam trasă de păr, dacă e să despicăm firul în patru. Ideea că un bancher (oricât de bogat ar fi fost) ar face un astfel de micromanagement este de-a dreptul ilară, bineînțeles! Dar, din nou, asta numai dacă ținem neapărat să fim pedanți.

Ce este foarte important de înțeles e că Renașterea a apărut în primul și în primul rând în Italia (mă rog, pe teritoriul actualei Italii) dintr-un singur motiv: multe orașe-state din această zonă erau adevărate centre de putere și erau extrem de bogate în principal datorită negoțului. Două dintre cele mai puternice astfel de orașe-stat erau Veneția și Genova, motiv pentru care aici au apărut primele licăriri ale luminii Renașterii. (De asemenea, este demn de remarcat că pe lângă progresele științifice și culturale, în timpul acestei perioade a apărut sistemul bancar modern.) La un moment dat, bancherii bogați au început să-și cheltuie banii pe diverse proiecte culturale și religioase: de la picturi și sculpturi, până la clădiri administrative și catedrale impozante. De ce? Pentru același motive pentru care o fac și bogătanii în ziua de azi: pentru statut, pentru recunoaștere, pentru dragostea de artă și progres, dar și pentru a-și legitimiza averea și bogăția. Biserica nu se mai lua de tine și averea ta, dacă o foloseai ca să clădești biserici, iar guvernul se împrumuta adesea de la aceștia.

Bartolomeo Marchionni nu s-a întâlnit niciodată în realitate cu Ștefan cel Mare sau Vlad Țepeș, dar în Pax Renaissance acesta le va influența (sau sponsoriza) diverse acțiuni, precum construirea mănăstirii Putna sau Atacul de noapte de la Târgoviște.

Realitatea este că acest compromis al lui Eklund de a folosi bancherii ca personaje principale în Pax Renaissance nu este tocmai o fabulație, și este cât se poate de esențial pentru imersiune, după cum am scris mai sus: pentru ca jucătorii să creeze o legătură cu jocul, trebuie să înțeleagă cine sunt în această lume, pentru că trebuie să fie cineva. Odată ce am înțeles că vorbim, totuși, de o abstractizare necesară acestui tip de media (board games), e mult mai ușor să înțelegem esența alegerii acestuia: de-a lungul Renașterii, acești bancheri bogați au fost motorul multor evenimente care au schimbat lumea. Cel mai la îndemână exemplu este finanțarea artiștilor precum Leonardo da Vinci sau Michelangelo Buonarroti sau chiar a oamenilor de știință precum Galileo Galilei. Un alt exemplu este și că familia de’ Medici a avut de-a lungul istoriei doi Papi: Leo X și Clement VII, care au ținut în frâie puterea religioasă a întregului continent european (pe partea catolică).

Papa Leon al X-lea (aici într-o pictură de Raphael din 1518, alături de cardinalii Giulio de’ Medici și Luigi de’Rossi) s-a născut în familia de’ Medici (fiind fiul lui Lorenzo de’ Medici) sub numele de Giovanni di Lorenzo de’ Medici și a devenit capul Bisericii Catolice pe 9 martie 1513, până la moartea sa în 1521.

Astfel, Eklund sugerează mai degrabă ideea (din nou, abstractizată din cauza naturii board game-urilor) că acești bancheri au scos civilizația europeană din Evul Mediu, ducând-o spre Iluminism. Pe măsură ce mai mult capital a circulat prin aceste regiuni, banii și puterea a ajuns să fie puse în mâinile oamenilor, decât în ale conducătorilor sprijiniți de armate. Această înclinare a balanței a dus la încheierea feudalismului și a croit calea către statul de drept, patronajul artelor și explorarea lumii.

Ești de acord? Nu ești de acord? Oricare ar fi răspunsul tău, foarte bine. Pax Renaissance nu este, și nici nu are pretenția că ar fi, vreo carte, vreun tratat sau vreun studiu pe tema Renașterii, ci este mai degrabă un soi de material de referință, în genul unei enciclopedii. De aici putem discuta și dezbate.

Scena politică

Acuma, cititorii cu privirea ceva mai ageră probabil au observat într-una din imaginile de mai sus că în jocul ăsta sunt reprezentați și românii prin intermediul lui Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș (yeeeey!), dar aceștia fac parte din…Ungaria?!? Cititorii naționaliști cu privirea ceva mai ageră deja fac spume. “Ce imbecili, Eklund ăștia! Cum, mă, să fii atât de ignorant?!?”

Răspunsul nu are nici o treabă cu ignoranța neamului Eklund, dar ca să îți explic trebuie să mai vorbim un pic despre Pax Renaissance ca board game. O bună parte dintr-o sesiune de joc se va desfășura pe tabla de joc, care este bogat ilustrată (dar minimalist) și potrivit perioadei renascentiste: ne este înfățișată Europa și o parte din Asia, colorată cu un maroniu care duce cu gândul la manuscrisele medievale. Presărate pe ici, pe colo pe hartă sunt reprezentate diverse orașe mai importante ale vremii: Londra, Bordeaux, Toledo, Granada, Tana, Caffa, Varna, Buda, Lyon etc.

Harta/tabla de joc din Pax Renaissance este minimalistă, dar se potrivește de minune cu tema de perioadă renascentistă. A se observa pe marginile de sus și de jos, cele 10 regate care controlează cele 10 regiuni în care este împărțită harta.

Ce vorm remarca, însă, e că întreaga hartă este împărțită în 10 mari secțiuni, 10 regate: Anglia, Franța, Sfântul Imperium Roman, Ungaria, Imperiul Bizantin, Portugalia, Aragon, Statele Papale, Imperiul Otoman și Sultanatul Mameluc. Aici vedem al doilea mare compromis pe care Eklund l-au făcut, pentru a menține un echilibrul între un joc distractiv și acuratețea istorică: deși Pax Renaissance face referire la multe evenimente și multe popoare din istoria continentului european, ar fi fost extrem de greu să le reprezinte fidel pe hartă. Astfel, revenind la Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș, în acea perioadă Ungaria era, probabil o putere mult mai mare în acea zonă, motiv pentru care Phil și Matt au ales-o. Și sunt aproape sigur că era o putere mult mai mare decât țările române. Deci nu e vorba de ignoranță, ci pur și simplu de un compromis care trebuie făcut, deoarece (din nou) un board game este un tip de media care are avantajele și dezavantajele lui în a reda diverse idei și concepte.

Șase dintre cei zece conducători ai Europei (și nu numai) din Pax Renaissance.

Pe marginile de sus și de jos ale hărții/tablei de joc, putem observa numele și scutul fiecăruia dintre cele 10 regate care controlează Europa. În timpul jocului, pe fiecare dintre acestea stă un rege sau un împărat care poate fi influențat de către jucător. Ce e interesant și extrem de tematic cu ideea de Renaștere și îndepărtare de Evul Mediu, e că pe parcursul jocului putem influența aceste regate sau imperii astfel încât să devină republici, adică de la un sistem de guvernământ care să fie reprezentat și condus de o singură persoană, prin drept divin, la un sistem de guvernământ reprezentat și condus de popor (mă rog, o parte din popor). Mecanic vorbind, jucătorii pot declanșa o revoltă țărănească, sau pot conspira, sau pur și simplu pot vota, într-un regat pe care îl influențează. În momentul în care acea acțiune are succes, jucătorul poate întoarce cartea de joc a acelui regat, iar acesta devine republică. Asta ca să fie în ton cu ideea de umanism. Bineînțeles, acea republică poate deveni oricând din nou regat, dacă își bagă religia coada.

Cele șase de mai sus au devenit acum republici, datorită influenței și banilor tăi, fiind conduse de popor.

Șah-mat

Dar harta aceea nu va rămâne niciodată goală, cum ți-am arătat-o în secțiunea anterioară a postării, ci va avea mai mereu pe ea niște…piese de șah. Dacă e să treci pe lângă masa în care cineva joacă Pax Renaissance (în special ediția a doua), o să te captiveze peste măsură multitudinea de piese de șah de diverse culori. Într-adevăr, aceste componente ale jocului îi dau o anumită prestanță, un anumit aer de venerabilitate.

Fiecare dintre aceste piese are un rol bine determinat în timpul jocului.

Ce facem cu aceste piese și ce reprezintă? În esență, turnurile și caii reprezintă forțele armate ale unui regat/imperiu de pe hartă, putând fi folosite pentru a conspira, a duce campanii împotriva regatelor vecine sau pentru a se apăra de ele. Turnurile sunt forțele defensive, în timp ce caii sunt forțele ofensive (deși pot fi și defensive). Ce nu se vede în imaginea de mai sus, mai sunt nebunii care reprezintă clerul, instituțiile religioase (pentru că în engleză aceste piese de Șah se numesc bishops, adică episcopi): aceștia nu se găsesc niciodată pe hartă, ci pe cărțile de joc din fața jucătorilor, împiedicând anumite efecte. Important de înțeles că jucătorii nu controlează niciodată direct acele forțe, pentru că nu sunt ale lor: familia de’ Medici nu are forțe armate în Imperiul Otoman, dar le poate influența pe cele care sunt deja acolo.

Singurele piese pe care jucătorii le controlează și sunt ale lor sunt pionii, care chiar au culoarea fiecărui jucător. Aceștia reprezintă oamenii de rând, supușii, țăranii, care se dovedesc adesea a fi foarte utili, mai ales când forțezi o revoltă țărănească: în acest caz, pionii tăi și pionii oprimați (imediat vorbim și de asta) atacă turnurile și caii din regatul țintă, iar dacă ies victorioși, pot schimba forma de guvernământ. Aceste piese pot reprezenta, de asemenea, și concesiunile bancherilor. Astfel, pe hartă vei vedea că șerpuiesc niște linii albe și negre: acestea sunt niște rute comerciale, iar dacă tu îți poziționezi concesiunile (deci pionii) pe acestea, vei face bani. Mulți bani.

În prim plan, pionii (concesiunile) jucătorului galben (Giovanni de’ Medici) se află pe de-o parte și de alta a Statelor Papale, pe ruta comercială care duce din Trebizond către Sfântul Imperiu Roman, lucru care va genera mulți bani în turele viitoare.

Pe lângă aceste piese de Șah, mai avem și niște corăbii stilizate care reprezintă în acest joc pirați, care au scopul de a opri fluxul banilor când vine vorba de profiturile obținute în urma drumurilor comerciale. Astfel, dacă un pirat e poziționat înaintea ta pe o rută comercială, banii ăia care trebuiau să-ți revină ție, se duc la ei, în schimb. Aceștia au și harul de a ataca concesiunile altor jucători, deci pot fi utili dacă îi plătești cum se cuvine.

Am vorbit mai sus despre oprimare: ideea e că în funcție de mâinile prin care se plimbă puterea într-un regat sau imperiu, poți oprima diverse piese de Șah de pe tabla de joc, adică să îi dai afară de pe hartă. Practic, acea clasă de cetățeni devine oprimată și nu își mai poate exercita drepturile și libertățile. Dacă oprimi pionul unui adversar, e nasol pentru el, pentru că nu poate să mai facă bani. Bineînțeles, aceștia pot fi emancipați, mai târziu, deci nimic nu e permanent.

Trei culori cunosc pe lume!

Bun, despre culorile pionilor am vorbit, dar care este semnificația culorilor celorlalte piese? Turnurile, caii, nebunii și corăbiile au trei culori: auriu, turcoaz și un soi de roșu burgundy. Ei bine, în Pax Renaissance acele culori reprezintă religiile la care sunt afiliate acele unități: auriul e pentru catolici, turcoazul e pentru musulmani, iar roșu burgundy pentru protestanți. Și, bineînțeles, nimic nu e degeaba sau la întâmplare: la fel ca în realitate, și aici religia are un cuvânt greu de spus. De exemplu, în războiale religioase din cadrul jocului (jihad pentru musulmani, cruciade pentru catolici, reformă protestantă pentru protestanți) care pot scoate de pe hartă piesele de o altă religie decât cea jucată. Regatele/imperiile din joc pot deveni teocrații cu un anumit tip de religie: nu este exclus, de exemplu, ca Anglia să treacă la originea musulmană și nici Imperiul Otoman la protestantism.

Cărți care semnifică trecerea regatelor la altă religie.

Religia este și unul dintre cele patru moduri prin care poți câștiga și în cadrul jocului este extrem de importantă și puternică. Dacă este jucat un eveniment de apostazie care are ca ținte religia musulmană și catolică și aplici acel eveniment unui jucător, îi poate răni serios șansele de câștig.

Și cu toate că vorbim de războaie religioase, conspirații și campanii militare, trebuie subliniat faptul că Pax Renaissance nu este un joc de război, ci unul intens strategic în care contează cum îți extinzi influența prin alte moduri decât cele directe.

Periculoasa pantă către cunoaștere

Acuma, merită să ne îndreptăm din nou privirea către hartă (tabla de joc); dacă privești cu atenție, vei observa că 4 din cele 10 regate/imperii (Ungaria, Imperiul Bizantin, Imperiul Otoman și Imperiul Mameluc) au numele scris pe un fundal negru și sunt redate ca făcând parte din Estul Europei, în timp ce alealalte 6 fac parte din est și au numele scris pe un fundal alb.

În cadrul jocului, jucătorii vor avea la dispoziție o grămadă de cărți de joc, care sunt, de fapt, și cea mai importantă parte; pentru că tot ce ți-am prezentat până acum se realizează în principal cu ajutorul unor cărți de joc pe care le cumperi și de care te folosești. Astfel, atunci când joci o carte cumpărată, aceasta are un eveniment care se poate întâmpla instant (adesea evenimente care pot schimba dramatic peisajul politic și religios al Europei), dar și îți permite realizarea unor acțiuni viitoare.

Cărțile de joc sunt cea mai importantă componentă din Pax Renaissance.

Aceste cărți sunt împărțite în două pachete/teancuri: cărțile de Est și cărțile de Vest, iar asta îmi place poate cel mai mult la acest joc. Dacă ar fi să îl asemuiesc cu un video game, Pax Renaissance ar fi o copie fidelă nu a seriei Sid Meier’s Civilization, ci mai degrabă a seriilor Europa Universalis sau Crusader Kings, pentru că prin intermediul acestor două teancuri de cărți ajungi la un anumit grad de realism. Îți aduci aminte discuția despre Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș și Ungaria? Fiecare carte de joc are într-un colț de sus numele regatului (Anglia, Franța) sau imperiului (Otoman, Mameluc) sau părții din Europa (Est sau Vest) în care își poate face efectul. Astfel, dacă joc cartea Luther (Martin Luther), aceasta își va declanșa mereu evenimentul (război religios – reforma protestantă) în Sfântul Imperiu Roman și niciodată în Imperiul Otoman sau în Anglia.

Fiecare carte de joc redă în mod realist un personaj sau eveniment, astfel Martin Luther va declanșa mereu reforma protestantă în Sfântul Imperiu Roman, în timp ce Siciul Zaporojean va declanșa mereu reforma protestantă (aici e vorba în realitate despre cultul creștin-ortodox) în Imperiul Bizantin.

Chiar și după ce a fost jucată, o carte poate avea mai multe efecte ce pot fi activate în timpul jocului. Astfel, fiecare carte de joc are unul, două sau trei efecte ce pot fi activate folosind o acțiune, care sunt ilustrate printr-un soi de sigilii de formă eliptică și un nume precum Tax, Siege, Repress, Inquisitor, Commerce, Corsair, Vote etc. De exemplu, atât Luther, cât și Zaporozhian Host au efectul de a taxa alți jucători sau pot asedia. Dar atenție! Aceste efecte pot fi activate doar în regatul care îi este permis cărții. Astfel, niciodată Luther nu o să taxeze în Imperiul Bizantin, sau Siciul Zaporojean în Anglia. Se păstrează, astfel, o anumită coerență istorică, în ciuda premisei și abstractizării firești a jocului.

Dar ce îmi place cel mai mult și cel mai mult la aceste cărți este felul în care sunt construite și în care arată. Titlul postării nu este deloc întâmplător, deoarece fiecare dintre aceste cărți de joc pare mai degrabă a fi un sumar care duce către un articol mult mai mare al unei enciclopedii. Până acum ai observat deja că ilustrația de pe fiecare carte este una istorică, lucru care duce la o imersiune și mai mare pentru jucători, dar, în plus, fiecare carte are un text generos în care explică care-i treaba cu acea persoană, acel personaj, acel eveniment, acel concept. Absolut fiecare carte din acest joc explică istoria din spatele celei sau celui pe care îl reprezintă. Și e greu, e foarte greu să nu îți vină după aia să dai măcar 5 minute o tură pe Wikipedia, să vezi care-i treaba cu Zaporozhian Host (Siciul Zaporojean), sau cu Höchstetter Bank, sau cu Beylerbey of Egypt, sau cu Bundschuh Revolt etc.

Unele cărți te pot ajuta să obții direct controlul unor regate sau imperii prin intermediul evenimentului de încoronare. Aceste cărți reprezentate de diverse femei de viță nobilă din acea perioadă te pot ajuta să influențezi anumite regate prin intermediul căsătoriei.

Ba mai mult, am spus mai sus că fiecare carte are și un efect ulterior care poate fi activat. De exemplu, Isabela (I) a Castiliei are ca efect Repress, care (mecanic vorbind) are rolul de a oprima anumiți pioni și anumite turnuri de pe tabla de joc. Ei bine, sub fiecare astfel de acțiune a unei cărți este trecut într-un mic text scris în italic practic motivul istoric pentru care acea persoană sau acel eveniment are acel efect. Astfel, Isabela a Castiliei are trecut sub Repress textul Alhambra decree, de unde am aflat că aceasta a emis pe 31 martie 1492 decretul cu același nume prin care era prevăzută creștinarea forțată a evreilor în termen de patru luni sau expulzarea lor. Bineînțeles, aceștia au fost oprimați. Astfel, făcând legătura cu acest eveniment istoric ce este legat de ea, este explicat (cum ar veni) motivul pentru care Isabela are acel efect. Luther (de mai sus) are efectul de Siege, deoarece la scurt timp după începerea reformei protestante, a fost înființată Liga de la Schamlkalden, o alianță militară de apărare a prinților luterani din Sfântul Imperiul Roman. Din nou, și în acest caz, aceste mici explicații ajută la păstrarea unei coerențe istorice, care să aibă sens.

[De asemenea, Isabela I a Castiliei a fost o figură marcantă pentru dezvoltarea unui alt board game venerabil și foarte cunoscut, dar despre asta am vorbit mai pe larg în postarea Spre aducere aminte: board games și memorie culturală.]

Și mai avem atâtea de văzut! Numa’ în pachetul de cărți de Vest avem cavalerii teutoni, pe Thomas Cromwell, ordinul de Santiago, La Serenissima, Thomas More, Desiderius Erasmus, Michelangelo, Albrech Dürer, realismul romantic, Niccolo Machiavelli, Johannes Gutenberg, Conciliul de la Trento, Liga Hanseatica și câte și mai câte. Iar fiecare dintre aceștia este însoțit de o ilustrație sau pictură de epocă și un text explicativ.

O selecție de cărți de joc din pachetul cărților de Est.

Despre asta e vorba și ăsta e motivul principal pentru care apreciez atât de mult acest board game: este, întocmai ca o enciclopedie, o fereastră către cunoaștere, este un tip de media care îmi suscită interesul și curiozitatea și mă face să vreau să știu mai multe despre lucruri de care chiar nu am auzit până în acel moment. Îmi este greu să îmi imaginez câtă muncă s-a dus pentru potrivirea acestor mecanici de joc cu istoria, astfel încât să fie totul cât mai precis, dar uite că Phil și Matt Eklund au reușit, iar eu iubesc acest joc și am scris despre el în această postare lungă și totuși non-exhaustivă tocmai datorită acestei munci.

Prelegere populară despre cometă

“Prin acest semn îngrozitor, soarta mă cheamă la ea.”
[Împăratul Carol Quintul, la vederea Marii Comete de la 1556]

În februarie 1556 a apărut pentru prima oară pe cerul nopții cometa care avea să fie cunoscută drept Marea Cometă de la 1556. Când Carol Quintul, împăratul Sfântului Imperiu Roman, a văzut-o pe cerul nopții, a rostit cuvintele de mai sus. De ceva vreme acesta se tot gândea să se retragă de pe scena lumii după terminarea cuceririlor sale, iar acum, văzând acest eveniment celest, Carol l-a luat ca pe un semn al divinității și ca pe o poruncă să facă întocmai; așa că la scurt timp s-a retras către Mănăstirea din Yuste din Extremadura, Spania.

Cometele au fost privite dintotdeauna ca pe un eveniment ceresc care aducea mari nenorociri sau, în cel mai fericit caz, schimbări majore în societate. De exemplu, chiar referitor la cometa din 1556, călugărul dominican Gaspar da Cruz, călătorind în acea perioadă în Guangzhou, a asociat-o pe aceasta cu cutremurul din același an din Shaanxi. În cartea sa din 1569, acesta s-a întrebat dacă nu cumva această cometă era un semn al calamităților ce se vor abate nu asupra Chinei, ci asupra lumii întregi, culminând cu nașterea Anticristului.

Hartă de-a astronomului Paul Fabricius care înfățișează traseul efectuat de Marea Cometă de la 1556 pe cerul nopții.

Cu aproape 100 de ani în urmă, Marea Cometă de la 1472 a fost studiată intens de către astronomi, mai ales că aceasta a apărut la scurt timp după Revoluția copernicană, când au avut loc progrese semnificative în ceea ce privește mecanica cerească. Este de un deosebit interes aici studiul astronomului Regiomontanus (Johannes Müller von Königsberg), care a încercat să estimeze distanța de la cometă, la Pământ, folosindu-se de paralaxă. El a aproximat această distanță ca fiind de 13.120 Km, iar în realitate știm că a trecut la 10.000.000 Km de Pământ; a greșit, firește, dar este apreciat și ținut minte pentru că a încercat acest fapt, fiind unul dintre primii.

Pax Renaissance are patru moduri prin care poți câștiga. Nu o să intru în detalii tehnice, dar e important de spus că acestea sunt reprezentate de niște cărți de joc care sunt inactive la început, adică fiecare carte este întoarsă pe partea ei inactivă, având nume precum Epoca Medievală, Era Feudalismului, Epoca Galerelor și Schisma Est-Vest. Pentru a le putea activa (și, în consecință, să și câștigi) e nevoie de un eveniment marcant care să fie jucat.

Cele patru cărți cu condiții de victorie. Cele două de sus sunt întoarse pe partea inactivă, iar cele două de joc pe partea activă.

Astfel, mișcarea de geniu a celor doi Eklund este introducerea de cărți comete, care, odată jucate, au rolul de a activa anumite condiții de victorie. Jucatul unei cărți comete reprezintă tocmai acel semn ceresc care aduce schimbări majore în societatea renascentistă. Astfel, după ce joc o astfel de carte, pot activa condiția de victorie Epoca Medievală și să întorc cartea aferentă acesteia, moment în care se face trecerea de la aceată epocă la Renaissance Victory, condusă chiar de Leonardo da Vinci. Dacă activez Epoca Galerelor și întorc cartea de victorie, ajung la globalizare, la Globalization Victory, condusă de Cristofor Columb (știu, controversată decizie, dar na). Astfel, aceste comete aduc cu ele schimbări ce zguduie din temelii lumea jocului. Demn de menționat că, bineînțeles, chiar și aceste cărți comete au câte un text generos care explică care-i treaba cu evenimentele înscrise pe acestea.

Fiecare carte cometă este însoțită de un eveniment al acelei perioade și un text care îl descrie.

Și nu era nevoie. Chiar nu era nevoie ca jocul să semnaleze în așa hal faptul că s-a activat o condiție de victorie, dar familia Eklund a mers mai departe decât am putut spera noi și au transformat o banală carte care semnalează că un jucător e pe cale să câștige în ceva care sporește extrem de mult imersiunea (dacă știi și înțelegi despre ce e vorba). Pentru că atunci când joci o carte cometă și întorci o carte de victorie pe partea ei activă, tematic vorbind lumea se schimbă, făcând trecerea de la cutume, legi și tehnologii vechi la ceva nou, iar societatea evoluează. Are loc un eveniment care va schimba din temelii civilizația umană (măcar aia europeană), aducând cu ea o adevărată Renaștere.

Cogito ergo sum

Sunt convins în proporție de 99% că nu o să te atingi niciodată de Pax Renaissance. Pur și simplu nu o să-l joci, pentru că e un joc prea complex și complicat pentru care ai nevoie dedicație și chiar trebuie să te intereseze subiectul. Cu toate acestea, deși postarea este kilometrică, acțiunile din joc sunt doar 6, dintre care tu alegi doar două pe tură. De asemenea, în ciuda micilor chichițe și excepții de la reguli care domină jocul, acesta în general nu durează mai mult de o oră-o oră jumate. Spre deosebire de alte jocuri mai “ușoare”, ăsta durează de vreo două-trei ori mai puțin.

De la jocuri la istorie, iar apoi iarăși la jocuri: cu personajul de pe această carte, Francesco Sforza, ne-am întâlnit și în postarea Tarot: adevărata poveste, fiind extrem de important pentru acest tip legendar de pachete de cărți de joc.

Bun, atunci, dacă nu o să îl joci niciodată, de ce această postare lungă? În primul rând, dacă pe site-ul meu nu pot să scriu ditamai textele, atunci unde Doamne iartă-mă să o fac? Iar în al doilea rând, după cum am spus în primele paragrafe, chiar nu mă interesează să te conving să cumperi multe board games (sau chiar să cumperi vreunul, sincer!). Ce încerc eu prin postarea de față și restul e să te fac să înțelegi că nu poți judeca un domeniu după lowest common denominator, că doar pentru că există pe Pământ Twilight, nu înseamnă că cărțile nu sunt un tip de media serios și demn de luat în seamă. Că multe board game-uri sunt proaste, iar multe board game-uri sunt extraordinare, și alte multe sunt complet mediocre, ca în orice domeniu cultural sau artistic serios. Vreau să le înțelegi, astfel încât atunci când oi spune “mă, mie nu-mi plac board game-urile”, măcar să înțelegi ce nu îți place la ele, ce le place altora la ele, și de ce sunt demne de interesul oricui.

Astfel, acest board game creat de Phil și Matt Eklund, este o bijuterie care, dacă nu e jucată, atunci merită măcar să fie studiată și să citești despre ea și să o înțelegi. Această postare a fost o tentativă (reușită, sper eu) de a te face să înțelegi acest joc și poate chiar să te bucuri la un moment dat de el.