Veniți, prieteni,
Nu este prea târziu să căutăm o lume nouă […]
Vom merge dincolo de asfințit
Și scăldătoarea stelelor din zarea-i –
Aceasta-i cea din urmă țintă-a mea.

— Alfred Lord Tennyson, Ulysses, 1842

În anul 2006, Uniunea Astronomică Internațională a luat o decizie controversată, care a supărat o grămadă de oameni de pe Terra: a decis să o retrogradeze pe Pluto de la planetă la planetă pitică. Această hotărâre a venit în urma descoperirii mai multor obiecte care orbitau în aceeași zonă cu fosta planetă și în urma descoperirii lui Eris, care este mult mai mare ca Pluto (Eris fiind de fapt cea mai mare planetă pitică din Sistemul Solar). Având în vedere că deja începuseră să se descopere în Sistemul Solar obiecte care erau ori cât Pluto, ori mai mari decât Pluto, riscam să ne îngropăm brusc în planete. Era nevoie de o reclasificare și de o definiție clară a termenului de planetă.

Asta, după cum am spus mai sus, a supărat o grămadă de oameni. Un moment suprarealist și ridicol, fiindcă: o grămadă de oameni s-au supărat (și încă sunt supărați) pe astronomi (care studiază planeta Pluto încă din momentul descoperirii ei) că au retrogradat-o, chiar dacă ei (oamenii supărați pe astronomi) nu știu mare lucru despre această fostă planetă. Practic s-au supărat că un lucru despre care nu știu nimic (sau știu foarte puține lucruri) e băgat acum în altă categorie.

Iarăși, și în ziua de azi sunt oameni supărați pe chestia asta, chiar dacă nu știu nimic despre Pluto, în afară de faptul că e o fostă planetă, e mică și e foarte departe. Astronomii înșiși nu știau mare lucru despre ea. Pluto a fost descoperită în 1930 de către Clyde Tombaugh (more about Pluto’s timeline, here), n-a fost explorată niciodată de vreo navă spațială sau de vreo sondă, iar cele mai bune fotografii ale ei au fost făcute de Telescopul Hubble și arătau cam așa:

Da, nimeni nu știa mare lucru despre Pluto, așa că în anul de grație 2006 (același an în care You’re beautiful al lui James Blunt rupea topurile și făcea toate domnișoarele să se ude și același an în care s-a lansat Twitter) NASA a făcut cea mai umană mișcare posibilă: au trimis o navă spațială care să o exploreze îndeaproape.

New Horizons

New Horizons este nava trimisă pentru a studia planeta pitică Pluto și, fără a intra în detalii tehnice, este nava care a avut cea mai mare viteză de decolare din istorie (58.536 Km/h). Da, a fost mare grabă să ajungă la Pluto.

A călătorit 9 ani prin Sistemul Solar, iar mâine (14.07.2015) o să ajungă în sfârșit la destinație. Cu toată graba asta, însă, New Horizons n-o să rămână să orbiteze planeta pitică, ci o să treacă rapid pe lângă ea (vreo 14.484 m/s), o să strângă cât mai multe informații posibile, după care o să zboare mai departe în Kuiper Belt. Huh?! De ce nu rămâne acolo, dacă Pluto e obiectivul principal al misiunii?!

Ei bine, să faci o misiune spațială e costisitor și trebuiesc făcute multe compromisuri. Practic, cu cât e mai ușoară nava, cu atât rachetele sale o pot duce mai repede la destinație. Pentru a putea încetini destul încât să orbiteze planeta pitică, nava ar fi avut nevoie de mai mult combustibil. Mai mult combustibil ar fi făcut nava mai grea, iar o navă mai grea ar fi lungit perioada de timp a călătoriei. Basically, dacă vrei să ajungi să orbitezi Pluto, o să ia ceva mai mult timp ca nava să ajungă la planeta pitică. După cum e explicat și aici.

Nu-i bai, New Horizons a început deja de câteva săptămâni să strângă informații și să facă fotografii, făcând niște descoperiri uluitoare. De exemplu, spre deosebire de ce am crezut cu toții, planeta Pluto e…roșie?

Da, Marte nu mai ești singura.

Apropo, scurtă paranteză, un lucru care se știa deja, dar care o să vi se pară foarte interesant: deși orbitează Soarele la marginea Sistemului Solar, iar lumina venită de la stea este foarte slabă, nu este complet întuneric pe Pluto. De fapt, în mijlocul zilei plutoniene (pe la prânz) este la fel de multă lumină câtă e seara sau dimineața pe Terra. Așa numitul Pluto Time.

Pe lângă asta, astronomii sunt deja nemaipomenit de curioși, fiindcă s-au descoperit niște forme foarte interesate pe Pluto. Cu toții stau cu sufletul la gură să vadă despre ce e vorba. Și tu ar trebui să stai cu sufletul la gură.

De ce ar trebui să te intereseze toată chestia asta cu New Horizons și cu Pluto?

Ultima oară când omenirea a simțit fiorii descoperirii de aproape a unei planete a fost în 1989, când Voyager 2 a trecut pe lângă Neptun, făcându-i primele fotografii de aproape. A fost un moment magic în care toată lumea a stat cu sufletul la gură și a rămas fermecată când a văzut pentru prima oară de aproape acea planetă de un albastru profund. Neptun încetase să mai fie un punct albastru palid de pe cerul nopții și brusc devenise palpabil.

În ultimele decenii nu a trecut un an în care să nu se facă descoperiri importante, care să schimbe omenirea pentru totdeauna. Anul trecut am aterizat pentru prima oară o sondă pe o cometă, iar acest moment istoric a fost transmis instantaneu, pe tot globul, pe Internet. Agențiile spațiale sunt mai prezente ca niciodată printre noi, cu informații ușor de înțeles gata de oferit, oricând. Fie că vorbim de NASA, ESA sau alte instituții, e de ajuns să le dai un follow pe Facebook sau pe Twitter, ca să fii la curent. E anul 2015 și nu ai nici o scuză să spui “n-am știut”.

Fotografiile și informațiile despre Pluto pe care urmează să le primim în câteva zile sunt în premieră: nici o persoană din istorie nu au văzut-o vreodată pe Pluto atât de aproape și atât de clar, iar noi avem oportunitatea de a participa la un nou moment istoric. Acea “prima oară”. Acum e momentul nostru să avem parte de acel moment de stupefacție, în care să rămânem fermecați.

De ce trebuie să te intereseze? Pentru că nu totul se reduce la grijile pământene: chirie, job, facturi, mâncare. După cum a spus Stephen Hawking:

Să ne limităm atenția doar la problemele terestre înseamnă să limităm spiritul uman.

Pentru că destinul omenirii nu e să rămână pe Terra, ci să se avânte în spațiu și e drăguț să știi că “hei, am fost acolo, cu sufletul la gură, în momentul în care Pluto a încetat să mai fie doar un punct strălucitor și palid pe cerul nopții”.

Este natura umană să te întinzi, să te duci, să vezi, să înțelegi. Explorarea nu este o alegere, zău; e un imperativ.

– Michael Collins